1,004 matches
-
de recepție din emisferul stâng, duce la modificarea raportului de dominantă, căci cele două emisfere cerebrale „în ciuda simetriei lor morfologice, din punct de vedere funcțional nu sunt echivalente”. Pentru perceperea vorbirii și a informațiilor conținute este necesară o intensitate a fonemelor peste valoarea de prag a analizatorului auditiv, intensitate neuniformă dată de frecvența vibrațiilor pe secundă a sunetelor din cuvinte. Diferențierea acestor sunete față de zgomotele de fond este rezultatul unor modele nervoase fundamentale, importante în recepția acustică a limbajului. Acestea au
Articole şi cuvântări by Veronica Bâlbâe () [Corola-publishinghouse/Science/330_a_1276]
-
ca particularitate a auzului uman, se dezvoltă procesual pe un fond mental, asemenea oricărei percepții și este o activitate structurală, adecvată recepției și pronunției limbajului. În structura percepției și atenției auditive, fundamental este auzul fonematic „ce mediază diferențierea și identificarea fonemelor ca elemente semantice”. Se cunoaște din practica logopedică că vocalele sunt mai ușor identificate decât consoanele, iar dintre consoane sunt mai greu diferențiate cele 16 ce formează perechile corelative pe care le numim omorganice: surda și sonora p-b, t-
Articole şi cuvântări by Veronica Bâlbâe () [Corola-publishinghouse/Science/330_a_1276]
-
u,ă, o și apoi i”. Se menționează că frecvența consoanelor surde este mai ridicată decât a perechilor sonore, excepție făcând perechea f-v, mai ridicată de 3 ori. Această statistică explică de ce limba română are o mare sonoritate. Cum fonemul este o unitate senzorio-motorie de pronunție, la formarea lui participă atât latura acustică, cât și cea kinestezică articulatorie a sunetelor. În sistemul eferent, rolul principal îl îndeplinesc elementele motrice ale aparatului de emisie, atât în vorbirea sonoră, cât și în
Articole şi cuvântări by Veronica Bâlbâe () [Corola-publishinghouse/Science/330_a_1276]
-
a cuvintelor cât și fluxul verbal neadecvat, iar la hipoacuzici alterarea vocii ca intensitate și muzicalitate. Pedagogul M. Montesori consideră că între 2 și 5 ani se dezvoltă componenta auzului fonematic: atenția auditivă, memoria auditivă, finețea de diferențiere acustică a fonemelor, pe scurt capacitatea de analiză și sinteză fonematică. T. Slama-Cazacu, arată că fonemele încep să apară în jurul vârstei de 3 luni, când se realizează legătura dintre sunetul auzit și cel emis. R. West precizează că „vorbirea nu se dezvoltă din
Articole şi cuvântări by Veronica Bâlbâe () [Corola-publishinghouse/Science/330_a_1276]
-
intensitate și muzicalitate. Pedagogul M. Montesori consideră că între 2 și 5 ani se dezvoltă componenta auzului fonematic: atenția auditivă, memoria auditivă, finețea de diferențiere acustică a fonemelor, pe scurt capacitatea de analiză și sinteză fonematică. T. Slama-Cazacu, arată că fonemele încep să apară în jurul vârstei de 3 luni, când se realizează legătura dintre sunetul auzit și cel emis. R. West precizează că „vorbirea nu se dezvoltă din strigătele de protest, foame sau durere ale copilului, acestea pot fi preexercițiu fonator
Articole şi cuvântări by Veronica Bâlbâe () [Corola-publishinghouse/Science/330_a_1276]
-
definește auzul fonematic ca fiind parte fundamentală a auzului verbal ce „mediază diferențierea și identificarea fenomenelor”. M. Montessori (1977) consideră că între 2 și 5 ani se dezvoltă componentele auzului fonematic: atenția auditivă/ memoria auditivă, finețea de diferențiere acustică a fonemelor, capacitatea de analiză și sinteză fonematică. Toate aceste capacități se perfecționează continuu sub influența exercițiului. I. Formarea limbajului sonor este un proces complex ce parcurge mai multe etape. V. Mare (după Al. Roșca 1975) concepe limbajul ca un proces funcțional
Articole şi cuvântări by Veronica Bâlbâe () [Corola-publishinghouse/Science/330_a_1276]
-
o sincronizare între autocontrolul auditiv și cel de la nivelul aparatului fono-articulator. Această ruptură favorizează apariția unor dificultăți și a tulburărilor în pronunția cuvintelor. Datorita deficiențelor de analiză conștientă a elementelor fonetice ale vorbirii și a incapacității de a-și reprezenta fonemele ce compun cuvântul în ordinea lor firească, deficientul mental întâmpină dificultăți în înțelegerea sensului acestora. Cu cât cuvintele noi îi sunt mai puțin familiare și au o structură fonematică mai complexă cu atât cresc dificultățile de analiză, de pronunție și
Articole şi cuvântări by Veronica Bâlbâe () [Corola-publishinghouse/Science/330_a_1276]
-
și emiterea mesajelor verbale ce devin mai lacunale. Capacitățile scăzute de analiză și sinteză fonetică a deficientului mental se repercutează negativ și în procesul scris-cititului. Acest proces dă impresia unei desfășurări succesiv-consecutive, fără simultaneitatea care să-i dea unitatea necesară, fonemul apare ca urmare a faptului ca imaginea cuvântului la deficientul mental nu se construiește prin interacțiunea elementelor acustice, chinestezice și optice. Majoritatea autorilor care au studiat problematica deficientului mental sunt de părere că între particularitățile limbajului și nivelul intelectual al
Articole şi cuvântări by Veronica Bâlbâe () [Corola-publishinghouse/Science/330_a_1276]
-
totuși, că nu toate abaterile de la dezvoltarea normală a limbajului sunt la fel de semnificative pentru a stabili nivelul dezvoltării intelectuale. M. Roșca (1967) găsește cea mai semnificativă corelație, de 0,71 între nivelul de dezvoltare intelectuală și capacitatea de discriminate a fonemelor. De altfel, și M. Guțu (1975) afirmă că „dislalia deficientului mintal este predominant senzorială”. S-a găsit o corelație mai semnificativă după etatea mintală de 7-8 ani și nu la vârste mici. II. Cele mai frecvente tulburări de limbaj întâlnite
Articole şi cuvântări by Veronica Bâlbâe () [Corola-publishinghouse/Science/330_a_1276]
-
repetate de analiză auditiv-verbală a materialului folosit, intervine autocontrolul („autocorectarea”) din partea subiecților. Totuși, aceste performanțe și reprezentări auditive și chinestezice articulatorii nu îndeplinesc încă un rol reglator în procesul transpunerii adecvate a engramelor auditive în mișcări articulatorii ca și a fonemelor în grafeme. Revenirea la vechiul model este cu atât mai accentuată cu cât materialul verbal este mai complex ca structură fonetică. Aceste aspecte dovedesc atât lipsa de siguranță asupra cunoștințelor noi dobândite, neconsolidarea structurilor noi și persistența vechilor deprinderi, cât
Articole şi cuvântări by Veronica Bâlbâe () [Corola-publishinghouse/Science/330_a_1276]
-
de viață, limbajul copiilor, sub influența părinților în primul rând, înregistrează progrese rapide, sub diferite aspecte (fonetic, lexical, gramatical) apărând și dezvoltându-se funcții noi ale limbajului, acesta devenind mai coerent, mai închegat, copilul însușindu-și în linii mari pronunția fonemelor limbii, copilul de trei ani venit de la leagăn, are un limbaj aproape inexistent, folosind mijloace de comunicare neverbale pentru a se face înțeles. La aceștia se observă o foarte slabă atenție (în special auditivă, pentru cuvânt) și niște deprinderi, de
Articole şi cuvântări by Veronica Bâlbâe () [Corola-publishinghouse/Science/330_a_1276]
-
copilul face progrese rapide fără a înregistra ulterior nici o deficiență de vorbire. Mulți cercetători încadrează non-achiziția vorbirii până la 5-6 ani tot în această categorie. Această întârziere simplă, ușoară se caracterizează prin alterări fonematice care constau în inversiuni, omisiuni, contaminări de foneme, sau reducerea grupelor consonantice la una din consoanele constitutive, astfel încât inteligibilitatea limbajului este în general păstrată, mai puțin a cuvintelor abstracte și a cuvintelor de legătură. Toate aceste aspecte deficitare urmează a fi eliminate spontan ori prin preocuparea sporită din partea
Articole şi cuvântări by Veronica Bâlbâe () [Corola-publishinghouse/Science/330_a_1276]
-
doar de silabe se datorează particularităților de inerție și perseverare specifice structurilor mentale deficitare. Acest aspect este determinat și legat de înlocuirile și contopirile de cuvinte, ceea ce explică de ce se manifestă pregnant incapacitatea lor de a învăța literele (grafemele) adecvate fonemelor. Cifrele sunt mai ușor memorate și diferențiate dar rămân deficitare ca formă și plasare corectă în spațiul paginii. Lipsa capacității de discriminare a schemelor gramaticale și diferențiere între formele părților de vorbire, se concretizează din plin la debilul mintal prin
Articole şi cuvântări by Veronica Bâlbâe () [Corola-publishinghouse/Science/330_a_1276]
-
vedere al raportului dintre excitație și inhibiție. Tulburările limbajului au produs tulburări asupra procesului de echilibrare nervoasă, iar restabilirea o vom dobândi treptat, prin măsuri și exerciții susținute de reeducare a atenției, voinței, memoriei auditive, prin exerciții de audiție a fonemelor, a sintezei corticale fono articulatorii. Între factorii organizatori externi de ecuație și factorii anatomici ai individualității subiectului trebuie să existe o deplină concordanță, să se respecte o anumită succesiune a etapelor corectării, o metodologie adecvată. Folosirea mijloacelor didactice adecvate: planșe
Articole şi cuvântări by Veronica Bâlbâe () [Corola-publishinghouse/Science/330_a_1276]
-
în vorbirea orală, cât și în citire și scriere. Etapa de consolidare cere adesea reveniri în corectare, la etapele inițiale, mai ales, dacă se ține seama de principiul coarticulării în cuvinte, ceea ce schimbă adesea fonația și locul de articulare al fonemului. Toate greutățile se înving treptat și datorită tactului pedagogic al specialistului dar și psihoterapiei adecvate cazului, care treptat înlătură disconfortul, devine mai conștient de scopul acțiunii terapeutice. În activitatea de psihoterapie logopedică se acționează asupra întregii personalități a copilului, nu
Articole şi cuvântări by Veronica Bâlbâe () [Corola-publishinghouse/Science/330_a_1276]
-
la vârsta școlară prin deficit global în dezvoltarea și înțelegerea limbajului oral și ales în cel scris. Aceasta se manifestă sub formă articulatorie prin insuficienta discriminare fonetică cu dificultăți de pronunție a consoanelor, a grupelor de consoane și în perceperea fonemelor și a propozițiilor, cu disritmii în ceea ce privește melodica vorbirii. Sub aspectul lexicului au un vocabular activ sărac, cu dificultăți în evocarea cuvintelor, în angajarea dialogului, având un flux verbal neadecvat. În dislexia instrumentală percepția auditivă și vizuală este tulburată, iar ca
Articole şi cuvântări by Veronica Bâlbâe () [Corola-publishinghouse/Science/330_a_1276]
-
și spațiu, aspecte ce nu pot fi separate. Dislexicul este caracterizat prin inversiuni de litere, silabe, cuvinte, cifre, unele din ele stabile, altele foarte labile, ca urmare a tulburărilor spațiale: sus-jos, stânga dreapta. El nu sesizează toate relațiile existente între foneme și nu le poate situa în timp (pronunțarea) și nici în spațiu (scrisul). În cadrul silabelor face inversiuni, demonstrând incapacitatea de a recunoaște ordinea consecutivă a literelor, iar în cuvinte face inversări de silabe ca urmare a faptului că nu poate
Articole şi cuvântări by Veronica Bâlbâe () [Corola-publishinghouse/Science/330_a_1276]
-
nivelurilor fonetic/ fonologic, lexical-sematic, morfologic, sintactic și stilistic ale limbii române. I. Nivelul fonetic / fonologic al limbii române Repere teoretice 1 I.1. Unități fonetice/ fonologice În funcție de nivelul la care sunt reperate, unitățile fonetice/ fonologice 2 sunt segmentale (sunetul și fonemul), respectiv suprasegmentale 3 (accentul, intonația, pauza, ritmul), fiecare având anumite elemente de specificitate. I.1.1. Unități fonetice/ fonologice segmentale Sunetul este cea mai mică unitate sonoră a comunicării verbale, orale; este realizarea concretă în vorbire a unui anumit fonem
by ANGELICA HOBJILĂ [Corola-publishinghouse/Science/978_a_2486]
-
fonemul), respectiv suprasegmentale 3 (accentul, intonația, pauza, ritmul), fiecare având anumite elemente de specificitate. I.1.1. Unități fonetice/ fonologice segmentale Sunetul este cea mai mică unitate sonoră a comunicării verbale, orale; este realizarea concretă în vorbire a unui anumit fonem. Fonemul, pe de altă parte, reprezintă unitatea sonoră minimală 4 funcțională cu rol în diferențierea morfemelor (unități minimale lexicale și/ sau morfologice). Sunetul este o realitate concretă, fiind produs de aparatul fonator: aerul iese liber sau întâmpină anumite ostacole în
by ANGELICA HOBJILĂ [Corola-publishinghouse/Science/978_a_2486]
-
respectiv suprasegmentale 3 (accentul, intonația, pauza, ritmul), fiecare având anumite elemente de specificitate. I.1.1. Unități fonetice/ fonologice segmentale Sunetul este cea mai mică unitate sonoră a comunicării verbale, orale; este realizarea concretă în vorbire a unui anumit fonem. Fonemul, pe de altă parte, reprezintă unitatea sonoră minimală 4 funcțională cu rol în diferențierea morfemelor (unități minimale lexicale și/ sau morfologice). Sunetul este o realitate concretă, fiind produs de aparatul fonator: aerul iese liber sau întâmpină anumite ostacole în traseul
by ANGELICA HOBJILĂ [Corola-publishinghouse/Science/978_a_2486]
-
absolut (frumoos = foarte frumos); intensitatea reflectă, în principiu, adaptarea la context (vorbim în șoaptă pentru a nu deranja pe cineva; vorbim tare pentru a fi auziți de la o distanță mai mare); timbrul diferențiază locutorii după gen, vârstă, starea sănătății etc. Fonemul 7 este o unitate abstractă, existentă în sistemul limbii, unitate concretizată în vorbire prin sunete. De exemplu, fonemul e din de pe este concretizat, în vorbirea literară, în sunetul e (׀de pe׀), în vorbirea în grai moldovenesc în i (׀di pi
by ANGELICA HOBJILĂ [Corola-publishinghouse/Science/978_a_2486]
-
pe cineva; vorbim tare pentru a fi auziți de la o distanță mai mare); timbrul diferențiază locutorii după gen, vârstă, starea sănătății etc. Fonemul 7 este o unitate abstractă, existentă în sistemul limbii, unitate concretizată în vorbire prin sunete. De exemplu, fonemul e din de pe este concretizat, în vorbirea literară, în sunetul e (׀de pe׀), în vorbirea în grai moldovenesc în i (׀di pi׀), iar în vorbirea în grai muntenesc în u/ e (׀du pe׀). Este același fonem care diferențiază substantivul par
by ANGELICA HOBJILĂ [Corola-publishinghouse/Science/978_a_2486]
-
prin sunete. De exemplu, fonemul e din de pe este concretizat, în vorbirea literară, în sunetul e (׀de pe׀), în vorbirea în grai moldovenesc în i (׀di pi׀), iar în vorbirea în grai muntenesc în u/ e (׀du pe׀). Este același fonem care diferențiază substantivul par de adjectivul pare, respectiv adjectivul la numărul singular par de cel la numărul plural pare. În alte contexte, fonemul are rol în diferențierea cuvintelor din serii paronimice (car par sar var dar rar far har iar
by ANGELICA HOBJILĂ [Corola-publishinghouse/Science/978_a_2486]
-
în i (׀di pi׀), iar în vorbirea în grai muntenesc în u/ e (׀du pe׀). Este același fonem care diferențiază substantivul par de adjectivul pare, respectiv adjectivul la numărul singular par de cel la numărul plural pare. În alte contexte, fonemul are rol în diferențierea cuvintelor din serii paronimice (car par sar var dar rar far har iar jar țar zar), în cadrul cărora se disting, printr-un fonem, atât cuvinte aparținând aceleiași clase semantico-gramaticale (substantivele car, var, far, har, jar, țar
by ANGELICA HOBJILĂ [Corola-publishinghouse/Science/978_a_2486]
-
la numărul singular par de cel la numărul plural pare. În alte contexte, fonemul are rol în diferențierea cuvintelor din serii paronimice (car par sar var dar rar far har iar jar țar zar), în cadrul cărora se disting, printr-un fonem, atât cuvinte aparținând aceleiași clase semantico-gramaticale (substantivele car, var, far, har, jar, țar, zar; conjuncțiile dar, iar), cât și cuvinte aparținând unor clase semantico-gramaticale diferite (substantivul car de adjectivul rar, respectiv de conjuncția iar etc.8). Diferențele dintre cele două
by ANGELICA HOBJILĂ [Corola-publishinghouse/Science/978_a_2486]