1,332 matches
-
lui Jerry, mirosul lui Jerry, și am Închis ochii. Împletitura groasă a puloverului amortiza hurducăturile, Însă nu-mi alina durerea din picior. Sub coș, roata din față a bicicletei scîrțîia. Mi-ar fi plăcut să-i spun lui Jerry adio fermoar, Însă nu aveam puterea și, oricum, mă cam Îndoiam că ar Înțelege. Și așa am ajuns a doua oară În Cornhill. Prima oară fusesem purtat aici pe apele mișcătoare din pîntecul mamei, iar acum Între cutele puloverului lui Jerry. Asemeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
zis ea, te rog nu te opri. Așa că am continuat să cînt. Am reluat toată piesa de la capăt, de data asta cu propriile mele variațiuni, după care m-am ridicat În picioare și m-am Înclinat. Am făcut semnul adio fermoar, și am văzut că a priceput. A rîs, Însă rîsul ei nu semăna cu al tău. Era Încă frumoasă, deși vedeam limpede că timpul sau tristețea Îi Îngreunaseră ușor bărbia și-i Încrețiseră colțurile ochilor. Erau albaștri. M-am dus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
și opriți ca din întâmplare să vadă ce se întâmplă. Mai întreprinzător, un domn și-a luat cu el binoclul și îl împrumută binevoitor vecinilor. Dintr-o toaletă verde, cineva iese încercând să simtă muzica și să-și tragă simultan fermoarul. Un tătic își îndrumă odrasla spre tufele de floarea-miresei. „Probabil puștiul se teme de întuneric“, râde Nicole. Din fața scenei se aud aplauze frenetice. Probabil ei aud mai multe decât noi. Nicole vrea să plece, noi o oprim dintr-un posibil
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2211_a_3536]
-
rochia neagră și cântă mângâietor cu o mână la spate, lângă o chitară prea albastră. Nokia Tune. Câteva capete se întorc cu reproș. Fumat, cumpărat cartea lui Alex Vasiliu, revenit pentru Trio Pierre Como. Mi-au amorțit genunchii. Blugi cu fermoar spre gleznele mereu în neastâmpăr. Pierre, nu eu. Se joacă și mă simt forțată să mă alătur lor, trecând dintr-o stare în alta la fel cum trece el dintr-o limbă într-alta, vorbindu-ne dulce într-un amestec
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2211_a_3536]
-
țâșnit înainte în vid. Apoi, după o altă veșnicie, apăru altul. Șirul de Dumnezei, privind în urmă, se mărea tot mai mult. Erau sute, apoi mii, prăbușiți cu fața în jos când spre dreapta, când spre stânga, asemenea dinților unui fermoar gigantic de flacără. Și descheind fermoarul în zborul meu, am dezvelit pieptul adevăratului Dumnezeu, raccourci mai grandios decât orice pe lume. Rotindu-mă, carbonizat de lumina sa, m-am ridicat la o înălțime atât de mare deasupra lui, încît mi-
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
o altă veșnicie, apăru altul. Șirul de Dumnezei, privind în urmă, se mărea tot mai mult. Erau sute, apoi mii, prăbușiți cu fața în jos când spre dreapta, când spre stânga, asemenea dinților unui fermoar gigantic de flacără. Și descheind fermoarul în zborul meu, am dezvelit pieptul adevăratului Dumnezeu, raccourci mai grandios decât orice pe lume. Rotindu-mă, carbonizat de lumina sa, m-am ridicat la o înălțime atât de mare deasupra lui, încît mi-a fost dat să-l văd
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
de pluș. Am îmbrățișat-o amețit, i-am ridicat tricoul până la subțiori și mi-am lipit obrajii de sânii goi, cu bănuți arămii. Ne-am mângâiat multă vreme, până când i-am descheiat nasturele metalic de la blugi și i-am tras fermoarul. Zgomotul acela ne-a trezit. Merseserăm cam departe: bunicii se aflau la câțiva metri, iar ușa era de sticlă mată. Gina își trase la loc fermoarul și brusc fața i se întunecă, în ochi îi țâșniseră lacrimi și curând începu
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
multă vreme, până când i-am descheiat nasturele metalic de la blugi și i-am tras fermoarul. Zgomotul acela ne-a trezit. Merseserăm cam departe: bunicii se aflau la câțiva metri, iar ușa era de sticlă mată. Gina își trase la loc fermoarul și brusc fața i se întunecă, în ochi îi țâșniseră lacrimi și curând începu să plângă în hohote. O țineam în brațe, o strângeam ca să-i înăbuș suspinele și știam de ce plânge. Gina se șterse la ochi și îmi luă
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
își scoate mănușile, apoi haina de blană, scurtă până la șolduri, și rămâne într-un pulovăr de aceeași culoare cu pantalonii: un cafeniu închis, își smulge și basmaua colorată de la gât, cu desene turcești, foarte fine, și-și scoate cizmele cu fermoar. Mă uit mai bine, ca să v-o pot descrie. Pare să aibă vreo treizeci și cinci de ani. Nu are o față frumoasă, ci mai curând ciudată. Acum e rumenă din cauza frigului de afară, dar altă dată e palidă ca moartea. Iar
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
nici o pază. Am intrat, deși aș fi putut foarte bine să ies să colind din nou ținutul. În hambarul acela dezolant, singur-singurel, așezat pe o masă sub pictura murală, se afla Zâna-Mea-Cea-Bună. Wirtanen purta uniformă de soldat american - scurtă cu fermoar, pantaloni și cămașă oliv-maroniu, cămașa deschisă la gât, ghete de luptă. Nu avea nici o armă. Și nici nu purta vreun însemn care să indice gradul sau unitatea. Era un om cu picioare scurte. Când l-am văzut stând pe masă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
întârzie. Fata avea umerii fragili și înguști, brațele subțiri, acoperite de un puf negricios. Unul dintre ciorapi îi era deșirat deasupra genunchiului și prins în grabă cu ață albă. I-l zărise în timp ce, cu mâinile neîndemânatice, încerca să-i desfacă fermoarul. O simțea în brațe, țeapănă și morocănoasă, fără volubilitatea ei obișnuită, dar graba și teama îl făceau să nu se oprească. Se împiedica mai departe în nasturi, trăgând cu ochiul din când în când la deșteptătorul care țăcănea alături, pe
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
sufragerie, ajutînd-o pe Jemina să intre În cea mai strîmtă rochie neagră de piele de căprioară pe care am văzut-o vreodată. — Uau ! spun, lăsîndu-mi geanta jos. Cum poate să fie ! — Așa ! spune Lissy gîfÎind și se așază pe călcîie. Fermoarul e Închis. Poți să respiri ? Jemima nu-și clintește nici un mușchi. Lissy și cu mine ne uităm una la alta. — Jemima ! spune Lissy alarmată. Poți să respiri ? — Oarecum, spune aceasta Într-un final. O să fie bine. Foarte Încet, cu corpul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
pantofi se referea, mă Întreb ? Ai lui Lissy ? — Uite ce e, Jemima, vrei să... Îmi pare rău... trebuie să Închid, zic stins și las receptorul În furcă. Fără telefoane. Ia-ți geanta. Și du-te. În timp ce-mi trag fermoarul genții cu mîini tremurătoare, cîțiva dintre cei care m-au urmat În birou ridică telefoanele care sună insistent. — Emma, bunicul tău la telefon, spune Artemis, acoperind receptorul cu mîna. Zice nu știu ce despre ultimul autobuz și că n-o să mai aibă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
al treilea al mâinii, prin mici impulsuri delicate, a pus sticluța pe drum către marginea mesei unde aștepta, cu gura căscată, poșeta care, după ultima mișcare a degetului, a înghițit-o ― hap! ― și s-a închis, ca prin minune, cu fermoarul. Ce repede se petrecuse totul! Atât de repede încît am simțit nevoia să mă frec la ochi. Când i-am redeschis, colega mea continua să asculte cu vădit interes ceea ce spunea domnul din Thailanda și, după o vreme, părând edificată
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
priceput la reparat mașinării și extazul i s-a mai domolit. Mereu avusese o slăbiciune pentru bărbații care se pricepeau să lucreze cu mâinile, care veneau acasă murdari de benzină și se apucau de reparat chestii și care, deschizând încet fermoarul salopetei, spuneau lucruri pline de însemnătate de genul: „M-am gândit toată ziua la tine, păpușă“. Mai avea slăbiciuni și pentru bărbații care aveau salarii cu șase cifre și cu puterea de a o promova chiar dacă nu merita cu adevărat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
S-au sărutat înfometați, cu disperare. Când s-au despărțit, mâna lui era sub tricoul ei, mângâind un sân. Sfârcurile ei erau la fel de umflate ca o cireașă, iar el era din nou erect. —Grăbește-te, se rugă ea, deschizându-i fermoarul, scoțându-i penisul afară și ținându-l ferm în pumn. S-a așezat pe podeaua holului, dându-și blugii jos, trăgându-l peste ea. — Repede, nu avem mult timp. Și-a ridicat fundul pentru a ajunge mai aproape, disperată după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
de șocantă era această imagine. Dar..., încercă ea, în timp ce ochii ei vedeau cravate și ustensile pentru bărbierit, apoi șosete care erau aruncate în geantă. Totul se întâmpla foarte rapid. Dintr-odată, geanta dădea pe dinafară. Apoi Dylan i-a tras fermoarul dintr-o mișcare bruscă. Mă întorc să iau restul mai târziu. El a ieșit din cameră și, după o secundă de panică, Clodagh a pus pe ea un halat și a alergat pe scări după el. —Dylan, eu încă te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
Acum tu spui: plusez pe o pereche de blugi. —Plusez pe o pereche de blugi. Ea înghiți în sec, nervoasă și agitată, în timp ce Jack deschidea primul nasture al pantalonilor. Cu mâinile tremurânde, a ezitat un moment înainte de a-și deschide fermoarul pantalonilor negri și a ieși din ei. —Șosete! declară el, dar tonul lui glumeț nu era asortat cu intenția de pe fața lui. Gâtul ei era uscat și se simțea înnebunită de dorință, în timp ce stăteau unul în fața celuilalt, Jack în chiloți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
oferi publicului o piesă nouă. CTB vă așteaptă la teatru, cu piesa nouă, în luna noiembrie ! (octombrie 19, 2010) La spectacol cu CTB O nouă premieră sub egida Companiei Teatrale Bucovina, un nou spectacol de succes aseară, 23 februarie a.c.: Fermoare, Nasturi și Capse la Dom Polski Suceava. Un text de mare actualitate ce aparține scriitorului dramaturg și universitar, tânarul Mihai Ignat, o regie îndrăzneață dar, în același timp, adaptată cu vădită grijă așteptărilor publicului sucevean, realizată de la fel de tânărul
Cuvântul - dinspre şi pentru oameni... : declaraţii politice, texte de presă, discursuri, interviuri, corespondenţă by Sanda-Maria ARDELEANU () [Corola-publishinghouse/Journalistic/100953_a_102245]
-
nici o experiență comparabilă cu aceea cînd dezbraci o femeie pentru prima oară. Înțelept cum era, nu mă mințise, Însă nici nu-mi spusese tot adevărul. Nu-mi zisese nimic despre acel ciudat tremur al mîinilor care prefăcea fiecare nasture, fiecare fermoar Într-o muncă titanică. Nu-mi zisese nimic despre acea vrajă a pielii palide și tremurătoare, de acea primă atingere a buzelor, nici de acel miraj ce părea să ardă În fiecare por al pielii. Nimeni nu-mi zisese nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
acum mă mai dor. M-am limitat să mă refugiez În acea convenabilă strînsoare a polițiștilor, tremurînd și vărsînd În tăcere lacrimi de lașitate. CÎnd Fumero se plictisi să tot scuture o greutate moartă, Își descheie pardesiul, se deschise la fermoar și Începu să urineze peste Fermín. Prietenul meu nu mișca, părînd o boccea de rufe vechi părăsită Într-o baltă. În timp ce Fumero Își descărca șuvoiul generos și aburind peste Fermín, am continuat să nu fiu În stare să deschid gura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
ieșeau, șoptind În miez de noapte, agitîndu-se, și totul se transformase Într-un dezastru... Începu să tremure de frig. Își puse papucii și halatul. În timp ce-și lega cordonul, se uită la hainele lui Alec: o jachetă Închisă cu fermoar, pantaloni de flanelă de culoare Închisă și pantofi de pînză murdari. Îi zări fluierele picioarelor și exclamă: — N-ai ciorapi! — A trebuit să mă Îmbrac repede, zise el, clipind În continuare din cauza luminii, și apoi se așeză pe marginea patului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
În asta, răspunde ea rîzÎnd. — Serios, cum de-ți permiți toate țoalele astea de firmă? Îi șoptesc eu Emmei În cabina de probă a celui de-al doilea magazin de rochii de mireasă, În timp ce ea mă ajută să-mi Închid fermoarul. Linda e afară, purtîndu-se de parcă ar fi regina Însăși, sorbind cappuccino și sporovăind cu vînzătoarele. Emma rîde și-mi răspunde: — Meseria de stilist freelance nu e nici pe departe atît de prost remunerată pe cît pare a crede mama. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
După un alt minut sau două de rearanjare a obiectelor pe birou în rânduri, le pune la loc de unde le-a luat, își ridică privirea și-și duce degetele la tâmplă. — Unde rămăsesem? Nu știu, domnule. El se încruntă. — Ai fermoarul deschis. Roșind, Jonathan își ridică fermoarul. Chapel se încruntă și mai tare. — M-am tot gândit, Bridgeman. Te consider un tânăr inteligent și receptiv. — Vă mulțumesc, domnule. — Ne ești apropiat. Nu numai mie, dar și fiicei mele. Inima lui Jonathan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
de rearanjare a obiectelor pe birou în rânduri, le pune la loc de unde le-a luat, își ridică privirea și-și duce degetele la tâmplă. — Unde rămăsesem? Nu știu, domnule. El se încruntă. — Ai fermoarul deschis. Roșind, Jonathan își ridică fermoarul. Chapel se încruntă și mai tare. — M-am tot gândit, Bridgeman. Te consider un tânăr inteligent și receptiv. — Vă mulțumesc, domnule. — Ne ești apropiat. Nu numai mie, dar și fiicei mele. Inima lui Jonathan începe să bată necontrolat. Va vorbi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]