1,681 matches
-
necunoscut năluca din vis Ce-mi răsucea privirile în toate uitările ... Citește mai mult În umbră tacerilorIn umbră tăcerilor prin mireasma valurilorMa las purtată de-un timp călător ,Regretele târzii ce-apun în calea zorilorNe-afunda -n tăcerile aceluiași dor .... În foșnetul culorilor pe inseratIti mai sclipesc privirile curate ,Când în dânsul stelelor ai rasunatEcouri târzii prin șoapte picurate.Imi regăsesc nuanțele pe aripi de vânt, Păstrând în nemurire timpul ce trece ...Și din uitări ascunse îmi iau avantPrin amintirile târzii ,ce-
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/375593_a_376922]
-
țin? Câteva clipe, măcar, să văd din ce a făcut Creatoarea sublimul ? Vreau pecete universală a legământului ce îl vom stabili între noi, sub forma astrală a unui sărut celular, pot ? Merit să îl primesc ? Apropie - te gândului, întreagă, fără foșnet și dă sens universului meu dominat de ce văd aud și simt la trecerea ta. Mă lași să te cuprind în brațele mele galactice, cu mantia undelor grvitaționale pe vecie să-ți înfășor impulsurile inițiale ? Marna se topise de mult în
IUBIREA CUANTICĂ de ANGHEL ZAMFIR DAN în ediţia nr. 2268 din 17 martie 2017 [Corola-blog/BlogPost/375682_a_377011]
-
unui lucru, ne face să fim conștienți de el, să intrăm în relație cu existența lui. Dacă nu vom fi atenți, ne vor scăpa amănuntele și nu vom observa că... „ceva” se petrece. Rămâne doar magia nopții de vară și foșnetele nedeslușite ale întunericului care ne împresoară, ne învăluie și ne afundă în mister, o țesătură magică, fosforescentă , făcută din praf de stele, în care aerul vibrează la cântecul a mii de greieri. În nopțile cu lună plină, nopți pline de
LIMBAJUL NATURII… PRIN OCHII COPILULUI DE ALTĂDATĂ de FLOAREA CĂRBUNE în ediţia nr. 1744 din 10 octombrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/375735_a_377064]
-
-i devină părtaș sentimentelor sale. Conștientă însă de puterea tăcutului zeu, ea revine, parcă, în realitatea cotidiană, convinsă că „niciun gând nu poate / opri / ochiul toamnei / plângând”, rafalele de vânt ce spulberă orice vis de iubire, trezind în juru-i doar „foșnet de frunze ruginii / în agonie”, încât propriile sale cuvinte nu se mai aud, chemarea sa devenind surdă, nemaiauzită. Ultima poezie a volumului pare un strigăt disperat al unui pământean care mai cere zeului încă un răgaz, oricât de scurt, pentru
CELLA NEGOIESCU. DESPRE VOL.DE POEZIE ”ÎN UMBRA ZEILOR” de VALENTINA BECART în ediţia nr. 1902 din 16 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/379246_a_380575]
-
Nuante > IMPROVIZAȚIE DESPRE FERICIRE Autor: Luminița Cristina Petcu Publicat în: Ediția nr. 1439 din 09 decembrie 2014 Toate Articolele Autorului Uneori îngerii ne strigă din viitoarele zile răsucindu-se după soare de parcă ne-ar revela semnele unei călătorii inițiatice prin foșnetul inimii. Ne-ntoarcem pe străzile din Alfama în timp ce sîngele învață lecția bătăilor în perete și vorbele de mîngîiere ce le trimite un om bolnav de iubire. Tu, unicul meu anotimp care abia acum tresare și începe să doară. Referință Bibliografică
IMPROVIZAŢIE DESPRE FERICIRE de LUMINIŢA CRISTINA PETCU în ediţia nr. 1439 din 09 decembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/369167_a_370496]
-
că ceva anume în mine atunci refuza viața știind la ce s-a angrenat acceptând încercările care au urmat? Există o conștiință a nenăscutului? Sau mai degrabă o subconștiință a lui? Peste toate tăcerile lui Victor din acele clipe, aud foșnetul fructelor rostogolind odată cu ele propria-mi ființă printre rădăcinile tuturor pomilor fructiferi tăiați de mâinile oamenilor și totodată, simt aromele timpilor acestei vieți în care nici acum nu mă regăsesc. Mărul cu aromele lui încearcă să mă determine să simt
de ANNE MARIE BEJLIU în ediţia nr. 2267 din 16 martie 2017 [Corola-blog/BlogPost/374114_a_375443]
-
arcul după feromonii fericirii? nu-ți mai scriu versurele de dragoste de astăzi vreau să ascultăm împreună simfonia trupurilor noastre la naiba cu toate vorbele și cu toate șoaptele gâfâite vreau să rămână în noi toate gândurile nerostite să ascultăm foșnetul cărnii cum pătrunde carnea mea în carnea ta apropo, ce face guvernul ăsta de imbecili, mai scade teveaul la carne? că, dacă nu, mă pun pe ovăz ori pe trifoi cu patru foi... Referință Bibliografică: de astăzi voi fi câine
DE ASTĂZI VOI FI CÂINE RĂU de GEORGE SAFIR în ediţia nr. 1530 din 10 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/374201_a_375530]
-
stă de veghe, îngheață și amintirile pe alei. Numai pe tine, poet fără pereche te mai așteaptă înghețate flori de tei! Pe ,,Lacul codrilor" au albit nuferii, ducând legendă în vremuri epocale de grijă că, fără ele ai suferii! Iar foșnetul pădurii cântă a jale. Pustiu îți e sufletul, și raza-i rece ca vremurile care din lume te-au dus. Nemuritor vei fi prin timpul ce trece, pe cei ce te iubesc, să-i luminezi de sus. 15. Ianuarie © Maria
UN ,,GENIU PUSTIU de MARIA FILIPOIU în ediţia nr. 1491 din 30 ianuarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/374269_a_375598]
-
care apar. Limbajul specific, de cele mai multe ori este direct, adresat unui/unei „tu” implicat/ă afectiv: „În noapte se ascunde Tăcerea, mai solitară și mai mută decât ai fi tu, cu cât îndrăgesc mai mult iconostasul vorbirii, rana carnală a foșnetului îmi dă randevu ... ” sau „La Cina de taină ia lampa cu tine, chipul tristeții nu-l arăta, cine vorbește, cine te-ascultă e demult în Lumină și în inima mea.” „Tu, tu, tu, amânată rămâie Tăcerea” constituie o poetică a
„METAFORA TĂCERII” LA THEODOR RĂPAN de NICOLETA MILEA în ediţia nr. 448 din 23 martie 2012 [Corola-blog/BlogPost/362096_a_363425]
-
sunt îndrăgostită De stelele ce mi-ai lăsat, Sub raza lunii-adăpostită Iubiri șoptite-ai revărsat. Și apa mării o iubesc, Mă-nvățai s-ascult talazul, Eu toate mi le amintesc Când lacrima-mi udă obrazul. Iubirea iar îmi amăgesc În foșnetul pădurilor, Când râurile te doinesc În colbul amintirilor. Referință Bibliografică: Veșnicia dragostei / Nastasica Popa : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1890, Anul VI, 04 martie 2016. Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Nastasica Popa : Toate Drepturile Rezervate. Utilizarea integrală sau parțială
VEȘNICIA DRAGOSTEI de NASTASICA POPA în ediţia nr. 1890 din 04 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/377718_a_379047]
-
viața lui ... [+ un nume de copil/un nume de personaj ,,din lumea celor care nu cuvântă"] etc.; educarea auzului vizându-se facilitarea discriminării anumitor categorii de sunete, a plasării acestora în grupele corespunzătoare: Cine face așa? zgomote din natură vântul, foșnetul frunzelor, ploaia etc.; zgomote din contexte familiare copiilor un pix scăpat din mână, un geam spart, o foaie de hârtie strânsă în mână, o ușă care scârțâie etc.; Cine vorbește așa? (voce masculină/feminină, de copil, de persoană în vârstă
Elemente de didactică a activităţilor de educare a limbajului: (etapa preşcolarităţii) by Angelica Hobjilă [Corola-publishinghouse/Science/1425_a_2667]
-
cresc florile, iarba, straturile de legume sau de zarzavat. L-am surprins de mai multe ori privind visător la vegetația abundentă În care Îi place să se afunde. Mângâie crengile, palpează tufele, saltă vioi prin jurul tulpinilor. Sesizează cu mare ușurință foșnetele, zumzetele, sunetele și pocnetele frunzelor, insectelor, gușterilor și pietrelor. Vă mai spun că domnul Neculau Întârzie cam mult seara urmărind cu nesaț asfințitul, cerul Învolburat, Învăluirile nopții. Și-a amenajat chiar un pătul din lemn special pentru așa ceva În susul grădinii
Educația. Iubire, edificare, desăvârșire by Constantin Cucoș () [Corola-publishinghouse/Science/1951_a_3276]
-
a trecut dincolo acum vreo două secole. Gândul te-nfioară, inima se oprește În loc, iar tu te miști mecanic mai departe. Te clatini pe pardoseala din piatră, te sprijini cu palma de suprafața aspră, zidul e real, tu ( Încă) mai ești! Foșnet sfios În biserica mănăstirii Agapia. Sfinții privesc cuminți de pe pereții recent Împrospătați. Începe vecernia, iar câteva măicuțe aprind lumânările și pregătesc cele trebuincioase slujbei ce urmează. În semiîntunericul altarului se ghicește preotul, care priveghează taina ce va să vină. Întunericul
Educația. Iubire, edificare, desăvârșire by Constantin Cucoș () [Corola-publishinghouse/Science/1951_a_3276]
-
și clampa. // Eu nu mă mai duc azi acasă... Potop e-napoi și-nainte, / Te uită cum ninge Decembre, / Nu râde... citește ’nainte.” Mai sunt în acest spațiu liric de securitate/insecuritate, amurgurile violete, zăvoiul violet, copacii albi, copacii negri, foșnetul toamnei, din nou apusul de toamnă violet sau de humă etc., care ar putea da o altă idee despre relațiile lui B. în plan senzorial cu lucrurile din afară. Acestea sugerează însă mai degrabă o tehnică poetică decât un mod
BACOVIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285530_a_286859]
-
toate, prin câteva referințe cât se poate de banale și un „ah” care rușinează orice idee de solemnitate în poezie. Gravitatea, solemnitatea găsesc însă altă cale pentru a ajunge la suprafața versurilor: „Un gol istoric se întinde”; „E toamnă, e foșnet, e somn... Copacii, pe stradă oftează; E tuse, e plânset, e gol... / Și-i frig, și burează...”; „Barbar cânta femeia-aceea”; „O poemă decadentă, cadaveric parfumată”; „Și-n toamna asta udă, mai putredă ca cele ce s-au dus / Când vântul
BACOVIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285530_a_286859]
-
pe bărbatul schilodit. Charlotte a încercat să vadă dacă ciungul ei era tot acolo. Unul dintre milițieni a împins-o deoparte... Mergeam drept înainte, îndepărtându-ne de Saranza. Vacarmul orchestrei militare se stinsese în liniștea stepei. Nu mai auzeam decât foșnetul ierburilor în bătaia vântului. Și, în nemărginirea aceea luminoasă și caldă, a răsunat din nou vocea Charlottei. - Nu, nu se băteau pentru banii aceia furați, nu! Toată lumea înțelegea. Se băteau... ca să se răzbune pe viață. Pe cruzimea ei, pe stupiditatea
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
cât să te așezi și să te crezi pe o insulă pustie, în mijlocul oceanului... Apoi, întins pe nisip, ascultam liniștea de nepătruns a stepei... Conversațiile noastre luau naștere fără pretext și păreau să decurgă din șiroirea însorită a Sumrei, din foșnetul frunzelor lunguiețe ale sălciilor. Charlotte, cu mâânile puse pe cartea deschisă, privea dincoolo de râu, spre câmpia arsă de soare, și începea să vorbească, ba răspunzând întrebărilor mele, ba luându-le-o înainte intuitiv cu istorisirea ei. În timpul acelor lungi
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
cu sprinteneala unui râs, sare în șa. Când zgomotul copitelor piere, femeia, încet, deschide ochii. Și începe să respire șovăitor, ca și cum ar fi pierdut acest obicei. Aerul are gust de piatră și de sânge. Vocea Charlottei s-a contopit cu foșnetul ușor al sălciilor. A tăcut. M-am gândit cu mânie la tânărul uzbek. „Trebuia neapărat să o omoare, să o reducă la un trup fără viață!” Și, cu o perspicacitate deja bărbătească, înțelegeam că nu era vorba de o simplă
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
lăsau pătrunse de vântul însorit, de miresmele amare ale stepei, de răcoarea crângului de sălcii. Iar prezența ei conferea o uimitoare armonie acelei întinderi pustii. Charlotte era acolo și, în monotonia câmpiei arse de căldură, se înfiripa o consonanță insesizabilă: foșnetul melodios al curentului, mirosul aspru al lutului umed și cel aromat al ierburilor uscate, jocul umbrei și al luminii sub crengi. O clipă unică, inimitabilă, în șirul uniform al zilelor, al anilor, al vremurilor... O clipă care se oprise pe
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
Charlotte acele câteva săptămâni pe care le petreceam împreună în fiecare vară. Am înțeles că franceza, urzeala de fraze care îmi părea atât de firească, avea să încremenească îndată după plecarea mea, pentru un an întreg, înlocuită de rusă, de foșnetul paginilor, de liniște. Și mi-am închipuit-o pe Charlotte, singură, mergând pe străzile întunecoase din Saranza îngropată sub zăpadă... A doua zi, am văzut-o pe bunica vorbind cu Gavrilici, bețivul și scandalagiul din curtea noastră. Banca băbuțelor era
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
Domnul în 12 decembrie 1901. Intervalele se umpleau de zumzete, de siluete, de mișcări ce amestecau istoria cu literatura. Era un șuvoi de imagini, a căror intensitate plină de viață și foarte concretă aproape că îmi făcea rău. Parcă auzeam foșnetul rochiei lungi a unei doamne care urca într-o birjă. Ea aduna în gestul acela simplu zilele îndepărtate ale tuturor femeilor anonime care trăiseră, iubiseră, suferiseră, priviseră cerul acela, respiraseră aerul acela... Simțeam fizic nemișcarea scrobită a unui notabil în
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
o amintire, ci însăși viața. Nu, nu retrăiam, trăiam. Senzații foarte umile în aparență. Căldura balustradei de lemn a unui balcon suspendat în aerul unei seri de vară. Mirosurile uscate, înțepătoare, ale ierburilor. Strigătul îndepărtat și melancolic al unei locomotive. Foșnetul ușor al paginilor pe genunchii unei femei așezate printre flori. Părul ei cărunt. Vocea ei... iar foșnetul și vocea aceea se contopeau acum cu freamătul crengilor prelungi ale sălciilor - trăiam deja pe malul curentului pierdut în imensitatea însorită a stepei
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
lemn a unui balcon suspendat în aerul unei seri de vară. Mirosurile uscate, înțepătoare, ale ierburilor. Strigătul îndepărtat și melancolic al unei locomotive. Foșnetul ușor al paginilor pe genunchii unei femei așezate printre flori. Părul ei cărunt. Vocea ei... iar foșnetul și vocea aceea se contopeau acum cu freamătul crengilor prelungi ale sălciilor - trăiam deja pe malul curentului pierdut în imensitatea însorită a stepei. Vedeam femeia cu părul cărunt, care, cufundată într-o visare luminoasă, mergea încet prin apă și părea
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
să-l ia? Nimeni nu-l poate atinge... Xtyn preferă să rămână tăcut, încercînd disperat să deosebească vocile din ly. Acest lucru nu era însă posibil nici măcar pentru un om cu calitățile sale, fiindcă gândurile semenilor săi se amestecau cu foșnetul omniprezent al mantiilor, ale căror colonii shu erau agitate din cauza nervozității stăpânilor lor. Privi spre Insa și o văzu calmă, undeva jos în rând, acolo unde forța celorlați o apăra și, în același timp, de unde nu putea bruia prea tare
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
lui, cel puțin nu în felul în care era Quintaratul pentru N'Gai Loon și Abația pentru Radoslav. Bella își recucerise singur capitala, făcîndu-l să se gândească dacă nu cumva îl subestimase în toți anii aceia petrecuți pe Kyrall. Un foșnet ușor îl făcu să privească spre Lonis, care îi arătă cinci puncte la orizont. Unul din oamenii lui Arrus șopti că e vorba de glisoarele clonelor și inima lui Kasser începu să bată cu repeziciune. Navele înaintau cu mare precauție
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]