2,209 matches
-
câțiva cărturari de foarte bun nivel. Unul dintre ei a fost episcopul Teotim I (sec. IV-V), scit de origine (zicea istoricul bisericesc Sozomen), adică verosimil un daco-roman aflat în scaunul episcopal pe la anul 392. Era un învățat pe care Fericitul Ieronim îl evocă în cartea sa, De viris illustribus. Cunoștea sistematic opera lui Origene, astfel că la un sinod ținut în anul 403 lângă Calcedon a putut să o comenteze corect și să îl apere pe Ioan Hrisostom (cu care
LITERATURA STRAROMANA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287830_a_289159]
-
cel mai cool și dement costumaș de designer pentru bebe din lume. Acum al meu, spune Jess, punîndu-mi În față pachetul cel mai impozant. E Împachetat În hîrtie uzată de ambalaj, și pe o latură, citesc cuvintele „Un an 2000 fericit!“. — Ai grijă cînd scoți hîrtia! spune Jess În clipa În care Încep s-o desfac. Poate o mai folosesc și altădată. — Ăă... ok! Desfac cu grijă hîrtia și o Împăturesc. Sub ea, se află un strat de foiță cerată și
[Corola-publishinghouse/Science/2335_a_3660]
-
asemenea loc al memoriei ce se Întâmplă. Mă gândeam, raportându-ne la istoria universală, transetnică, ce facem cu „comuna primitivă”, de exemplu, pentru că vorbim despre comuna primitivă În care marxismul a descoperit un comunism idilic primitiv, proiectând toate recurențele „insulei fericiților”. E și acesta un loc comun care, pe de o parte, a fost impus de un discurs politic asumat, iar pe de altă parte, nu știu cum a fost receptat. De aceea mi se pare un teren atât de acvatic și atât
Concepte și metode în cercetarea imaginarului. Dezbaterile Phantasma by Corin Braga () [Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
primii ani ai celui de-al V-lea: într-un elogiu al monahului Albian, originar din Ancyra, se spune că acesta s-a dus „la asceții care-și au sălaș pe muntele de lângă noi, lângă oraș, și sunt conduși de fericitul Leonțiu, pe atunci presbiter, ajuns după aceea episcop” (un Leonțiu, episcop de Ancyra este atestat în 404; se știe că Ancyra era un centru monastic); într-o scrisoare (I, 257) este menționat Apolinarie din Laodiceea, mort în 390, ca un
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Cina cea de taină, București, 1984; Judecata de Apoi, București, 1987; ed. București, 1992; Ochiul și marea, București, 1989; Nuntă cu garoafe mov, București, 1990; Umbre, București, 1990; Păcatele lumii, București, 1993; Bunicul și lacrima din carburator, București, 1994; Măi, fericiților!, București, 1994; Noaptea calomniei, București, 1994; Bunicul, Thailanda și ?, București, 1997; Sauna, București, 1999; Paznic la porțile raiului, București, 2000; Marx librarul, București, 2003. Repere bibliografice: Ion Vitner, Prozatori contemporani, II, București, 1962, 142-171; Damian, Direcții, 245-254, passim; Dimisianu, Schițe
SALCUDEANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289446_a_290775]
-
intr. A. Trapé, text M. Pellegrino, trad. it. și note C. Carena); cu trad. și note: A. Marzullo, Zanichelli, Bologna, 1968. Un comentariu sub formă de „lectio Augustini”: ***, Le „Confessioni” di Agostino d’Ippona, Edizioni Augustinus, Palermo, 1984-1987. Traduceri romînești: Fericitul Augustin, Confessiones (Mărturisiri), trad. de Nicolae Barbu, introd. și note de Ioan Rămureanu, EIBMBOR, București, 1994; Sfîntul Augustin, Confesiuni, trad., de Gh.I. Șerban, Humaitas, București, 1998; Sfîntul Augustin, Confesiuni, ediție bilingvă, trad. introd. și note de Eugen Munteanu, Nemira, 2003
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
ani ai celui de-al V-lea: într-un elogiu al monahului Albian, originar din Ancira, se spune că acesta s-a dus „la asceții care-și au sălaș pe muntele de lîngă noi, lîngă oraș, și sînt conduși de fericitul Leonțiu, pe atunci prezbiter, ajuns mai apoi episcop” (un Leonțiu, episcop de Ancira, este atestat în 404; se știe, de asemenea, că Ancira era un centru monastic); într-o scrisoare (I, 257) este menționat Apolinarie din Laodiceea, mort în 390
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
am cunoaște sentimentul de nefericire. • De ce plângi, omule? Existența însăși este un dar pe care l-ai primit fără plată. • În una din cele zece porunci se spune: Nu râvni la bunul altuia. Eu zic: râvnește, dar nu pune mâna. • Fericiții a trebuia să fondeze un partid în care să includă tot natul. ------------------ Harry ROSS 20 decembrie 2015 Israel Referință Bibliografică: Harry ROSS - GÂNDURI REBELE (14) - AFORISME (5) DESPRE FERICIRE / Harry Ross : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1819, Anul V
GÂNDURI REBELE (14) – AFORISME (5) DESPRE FERICIRE de HARRY ROSS în ediţia nr. 1819 din 24 decembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/381291_a_382620]
-
decadente, dar mai ales se zbuciumă întru credință, o credință dobândită, certă și totuși deloc lină, dimpotrivă, furtunoasă, dramatică, înregistrând momente de oboseală, de dezolare, dar și de speranță, de cădere și înălțare, de răzvrătire și supunere. K. e un fericit chinuit sau un chinuit fericit. Nu o dată textul său se transformă în rugă: „Cât timp voi rămâne fără să plâng pe săturate? Părăsesc viața puțin câte puțin ca toată lumea, dar nu mor ca toată lumea. Învăț să plâng, lacrimile mele sunt
KIROPOL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287716_a_289045]
-
zbuciumă întru credință, o credință dobândită, certă și totuși deloc lină, dimpotrivă, furtunoasă, dramatică, înregistrând momente de oboseală, de dezolare, dar și de speranță, de cădere și înălțare, de răzvrătire și supunere. K. e un fericit chinuit sau un chinuit fericit. Nu o dată textul său se transformă în rugă: „Cât timp voi rămâne fără să plâng pe săturate? Părăsesc viața puțin câte puțin ca toată lumea, dar nu mor ca toată lumea. Învăț să plâng, lacrimile mele sunt stângace ca pașii unui prunc
KIROPOL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287716_a_289045]
-
putut să se îmbrace în trup omenesc, Anticristul, la rândul său, are dreptul la existență. Din punct de vedere anticristologic, Răul este o problemă care privește îndeaproape fiecare ființă umană. Fiecare dintre noi este un posibil anticrist, avea să spună fericitul Augustin (Comentariu la epistola întâi a lui Ioan, 3). Această concepție a episcopului Hipponei, adoptată de Occidentul creștin, nu face decât să ducă la extrem viziunea pe care tocmai am conturat‑o și care, în raport cu alte religii, credințe și sisteme
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
să rezume viziunea lor teologică asupra adversarului lui Cristos de acum și de la sfârșitul veacurilor. Am optat pentru ortografierea „Anticrist” și nu „Antecrist” pentru a sugera mai bine ideea de adversitate conținută de particula anti (care înseamnă „împotriva” sau „în locul”). Fericitul Augustin observa deja din Comentariul la Epistola întâi a lui Ioan (3, 4): „În latină, «anticrist» înseamnă «care este împotriva lui Cristos». Cuvântul «anticrist» nu vrea să spună, așa cum au înțeles unii «cel care trebuie să vină înaintea (ante) lui
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
o soluție exactă. El desemnează Imperiul Roman - prin structura sa politică și prin legislație - drept model virtual al Anticristului, dar, de îndată ce se pune problema avansării unui nume clar, acesta devine prudent: „Despre acest nume, așa cum ne‑a povățuit și învățat fericitul Ioan, nu trebuie să aflăm prea multe amănunte. Ajunge să‑l intuim doar” (50, 1). Împrejurările îl vor descoperi la vremea potrivită. În afara acestor cifre învăluite în mister, profeții oferă și alte informații cu privire la Anticrist. Daniel spune: 6∀ℜ ≅®漀ϑ
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
fără sfârșit. Oamenii vor numi „fericiți” pe cei care au murit înaintea lor, zicându‑le: „Deschideți mormintele voastre ca să ne primiți pe noi cei nefericiți! Deschideți sicriele voastre ca să‑i primiți pe cei vrednici de milă, părinții și prietenii voștri! Fericiți sunteți voi că nu ați cunoscut zilele acestea! Fericiți voi cei ce n‑ați dus această viață plină de suferință, care nu ați cunoscut această ciumă de care nu putem scăpa și acest zbucium care chinuie fără încetare sufletele noastre
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
generată de prezența acestui Anticrist „portabil”, interiorizat, devine consubstanțială sufletului occidental. Capitolul X Manualul de anticristologie al lui Theodoret al Cyrului Introducere În Bibliotheca, cod. 203, patriarhul Fotie îl prezintă pe Theodoret (393‑466) în felul următor: „Am citit din fericitul Theodoret, episcop al Cyrului, un Comentariu la Daniel. Acest iscusit scriitor îi întrece cu mult, în înțelegerea și tâlcuirea scrierilor profetice, nu numai pe Hipolit, ci pe mulți alți autori. [...] Într‑un cuvânt, el se numără printre cei mai buni
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
chiar contextul polemicii antiiudaice și deci antiiudaizante. În canonul iudaic, Cartea lui Daniel este integrată grupului Hagiografe (Ketubiim) și nu celui al Profețiilor (Nebiim), așa cum este pentru creștini. Două motive principale pun în mișcare proiectul lui Theodoret: demonstrarea faptului că „fericitul Daniel” este pe deplin îndreptățit să se numere printre marii profeți ai Vechiului Testament și desprinderea sensului deopotrivă cristologic și eshatologic pe care aceste profeții îl conțin. În opinia lui Theodoret, iudeii ar fi respins Cartea lui Daniel din canonul
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
fi trebuit să țină seama de faptul că după dispariția celei de‑a patra fiare, [profetul] spune că împărăția va fi dată sfinților. Iată de ce „tribunalul se va așeza”. Or, sfinții Celui Preaînalt nu au primit domnia după Antiochos Epiphanes. Fericiții Macabei au avut o anumită putere, dar nu pentru prea multă vreme. Iuda a fost conducătorul armatelor timp de trei ani, Ionatan, timp de nouăsprezece, iar Simon, timp de opt ani. Cât despre ceilalți - nu doresc să‑i enumăr pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
vor fi puternici, iar alții foarte neînsemnați. El a arătat deja toate acestea în viziunea statuii, căci fragmentul: „Ea avea zece degete la picioare, o parte de fier, iar alta de lut” (Dan. 2, 41) a fost astfel tâlcuit de fericitul Daniel: „Regatul va fi parte tare, parte șubred” (Dan. 2,42). Este limpede că cele două viziuni au aceeași semnificație. „Și avea zece coarne. M‑am uitat cu luare aminte la coarne, spune el, și iată un alt corn mic
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
iudaic mic. „Vizibil”, pentru că va ajunge renumit după aceasta. „Ochii” simbolizează viclenia și perfidia [Anticristului] de care el se va folosi pentru a rătăci mulțimea. „Gura” însă, adaugă el, „spune enormități”, care nu sunt altceva decât cuvinte deșarte și vanitoase. Fericitul Pavel învață cu înțelepciune: „Să nu vă amăgească nimeni, cu nici un chip; căci ziua Domnului nu va sosi până ce mai întâi nu va veni lepădarea de credință și nu se va da pe față omul nelegiuirii, fiul pierzării, potrivnicul, care
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
pierzării, potrivnicul, care se înalță mai presus de tot ce se numește Dumnezeu sau se cinstește cu închinare, așa încât să se așeze el în templul lui Dumnezeu, dându‑se pe sine drept dumnezeu” (2Tes. 2,3‑4). La rândul său, fericitul Daniel se referă la același lucru, atunci când spune: „Gura sa spunea enormități și el dădea război sfinților”. În dorința de a face din toți oamenii aliați ai răutății sale și ai pedepsei sale, spune apostolul, acesta se folosește de orice
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
aceste cuvinte? Căci profetul a spus acestea mai curând în chip evanghelic și apostolic decât profetic și enigmatic. Isus însuși spune în Evanghelii: „Veți vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului împreună cu îngerii săi” (cf. Mt. 24,30). Iar fericitul Pavel: „Că la un semn poruncitor, la glasul arhanghelului și‑n trâmbița lui Dumnezeu, Însuși Domnul Se va pogorî din cer, și cei morți întru Cristos vor învia întâi; după aceea noi, cei vii, cei rămași, împreună cu ei vom fi
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
și cei morți întru Cristos vor învia întâi; după aceea noi, cei vii, cei rămași, împreună cu ei vom fi răpiți în nori ca să‑l întâmpinăm pe Domnul în văzduh; și astfel pururi cu Domnul vom fi” (1Tes. 4,16‑17). Fericitul Daniel ne‑a învățat limpede acestea, vestindu‑ne a doua venire a Domnului, pe care îl numește lămurit „Fiul Omului”, după firea pe care a îmbrăcat‑o. „El va veni pe nori”, așa cum a spus, ca să se arate puterea Sa
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
care îl numește lămurit „Fiul Omului”, după firea pe care a îmbrăcat‑o. „El va veni pe nori”, așa cum a spus, ca să se arate puterea Sa; „El va primi stăpânirea, slava și împărăția” , ca om, de la Cel vechi de zile. Fericitul David spune același lucru în al doilea psalm, prin gura Dumnezeului său: „Zis‑a Domnul către Mine: «Fiul Meu ești Tu, Eu astăzi Te‑am născut; cere de la Mine și‑Ți voi da neamurile să‑Ți fie moștenire și marginile
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Dumnezeului său: „Zis‑a Domnul către Mine: «Fiul Meu ești Tu, Eu astăzi Te‑am născut; cere de la Mine și‑Ți voi da neamurile să‑Ți fie moștenire și marginile pământului să‑ți fie stăpânire»” (Ps. 2,7‑8). Iar fericitul Daniel întărește aceasta: „Toate popoarele, neamurile și limbile îi vor sluji Lui”. Apoi, pentru a arăta veșnicia împărăției: „Stăpânirea Lui va fi veșnică, stăpânire care nu va trece, iar împărăția Lui nu va fi nimicită niciodată”. Astfel, după ce a așezat
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
ani și jumătate, în timpul cărora va domni [pe pământ] cornul care grăiește enormități. „Și tribunalul se va așeza, spune el, iar [judecătorii] îi vor lua stăpânirea, ca să‑l nimicească și să‑l prăbușească.” La fel de limpede ne‑a arătat acestea și fericitul Pavel. Căci, după cele pe care le‑am spus deja, el a adăugat: „Până când cel care o împiedică acum va fi dat la o parte; Și atunci se va arăta Nelegiuitul, pe care Domnul Isus îl va ucide cu suflarea
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]