1,201 matches
-
-lea: „Două dintre aceste limbi, retoromana și dacoromâna, nu au dezvoltat forma științifică și beletristică, deși nu se poate spune că forma lor tehnică este inferioară formelor analoage ale celorlalte limbi. Din contra, tocmai dacoromâna a păstrat cel mai bine flexiunile limbii mamă, la care se adaugă faptul că în folosirea lor se apropie de italiană. Defectul, așadar, constată aici numai în circumstanțele externe, în lipsa ambianței și a condițiilor care ar fi putut permite folosirea limbii în scopuri mai înalte” (Ib.
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
mai puțin poros. Dintre compozitele fotopolimerizabile, cele hibride, prezentând un volum minim de rășina, sunt cele mai performante. Porozitatea contribuie la diminuarea rezistenței mecanice a materialului, alterarea cromatică, deteriorarea suprafeței, penetrarea bacteriană. Expunerea la apă a compozitelor afectează rezistență la flexiune. Pentru a valida un material restaurativ în utilizare clinică trebuie luați în considerare mai mulți factori precum: biocompatibilitatea, rezistență mecanică, durabilitatea chimică, proprietățile estetice și rezistența materialului la încărcarea de oboseală . Mai mulți factori determina probabilitatea eșecului unei imobilizări cu
T r atame n tul conserv a tor în boa la parod on t a l ă by Bogdan Vascu, Ana Maria Fatu () [Corola-publishinghouse/Science/91768_a_92401]
-
și copil există încă din primele momente în care cei doi fac cunoștință unul cu celălalt (www.121.ro). Cu toate că aparține, prin definiție, unei clase de cuvinte neflexibile, interjecția hai(de), având semnificație de tip "imperativ", prezintă un început de flexiune 34, având forme cu desinența verbală de persoana a II-a plural -ți: haideți sau cu desinența verbală de persoana I plural -m: haidem (aceasta din urmă are o sferă de utilizare mai restrânsă − popular și învechit)35: B: Da
[Corola-publishinghouse/Science/85024_a_85810]
-
Analiza limbajului gestual sportiv, organizat într-un sistem ierarhic, pune în lumină sensuri similare limbajului sonor și plastic, adică modificări, ce se referă la valoarea simbolică a gesturilor (a-i spune unui prieten „urâtule!” înseamnă a-l lăuda). Lipsa de flexiune a limbajului gestual se compensează prin topică, prin locul interesant, ocupat de semn în comunicarea gestuală. Costumația dansatoarelor stârnește mereu vervă. În 1988, patinatoarea germană Katarina Witt a apărut la Campionatul European într-un costum de showgirl realizat din câteva
DIALOG ÎNTRE SPORT ŞI SOCIETATE by Mihai Radu IACOB, Ioan IACOB () [Corola-publishinghouse/Science/100989_a_102281]
-
cercetează semnificațiunea formelor lexicale ale limbei [prin funcțiune, ca și la Schleicher, trebuie să înțelegem aici 'semnificație', n.m. C.M.]. ÎI. Doctrina despre cuvânt ca membru al propozițiunii sau, pe scurt, sintaxa, coprinzând: 1. Doctrina formelor cuvântului în propozițiune sau doctrina flexiunii; 2. Doctrina funcțiunii cuvântului în propozițiune sau sintaxa propriu-zisă. Nouă clasificațiune a lui Heerdegen, precum se vede, nu se deosebește în fond de cea propusă de Schleicher" (ibid.: 7). Există, totuși, la Heerdegen o diferență notabilă, adică un element a
Studii de ştiinţa limbii by Bogdan Petriceicu Hasdeu [Corola-publishinghouse/Science/896_a_2404]
-
să știe în fiecare caz în parte un elev la sfarsitul clasei a IV-a. NOȚIUNI DE MORFOLOGIE Morfologia este partea gramaticii care cuprinde regulile privitoare la modificările flexionare ale cuvintelor; obiectul ei îi constituie cuvântul, considerat atât sub aspectul flexiunii, cât și sub aspectul valorilor gramaticale exprimate de formele lui flexionare. Morfologia se ocupă astfel de paradigmele cuvântului (totalitatea formelor lui flexionare), de categoriile gramaticale (gen. număr, caz etc.) și de clasificarea cuvintelor în părți de vorbire (clase de cuvinte
COMUNICAREA CORECTĂ ŞI EFICIENTĂ ÎN CICLUL PRIMAR by ARINA CRISTINA OPREA [Corola-publishinghouse/Science/319_a_622]
-
vizat mai ales exemplele mai greu de înțeles la prima vedere; de asemenea, în măsura informațiilor de care am dispus, am uniformizat glosarea exemplelor preluate din bibliografie Terminologie • am păstrat abrevierile englezești pentru denumirile grupurilor sintactice (e.g. IP: Grup al Flexiunii, engl. Inflectional Phrase); abrevierile în care se decupează mai mult decât prima literă a fiecărui cuvânt sunt redate cu capităluțe (e.g. ASPP: Grup al Aspectului, engl. Aspect Phrase) • cu capităluțe sunt redați unii termeni care au un înțeles strict definit
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
sintactic Determinant DEMP / DEM0 Grup al Demonstrativului (engl. Demonstrative Phrase) / centrul sintactic Demonstrativ FINP / FIN0 Grup al centrului Finit (engl. Finiteness Phrase) / centrul sintactic Finit FOCP / FOC0 Grup al Focusului (engl. Focus Phase) / centrul sintactic Focus IP / I0 Grup al Flexiunii (engl. Inflectional Phrase) / centrul sintactic Flexiune MOODP / MOOD0 Grup al Modului (engl. Mood Phrase) / centrul sintactic Mod NP / N Grup nominal (minimal) (engl. Noun Phrase) / centrul sintactic substantival NUMP / NUM0 Grup al Numărului (engl. Number Phrase) / centrul sintactic Număr QP
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
Demonstrativului (engl. Demonstrative Phrase) / centrul sintactic Demonstrativ FINP / FIN0 Grup al centrului Finit (engl. Finiteness Phrase) / centrul sintactic Finit FOCP / FOC0 Grup al Focusului (engl. Focus Phase) / centrul sintactic Focus IP / I0 Grup al Flexiunii (engl. Inflectional Phrase) / centrul sintactic Flexiune MOODP / MOOD0 Grup al Modului (engl. Mood Phrase) / centrul sintactic Mod NP / N Grup nominal (minimal) (engl. Noun Phrase) / centrul sintactic substantival NUMP / NUM0 Grup al Numărului (engl. Number Phrase) / centrul sintactic Număr QP / Q0 Grup al Cuantificatorului (engl. Quantifier
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
la limbile romanice. Ledgeway (2012) arată că această schimbare progresivă este caracterizată de o anume direcționalitate, în concordanță cu predicțiile FOFC22: ordinea centru-inițial se propagă dinspre centrele ierarhice superioare (complementizator, prepoziție) înspre centrele plasate mai jos în ierarhia propozițională / nominală (flexiune, verb și nume, adjectiv, respectiv). Predicția acestei direcții de schimbare este că centrele nominale și adjectivale sunt cele mai conservatoare, ceea ce explică existența structurilor cu centru final doar în grupul nominal și în cel adjectival și a discontinuităților caracterizând grupul
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
schimbare a Parametrului centrului de la latină la limbile romanice, Ledgeway (2012: 235-281) propune o explicație elegantă și cât se poate de simplă: în proiecția verbală extinsă (i.e. în propoziție) (60) (adoptând împărțirea propoziției în trei domenii: domeniul complementizatorului CP, domeniul flexiunii IP, domeniul lexical vP), schimbarea centru final -->centru inițial se propagă dinspre centrele superioare ierarhic înspre centrele inferioare ierarhic, adică dinspre complementizator - pentru care în latina clasică există o setare parametrică mixtă, observabilă empiric prin coexistența structurilor inovative (centru inițial
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
final (59b), FOFC fiind indiferentă în această configurație (un grup cu centru inițial poate avea orice tip de complement). În schimb, dacă centrul inferior V0 își schimbă setarea din centru final (OV) în centru inițial (VO), iar centrul imediat superior, flexiunea (I0), păstrează setarea arhaică centru final, structura rezultantă violează FOFC (61), instanțiind o relație de dominare de tipul (59d). (60) CP > IP > VP (61) * IP qp VP I' 2 2 V0 O I0 tVP [EPP] Odată cu schimbarea setării Parametrului centrului
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
IP, în ierarhia CP > IP >vP, v. §II.2); cu excepția englezei, în limbile germanice deplasarea verbului în domeniul C este obișnuită 1, mai ales în propozițiile principale, caracterizate de regula V2. Odată cu propunerea lui Pollock (1989) privitoare la scindarea nodului flexiune (IP) în cel puțin două proiecții (Agr și T), s-a constatat că domeniul flexionar trebuie conceput mai degrabă în termenii unui câmp sintactic care găzuiește o serie de proiecții flexionare verbale, dintre care cele mai importante sunt proiecțiile de
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
uT este încă activă (i.e. procesul de atribuire a cazului n-a avut loc). Această trăsătură se va șterge și atribuirea nominativului va avea loc în aceeași manieră ca atribuirea acuzativului, odată cu inserarea în derivare a centrului TS din domeniul flexiune, care machează temporalitatea principală a enunțului. 2) Atunci când complementul lui V este un obiect propozițional, procesul de satisfacere a trăsăturilor centrului TO se desfășoară într-un mod asemănător, dar nu identic. În joc intră, în principal, trăsăturile elementului de subordonare
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
analiza va fi cuprinde formele sintetice și analitice 30. O chestiune spinoasă apărută odată cu formularea IpotezeiAcordului Bogat (engl. Rich Agreement Hypothesis) la sfârșitul anilor '80 (v. Koeneman și Zeijlstra 2014 și bibliografia) este determinarea trăsăturilor care determină deplasarea verbului la flexiune: trăsăturile nominale ale subiectului marcate de verb (trăsături sau trăsăturile verbale de mod, timp, aspect (cf. Biberauer și Roberts 2010). De asemenea, vom examina elementele funcționale din nucleul propozițional pentru a determina pozițiile în care acestea se generează/deplasează; vom
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
1 supra), româna a fost inclusă în clasa limbilor romanice moderne în care verbul se deplasează în mod sistematic în domeniul flexionar IP (cel puțin prin raportare la propozițiile indicative afirmative); transparadigmatic, verbul românesc se deplasează în mod sistematic la flexiune (Dobrovie-Sorin 1994; Avram 1999; Cornilescu 2000; Alboiu și Motapanyane 2000; Alboiu 2002; Avram și Hill 2007; Giurgea 2011; Cornilescu și Nicolae 2013; Ledgeway 2015a; Schifano 2013, 2014, 2015a, 2015b; Nicolae 2015c). Atât formele sintetice, cât și formele analitice precedă în
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
procliză pronominală (spre deosebire de encliza pronominală a gerunziului) (v. Niculescu 2013 și §§3.2; 3.3 infra)33. (59) a. a nuîl (mai) citiel b. nuîl (mai) citește el c. nul-a (mai) cititel Testele sintactice care indică deplasarea verbului la flexiune aplicate mai sus (verbul precedă adverbe de tip des și cuantificatori flotanți) se extind și la infinitivul verbal precedat de a: (60) a. (obiceiul de) [a (*des) mergedes la bunici] b. (înainte de) [a (*toți) venitoți la ziua mea] Putem astfel
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
multiplu, cf. (57c)): verbul lexical (participiu verbal sau infinitiv) se ridică la stânga adverbului/cuantificatorului flotant, deși trăsăturile ale subiectului sunt marcate de auxiliarul verbal. Distribuția infinitivului verbal precedat de a validează ipoteza că - în română, cel puțin - ridicarea verbului la flexiune este independentă de trăsăturile ale subiectului: spre deosebire de alte limbi romanice ca portugheza și galiciana, care dispun de infinitive cu flexiune de persoană (realizând trăsăturile ale subiectului)34, în română infinitivul nu prezintă mărci flexionare care să marcheze trăsăturile ale subiectului
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
marcate de auxiliarul verbal. Distribuția infinitivului verbal precedat de a validează ipoteza că - în română, cel puțin - ridicarea verbului la flexiune este independentă de trăsăturile ale subiectului: spre deosebire de alte limbi romanice ca portugheza și galiciana, care dispun de infinitive cu flexiune de persoană (realizând trăsăturile ale subiectului)34, în română infinitivul nu prezintă mărci flexionare care să marcheze trăsăturile ale subiectului; deplasarea în domeniul flexionar este deci determinată de satisfacerea trăsăturilor verbale, nu a celor nominale. Din perspectivă comparată, comportamentul formelor
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
deplasarea în domeniul flexionar este deci determinată de satisfacerea trăsăturilor verbale, nu a celor nominale. Din perspectivă comparată, comportamentul formelor verbale românești verifică ipoteza propusă de Biberauer și Roberts (2010), conform căreia elementele flexionare atașate verbului sunt de două tipuri: flexiune verbală marcând categoriile de mod, timp, aspect și flexiune nominală, marcând trăsăturile ale subiectului. Cele două tipuri de flexiune se corelează cu proprietăți diferite. Astfel, flexiunea verbală bogată 35 se corelează cu deplasarea verbului la flexiune (V-la-I), pe când flexiunea nominală
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
trăsăturilor verbale, nu a celor nominale. Din perspectivă comparată, comportamentul formelor verbale românești verifică ipoteza propusă de Biberauer și Roberts (2010), conform căreia elementele flexionare atașate verbului sunt de două tipuri: flexiune verbală marcând categoriile de mod, timp, aspect și flexiune nominală, marcând trăsăturile ale subiectului. Cele două tipuri de flexiune se corelează cu proprietăți diferite. Astfel, flexiunea verbală bogată 35 se corelează cu deplasarea verbului la flexiune (V-la-I), pe când flexiunea nominală bogată se corelează cu disponibilitatea subiectelor nule. Din această
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
formelor verbale românești verifică ipoteza propusă de Biberauer și Roberts (2010), conform căreia elementele flexionare atașate verbului sunt de două tipuri: flexiune verbală marcând categoriile de mod, timp, aspect și flexiune nominală, marcând trăsăturile ale subiectului. Cele două tipuri de flexiune se corelează cu proprietăți diferite. Astfel, flexiunea verbală bogată 35 se corelează cu deplasarea verbului la flexiune (V-la-I), pe când flexiunea nominală bogată se corelează cu disponibilitatea subiectelor nule. Din această diviziunie a tipurilor de flexiune rezultă mai multe categorii de
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
Biberauer și Roberts (2010), conform căreia elementele flexionare atașate verbului sunt de două tipuri: flexiune verbală marcând categoriile de mod, timp, aspect și flexiune nominală, marcând trăsăturile ale subiectului. Cele două tipuri de flexiune se corelează cu proprietăți diferite. Astfel, flexiunea verbală bogată 35 se corelează cu deplasarea verbului la flexiune (V-la-I), pe când flexiunea nominală bogată se corelează cu disponibilitatea subiectelor nule. Din această diviziunie a tipurilor de flexiune rezultă mai multe categorii de limbi (Biberauer și Roberts 2010: 267): - limbile
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
sunt de două tipuri: flexiune verbală marcând categoriile de mod, timp, aspect și flexiune nominală, marcând trăsăturile ale subiectului. Cele două tipuri de flexiune se corelează cu proprietăți diferite. Astfel, flexiunea verbală bogată 35 se corelează cu deplasarea verbului la flexiune (V-la-I), pe când flexiunea nominală bogată se corelează cu disponibilitatea subiectelor nule. Din această diviziunie a tipurilor de flexiune rezultă mai multe categorii de limbi (Biberauer și Roberts 2010: 267): - limbile în care ambele tipuri de flexiune sunt bogate sunt limbi
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
tipuri: flexiune verbală marcând categoriile de mod, timp, aspect și flexiune nominală, marcând trăsăturile ale subiectului. Cele două tipuri de flexiune se corelează cu proprietăți diferite. Astfel, flexiunea verbală bogată 35 se corelează cu deplasarea verbului la flexiune (V-la-I), pe când flexiunea nominală bogată se corelează cu disponibilitatea subiectelor nule. Din această diviziunie a tipurilor de flexiune rezultă mai multe categorii de limbi (Biberauer și Roberts 2010: 267): - limbile în care ambele tipuri de flexiune sunt bogate sunt limbi cu deplasare V-la-I
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]