KorAP: Find »[drukola/base=fenomenologic & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...38 39 40 ...52 >

1,278 matches

Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238

sociologică și politologică a ființei postumane, în special cea care se referă la concepte noi, precum comunități virtuale și democrație digitală. Această perspectivă nu intră însă în cadrele teoretice și aplicative ale studiului de față. Se știe că, în abordarea fenomenologică 23 a lui Merleau-Ponty (1999Ă, corpul este privit ca spațializare, fiind considerat „plasarea” noastră în lume. Topologia trupului este una fiziologică și psihică, dinamică și materială, relațională și identitară, senzorială și perceptivă, aparținând materiei fizice și conștiinței. Fenomenologul echivalează experiența

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
trăită constituindu-se la intersecția dintre mintea și corpul situate în spațiu. Relația subiectului cu lumea nu privilegiază așadar nici mintalul, nici materialul, nici mintea, nici trupul în constituirea experienței; mai degrabă întrepătrunderea corp-lume se realizează prin întruparea conștiinței. Conștiința fenomenologică 24 este una trăită, perceptuală și, în consecință, certitudinea ideilor are drept fundament certitudinea percepției. La rândul ei, percepția este încarnată, dând măsura experienței trăite și este spațializată într-o situație concretă. Percepția subiectului nu apare doar în urma impactului lumii

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
organic situat în spațiu: Corpul propriu este în lume așa cum este inima în organism: el menține continuu în viață spectacolul vizibil, îl însuflețește și îl hrănește din interior, formează împreună cu el un sistem (Merleau-Ponty, 1999, p. 249Ă. Plecând de la discursul fenomenologic al lui Merleau-Ponty, propunem o analiză a condiției postumanului, o analiză aflată în contrapoziție față de discursul transumanist discutat mai sus. Fenomenologia poate stăvili radicalitatea programului transumanist și îl poate redirecționa înspre un (postăumanism temperat și pragmatic. Astfel, prin influență fenomenologică

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
fenomenologic al lui Merleau-Ponty, propunem o analiză a condiției postumanului, o analiză aflată în contrapoziție față de discursul transumanist discutat mai sus. Fenomenologia poate stăvili radicalitatea programului transumanist și îl poate redirecționa înspre un (postăumanism temperat și pragmatic. Astfel, prin influență fenomenologică, subliniem relevanța corporalității trăite în mod senzorial-motric și situate în spațiul virtual al cyborgului, al avatarului și al individului transgenic, atât în accepția de trup protezat sau alterat genetic, cât și de corp poziționat la interfața liminală a tehnologiilor comunicaționale

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
cele două noțiuni asupra spațiului și asupra trupului diferă. Ambele modele filosofice, folosite în cuplu pentru a susține cercetarea postumană, prezintă relația corp-lume ca pe o simbioză. Mai mult, cele două teorii pot intra într-o paradigmă complementară. Astfel, analiza fenomenologică poate recupera dimensiunea uman-intențională în cadrul postumanității subiectului mașinic, după excursul conectiv deleuzo-guattarian. În același timp, poate fi o contrapondere la discursul cibernetic, de tip Stelarc, transumaniști și extropieni. Punctele de divergență dintre aceste două modele teoretice sunt numeroase și evidente

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
fenomenolog, trupul este agentul experienței și baza cunoașterii. Astfel că, ceea ce pentru Deleuze și Guattari înseamnă conștiință schizofrenică a corpului, conștiință scindată între sine și fluxul lumii, pentru Merleau-Ponty înseamnă conștiință integră a subiectului în lume. În fine, dacă teoria fenomenologică poate fi interpretată ca exemplu al umanismului antropologic și psihanalitic, teoria psihologiei mașinice poate fi considerată fondatoare a postumanismului care traversează și întrerupe tradiția psihanalizei (umanist-freudieneă. Evidențierea punctelor divergente poate continua, însă ne oprim aici cu acest melanj teoretic. În

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
fi considerată fondatoare a postumanismului care traversează și întrerupe tradiția psihanalizei (umanist-freudieneă. Evidențierea punctelor divergente poate continua, însă ne oprim aici cu acest melanj teoretic. În continuare, formulăm din nou o analiză aplicată pentru a arăta modul în care perspectiva fenomenologică poate funcționa în spațiul corporal al virtualității. 3.5. Char Davies și corpul virtualtc "3.5. Char Davies și corpul virtual" Instalațiile tehnoartistice de tipul realității virtuale, aflate în vecinătatea paradigmei iconic-navigaționale a corpului, pot susține o interpretare fenomenologică, precum

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
perspectiva fenomenologică poate funcționa în spațiul corporal al virtualității. 3.5. Char Davies și corpul virtualtc "3.5. Char Davies și corpul virtual" Instalațiile tehnoartistice de tipul realității virtuale, aflate în vecinătatea paradigmei iconic-navigaționale a corpului, pot susține o interpretare fenomenologică, precum sunt cele ale artistei canadiene Char Davies. Artista a început prin a picta în mod tradițional, aderând, în anii ’70, la pictura reprezentațională și la fotorealism, utilizând jocul luminii, al suprafețelor și al marginilor solide, pentru ca, în a doua

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
realist-optic, ci intenționează să dizolve marginile solide ale obiectelor, să desolidifice materialitatea și, astfel, să evite delimitarea obiectelor de spațiu, să defamiliarizeze și să resensibilizeze percepția receptorului realității virtuale (vezi Davies și Harrison, 1996Ă. Această tehnică a sugestiei mediază experiența fenomenologică a utilizatorului de a fi în lume, de a contempla și de a se integra perceptiv spațiului virtual, mai degrabă decât de a acționa și de a manipula obiectele sau spațiul însuși: Un alt aspect-cheie al spațiului virtual imersiv este

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
obiect al proiecției optice și neprivilegiind modelul perceptiv al privirii, receptorul virtual este un subiect în multitudinea de semnificații ale termenului: de trăire subiectivă și de integrare în imagine-lume-spațiu, de trup senzorial și de conștiință afectată, de agent non-reprezentațional. Interpretarea fenomenologică a trupului virtual devine, prin urmare, legitimă. În această paradigmă integrativă, spațiul artistic virtual devine un mod viu de experimentare corporal-mintală a imaginii, alăturând perspectiva fenomenologică a existenței, a conștiinței și a percepției la efectul reprezentațional al unui icon. Așadar

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
integrare în imagine-lume-spațiu, de trup senzorial și de conștiință afectată, de agent non-reprezentațional. Interpretarea fenomenologică a trupului virtual devine, prin urmare, legitimă. În această paradigmă integrativă, spațiul artistic virtual devine un mod viu de experimentare corporal-mintală a imaginii, alăturând perspectiva fenomenologică a existenței, a conștiinței și a percepției la efectul reprezentațional al unui icon. Așadar, imaginea virtuală suferă și produce la rândul ei transformări ontologice ale subiectului-receptor și ale artistului creator, mutații (tematice și formaleă cognitiv-senzoriale ale propriului statut vizual, modificări

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
instrumentalizat ideologic de susținători ai transumanismului drept hardware al mașinii și software pentru mașină, furnizând computerului materie/organ și program/minte, același trup este revalorizat și recuperat în accepția sa visceral-informațională în cadrul unui postumanism moderat și circumspect. Adoptând o viziune fenomenologică, Paul Virilio se situează la un pol extrem în raportarea la utilizarea tehnologiilor computerului, la corpul virtual și la discursul postuman în genere, resuscitând, precum compatriotul său, Baudrillard, valorile clasice ale umanismului. În primul rând, fenomenologia percepției îl poziționează la

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
uităm că perceptronul este inventat pentru a favoriza emergența „sistemelor expert” ale celei de-a cincea generații, altfel spus ale unei inteligențe artificiale care nu se mai poate înstări decât prin achiziția organelor de percepție (Virilio, 1992, p. 158Ă. Divagând fenomenologic în maniera unui Husserl sau Merleau-Ponty pe noua temă a automatizării percepției, Paul Virilio concluzionează, printr-o afirmație generală, valabilă pentru mutația actuală, dedublarea principiului realității prin intermediul „mașinii viziunii” denumite tehnicist perceptron. Astfel, ontologic, „realitatea naturală” a experienței clasice este

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
o temperare realistă și pragmatică a criticii speculative de tip Virilio sau Baudrillard. Acest tip de postumanism critic moderat recunoaște necesitatea continuării finitudinii umane pentru supraviețuirea ființei umane în noi contexte existențiale. De asemenea, urmărește o reconciliere a unei viziuni fenomenologice (merleau-pontyeneă care restaurează relația dintre entitatea virtuală și spațiu/lume cu o viziune a producerii mașinice a lumii și a subiectivității (deleuzo-guattarieneă. Din cadrul acestui sistem ființă umană - tehnologie nu lipsește vitalismul, implicit în sensul de viralism, procesualitatea conectării fluxurilor existențiale

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
Cu toate că subiectul (postăuman consemnează trecerea de la o existență predominant solidă la una preponderent lichidă (în spiritul teoriei postmoderneă în cadrul fluxurilor mașinice, al fluidităților identității și al interstițialităților trasgenetice, nu trebuie să uităm de natura materialității care subzistă deopotrivă în mod fenomenologic și tehnologic. Astfel, corpul este restructurat ca biotehnologie, iar identitatea este dată de conlucrarea corporalității cu conștiința transfigurată prin relaționarea cu noile tehnologii informațional-comunicaționale. Identitatea (postăumană, ca solidaritate între materialitatea organic-mașinică, concretețea forțelor intelectului și subiectivitatea afectelor, este un proces

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
precum și către spațiul mediatic. Trupul și conștiința sau simțul și rațiunea subiectului postuman nu pot fi sisteme separate: mintea este o proprietate a corpului care trăiește și moare odată cu acesta, în timp ce corpul și mintea sunt imersate în spațiu, în mod fenomenologic. Cufundarea totală a subiectului în spațiul virtual este țelul de bază în simularea realității virtuale: conștiința și simțurile corporale conectate la interfață, trebuie încorporate. Acest proces devine crucial în spațiul computațional: simțul solidității corporale nu trebuie pierdut chiar și în

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
dualismele împământenite. Astfel, virtualul postuman se poate identifica atât cu viralul (vezi capitolul al doileaă, cât și cu vitalul (vezi primul capitolă, atât cu materialul, cât și cu imaginarul, atât cu posibilul, cât și cu realul și actualul, atât cu fenomenologicul, cât și cu mașinicul. Identitatea postumană, subiectivă, întrupată și tehnologizată, este relațională și tranzițională în sisteme spațial-corporale deschise, întrerupte, cuplând modelul ontologic deleuzo-guattarian cu paradigma conștiinței fenomenologice și cu regimul sociologic foucaultian. Prin urmare, corporalitatea postumană poate fi caracterizată nu

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
cu imaginarul, atât cu posibilul, cât și cu realul și actualul, atât cu fenomenologicul, cât și cu mașinicul. Identitatea postumană, subiectivă, întrupată și tehnologizată, este relațională și tranzițională în sisteme spațial-corporale deschise, întrerupte, cuplând modelul ontologic deleuzo-guattarian cu paradigma conștiinței fenomenologice și cu regimul sociologic foucaultian. Prin urmare, corporalitatea postumană poate fi caracterizată nu doar prin corelarea dintre schizo-analiză și fenomenologie, ci și prin ambivalența de descendență foucaultiană. Astfel, se înscrie în practici discursive care determină trupul să funcționeze ca un

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
dobândească un caracter social-politic; cu toate acestea, perspectiva întrupării spațiale nu este pierdută din vedere, ci continuă să se infiltreze în toate ipostazele cultural-contingente ale spațiului virtual. Cu toate că perspectiva foucaultiană a spațiului și a corpului sociale este lipsită de vederi fenomenologice, îndreptându-se mai degrabă înspre conceptul de construct discursiv-poststructuralist, maleabil și manipulabil, corporalitatea nu-și poate pierde calitățile fizic-biologice și senzoriale, atât în conjuncturile recent ivite, ale comunităților electronice sau ale democrației digitale. Ilustrând și concomitent chestionând subordonarea corporealității la

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
răspunsuri filosofice, antropologice, etice și artistice la provocările vulnerabile și la incertitudinile aduse de noile tehnoștiințe în viața și în societatea umane. O posibilă concluzie a acestor demersuri este că astfel de răspunsuri pot fi găsite în cadrul percepțiilor și experiențelor fenomenologice la întâlnirea dintre existența fizică, spațiul tehnologic, reprezentările cultural-artistice și rezistențele social-ideologice. Dacă abordarea unei perspective strict fenomenologice este improprie aplicării la spațiul informațional-comunicațional, o perspectivă strict mecanologică este la fel de restrictivă. O altă concluzie este că atât discursurile utopice care

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
și în societatea umane. O posibilă concluzie a acestor demersuri este că astfel de răspunsuri pot fi găsite în cadrul percepțiilor și experiențelor fenomenologice la întâlnirea dintre existența fizică, spațiul tehnologic, reprezentările cultural-artistice și rezistențele social-ideologice. Dacă abordarea unei perspective strict fenomenologice este improprie aplicării la spațiul informațional-comunicațional, o perspectivă strict mecanologică este la fel de restrictivă. O altă concluzie este că atât discursurile utopice care celebrează determinismul tehnologic, cât și teoriile constructelor sociale și culturale trebuie filtrate printr-o critică pragmatică și realistă

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
corpul continuă să fie valorizat atât în existența empirică, cât și în reprezentările cultural-artistice. Astfel, în spațiul tehnologiilor virtuale sau în proiecțiile media, viața umană continuă să fie trăită prin trupul senzorial, mintal, perceptiv, afectiv sau social. Legătura dintre experiențele fenomenologice, tehnoculturale și cele pragmatic-sociale înseamnă crearea unei punți între discurs, metaforă și mit, pe de o parte, și practica etică, interacțiune socială și rezistență ideologică. O ultimă concluzie a acestui studiu este că relația dintre corp, tehnologie și imagine trebuie

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
Imaginarul științic și cultural implică probleme ale controlului și ale manipulării corpului, ale exercitării puterii, dar și strategii alternative ale împuternicirii. Doar punând în balanță astfel de factori multipli, condiția virtuală a postumanului poate avea sens uman. Intersectarea dintre existența fenomenologică, practica tehnologică, etica responsabilității pentru celălalt și arta întrupării poate fi o soluție viabilă la chestiunea dispariției trupului în virtualitate. Nu trebuie uitat că aspectele „diurne”, apolinice sau pozitive ale relaționării dintre uman și tehnologic (marcate prin avantaje și oportunitățiă

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
de muncă sau în aplicațiile de relaxare și de distracție. 24. Nu discutăm fenomenologia în termenii filosofici inaugurați de Edmund Husserl, ce constă în evidențierea modului în care ne sunt date lucrurile, adică lucrurile ca fenomene, și în metoda reducției fenomenologice. Această metodă facilitează punerea lumii între paranteze, însă nu negarea ei și, prin acest lucru, o întoarcere a conștiinței la ea însăși, nu ca la o substanță eternă, ci ca la o intenționalitate care atribuie sens lucrurilor. Constituirea fenomenelor de către

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
la o substanță eternă, ci ca la o intenționalitate care atribuie sens lucrurilor. Constituirea fenomenelor de către conștiința intențională este descrisă în legătură cu percepția sau cu lucrul perceput ca un sistem complex de aparențe și unghiuri de vedere ale experienței imediate. Reducția fenomenologică permite accesul la esențele imanente ale conștiinței în experiență, neafectând caracterul absolut al conștiinței. Astfel se poate obține esența lucrurilor existențiale în conștiință. Ne interesează în schimb, perspectiva lui Merleau-Ponty care, deși este influențat de Husserl, accentuează latura existențială a

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]