8,881 matches
-
un anumit tip de masochism, ajunsese să se teamă de el. Răfuielile dintre ei deveneau tot mai prelungi, mai violente, îi era groază când îl vedea dezlănțuit, cu ochii măriți, cu palmele depărtate de trup, purta atunci în el o furie animalică, semnele exterioare erau atât de edificatoare. În mod evident, relațiile lor se degradau tot mai mult de la o întâlnire la alta, deveneau tot mai încordate, tot mai greu de temperat. Carmina nu conștientizase atunci că se afla într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
violuri, într-un viol există și o parte de acceptare a femeii, tu nu o vei avea, nu înțelegi? Ovidiu plecase în cele din urmă trântind ușa ca un dement, plecase pentru prima oară cu ținuta răvășită, aproape desfigurat de furie. Carminei nu-i mai rămăsese decât să-și strângă în grabă bagajele. O făcu tremurând din toate încheieturile ca și cum urma să vină seismul și ea trebuia neapărat, în cel mai scurt timp, să dispară. Trânti în geamantan de-a valma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
din minți, i se părea o tortură pentru cineva care voia să alunge imagini recente, cutremurătoare. Mult timp nu reuși să se mențină opacă. Îi văzu fața lui Ovidiu, foarte aproape, printr-o lupă puternică: porii dilatați, mimica alterată de furie. Se contractă în ea de teamă. Violența îi repugna, o paraliza. Când era elevă se pricepea să aplaneze vrajba dintre fete. Dacă vedea doi copii bătându-se, îi certa. Ei o priveau cu mirare și nu înțelegeau de ce se amestecă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
și pe Trofin, ar fi întrebat ce se întâmplă cu ea la o asemenea oră și în voce i s-ar simți ironia... În realitate cel care o sunase la ușă fusese Ovidiu. Se trezise în parcare, lângă locuința sa, furia i se dizolvase pe drum, rămăsese doar o stare de incubație lentă, un tremur al mâinilor. Nu s-ar fi crezut capabil să facă ceea ce făcuse. Trebuia să găsească alt final. Răsuci cheia în contact și rulă înapoi, opri în fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
pe mine mă scotea din minți dinainte, ea, iubită, prezentă peste tot, pe care mie îmi părea că n-ar iubi-o prea tare, dar care exista insistent, persistent, ce vrei de la mine? mă ridic din pat la limita răbdării, furia îmi scoate pufnituri grele din plex, mă abțin, mă abțin să mă manifest, mă uit la el furioasă de pe marginea iubirii, ce vrei de la mine, nu mai înțeleg, nu e cu mine, mă împinge să-l las în pace, mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]
-
întreba Adrian. Apoi, văzând că Șam îl privește acuzator, adaugă: — N-am fost eu! Șam păru să-l creadă pe cuvânt. — Dacă aș pune mâna pe nemernica aia, aș gâtui-o pe loc, spuse el. — De ce te lași dominat de furie în halul ăsta? îl potoli Adrian. Este exact ceea ce vrea ea. Nu-i dă această satisfacție. Dă-i cu tifla. — N-ai mai vorbi așa dacă ai fi citit tot interviul. — Hai să aruncăm o privire, spuse Adrian. Lua ziarul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
când la câte un șut. Iar celorlalți oameni le place să le vadă smotocite un pic. — Aha, prin urmare recunoști?! — Bineînțeles. Așa e firea oamenilor. Cand mi-ați citit articolul despre Șam Sharp, n-ați simțit - pe langă compasiune și furie oarbă și tot ce mai trebuie să simtă un prieten într-o astfel de situație - și un fel de plăcere nemărturisita? Vreau adevărul. „Fără măști, fără ipocrizie.“ Se aplecă înainte, sfredelindu-l cu privirea, și îl sili s-o privească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
scriitori atât de modești. Eleanor scoase un sunet al carui sens era cât se poate de clar. Fanny îi aruncă o privire, îmboldita pe neașteptate de curiozitate. Lui Eleanor, care continuă să fiarbă în suc propriu, neizbutind să-și domolească furia, acest lucru îi scăpa. Nu sunteți de acord cu spusele lui? o întreba Fanny. — Am petrecut prea multe ceasuri încercând să-i refac încrederea în el. Fanny își deschise reportofonul pe furiș și rămase cu el în mână. — Păi, zise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
E incredibil de poetic, nu-i așa? Că într-o tragedie antică grecească. Nu te-ai aștepta că viața să imite artă atât de îndeaproape. — Poetic? întreba Eleanor. Să fii făcută fărâme într-o mașină? — Da, dar urmărită de paparazzi... Furiile mass media. Și omorâta împreună cu noul ei prieten. Dragoste și moarte. O simetrie înspăimântătoare. — Chiar trebuie să transformi totul în literatura? îl mustra Eleanor. A fost o femeie adevărată, ce Dumnezeu! O femeie în floarea vârstei. Și mama a doi băieți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
ca ,,Zână a melopeelor Spaima florilor și Doamna curcubitaceelor.” Toamna își continuă drumul mai departe fluturându-și haina iluzorie peste cărări pustiite, dealuri, câmpii și livezi. În grădini, de emoție florile se agită în straturi, legumele s-au copt, de furie floriisoarelui îi cad dinții de mizerie, iar buruienile îngrozite se îngălbenesc. Gâzele își încep fără frică idilele, iar o libelulă și-a oprit zborul plin de grație privind totul înspăimântată. Odată cu toamna vin și ploile mărunte și reci, cu stropi
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
ordinul de chemare, anunță solemn domnul Zegrea. Nu se poate, șopti gâtuit de emoție librarul. Domnule profesor! Domnule profesor, suntem mândri de dumneavoastră! Să nu ne lăsați, domnule profesor! Cui să vă las? Întrebă buimac Petru. Între timp Îi trecuse furia și pierduse ceva și din nepăsarea gravă a celui care mai are puțin de trăit. Dușmanilor, domnule profesor! Care dușmani, omule? În această privință, interveni din nou Zegrea, să nu aveți teamă. Domnul profesor e un adevărat patriot. Aveți banii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
de jos, doar cât să-și treacă o singură dată o perie peste claia de păr, ieși În curte. Zăpada de pe terasă mai păstra urmele lăsate de botforii lui Gheretă. Poarta larg deschisă spunea și ea ceva despre graba și furia cu care poștașul părăsise casa. Petru Însă aproape uitase Întâmplarea. O socotea fără noimă, nedemnă de aducere aminte. Pe lângă urmele lui Gheretă, se vedeau și cele obișnuite ale câinilor care treceau noaptea peste garduri prin curți și grădini. Închise poarta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
Începu să plângă Încet. A scăpat telefonul din mână din care cauză ea părea să vorbească cu capul În jos, cu tălpile lipite de tavanul apartamentului ei din arondismentul 7. Și vorbele curgeau Într-o devălmășie firească, ușor stâlcite de furia ei neputincioasă și Îndepărtată: “În fiecare dimineață, soarele se Întoarce punctual tot ca soare, paza de coastă e cu adevărat pază de coastă, surprizele rămân mereu aceleași, și ce n-a avut loc nu Încetează de a nu mai avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
am început să răstorn sertare, să cercetez cutii de depozitare și teancuri de reviste, să trag totul din dulapuri, să golesc șifonierul. Am strigat, roșu din cauza unei frustrări scăldate în lacrimi, târându-mă, căutând, împrăștiind. Și după ce toate rezervele de furie din mine secătuiau, mă trezeam epuizat în mijlocul dezastrului pe care-l creasem, înghițind lacrimile și mai amare ale disperării derivei totale, sau, după mai mult timp, căzând într-una din acele perioade de nemișcare inexpresivă cauzate de epuizarea emoțională. Totuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
pe când trăgeam de cutii și dosare, golindu-le pe jos, o să mă duc la etaj și-o să dobor afurisita aia de ușă încuiată. Dar n-am făcut-o. Când am ajuns la asta, după ore de răsturnat, cercetat și împrăștiat, furia care-mi rămăsese nu mai era destul de puternică sau destul de înverșunată. Acolo unde înainte existase teama aceea distructivă și sentimentul de jignire, acum nu mai era decât un firicel fumuriu de prudență. Am rămas pe palier, cu palma lipită de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
s-a întâmplat nimic. Am făcut același lucru la intrarea în coridorul din dreapta, dar cu același rezultat. Unde nu e curent, nu e nici lumină. M-am gândit la lanterna mea, care se afla încă în torpedoul jeepului galben. O furie dezgustătoare își croi drum prin amețeală. M-am ciupit tare de interiorul brațului, sperând că durerea îmi va reda puterea de concentrare, îmi va limpezi gândurile. — E cineva aici? am strigat din nou, de data asta mai tare. Pereții și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
M-am uitat într-o parte, surprinzând pentru o fracțiune de secundă privirea lui Scout. Iat-o din nou, acea goliciune, acea plajă pustie. Și încă ceva; o altă emoție pe care n-o înțelegeam bine; ceva secret, ascuns în furia care-i încorda mușchii feței. Clipi și o reprimă, strângând încet mâna pe spatele pantalonilor mei și șoptind mai târziu, toate astea fără a-și abate atenția de la doctor. Bătrânul era pe cale să răbufnească la rândul lui, un baraj verbal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
marea care se retrage înaintea unui val tsunami, însă n-o făcu, nu răbufni. În oala aceea sub presiune, ceva cedă. Fidorous își scoase ochelarii cu rame groase și-i frecă meticulos cu mâneca halatului. Bătrân și ostenit, acum că furia dispăruse, își strânse rădăcina nasului cu degetul mare și cel arătător înainte să-și pună ochelarii la loc. — Ei bine, spuse el încet. Da, încuviință Scout. Mi s-a părut că era mai bine să tac. — Ei bine, repetă Fidorous
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
va răspunde. Asta e munca mea. Cioc cioc ciociocioc cioc. — Ăsta e locul de unde lansez virușii de limbaj pe care îi creez. — Viruși de limbaj? Cioc cioc ciocioc cioc cioc ciociociociocioc... Fidorous suspină teatral și ridică ochii. I-am văzut furia și frustrarea - gândul de-a striga sau doar de-a mă ignora alergându-i pe fața elastică aidoma unor șoareci într-un labirint, apoi dispărându-i cu totul în păr și perciuni. Se îndreptă ușor de spate și reuși să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
că o vei face dacă vei vrea să știi adevărul. Orice s-ar fi întâmplat, n-am crezut că vei reacționa în felul ăsta. — Cum? Las-o baltă. — Nu, haide, cum să reacționez? — Ca un copil. Un val acru de furie îmi urcă în gât și am strâns tare din dinți până când s-a retras. — Am avut încredere în tine, Scout. Încredere oarbă. Ai dreptate, ce copilăros din partea mea! Fiindcă ea nu reacționă în nici un fel, alte cuvinte înțepătoare mi se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
erau adânci sau dacă pereții înșiși erau făcuți din cărți. Am pus cartea înapoi de unde o scosesem. Trecuseră doar câteva minute de când îmi reluasem mersul pe coridor, când am auzit niște strigăte. Scout. Nu erau strigăte de teamă, ci de furie, prea departe de mine ca să deslușesc cvintele. Am ascultat. Fidorous țipa ceva ca răspuns. Apoi din nou Scout. O ceartă care se întețea undeva în față. Am încremenit în loc, năuc. Nu, ajunge pentru seara asta - doctorul specialist în șocuri din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
se sparse ca o momâie plină de încălțări și șosete vechi. Bum. Puf paf paf paf. I-am tras mormanului două, trei șuturi lipsite de vlagă, și m-am lăsat în genunchi... — Pulă bleagă ce ești! După următorul acces de furie, am lăsat-o mai moale. Un alt val anestezic mi se ridica din stomac. Ochii mei dureroși se uitau în gol. Trecură nenumărate minute, iar eu mi-am încrucișat brațele, simțindu-le căldura pe piept. Mormanul de haine zăcea, lovit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
timp crezi că avem? am întrebat. Scout nu se mai holbă la Fidorous, ci își mută privirea și se holbă la mine. Nu pricepu cuvintele mele din prima, dar când le pricepu am văzut cum se luptă cu propria-i furie ca să se hotărască dacă ar trebui să răspundă. Nu știu, zise într-un târziu. Ward ar putea întrerupe conexiunea în orice clipă și-atunci totul s-a terminat. Fiecare minut pe care-l irosim făcând baie de soare ne scade
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
parte dintre femeile puternice doar cînd sînt singure. Pentru tine nu-i problemă să te lase un bărbat. Ești femeie-bărbat". Nu m-am dus. Nu l-am ajutat. Pentru că atunci nu mai era dragoste ce simțeam. Era un amestec de furie și milă, de milă și furie. Mai mult furie decît milă. Era iubiură**. Reușisem să-mi ridiculizez disperarea: lacrimi, Iordana? Risipești materia primă pe nimic? Pe un exemplar bolnav de cancer? Încearcă, smintitul, să-ți dăruiască modul lui de-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
sînt singure. Pentru tine nu-i problemă să te lase un bărbat. Ești femeie-bărbat". Nu m-am dus. Nu l-am ajutat. Pentru că atunci nu mai era dragoste ce simțeam. Era un amestec de furie și milă, de milă și furie. Mai mult furie decît milă. Era iubiură**. Reușisem să-mi ridiculizez disperarea: lacrimi, Iordana? Risipești materia primă pe nimic? Pe un exemplar bolnav de cancer? Încearcă, smintitul, să-ți dăruiască modul lui de-a muri, după ce n-a vrut să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]