13,762 matches
-
de Paște, Lumina ne este dăruită nouă, calmă, ca o bucurie, mai spunea Slava; tot el mai povestea că cei cărora li s-a arătat vor cunoaște o mare suferință. O sete grozavă și câtă căință îl împinse, să cunoască flăcările roșii atinse de har desigur, Slava avea un dar: se va isca o pădure, o vale de piatră, un cutremur ca și atunci când Isus însumat și solemn ne-a dăruit, demn, lumina cea mare din cerul țesut în odoare. * * * N-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
articole -Lucia Ispir, Expoziție interregionala - pictură, grafică, sculptură, Flacăra Iașului, decembrie 1957. -Constantin Ciopraga, O antologie plastică a muncii, Flacăra Iașului, măi 1960. -Ion Frunzetti, Interregionala ieșeana 1962, Flacăra Iașului, decembrie, 1962. -Petru Comarnescu, Realizări și perspective în Expoziția interregionala, Flacăra Iașului, 1964. -Ion Frunzetti, Retrospecție în pragul unei noi etape - Expoziția artiștilor plastici din regiunile Moldovei, Ateneu, septembrie, 1964. -Corneliu Sturzu, Cronică plastică, Iașul literar, ianuarie, 1966. -Sergiu Negura, Condițiile artei majore - Sinteze plastice ieșene, Cronică, noiembrie,1966 -George Popa
Sculptura by Lucreția Filioreanu-Dumitrașcu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1617_a_3094]
-
înguste vin zvonurile lumii pentru a sufla peste nervii lirei umane. Cu o egală intensitate, lucrurile mari, ca și cele mici, trezesc aceleași reacții, producând dezechilibre ale acestei literaturi în care nu există planuri, ci totul se aruncă deodată în flacăra mistuitoare a unei pasiuni născută dintr-o sensibilitate exacerbată. Meritul scriitoarei este cu atât mai mare cu cât ea este unică în literatura română prin lirismul prozei sale, reflectat în viziune auctorială. Autoarea a căutat în fiecare colțișor al sufletului
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
din minți! Toți care-l urmau răsuciră capetele îndărăt, speriați, gîndindu-se că Întunecimea-sa vine pe urmele lor. Dar nu văzură pe nimeni. Ce ai, mă?... Ce te-a apucat? îl pironi Vlad cu niște priviri în care ardeau toate flăcările furiei. Nu ți-i rușine să vorbești așa? se răsti și Ilinca. Virgil și Nuțu, porniți și ei pe reproșuri sonore, rămaseră cu gurile căscate, fără să mai aibă timp să pronunțe măcar o vorbă. Bărzăunul nu mai spuse nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
numai conștiința străinătății noastre în formula existențială în care suntem "aruncați", eliberarea însemnează vacantarea absolută a sinelui, înțeles ca pur receptacol cognitiv. Experiența poetică înfăptuiește în primul rând decondiționarea, purificarea eului empiric, fapt care corespunde extincției în supraintensitate, "ruinării în flăcări", scrie Hölderlin. Pentru că "în poezie, disoluția este soluția". Dar în acest sfârșit se află începutul, afirmă T.S. Eliot. Prin "dezordinea unui delir divin" (Hölderlin), ieșirea din absența pe care ne-o găzduim este urmată de transmutarea într-o stare virginală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
din Dumnezeu, raza din ochii ei putând aprinde o stea ce poartă până în veșnicie, astfel că "Ai fi trăit în veci de veci"; pentru că iubirea poetului vine samsaric din cealaltă vecie, cea trecută, culminația inițierii fiind aprinderea candelei iubirii cu flacăra farmecului ei sfânt. În lirica profund amară a lui Giacomo Leopardi, poemul Infinitul ocupă un loc privilegiat, semnând o secvență de înseninare, de exorcizare a acestei vieți a suferinței și nimicniciei care l-a făcut pe poet să exclame "E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
muzical care așteaptă să fie atinsă de degetele "cerești": "Nu eu sunt cel care gândește. ideile sunt cele care mă gândesc pe mine." Shelley scria: Atunci când creează, mintea este asemenea unui jar mocnind, asupra căruia un suflu invizibil determină o flacără strălucitoare și pasageră". Suflul inspirației este un fulger, un trăsnet", atestă și René Char. În poezia Cerească atingere, Lucian Blaga descrie astfel dicteul: "Ce arătare! Ah ce lumină!/ Stea albă-a căzut în grădină,//necăutată, neașteptată: noroc,/ săgeată, floare și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
e ceea ce creează Fiul nopții". Și iată această extraordinară "definiție" a naturii transmundane, de neatins, a poetului: Totul este lăuntric Asta separă Așa este apărat poetul Temerarule ! ai vrea față în față Să-i vezi sufletul Te-ai ruina în flăcări. Dacă mutațiile decisive din istoria omenirii au avut loc prin văzul unor aleși, dincolo de aparența cotidiană accesibilă ochiului comun, actualmente nici o ruptură de nivel nu se mai produce, nici o radicală deschidere valorică. Dimpotrivă, de un secol se succed cu mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
dintre ei având și momente de ieșire din entuziasmul necondiționat. Deși pentru om vremea potrivită exaltării ontice are măsură scurtă, totuși "muritorilor le sunt date zile nemuritoare", afirma Pindar, pentru că "există o vecie a vremii"; "bucuria și slava dau în flăcări când tot ce poetul atinge cu strunele se află în armonie" cu omul și cu toată firea. Spiritualitatea greacă a fost modelatorul liricii lui Friedrich Hölderlin. Sub semnul apolinicului, poezia sa serbează, în gesturile largi ale amplelor ritmuri grecești, sacralitatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
care sunt mincinoase, ci creează noi adevăruri, propriile sale adevăruri: Aceasta este fericirea, Fericirea unei acvile Fericirea unui poet și a unui nebun. Să fiu alungat Din toate adevărurile! Numai nebun, numai poet! Poetul este ardere pură, care răspunde nerăbdării flăcării, ca simbol al adevărului etern. Sufletul poetului însuși este această flacără. Nesățioasă, ea se înalță mereu mai sus spre noi depărtări, spre tot alte adevăruri poetice. În una din cele mai expresive și dramatice mărturisiri ale bucuriei de a fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
este fericirea, Fericirea unei acvile Fericirea unui poet și a unui nebun. Să fiu alungat Din toate adevărurile! Numai nebun, numai poet! Poetul este ardere pură, care răspunde nerăbdării flăcării, ca simbol al adevărului etern. Sufletul poetului însuși este această flacără. Nesățioasă, ea se înalță mereu mai sus spre noi depărtări, spre tot alte adevăruri poetice. În una din cele mai expresive și dramatice mărturisiri ale bucuriei de a fi poet, Cecil Day Lewis scrie în Nu mă ispitiți: Tempt me
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
fier,/ Atuncea primește-l! El este de bună trebuință/ Dacă poate să înlesnească nașterea unui mântuitor". Cât de orgolios va fi fost Dante să arunce în infern pe dușmanii săi precum și zeci de personaje pe care le-a considerat destinate flăcărilor gheenei și ce nemăsurată bucurie să ajungă până în paradis alături de Beatrice! Templul Taj Mahal dedicat de Șah Jahan soției sale Muntaz Mahal, poate fi considerat replică în piatră a maiestuoaselor terține dedicate iubitei sale de autorul Divinei Comedii. Și iată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
poem". De acest lucru Hölderlin era conștient, chiar și în perioada de penumbră a minții: Totul este lăuntric,/ Aceasta desparte/ Acest lucru îl apără pe poet// Temerarule, ai vrea față în față/ Să-i vezi sufletul / Te-ai ruina în flăcări". Aceasta pentru că nota în aceeași perioadă "Din Dumnezeu iese opera mea". Tâmplarul Zimmer, care, pe malul Neckarului, l-a găzduit, ultimii 37 de ani de viață, părăsit complet de familie și prieteni, afirma: "nu este nebun; știe prea multe". În afară de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
răni poate să-i arate. Iar poetul răspunde că rănile vieții, ale iubirii sunt cântecele sale: Ce merit am să intru-n rai, Mă-ntrebi, Arhanghel Păzitor ? În fața ta un om tu ai Și asta-nseamnă-un luptător. Aprinde-ți flacăra privirii Și vezi-mi inima-n adânc Cum cântă rănile iubirii, Cum rănile vieții plâng. Ci eu slăvit-am cu credință Că-mi fu fidelă draga mea, Că-n lume-i Doamnă Dragostea. Și-i plină de recunoștință. Cu cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
acord cu natura. Să sfințim viața umană prin instituirea de prezenturi eterne poetice, pentru că există o "vecie a vremii". Sensul cuvintelor în poezie este de a rosti adevărul uman, de a însămânța strălucire, și astfel "bucuria și slava dau în flăcări". Sensul suprem al omului: Crește asemenea pomului tânăr, liberă, virtutea,/ În curăția picăturilor de rouă, prin dreapta/ Înțelepciune și se ridică / Spre umedul Eter"; " În preajma încercării trudnice se dovedesc cele înalte". Scopul oricărui înțeles trebuie "să dea în floare pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
în firea umană, în Furtuna redescoperă și exaltă ideea frumseții omului și a naturii. Leopardi înfierează nonsensul existenței pentru a-l exorciza dizolvându-l în pacea anonimă a nemărginirii. Goethe consideră că sensul omului este de a se mistui în flacăra vieții, trăind pasionat cu ajutorul celor cinci simțuri darurile naturii, ale prieteniei și ale dragostei și, prin aceasta, de a dobândi dincolo un sens nou care ne va face să ne confundăm, să ne absorbim în Iubirea Eternă Hölderlin află catharsisul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Figură și Spirit, despre care am vorbit și în alt capitol, dintr-o altă perspectivă opera aperta: Totul este intim Aceasta desparte Așa este ocrotit poetul Temerarule! ai voi față în față Să-i vezi sufletul Te-ai ruina în flăcări. Fiind flacără, intimitatea prea mare cu spiritul desparte. Or, aceasta este poezia: treci dincolo de tine arzând, te ruinezi în inefabil. Această ambiguitate stă de veghe poetului, "păstrân du-l" în orizontul sacrului. Aflăm aici o semnificativă ilustrare a triadei dialectice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Spirit, despre care am vorbit și în alt capitol, dintr-o altă perspectivă opera aperta: Totul este intim Aceasta desparte Așa este ocrotit poetul Temerarule! ai voi față în față Să-i vezi sufletul Te-ai ruina în flăcări. Fiind flacără, intimitatea prea mare cu spiritul desparte. Or, aceasta este poezia: treci dincolo de tine arzând, te ruinezi în inefabil. Această ambiguitate stă de veghe poetului, "păstrân du-l" în orizontul sacrului. Aflăm aici o semnificativă ilustrare a triadei dialectice teză, antiteză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
poetului, "păstrân du-l" în orizontul sacrului. Aflăm aici o semnificativă ilustrare a triadei dialectice teză, antiteză, sinteză miezul fenomenologic al filozofiei hegeliene, gânditorul născut în același an și prieten cu Hölderlin: teza, este făptura fizică a poetului, antiteza sufletul, flacără pură, iar sinteza transfigurarea, inefabilul. De aici a derivat teoria "terțului inclus" formulată de fizicianul Ștefan Lupașcu, și reluată de Șerban Nicolescu. Acesta, sub influența ideii lui Heidegger, conform căreia poezia este cea care întemeiază Ființa idee preluată de filozoful
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Lear după ce, purtând pe Cordelia ucisă în brațe, strigă naturii răsculate un adevăr infinit de tragic: " Nimeni nu este de vină, nimeni !" Suflați voi, vijelii, până ce vă crapă obrajii ! Urlați ! Și izbucniți, voi, ploilor în cascade, Potopiți clopotnițele noastre !... Voi, flăcări de pucioasă, iuți ca gândul, Iscoade ale trăsnetelor ce despică puternicii stejari, Ardeți cărunta-mi țeastă! Tu, tunet, care zgudui tot, Turtește-a lumii groasă rotunjime, Sparge al firii teasc, distruge dintr-odată Toate semințele ce-l fac ingrat pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
ucide pe regele Duncan: Mâine, și-apoi mâine, și iar mâine Cu pași înceți se-alungă de la o zi la alta, Până la ultima silabă-nscrisă-n timp; Și ierii noștri toți au luminat smintiților Drumul spre-a morții pulbere. Stinge-te, tu, flacără de-o clipă ! Viața nu-i decât o umbră călătoare, un biet actor Ce-și chinuie și fudulește ora lui pe scenă Și-apoi nu-l mai auzi nicicând: e-o poveste Spusă de-un idiot, gălăgios și plin de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
muzicii, care, prin natura sa are mers infinit-indefinit, iar apoi negrăitul melodic se transformă într-o așteptare ce pare fără sfârșit, fără rezolvare. În poezia Selige Sensucht (Dor fericit) Goethe afirmă că destinul omului este de a se mistui în flacără, devenirea fiind eterna lege a naturii... Dacă nu-nțelegi aceasta: "Mori, spre-a deveni", tu ești Doar un oaspete obscur În beznele pământești." Iar în Höcherer und Höchste (Mai înaltul și Cel mai înalt), după ce aici, pe pământ, poetul viețuiește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
sens pe care îl preia și Martin Heidegger. Este Poetul din concepția lui Hölderlin, pe care îl desparte de restul lumii faptul că este lăuntric, iar temerarul care ar vrea să-l vadă față în față, "s-ar ruina în flăcări". Morala poeziei: iartă totul și nu iartă nimic. Iartă suferința, rănirile, imperfecțiunile, moartea. Dar nu iartă înjosirea omului, înjosirea celor trei magi: inima, sufletul spiritul. Și mai ales nu iartă pe cei care o desfigurează și o poartă în noroi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
este deosebit de semnificativă afirmația lui Karl Jaspers, potrivit căreia "nebunia" lui Hölderlin deschidea fereastra către absolut, acolo unde, în acea perioadă semiobscură, autorul Imnurilor scria că nici un temerar nu-l putea vedea față în față, pentru că "s-ar prăbuși în flăcări". Poemul lui Giacomo Leopardi, Infinitul, începe cu un motiv prezent și în alte creații ale sale, refugiul în natură, evocat mai cu seamă în poezia Viața singuratică: așezat la marginea unui lac, poetul mărturisește că priveliștea, cufundată în binefăcătoarea pace
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
templu, ci de o lumină intelectuală, care vede dumnezeirea în sine însăși, suflet din suflet, viață din viață, esență din esență." De observat că, în afară de evocarea pasării Phoenix, versul lui Bruno, " Sunt de ajuns valurile oceanului să stingă ardoarea acestor flăcări?" este analog celor din Odă (în metru antic) eminesciană: "Focul meu a-l stinge nu pot / Cu toate apele mării". În lumina viziunii lui Giordano Bruno, urmărind logica mersului ascendent al eliberării radicale posibile, în Luceafărul, sinele eminescian urma să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]