1,154 matches
-
pregătesc în mod latent sufletele pentru marile evenimente naționale. La noi scriitorii au fost făuritorii conștiinței naționale. Eminscu, Bălcescu, Delavrancea, pe lângă atâția alți fruntași ai scrisului românesc, au reprezentat mai mult decât existența unor simpli lansatori de curente dadaiste sau expresioniste, ei s-au identificat cu însăși viața neamului, întrupând în forme lapidare și eterne suferințele, frământările, visurile poporului nostru. Eminescu a închegat într-o formă nepieritoare marele vis românesc „De la Nistru pân’ la Tisa” zguduind conștiința națională și făcând-o
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
intervine o criză ontologică, adâncind conflictul dintre realitate și poezie, dintre „natură” și „cultură”. Sentimentul trecerii, tema centrală a liricii scrise de T., se acutizează, potențând conștiința ireversibilității emoției și a zădărniciei culturii. Se remarcă emergența unei sensibilități agonice, tipic expresionistă, care se manifestă totuși între limitele unei funciare discreții feminine: „Alege-ți pana și o scufundă/ în vâna gâtului cu floare deasă./ [...] vine toamna și vinete boabe mi-s ochii./ Înnegrește-ți pana în ei” (Signatum) sau „Prăbușirea de-a
TARTLER. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290091_a_291420]
-
poeme precum Materia signata, Febra de trei zile, Pasărea Rok etc. În volumul din 1982, Scrisori de acreditare, lirismul, de asemenea unul interiorizat, se cerebralizează, spațiul poemului se modifică, în sensul citadinizării optzeciste, adesea cu inserții metaforice surprinzătoare, de tip expresionist. Tema trecerii, din ce în ce mai obsedantă, conferă, dincolo de camuflajul discursivității, un tragism melancolic: tragismul neputinței de a fixa emoția sau de a ieși definitiv din „lumea” culturii în adevărata lume a vieții. Substituiri (1983) este o culegere eteroclită, în care se întâlnesc
TARTLER. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290091_a_291420]
-
veșnicia / oasele străbunilor cutreieră Carpații / irizând cu stele și înnobilând/ trecerea noastră [...] Aici este țara neamului meu!” (Încrustări în vreme). Odată cu Miresemele fulgerului (1988), autorul renunță la poezia circumstanțială. Apar figuri mitologice și livrești, peisajul se spiritualizează în viziuni (neo)expresioniste, tonalitatea senină, jubilatoare face adesea loc decepției și interogației, iar discursul liric devine, dacă nu neapărat mai profund, cel puțin mai opac. Poetul profesează cu voluptate - uneori excesivă - incongruența, asintaxismul și oximoronul. Rezultatul acestor operații este o lirică bazată pe
ŢEPELEA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290149_a_291478]
-
și din alți autori. Tălmăcește, adaptează sau scrie literatură pentru copii. A mai semnat Radu Lăncieru, Victor Sângeru, C. Tudor, C. Tudoran. În versurile de început T. cultivă o formulă mixtă, o combinație de simbolism ermetic și neoromantism cu tușe expresioniste, vagul simbolist și ambiguitatea fiind o constantă a liricii sale, păstrată chiar și în formula social-militantă de după 1944. Temele și decorul sunt însă de factură romantică: suferința fără nume, singurătatea, dragostea, amintirea, lacrimi, stele, albastru, luna etc. Un poem precum
THEODORESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290159_a_291488]
-
o problemă reală, ca și opiniile privind sensurile creației poetice și filosofice la Blaga. Se subliniază, bunăoară, că apologia satului mitic, opus lumii citadine, nu e câtuși de puțin „o reeditare a antagonismelor de tip sămănătorist, ci concordă cu ostilitatea expresionistă față de implicațiile nocive ale civilizației moderne”. Concepția lui Blaga despre divinitate e văzută ca un aspect al „ateismului religios”, filosofic și teologic, fiind categoric opusă fideismului propagat în epocă de Nae Ionescu și de alți ideologi de dreapta. Și cenzura
TERTULIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290157_a_291486]
-
lacune. În aceeași semiobscuritate, el a făcut și o prezentare a picturii lui Ilie Boca (50 de ani), în care a reluat cîteva impresii formulate cu alte ocazii: I.B. nu l flatează pe privitor și e, asemnea lui Vorel, un expresionist. *„Da’ dumneata, domnu’ Călin, de ce nu scrii o carte? Atîția neisprăviți o fac, iar dumneata amîni. De ce?...” Evaluarea aparține unei foste doctorițe, un fel de nebună a orașului, care se înființează pe la toate manifestările literare și artistice. Eram în librărie
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
drept Țară a Nordului rămâne un reper constant al versurilor, poetul, care nu e un mistic pur al Transilvaniei, asemenea lui Ioan Alexandru, își arată curând natura ambivalentă: întâlnirea cu orașul îi deconspiră fascinația livrescă și îi prilejuiește o viziune expresionistă cu accente mizantropice, înrudită cu aceea a lui Ion Caraion. Amenințat uneori de tentația pitorescului excesiv, de manierism prolix sau de afectare, F. își impune cel mai adesea personalitatea distinctă într-o poezie unde se îmbină vitalismul și luciditatea, viziunea
FLAMAND. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287016_a_288345]
-
Vatra” din Târgu Mureș și redactor-șef la Editura Cartier. Colaborează la „Contrafort”, „România literară”, „Luceafărul”, „Cronica”, „Steaua”, „Poesis”, „Familia” ș.a. Formulele poetice din primele lui cărți (Lumina proprie, 1986, Abece-Dor, 1989), marcate de tradiționalism, dar și de o tentă expresionistă, se radicalizează în Levitații deasupra hăului (1991) și în Cel bătut îl duce pe Cel nebătut (1994; Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova și Premiul special al Uniunii Scriitorilor din România), impunând un program estetic consonant cu cel al optzeciștilor. Gesturile
GALAICU-PAUN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287130_a_288459]
-
Mihail Nemeș, București-Chișinău, 2001, Postume, tr. Mihail Nemeș, București-Chișinău, 2001. Traduceri: Jean-Michel Gaillard, Anthony Rowley, Istoria continentului european, Chișinău, 2001; Robert Muchembled, O istorie a diavolului, Chișinău, 2002; Mario Turchetti, Tirania și tiranicidul, Chișinău, 2003. Repere bibliografice: Adrian Popescu, Un expresionist postcomunist, ST, 1991, 10; V. Grosu, O poezie a interferențelor, „Columna”, 1992, 8-9; Mariana Codruț, „Nevoia de strigăt a limbii”, RL, 1992, 13; Nicolae Bârna, Levitația izbutită, L, 1992, 36; Al. Cistelecan, Înălțări și căderi, LCF, 1992, 44; Aurel Pantea
GALAICU-PAUN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287130_a_288459]
-
socială: pretextul nunții așază în prim-plan o societate balcanică pestriță, care se cufundă în lâncezirea trupului și a minții, abandonându-se în voluptate și senzualitate. Plasat în decorul unei margini de pădure, tabloul trimite sugestiv la bacanalele romane. Notele expresioniste, prezente mai pretutindeni, asigură coeziunea volumului; în Iedule, am căzut în lapte!, soldații dezertori mănâncă melcii vii care invadează casa, secvența având evidente similitudini cu imagistica filmelor expresioniste ale lui Buñuel. Aluzia livrescă este o altă constantă a stilului lui
GABREA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287120_a_288449]
-
decorul unei margini de pădure, tabloul trimite sugestiv la bacanalele romane. Notele expresioniste, prezente mai pretutindeni, asigură coeziunea volumului; în Iedule, am căzut în lapte!, soldații dezertori mănâncă melcii vii care invadează casa, secvența având evidente similitudini cu imagistica filmelor expresioniste ale lui Buñuel. Aluzia livrescă este o altă constantă a stilului lui G. Se fac trimiteri la Poe sau la Melville, iar Călăuza rătăciților (având tulburătoare analogii cu filmul lui Tarkovski, Călăuza, realizat în același an, 1979), propune o parodiere
GABREA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287120_a_288449]
-
de război, Un diagnostic ratat, Semnul echinoxului și O pasiune inexplicabilă. Eroul din Cântec de război, un individ traumatizat, ajunge să confunde planul trecutului cu prezentul, spațiul imaginar cu cel real. Confuzia este transpusă alegoric în încheierea, de-a dreptul expresionistă, a nuvelei: personajul sapă o groapă care să îl ferească de inamic, act elementar și, prin aceasta, pur simbolic. Semnul echinoxului reprezintă o ruptură față de proza anterioară, prin folosirea persoanei întâi și prin alegerea unui final care pune totul sub
GADEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287123_a_288452]
-
Cotidianul”, „Zum” (New York). A fost distins cu Premiul pentru critică și eseistică în cadrul Colocviului Național Studențesc de Literatură (1970). Debutează editorial cu volumul de eseuri și studii Fascinația exegezei (1998) din al cărui sumar sunt de menționat: Al. Philippide - toposuri expresioniste, Antinomii barochiste, Ipostaze ale absolutului, Cultul originarului, Clasicismul permanent (toate despre poezia lui Al. A. Philippide), Glose la tipologia romanului românesc din secolul al XIX-lea, Personajul romanului romantic românesc, Tudor Vianu, critic al actualității literare, „Străinul” din noi sau
DASCAL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286692_a_288021]
-
proprie, chiar dacă pot fi depistate asemănări cu scriitori confruntați biografic cu realități similare. Mahalaua lui este cea din primele decenii ale secolului al XX-lea, în special din perioada interbelică, adică mahalaua transpusă în literatură de alți autori în chip „expresionist”, dramatic, sumbru ori melodramatic și sentimental. Din viața periferiei bucureștene mizere, D. observă și reține preferențial aspectele comice, nu neapărat „vesele”, narate mai degrabă cu bonomie, însă nu fără incisivitate și nerv, și nu fără o seriozitate de fond care
DANIEL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286684_a_288013]
-
1972, 52; Rotaru, O ist., II, 690-692; Const. Ciopraga, Timpul lui Urcan bătrânul, IL, 1973, 18; Nae Antonescu, Jurnalul lui Pavel Dan, VR, 1974, 10; Ovidiu Papadima, Lecția lui Pavel Dan, MS, 1975, 3; Stănuța Crețu, Filon folcloric și neliniști expresioniste. Pavel Dan - proza fantastică, ALIL, t. XXVIII, 1981-1982; Craia, Orizontul, 142-145; Ion Vlad, Pavel Dan. Zborul frânt al unui destin, Cluj-Napoca, 1986; Valeriu Cristea, Pavel Dan, RL, 1987, 22; Arșavir Acterian, Pavel Dan, RL, 1988, 15; Cornel Ungureanu, Pavel Dan
DAN-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286674_a_288003]
-
De Chirico: spațiul geometric, simetric, nemișcarea, de unde și senzația că stranietatea, absurdul nu intervin în realitate, ci se instalează ca unică realitate. Alte poeme cu puternice latențe tragice, Portretul fratelui meu venind de pe front sau Ora funestă, își armonizează tensiunile, expresioniste, în ritmuri și sonorități de veritabile „balade somnambule”. Poezii (1987) pare o carte de trecere, în care coexistă mai multe „formule” estetice: există aici un D. melancolic și muzical, al rostirii grave, sentențioase și al mărturisirilor directe despre sine, unul
DANILOV. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286685_a_288014]
-
Ioan Holban, Apocalipsa într-o lume de hârtie, CRC, 1994, 1; Ioana Pârvulescu, Iașii în publicistică, RL, 1994, 3; Negoițescu, Scriitori contemporani, 146-148; Horea Poenar, Nichita Danilov sau Luciditatea adâncului, ST, 1995, 4-5; Adrian Dinu Rachieru, Nichita Danilov: un „psalmist expresionist”, LCF, 1995, 44; Liviu Leonte, Alegorii și parabole, CRC, 1996, 1-2; Gh. Grigurcu, Îngerul narcisiac, RL, 1996, 10; Mircea A. Diaconu, Apocalipsa după Nichita, LCF, 1996, 15; Octavian Soviany, Soarele negru, APF, 1996, 3; Rachieru, Poeți Bucovina, 144-147; Pop, Pagini
DANILOV. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286685_a_288014]
-
război mondial, aduce, în vers liber, o viziune sintetică, extrasă din paginile Bibliei. O senzualitate ardentă, străbătută de elanuri panteiste și de o religiozitate în care răsună unele accente protestante, în condițiile unei culori locale șterse, dau poemului o valență expresionistă, anticipând realizări din deceniul următor. Drumul este însă abandonat în ciclurile Helada, Roma, Evul Mediu, Renașterea. Viziunea devine acum analitică, figuri aparținând mitologiei sau istoriei, tipuri ghicite sau personaje ale unor opere artistice se învecinează fără să respecte vreun desen
DAVIDESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286704_a_288033]
-
său individual: elevație, austeritate. Afirmația este valabilă și pentru domeniul poeziei, cu o corecție însă: D. vizează o arhitectură răsturnată, reliefarea, căutarea intimității. Demersul poetic parcurge drumul de la expresia glacială parnasiană a începuturilor la descoperirea unei sensibilități frământate, de tip expresionist. Motivele constante (cetatea, statuia, norii, marea, visul) punctează starea de ascunsă conflictualitate dintre curgere, sfâșiere lăuntrică și dorința de geometrie raționalistă. Și volumele târzii, Cronică (1993; Premiul Filialei Timișoara a Uniunii Scriitorilor) și Abaddon (1995), sunt expresii ale aceluiași suflet
DORCESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286834_a_288163]
-
Lupta Ardealului” din Cluj. După 1950 a funcționat ca redactor la cotidianul „Viața nouă” din Galați (1950-1968) și a fost director al Casei Centrale de Creație Populară (1968-1970). După debutul în ziarul „Ancheta” din Brăila, cu un articol despre dramaturgul expresionist german Ernst Toller (1939), G. este prezent cu un grupaj de poeme în caietul Azur (Brăila, 1940). Volumele pe care le va publica începând din 1960, când îi apar versurile din placheta De-o vârstă cu țara, evocă liric, în
GORUNESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287320_a_288649]
-
zărilor, - / de poți!” După Goga, C. este al doilea poet tribun reprezentativ provenind din Transilvania: mai vârtos, mai puțin atins de „jalea” contemporanului său. Plachetele Versuri (1925) și În robia lor (1926), centrate pe ideea de mesianism, într-o retorică expresionistă - în care eul exacerbat e comparabil cu vibrantul „noi” al lui Goga -, sunt în acest sens edificatoare. Alte câteva plachete - Mâine (1928), Printre oameni în mers (1933) și Minerii (1937) - probează că, salutând cu Whitman Firul de iarbă, trimițându-și
COTRUS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286453_a_287782]
-
copilăriei) - „somnoros”, „frumos, fantastic și nepriceput” - se face fără regretele lui Goga și Blaga, mitologia de acum a lui C. tinzând spre aeroplan și uzine (titlul În fabrică se repetă); pașii i se împart între realități contrastante. Ceva din grafica expresionistă a unor Georg Grosz și Franz Masereel, vibrații din Țara de piatră a lui Geo Bogza se reactivează în rostirea lui C., eșuând nu o dată în redundanță, în clișee și poncife. Fie pe latura monumentalizantă, fie pe cea polemică (violent
COTRUS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286453_a_287782]
-
asprime și vigoare: „veac de veac, ne-ncetat, / muntele fostu-ne-a pat,/ pat fulgerat,/ sângerat/ [...] Dormit-am prin brazi, prin brădui,/ cu auzul pe inima lui...” Dacia lui Eminescu și Moldova lui Sadoveanu sunt astfel reinterpretate printr-un ochi vizionar expresionist și cu o elementaritate scitică. Poezia de după război evoluează în două direcții, complementare: o poezie a „desțărării” și a solitudinii, scăldată în tonuri elegiace și, pe de altă parte, evocarea țării ocupate - paradis devastat și înlăcrimat, în linia liricii lui
COTRUS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286453_a_287782]
-
întrecere cu vocile tenebrelor („De plânge Demiurgos...”). Orfismul, de care vorbea cu îndreptățire I. Negoițescu, se pliază pe expresia unor experiențe ritualice, într-o structură aparent (și formal) riguros articulată, dar minată din interior de nebulozitatea imagistică specifică dezagregărilor vizionare expresioniste. Premoniția sfârșitului răsună obsesiv: „Cu ultimul răsuflet al muribundului mi-am amestecat respirația,/ Din sursele de pe urmă ale ființei își trage seva poemul meu” (De mai puțină crezare). Chiar și în relația erotică expierea copleșește trăirea sentimentului („Sunt locuit de
DAMASCHIN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286658_a_287987]