1,030 matches
-
drapelul cu bravii lui cuceritori, era o furtună de urale și strigăte de „Trăiască!“. De pe la ferestre, lumea arunca cu flori, cu mici drapele tricolore etc. Seara a fost la Teatrul Național o reprezentație festivă. Sala geme de un public care exaltează de entuziasm. După imnuri și cuvântări ocazionale, apar pe scenă eroii cari au cucerit steagul.126 Toată sala e în picioare și muzica cântă imnul național. Aclamațiile vuiesc ca o furtună, doamnele din loji, în picioare, aplaudă, unele își smulg
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
în «Ateneu», și asta explică totul!” *Între „Vechiul Testament” și „Noul Testament” diferența pare revoluționară. Primul consacră superioritatea absolută a „înțelepciunii” ca mijloc de realizare a acordului cu lumea. Al doilea accentuează necesitatea „nebuniei” în raport cu normele acesteia, a răsturnării unor „locuri comune”, exaltă ideea martirajului, mobilizează rezistența interioară. *Iată-mă în ajun de An Nou 1983! Trec din al 42-lea an al vieții mele în al 43-lea. Cert, am depășit jumătatea vieții, dar mai sper încă în vreo două duzini de
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
pe laviță, pe jumătate uimită, pe jumătate amuzată de ceea ce vede. Coup de foudre! Dansa stîngaci, dar faptul acesta nu m-a împiedicat s-o angajez pentru toate valsurile și tangourile care au urmat. în zori, la întoarcerea acasă, eram exaltat. Am zăbovit îndelung pe podul de peste Suceava ca să privesc „trestiile de lumină”, gata să mă arunc în ele. După cîteva săptămîni i-am făcut o vizită. M-a primit într-o cameră cu multe scoarțe (probabil zestre) și m-a
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
Călinescu, după moartea sa, intitulat « Titanul», în care sînt și cîteva rînduri pamfletare la adresa lui Agavriloaiei, motivate de ranchiuna că el ne-a vorbit denigrator de autorul Vieții lui Eminescu, «estetizantul», despre care afirma mereu că «n-are dreptate...». În articol exaltam imensele merite ale acestuia și mă distanțam de răutățile unui cîrciogar”. După o pauză de cîteva secunde, l-am întrebat: „Ce știi despre Gh. Agavriloaiei?” Bineînțeles, nu știa nimic: nici că era ginerele lui Ibrăileanu, nici că fusese menționat de
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
ascund de nimeni. Sînt propriul meu stăpîn”. Ne-am întîlnit pe o alee a parcului, în dreptul „Cariatidelor” lui Vasile Aciobăniței Mera. Avea chef de vorbă. Deoarece nu mă grăbeam, l-am ascultat. Era într-o viguroasă dispoziție critică și aproape exaltat de amintirea propriilor acte curajoase din trecut. N-am reținut totul, deși merita. A optat să fie activist, ca să nu ajungă în „pătura prăfuită a intelectualilor”. Dar, bagă el seama retrospectiv, „în timp ce noi duceam muncă politică, fiii popilor, ai doctorilor
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
debarasezi de sfiiciunea pe care, totuși, o Înțeleg.” Un sfat de la un „minoritar” la alt „minoritar” pe care, recunosc, l-am urmat doar parțial, cu timiditate. * În aprilie 1990, sasul se afla la București, Încărcat de ajutoare vest-germane pentru România, exaltat de prăbușirea dictaturii, dar Îngrozit de resentimentele naționaliste și șovine scandate liber, ca și de frivolitatea, fariseismul și fripturismul unor colegi de breaslă. Solidarizându-se spontan cu scriitorul Sütó András, rănit În timpul conflictelor interetnice din Târgu-Mureș, Paul Schuster avea să
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
nouă, se discuta încă din timpul Regulamentului Organic). Gheorghiu-Dej, stimulat, se pare, de Stalin, a folosit acest proiect pentru a-și lichida adversarii politici (reprezentanții aristocrației și ai burgheziei, oamenii politici din vechiul regim, intelectualii refractari ș.a.). Literatura, obedientă, a exaltat latura eroică a șantierului. D. mărturisește că abia după ce a publicat primele capitole din roman (în „Viața românească”) a aflat că „măreața construcție” este, în fapt, un loc de exterminare a prizonierilor politici. Și, când a aflat, n-a mai
DUMITRIU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286915_a_288244]
-
Mihail Gușiță (Poezia noastră nouă), Cezar Petrescu (Despre o nouă boală a veacului), C. Rădulescu-Motru (Țăranul și revoluția, Spre un nou idealism, Valoarea tradiției, Școala satului), Ion Petrovici (Ideal și tradiție), Const. C. Giurescu (Un nou ideal). În esență, acestea exaltă virtuțile „datinei” și ale autohtonismului, delimitându-se de arta novatoare a noilor generații, văzută ca produs mimetic de import. Printre principalii ideologi se numără Al. Dima, care reafirmă cu orice ocazie ideile programatice ale revistei: „poziția pentru care «Datina» s-
DATINA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286699_a_288028]
-
în slujba regimului comunist, devenind unul dintre rapsozii lui cei mai înfocați și mai recompensați (în 1949, 1950 și 1951 e laureat al Premiului de Stat, în 1974 și 1978, e distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor etc.). Lungi compuneri epic-discursive exaltă lupta împotriva „dușmanilor poporului” (partizanii anticomuniști din munți), noile șantiere, modelul Rusiei bolșevice și utopia comunistă. Mult timp, D. este valorizat exclusiv ca autor al poemelor Lazăr de la Rusca (1949) și Minerii din Maramureș (1951), intens mediatizate, impuse în programele
DESLIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286739_a_288068]
-
Vlaicu Vodă, poate și în Sutașul Troian, D. nu este, altfel, decât un tehnician al stihuirii, dexter în combinații prozodice de o lejeră virtuozitate. Un oarecare ecou a avut Balada strămoșilor, în care „a neamului datină” și gloria străbună sunt exaltate cu o energică afectare. În memorialistica de tip anecdotic, două suveniruri, Robert Laurent și Ahmed, păstrează ceva din duhul scrisorilor lui Ion Ghica. Câteva Amintiri din teatru nu puteau, desigur, să lipsească. În tușe repezi, sunt creionate portretele unora Dintre
DAVILA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286707_a_288036]
-
predomină starea de comuniune cu universul: „A fi prieten cu un arbore, / Mirele unei flori. / A avea întâlniri secrete cu sorii.” Poetul se „aburește” de lună, umblă „meditabund” și, îndrăgostit lilial, visează să fie cununat de astre. Ochii florilor (1976) exaltă „spațiul pur” care e ochiul florilor, așa cum roua e „sudoarea aștrilor”, elogiază „aerul-lumină”. Declarând „Eu nici un vis n-am ucis, / N-am lăsat repetent nici un râu”, autorul anticipează o temă ce va fi dezvoltată în toate celelalte volume: aceea a
GOT. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287321_a_288650]
-
nimeni. Nu tu bătălii canonice, nu tu postmoderni versus reacționari, Céline apare În Pléiade, pe de o parte. Pe de alta : În Franța, Pierre Jourde scrie o carte, La Littérature sans estomac, În care acuză lipsa de vlagă a minimalismului, exaltă cîțiva scriitori care-i sînt prieteni, rămîne circumspect cu Houellebecq, mătură cu autoficționarele gen Christine Angot. Cartea este continuată de o alta, cu titlu oarecum polemic, dar ai cărei autori nu fac decît să caute literatură franceză “cu sînge” exact
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
de a denunța Sistemul, ci de a-l lua la mișto pentru ca să Îl putem suporta mai ușor. Minimaliștii de la editura Minuit, astăzi oricum pe cale de dispariție, au un pandant pe care l-am numit „minimalismul Biedermeier”, al unor scriitori care exaltă provincia și „moșia”, cu alte cuvinte Franța profundă, marginală, neatinsă de flagelul civilizației, În narațiuni ușoare, idilizante, delicate, suave (Christian Bobin, despre care nu va fi vorba În acest volum, este poate cel mai cunoscut reprezenant al acestui curent). O
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
opune „adevărul de corespondență”, științific, „adevărului de dezvăluire”, artistic (este exact ceea ce face Heidegger În Originea operei de artă). Or, dacă opera de artă este solul În care sălășluiește acest adevăr, atunci e normal ca cel care-l caută să exalte opera de artă și pe creatorul ei dincolo de statutul lor mundan. Momentul avangardei - cea rusă - este cel În care autarhismul artei este dus la ultimele consecințe: de la suprematistul Malevici la poetul Hlebnikov, artiștii primei avangarde consideră că scopul artei este
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
Sex Pistols, curentul și filozofia de viață punk reprezintă imaginea unei revolte resemnate, lipsită de ideal, un mod de a trăi a cărui miză unică rămîne hedonismul violent aflat la confluența durerii și plăcerii - un fel de sadism modern care exaltă trauma ca singură experiență individuală - mai rar colectivă - marcantă. Interesant este că maniera aceasta atît de americană de a face literatură, dacă ne gîndim doar la generația beat din care descinde trash-ul, a fost preluată În Franța de scriitoare. Limbajul
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
Gailly temperatura, spuneam, urcă. Anii 1980 sînt lăsați În urmă. Aria de cuprindere a reprezentării este limitată la individul-caz, reapare antiteza Între nonconformismul incandescent dar sinucigaș și echilibrul fals al unei ordini uscate, letargice. SÎnt tematizate, În stil american, extremele, exaltate virtuțile și constatate limitele. Revin, așadar, limitele, revine o filosofie trăiristă, a vitalului panic, este afirmată ideea vieții trăite de tot sau deloc. În fine, Christian Oster, deși născut În 1949, la doi ani după Jean Echenoz, debutează tîrziu, În
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
care nu se adresează unei facultăți umane care are nevoie de antrenament (intelectul, de pildă, așa cum se Întîmplă cu filozofia) ci sensibilității și imaginației, adică exact facultăților de relaționare cu lumea pe care gîndirea secolelor 18 și 19 le-a exaltat cel mai mult: sensibilitatea, de către materialismul senzualist al Luminilor, imaginația, de către romantismul nordic paneuropean. Literatură poate citi, la o adică, oricine știe să citească. 2. Al doilea tip de răspuns este unul eminamente negativ: disciplina de studiu numită literatură este
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
de frondă socială, morală și estetică, prin afirmarea ostentativă a preferinței pentru reperele de valoare și stabilitate ale spațiului rural, pentru formele naturale de viață și de simțire, pentru expresia directă, neaoșă, nesupusă interdicțiilor și normelor limbajului cult (Mărturie). După ce exaltă forța biologică, instinctul constructiv, simțul dreptății, comportamentul primitiv, de ființă ancenstrală, telurică, în Taica, fiul își clamează la rândul său dorința aprigă de a răspunde necesităților vitale (Mi-e foame, mi-e sete!). Spaima organică în fața intemperiilor care opresc rodirea
CREVEDIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286492_a_287821]
-
războaie mondiale. Enumerând principalele trei înțelesuri ale spiritualității - „viață interioară”, „cultură”, „viață duhovnicească” - și schițând un istoric al manifestării lor în cultura română, Vulcănescu disocia în sfera înțelesului „cultură” patru varietăți principale, de la marxism (privilegiind spiritualitatea de clasă) și naționalism (exaltând etnicul) la spiritualismul centrat pe absolut; între ele enumeră și „umanismul neoclasic, care pune accentul pe om în genere”, iar ca exponenți numește - în acel moment - mai mulți redactori și semnatari în revistă: Dan Botta, Ion Cantacuzino, Petru Comarnescu, Constantin
CRITERION-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286515_a_287844]
-
unele sintagme având turnura caracterizărilor de referință. În G. Ibrăileanu H. îl recunoaște pe „fondatorul cercetării eminescologice”. La Al.O. Teodoreanu, descoperă „fața ascunsă” a unui „prozator artist”, făcând „literatură din literatură” în narațiunile lui pline de farmec și rafinament, care exaltă, în maniera lui Boccaccio, „viața ca sărbătoare”. Din publicistica lui B. Fundoianu deduce „setea de echilibru a acestui neliniștit”. De o consistență împinsă până la refuz, complexă în articulații, analiza creației lui Dan Botta relevă o remarcabilă înzestrare îndeosebi pentru radiografia
HRIMIUC-TOPORAS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287459_a_288788]
-
1991) vădesc, sub aceste raporturi, un net câștig de calitate literară. Romanele scriitoarei pot fi situate, în poziții mereu ascendente, pe o scară valorică imaginară care ar duce de la formula prozei populare sentimental-„pilduitoare” la formula, de mare rafinament, care exaltă intimitatea, cotidianul prozaic și derizoriul, trimițând la semnificații esențiale descoperite îndărătul aparentei insignifianțe a momentului trăit. Cu mijloace și procedări deja acreditate drept caracteristice prozei sale, C. a dat, în Bătălia pentru roze (1992), o transcriere literară plauzibilă a tumultului
CATINA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286142_a_287471]
-
în volumul de debut. Lumina este principiul central ce imprimă limpezime, solaritate, seninătate; de aceea, până și cotloanele sunt irizate, astfel încât nostalgia este vagă, resemnarea calmă și tristețea senină. Cărțile care urmează, perfect omogene și nemodificând major imaginea unei poete exaltate de natură, aduc câteva elemente noi: melancolia în contemplarea trecerii timpului, spaima și neliniștea provocate de un progres tehnic ce sufocă natura și viața. Astfel, registrul liric nu este prea vast (căci poeta nu supralicitează printr-o tematică ce simte
CETEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286182_a_287511]
-
ardoarea centripetă a aluviunilor culturale de pe varii meridiane, pusă în actul rostirii simultan cu voința de autoproiecție nelimitată a eului. Multe poeme din Faruri, vitrine, fotografii (1980), debutul editorial al poetului (Premiul Uniunii Scriitorilor), tatuează organismul imaginativ cu stimulii realității, exaltă o mitologie barocă a destrămării și recombinării perpetue, pe care o spulberă din nou prin ironia parodică, foșnesc la tot pasul aluziile culturale, imediat caricate, golite de miez, invadate de referințele la tehnică, informatică, design, sport, rock and roll, suprarealism
CARTARESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286129_a_287458]
-
al unui poet din familia ironiștilor protestatari și nonconformiști de după 1940 (Dimitrie Stelaru, Constant Tonegaru, Geo Dumitrescu), numai titlul rămâne ludic-provocator. C. este un bun versificator de teme și atitudini-ecou din Lucian Blaga, din Emil Botta, din Radu Stanca. Se exaltă vegetalul în germinare, contopirea cu natura, apar uneori elanuri titaniene. Un optimism programatic și convențional domină cântările despre zboruri și construcții. Dar nota specifică a poetului e una melancolică și grandios vizionară, accentuată cu fiecare carte. Don Juan se sinucide
CHIVU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286218_a_287547]
-
care, din păcate, nu e susținut de o înzestrare pe măsură. Rareori destins și surâzător, poetul este, în stihurile lui de simțire romantică, un sceptic, părăsit de iluzii și invadat de melancolie. Trist, el caută mângâiere, așa cum, amăgit în iubire, exaltă „plăcerile durerii”. În sonete, care s-ar fi cerut încă șlefuite, se resimt înrâuriri baudelairiene. Într-un comentariu din „Literatorul” (1918), Tudor Vianu detecta, în încercările lirice ale lui G., „formațiunea unui talent bizar”. SCRIERI: Cântece, București, 1915; Sonete, București
GIGU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287280_a_288609]