1,549 matches
-
de genul „Eu chiar nu m-aș obosi să vorbesc cu mine, în locul tău. Sunt foarte prost dispusă și nu știu cât o să reușesc să fiu politicoasă cu tine“. Dar în afara unui vag „scuze“ pe care mi l-a livrat în timp ce se foia pe lângă pulpa mea în căutarea centurii de siguranță, omul de afaceri m-a ignorat complet. N-a făcut decât să-și deschidă impresionanta servietă de piele și, cât ai zice pește, tipul era vârât cu nasul într-un roman de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
problema generală a bărbatului român este că e ipocrit. Și eu care credeam că problema generală este că-i tîmpit. Efectuează dragoste cu un preot. Urinează pe Geo, probabil Într-un moment de neatenție. Adoră unsoarea. Regizorii. Prin carte nu foiesc decît tipi bogați, brokeri, manageri, oameni politici, sînt date și nume cunoscute, pentru verosimilitate, deși nici unul dintre cititori nu se-ndoiește de ceva, mai ales că multe dintre titlurile capitolelor sînt preluate sau parafrazate din cărți ori filme de adîncă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
o vorbă, de parcă ar privi o capodoperă! Și atunci vecina a spus: „Bine că a trecut și asta!“. Nu se știa dacă vorbește de reportaj ori de inundație. Andrei Vlădescu s-a retras să-și continue scrisul. Vecina s-a foit un timp, a spus câteva lucruri lipsite de importanță, bătrâna doamnă Marga Pop i-a răspuns neatentă. Nu insistăm. Apoi cealaltă s-a ridicat, pregătindu-se de plecare. A mai întrebat-o dacă are cine s-o însoțească a doua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
portiță de ieșire. E vorba de mine, care-s foarte vie, n-are rost să zici «se va Ă.“ „Știu. N-are rost.“ „Atunci?“ „O să treacă și asta.“ „E același lucru. De ce fugi?“ „O să scăpați“, a zis după o pauză, foindu-se, privind-o târziu, chiar în clipa în care bătrâna doamnă izbucnea cu energia arătată pe vremuri, izbind cu bețișorul lung în propriii genunchi acoperiți de pled și apoi în umărul lui, aflat alături: „Uită-te la mine! Minți!“ A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
asta spunea: sunt în acele clipe aproape goi și pot afla totul. Ce anume voia să afle? Acum era retras ca și altădată într-un ungher, pe o margine a divanului lat și moale din camera largă în care se foia lumea, în casa Rodicăi Dumitrescu. Un glob mare și portocaliu așezat pe jos, lângă noptiera cu câteva romane polițiste franțuzești aruncate în dezordine, răspândea o lumină caldă în încăperea grea de fum de țigară. Ducându-și paharul la buze, Andrei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
mă fac de râs în fața țâncilor care îmi erau colegi și ca să-mi cresc copiii, în același timp, și abia pe urmă am venit la revista asta! Mie vreți să-mi spuneți ce înseamnă munca? Și, când s-a așezat, foindu-se puțin în scaun, înainte de a-și aprinde o țigară, celălalt își luase locul deja, fără să mai scoată o vorbă, făcându-i doar un semn celui care conducea ședința să dea cuvântul altuia. Vrei să-ți mai spun? „Da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
abia vizibilă a ochelarilor, înainte de a începe să vorbească ușor nazal, egal, monoton, rece, cu totul lipsit de pasiune, lucid, interiorizat poate, vedeam că așteptai ceva și nu înțelegeam ce anume, pe urmă te-ai uitat în jur, te-ai foit o vreme și ai notat ceva într-un carnețel. Rodica Dumitrescu scria, dar țin minte încă destule. Zicea că nu contestă importanța autocriticii, dar că vrea să facă precizări și clarificări în timp; biroul organizației de bază nu s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
o pauză, își pierduse suflul, apoi a continuat cu un glas ponderat, obosise, nu i se mai părea interesant să-și ducă la capăt ideea, a trecut la altceva și pe urmă s-a așezat, în timp ce în sală mulți se foiau. Și, până să ne dezmeticim, Voicu Constantinescu se trezise vorbind: În foarte combativa atitudine cerută, tovarășul Rădulescu a excelat, dar sunt de părere că în cuvântul său s-au strecurat și multe inexactități. De ce tovarășul Rădulescu n-a prezentat mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
am să mă fac doar ghem în brațele tale și am să adorm. Numai rămâi cu mine, te rog.“ A rămas. Stătea lungit pe spate și încerca să distingă lucrurile încăperii în întunericul albăstrui în care motanul Pisistrate s-a foit o vreme înainte de a se încolăci lângă ușă, să toarcă zgomotos. Cu o mână sub cap, cu cealaltă peste umerii Ioanei, ghemuită lângă el, respirând liniștit și tresărind în somn. Nu-i vedea chipul acoperit de pletele castanii mirosind a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
În timp ce mama deschidea ușa care dădea spre scara de ciment rece și spre aerul sărat de afară, m-am întors să arunc o ultimă privire spre ecran. Ieșeam din cameră, dar Shirley nu știa, pentru că era cu spatele la mine și se foia în pat. — Pot să stau pe... spuse Shirley. Se întoarse și se opri. Văzu că eu plecasem... scaun? Ușa se închise și familia mea coborî scara tropăind. Am început să țip: „Pune-mă jos! Pune-mă jos!“ și după ce mama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
când ai de-a face cu un scriitor care te interesează personal. Unul de care te simți apropiat. Tăcu și îmi aruncă o privire clar menită să aibă o anumită semnificație. Neînțelegându-i semnificația, am ignorat-o și m-am foit puțin pe scaun. — Mă simțeam pe atunci foarte aproape de tine, Michael. Eu te-am descoperit. Eu te-am scos din mocirlă. De fapt - și te rog să mă corectezi dacă fantazez -, ai fi avut pe atunci motive să mă consideri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
cu atenție, am observat lipsa de umor din ochii și linia gurii ei și urmele unei grimase solemne care-i încrețeau fruntea într-o încruntătură permanentă. Continuă să citească. Am mai așteptat vreo cinci minute, tot mai agitat. M-am foit ostenativ pe scaun, m-am și ridicat de vreo două ori ca să scot obiecte inutile din geanta așezată în plasa de deasupra; și în cele din urmă, nu mi-a mai rămas decât să recurg la trucul simulării unui acces
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
Ce? Și tu se presupunea că te guduri pe lângă Margaret în speranța unui titlu de cavaler sau ceva de genul ăsta? — Și mai complicat, mă tem.Acum că veni vorba, parcă îmi amintesc că s-a promis ceva... Thomas se foi incomod pe scaun. — N-am uitat, Thomas, zău că n-am uitat. Mă văd cu ea mâine. O să aduc subiectul în discuție din nou. — Oricum, are teoria asta absurdă că Sikorsky are o imensă comandă de arme de la saudiți și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
nu-i patul meu. Probabil că m-am rătăcit. Scuzați-mă. O s-o... șterg. Dădu să plece, dar se opri după ce făcu câțiva pași. Se întoarse și văzu că încă se ținea de cămașă, nesigură de intențiile lui. Thomas se foi incitat pe scară. — Domnișoară, spuse Kenneth , nu cumva știți unde e dormitorul meu? Shirley clătină din cap cu tistețe și spuse: Nu, mă tem că nu nu. — O! spuse Kenneth, și se opri. Iertați-mă. Acum o să plec. Shirley ezită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
Presupun că acum o să mori în fața mea. Rosti aceste cuvinte foarte calm. De fapt, nu sunt sigur că le-a rostit. Pare ciudat să spui așa ceva, în orice caz. Se lăsă din nou o lungă tăcere. Am început să mă foiesc pe scaun. Speram că nu voi fi prea plicticos. De obicei, nu-mi plac scenele cu patul morții. Apoi el a spus: — Mă auzi? Din nou tăcere. Apoi, el a spus: Presupun că mulțumesc este cel mai important lucru pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
nu mă puteam stăpâni. Mi se părea bizar peste măsură că nimeni nu mă salutase și nu se Întrebase cine sunt și că nimeni nu luase notă de prezența cuiva care intrase cu cheie proprie În apartamentul lor și se foia de colo-colo. Dar Emily? Glumea? Era oarbă? Chiar nu-și dădea seama că nu eram fata care lucra pentru ea de mai bine de un an? — Sunt Andrea, Miranda. Sunt noua ta asistentă. Tăcere. Tăcere atotcuprinzătoare, insuportabilă, nesfârșită, Înnebunitoare. Știam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
dar În mare parte păreau un amalgam de haine extrem de scumpe. Și, deși toată lumea se oprea și se holba și pipăia cașmirurile moi ca untul și rochiile de seară brodate În desene nemaipomenit de sofisticate, Tocătorii erau cei care se foiau cel mai mult În jurul hainelor „lor“ și ofereau comentarii constant, neîncetat cu privire la fiecare articol În parte. — Maggie Rizer e singura femeie din lume care chiar poate să poarte bermudele astea, a anunțat cu glas tare Hope, una dintre asistentele de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
el și trase lanțul. Se uită Încă o dată la hîrtia din mînă. Nu știa ce să facă acum cu ea. În cele din urmă, o rupse mărunt și o aruncă În vîrtejul de apă din closet. — Chiar trebuie să te foiești atît, iubito? spuse Julia. Helen dădu din umeri și zise iritată: — Robinetele astea! Unul e sloi, iar celălalt Îți arde urechile. Amîndouă stăteau Întinse În baie. O făceau În fiecare sîmbătă dimineața; se așezau cu rîndul la capătul fără robinete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
lui Reggie cu o insistență inimaginabilă: — Mergi! Înaintează! El o privea uluit. — Dar ce s-a Întîmplat? — Mergi mai departe, vrei? Te rog! Să merg mai departe! Te-ai țicnit? În față, drumul era Încă blocat de mașini. Viv se foia de parcă era chinuită de ceva. Se uită Înapoi, spre Fleet Street. — Ia-o pe-acolo, zise ea disperată. — Pe unde? Pe unde am venit. — Pe unde am venit? Ești...? Dar ea pusese mîna pe volan. — Isuse! exclamă Reggie, dîndu-i mîna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
N-am ce să-ți spun, asta-i tot. — Ai mai Încercat asta odată. Nu-ți merge, Pearce! Haide. — N-am nimic de spus! — Trebuie să fie ceva. Nici măcar nu știu unde locuiești! Unde locuiești? LÎngă fabrica aia a ta? Duncan se foi de parcă Îl incomoda ceva. — Da. — Într-o casă? Într-un apartament Închiriat? — Ei bine, zise Duncan. Se foi din nou, dar nu vedea nici o cale de scăpare... Într-o casă, recunoscu el după o secundă, În White City. Fraser se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
Haide. — N-am nimic de spus! — Trebuie să fie ceva. Nici măcar nu știu unde locuiești! Unde locuiești? LÎngă fabrica aia a ta? Duncan se foi de parcă Îl incomoda ceva. — Da. — Într-o casă? Într-un apartament Închiriat? — Ei bine, zise Duncan. Se foi din nou, dar nu vedea nici o cale de scăpare... Într-o casă, recunoscu el după o secundă, În White City. Fraser se repezi, așa cum se și așteptase Duncan. — În White City? Glumești! Atît de aproape de Scrubs? Mă Întreb cum de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
Închisoare reușea să se mențină liniștea la această oră a nopții; era fantastic, dacă te gîndeai la numărul de oameni care stăteau acolo - numai În localul În care era Duncan se aflau trei sute - și toți erau tăcuți și nu se foiau fără rost. Și totuși, cam la ora asta Duncan se trezea: de parcă un anumit punct maxim al nemișcării, o dată atins În locul acela, acționa asupra lui sub forma unui sunet sau al unei vibrații. Acum era treaz. Stătea Întins pe spate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
alături discuției noastre, Pearce? strigă el peste masă. Ce părere ai despre toate astea? — Pearce nu are opinii despre nimic, zise Hammond, Înainte ca Duncan să poată răspunde. Tot timpul Își ține capul plecat, nu-i așa, cocoș? Duncan se foi timid. — Nu văd ce rost are să tot mesteci lucrurile astea la nesfîrșit, dacă asta vrei să zici. Nu putem schimba nimic. De ce să Încercăm? E războiul altcuiva, nu al nostru. Hammod Încuviință. — Războiul ăsta Împuțit e al altcuiva, așa e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
treptat. CÎnd Începu din nou să vorbească, vocea i se schimbase, era simplă, deloc lăudăroasă. Am avut așa o fată. N-am uitat asta niciodată. Nu era o frumusețe. Tăcu. — La naiba, zise el după aceea Încet. La naiba. Se foi, și sîrma care-i sprijinea salteaua se Îndoi și se strînse, iar Duncan Își retrase repede degetele. S-a răsucit pe partea lui, se gîndi Duncan, dar deși stătea liniștit, era Încordat - avea ceva Încărcat, tainic de parcă Își ținea respirația
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
lui Duncan. Uitase că există asemenea nasturi. Uitase și cum sînt la pipăit. Dorea să poată să Întindă mîna peste masă, să ia unul, doar o clipă, Între arătător și degetul mare. Ea Îl văzu cum se uită și se foi cu timiditate, parcă. Își Împături paltonul În poală. — Cum te mai simți, de fapt? Îl Întrebă ea, după ce termină această operație. Ești bine? — Da, sînt OK. — Arăți teribil de palid. — Chiar așa? Ai spus-o și data trecută. — Uit mereu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]