2,904 matches
-
fi stăpânite de nici una din cele două puteri. Pe viitor nu se vor ridica aici nici fortificații, nici clădiri; ele vor putea fi frecventate de supuși doar pentru pescuit și pentru tăierea lemnului... 2. Potrivit unui articol separat și secret, fortărețele Ismail și Chilia vor fi demolate. Curtea Imperială a Rusiei nu va ridica, în viitor, fortificații în această parte de loc, iar demolarea va începe îndată după schimbul instrumentelor de ratificări pentru a fi continuată și terminată. FINAL PASAJ RETRAS
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
rog! Scrie, pisar: și care ar trebui să aparțină Rusiei, nu vor fi stăpânite de nici una din cele două puteri. Așa este mai bine? ― Bine? Nu e deloc bine! Se cuvine să menționați că nu veți construi pe ele nici o fortăreață, nici măcar un bordei. Kutuzov se oprise în fața lui Galib, cu mâinile la spate. În liniștea care se lăsase, se auzea clar cum își lovea o mână de cealaltă. Ca tot atâtea palme pe un obraz. ― Deci recunoști că nu sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
lovea o mână de cealaltă. Ca tot atâtea palme pe un obraz. ― Deci recunoști că nu sunt chiar niște bancuri de nisip. De acord, Galib efendi! Voi menționa că nu vom construi nimic acolo, așa cum doriți. În schimb, vom demola fortărețele voastre Ismail și Chilia, așa, ca să fim definitiv liniștiți. Galib urmărea pana care sălta peste hârtie. Realiza că în acel moment, chiar în acel moment, ea transforma efemeritatea spuselor în eternitate. ― O clipă! Oprește-te, pisar! Se ridicase. Venise până în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
cu vaga speranță de a pune stăpânire pe niște bogății ce, potrivit unei legi nescrise, aparțineau celui care era în stare să le smulgă nisipurilor, dar nisipurile își păstraseră bine taina. Nisipul era capabil să înăbușe sub mantia lui orașe, fortărețe, oaze, oameni și cămile, și cu siguranță sosise violent și pe neașteptate, purtat în brațe de aliatul său, vântul, și se năpustise asupra călătorilor, învăluindu-i și transformându-i într-o altă dună între milioanele de dune din erg. Câți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
se urca în vechea Simca, pe care o lăsa pe o străduță din apropiere, încărcată cu apă și provizii, și se îndrepta hurducănind spre apropiatele contraforturi ale muntelui ce domina orașul El-Akab, pe a cărui culme se înălțau ruinele unei fortărețe inaccesibile, ce servise drept refugiu locuitorilor oazei în vremuri de război și incursiuni de pradă. Nu mai era nimic de explorat printre zidurile fortului, de nerecunoscut acum, ale cărui pietre fuseseră folosite în bună parte de francezi ca să construiască clădirile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
a descoperit cu câteva zile mai Înainte. A sosit aici după trei săptămâni de drum și, fără să se odihnească o clipă, a hotărât să urmeze Îndeaproape sfaturile călătorilor din vremurile trecute. Urcați, Îndeamnă aceștia, pe terasa cetății Kuhandiz, vechea fortăreață, plimbați-vă cu prisosință privirea, nu veți Întâlni decât ape și verdeață, răzoare Înflorite și chiparoși tunși de cei mai iscusiți grădinari, În formă de boi, de elefanți, de cămile Îngenuncheate, de pantere care se Înfruntă și par gata să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
a ocolit bazarurile, a mers de-a lungul principalelor canale de irigație, așa-numitele ariks, până În cartierul Asfizar. Acolo ceruse să i se amenajeze un palat vremelnic, la doi pași de reședința lui Abu Taher. În trecut, suveranii rămâneau În interiorul fortăreței, dar, fiind din cale-afară de dărăpănată În urma luptelor recente, trebuise să se renunțe la ea. De atunci, numai garnizoana turcească Își ridica uneori acolo iurtele. Văzând starea prea puțin binevoitoare a suveranului, Omar ezitase să se ducă la palat spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
Îngrășat pentru jertfă. Noaptea care precede sărbătoarea, acea noapte a Hotărârii În care este Împlinită fiecare făgăduială, mii de familii și-au petrecut-o În moschei, În mausoleele sfinților - adăposturi precare, noapte de agonie, de lacrimi și de rugăciuni. În fortăreață, În acest timp, se stârnise o discuție furtunoasă Între frații selgiucizi. Ceagrî striga că oamenii săi nu fuseseră plătiți de luni de zile, că nu consimțiseră să se lupte decât pentru că li se promisese să li se lase mână liberă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
le ascultă fără prea multă tragere de inimă. Pe teren, Înaintarea lui Alp Arslan este lentă. Încetineala unei trupe prea numeroase, disciplina aproximativă, bolile, mlaștinile. Și rezistența, uneori Înverșunată. Un bărbat, Îndeosebi, Îi face viața grea sultanului, este comandantul unei fortărețe aflate nu departe de fluviu. Armata ar putea s-o ocolească, să-și urmeze drumul, dar ariergarda ar fi amenințată, hărțuielile s-ar Înmulți și, În caz de nevoie, retragerea s-ar dovedi primejdioasă. Trebuie, deci, să se termine cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
decât despre pierderile dușmane, despre zvonurile de epidemii răspândite În rândurile asediatorilor. De azi pe mâine, comandantul locului, un anume Iusuf, originar din Horezm, devine eroul Transoxianei. Vine, totuși, ceasul În care mâna de apărători este copleșită, În care temeliile fortăreței sunt minate, iar zidurile, escaladate. Iusuf s-a luptat ca un leu, până a fost rănit și prins. Fu condus În preajma sultanului, curios să cunoască de aproape sursa necazurilor sale. Cel care se Înfățișează Înaintea lui e un omuleț uscat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
bea laolaltă, În toată liniștea, apa aceluiași pârâu. Dar nu mă mulțumesc să visez, eu construiesc. Plimbă-te mâine prin cartierele din Isfahan, vei vedea cohorte de lucrători care sapă și clădesc, meșteri care forfotesc. Pretutindeni răsar aziluri, moschei, caravanseraiuri, fortărețe, palate ale stăpânirii. În curând, fiecare oraș important Își va avea marea sa școală, ea Îmi va purta numele, „medersa Nizamiya”. Cea din Bagdad funcționează deja, am desenat cu mâna mea planul locurilor, i-am stabilit programul de studii, i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
către Transoxiana, că orașele Însemnate și, de asemenea, bogate, ca Samarkandul și Buhara, nu pot să rămână În afara puterii noastre. Degeaba, Malik Șah nu vrea să audă. — Armata hanului este, totuși, slăbită de-a binelea, emirii nu mai sunt plătiți, fortărețele sale cad În ruină. — Asta o știm. — Malik Șah se teme oare să nu aibă soarta tatălui său, Alp Arslan, dacă, asemenea acestuia, trece fluviul? — Câtuși de puțin. Cadiul nu mai pune Întrebări, așteaptă explicația. — Sultanul nu se teme nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
trage din Înfrângerea sa o prețioasă Învățătură. În loc să caute să-i convertească pe prinți, Își va făuri o redutabilă mașină de război, care nu se aseamănă prin nimic cu tot ce cunoscuse omenirea până atunci: ordinul Asasinilor. XVII Alamut. O fortăreață pe o stâncă, la o mie opt sute de metri altitudine, un peisaj cu munți golași, cu lacuri uitate, cu povârnișuri abrupte, cu defileuri strâmte. Cea mai numeroasă armată n-ar putea să ajungă acolo decât om cu om. Cele mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
ajung acolo, castelul Alamut arată atunci că o insulă Într-un ocean de nori. Privită de jos, pare un bârlog de djini 1. În dialectul local, Alamut Înseamnă „Învățătura vulturului”. Se povestește că un prinț care voia să construiască o fortăreață pentru a stăpâni acei munți ar fi dat acolo drumul unei păsări de pradă Îmblânzite. Răpitoarea, după ce s-a rotit pe cer, se duse să se așeze pe stânca aceea. Stăpânul Înțelese că nici un alt loc n-ar fi mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
maestru că terenul e pregătit și că poate să vină. Hasan se prezintă, deghizat, ca de obicei, În derviș sufist. Hoinărește, inspectează, verifică. Guvernatorul Îl primește pe omul sfânt. Îl Întreabă ce i-ar fi pe plac. Am nevoie de fortăreața aceasta, spune Hasan. Guvernatorul surâde, Își spune că dervișul nu e lipsit de umor. Dar oaspetele său nu zâmbește. — Am venit să iau În stăpânire locul acesta, toți bărbații din garnizoană Îmi sunt credincioși! Finalul acestui schimb de replici este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
se convinge că nu erau victimele unei mistificări. Într-adevăr, să revedem scena. Ne aflăm la sfârșitul secolului al XI-lea, mai exact În data de 6 septembrie 1090. Hasan Sabbah, genial Întemeietor al Ordinului Asasinilor, este pe cale să cucerească fortăreața care avea să fie, vreme de 166 de ani, sediul celei mai temute secte din istorie. Or, el se găsește acolo, așezat pe jos, cu picioarele Încrucișate, În fața guvernatorului căruia Îi repetă, fără a ridica tonul: — Am venit să iau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
vreme de 166 de ani, sediul celei mai temute secte din istorie. Or, el se găsește acolo, așezat pe jos, cu picioarele Încrucișate, În fața guvernatorului căruia Îi repetă, fără a ridica tonul: — Am venit să iau În stăpânire Alamutul. — Această fortăreață mi-a fost Încredințată În numele sultanului, răspunde celălalt. Am plătit pentru ea! — Cât? — Trei mii de dinari de aur! Hasan Sabbah ia o hârtie și scrie: „Binevoiți să plătiți suma de trei mii de dinari de aur lui Mahdi Alauitul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
Încredințată În numele sultanului, răspunde celălalt. Am plătit pentru ea! — Cât? — Trei mii de dinari de aur! Hasan Sabbah ia o hârtie și scrie: „Binevoiți să plătiți suma de trei mii de dinari de aur lui Mahdi Alauitul, ca preț al fortăreței Alamut. Dumnezeu ne e de ajuns, El este cel mai bun dintre Protectori”. Guvernatorul este neliniștit, nu crede că iscălitura unui om Înveșmântat În dimie ar putea fi onorată pentru o asemenea sumă. Dar, de cum sosește În orașul Damghan, poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
a spus că e tovarășul, egalul meu? După ce emisarii au confirmat faptul cu un aer stânjenit, sultanul lasă să-i izbucnească furia. Vorbește despre tragerea În țeapă a tutorelui său, de tăierea În bucăți de viu, de crucificarea pe crenelurile fortăreței. Apoi fuge s-o anunțe pe Terken Hatun că a hotărât, În sfârșit, să-l demită pe Nizam al-Mulk din toate funcțiile și că-i dorește moartea. Rămâne de văzut În ce mod se va face execuția fără a provoca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
lui Nizam, de ce să nu-i ușurezi demersul, lăsându-l pe Malik Șah la adăpost de bănuieli? Un corp de armată este, așadar, trimis la Alamut, sub comanda unui credincios al sultanului. În aparență, obiectivul este acela de a asedia fortăreața ismailiților; În realitate, e vorba de o acoperire pentru a negocia fără a trezi bănuieli. Desfășurarea evenimentelor este pusă la punct până la ultimul detaliu: sultanul Îl va atrage pe Nizam la Nihavand, o cetate situată la egală distanță de Isfahan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
locotenenți, unul pentru Persia Răsăriteană, Khorasan, Kuhistan și Transoxiana, altul pentru Persia Apuseană și Irak, și un al treilea pentru Siria. Imediat sub aceștia, se găseau tovarășii, rafik, „cadrele” mișcării. După ce primesc Învățătura adecvată, ei sunt Îndrituiți să comande o fortăreață, să conducă o organizație la nivelul unei cetăți sau al unei provincii. Cei mai capabili vor fi Într-o zi misionari. Mai jos În cadrul ierarhiei se află lassek, În sens literal „cei care sunt legați de organizație”. Sunt credincioșii obișnuiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
poate opri cursul, nimeni nu-i poate fugi din cale, unii reușesc să se slujească de ea. Mai mult ca oricine altcineva, Hasan Sabbah a știut să Îmblânzească cruzimea lumii. A semănat frică pretutindeni În jurul său; ca să-și pregătească, În fortăreață de la Alamut, un mic adăpost liniștit.“ De cum a pus mâna pe fortăreață, Hasan Sabbah a Început lucrări care să-i asigure o totală izolare față de lumea din afară. Avea nevoie, În primul rând, să facă imposibilă orice pătrundere inamică. Îmbunătăți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
să se slujească de ea. Mai mult ca oricine altcineva, Hasan Sabbah a știut să Îmblânzească cruzimea lumii. A semănat frică pretutindeni În jurul său; ca să-și pregătească, În fortăreață de la Alamut, un mic adăpost liniștit.“ De cum a pus mâna pe fortăreață, Hasan Sabbah a Început lucrări care să-i asigure o totală izolare față de lumea din afară. Avea nevoie, În primul rând, să facă imposibilă orice pătrundere inamică. Îmbunătăți, așadar, datorită unor construcții judicioase, Însușirile deja excepționale ale locului, astupând cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
locului, astupând cu bucăți de zid cel mai mic culoar de trecere Între cele două coline. Dar fortificațiile nu i-au fost de ajuns lui Hasan. Chiar dacă asaltul era cu neputință, asediatorii ar fi putut să-i vină de hac fortăreței sale prin foame și sete. Așa se termină cea mai mare parte a asediilor. Și, În această privință, Alamut-ul este deosebit de vulnerabil, neavând decât slabe resurse de apă potabilă. Marele Maestru a găsit, așadar, modul de a para. În loc să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
aduce vătămări mai mari decât Îți poate aduce el”, Îi scrisese Într-o zi Hasan unui guvernator de provincie. După ce și-a făurit astfel mașinile de război cele mai desăvârșite care se pot imagina, Hasan Sabbah s-a instalat În fortăreața sa și n-a mai părăsit-o niciodată; biografii susțin chiar că, de-a lungul ultimilor treizeci de ani ai vieții sale, n-a ieșit decât de două ori din casă, și În acele două ocazii s-a urcat pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]