2,575 matches
-
mor? — Ne cerem scuze, n-ar fi prima oară. Batem palma? Ce-ar trebui să fac în show-ul ăsta? — Nimic. Noi instalăm niște camere de luat vederi în living, în baie, în dormitor... — N-am dormitor, stau într-o garsonieră. — Vedeți, o să vă prindă bine banii ăștia, vă mutați la două camere. Și, la cum merge piața imobiliară, parcă văd că vă luați trei camere. Lionel își face toate socotelile, după care răspunde ferm: — Nu mă interesează. — De ce? nu-i
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
toate socotelile, după care răspunde ferm: — Nu mă interesează. — De ce? nu-i vine să creadă lui Gérard. Unu: eu umblu prin casă în chiloți și nu vreau să mă vadă toată lumea. Sunt pudic. Doi: de-abia fac ordine într-o garsonieră, darmite în trei camere. Și trei: n-am să mor cum a zis țiganca aia. Sau mă sinucid înainte, sau pur și simplu nu mor. Găsesc eu cum să scap de soartă. Se întoarce spre Étienne, care nu mai speră
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
fericit. Lionel încarcă în brațe lada și-i spune lui Agnès: — Ce seară animată. — Nu e grav. Important e c-am promovat. Lionel și Liliane urcă la etajul patru cu liftul. Liliane îl așteaptă în fața liftului până se întoarce din garsoniera în care a depozitat șampania. Cavaler, vine cu o sticlă și o ajută să se deplaseze până la apartament. Intră și el cu ea. Robespierre, răpus de oboseală și sătul de șampanie și carne crudă, se bagă direct sub pat. Lionel
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
la sticla de șampanie în lumina lămpii. Constată c-a mai rămas de-o înghițitură. O înghite. — Plec, am de lucru. — La ora asta? Ce? — O să vezi. De fapt, o să citești. Noapte bună, Liliane. — Noapte bună, Lionel. Pleacă. Intră în garsonieră. Se așază la birou. Pune pe birou caietul cumpărat la librărie și caligrafiază pe copertă, cu litere mari: MEMORII. Deschide caietul și, după lungi momente de gândire, scrie pe prima pagină: Numele meu este Ionel Frunză. Ezită, după care, înaintea
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
la parterul cărora a locuit și a funcționat ca portăreasă. Are 80 de kilograme, în viu, dimineața și 82 seara, înainte de culcare. Nu se cântărește niciodată - o deprimă. Lionel îi deschide. Înainte să apuce s-o blocheze, Agnès e în garsonieră. Închide ușa în urma ei și-i spune: — Domnule Lionel, nu m-așteptam la atâta nerecunoștință din partea dumneavoastră. Eu, care... despre dumneavoastră... cu oricine am vorbit... Zău, nu m-așteptam. E grav. — Ce s-a-ntâmplat, madame Agnès? Să mor eu
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
Începuse deja să-și facă bagajele pentru Paris. De fapt, era hotărât să nu-și ia cu el decât un bagaj de mână. Ca Rastignac, în alt roman. Doar că Rastignac nu-și pusese laptopul în bocceluță. Gérard intră în garsonieră pe caii cei mari. Domnule Frunza, am numai vești mari. Aveți un pahar cu apă? Lionel începe să regrete că nu s a aprovizionat cu mai multă apă plată: se anunța o zi fierbinte. Ca primă măsură de raționalizare, se
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
Intrați, îi spune el, evident, în franceză. Anghel intră cu preșul într-o mână și cu o servietă Samsonite - cumpărată din banii proprii - în cealaltă. Se oprește în vestibul ca să aprecieze situația locativă a obiectivului. Indus în eroare de goliciunea garsonierei, crede că Lionel e un nenorocit care împușcă francul. În Franța. Așa că-l ia tare, pe românește: — Zi așa, Ionele, ai uitat limba română? — Vă rog să nu mă tutuiți, că nu suntem în România, îi răspunde Lionel în franceză
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
mai vină să mori. Avea dreptate săracul Jacques Brel: C’est dur de mourir au printemps. Se scoală alene din pat și se îndreaptă spre debara, ca să ia extensorul. Debaraua e - pardon de expresie - goală pușcă. La fel și restul garsonierei: parcă prin casă au trecut portăreii sau, și mai rău, țiganii - pardon de expresie. Se uită cu tristețe la lămâi: e clar c-o să-și dea duhul odată cu el. Face o ultimă tentativă: varsă în ghiveci toată cenușa care i
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
au atașat de lucruri... E urât. O să-ncerc, dar nu promit nimic. Orele sunt înaintate. Lui Lionel îi vine o idee disperată. Iese pe balcon și strigă, în tăcerea nopții: — Angerezi, mă iubiți? Cum toată lumea e branșată pe transmisia din garsoniera lui Lionel, balcoanele din blocurile înconjurătoare se populează instantaneu. După o scurtă repetiție de sincronizare, încep să strige sacadat: — Li-o-nel, te iu-bim, Li-o-nel, te iu-bim! Atunci, dați-mi mobila înapoi! Se lasă o tăcere bruscă. Lionel reintră în cameră. Agnès
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
o sticlă de șampanie. Când ajunge la jumătate, sună soneria. Lionel deschide. Un individ pe care nu l-a văzut în viața lui îi aduce un cuier de care voia să scape mai demult. În mai puțin de două ore, garsoniera lui Lionel seamănă cu Le Marché aux Puces: o harababură de nedescris, în care nu ai loc să arunci un ac. Lionel stinge lumina. Își face loc cu greu spre un pat despre care nu știe cum a ajuns acolo
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
cameră. Încearcă sa facă un culoar de trecere dinspre ușă spre masa unde o va aștepta, cum se cuvine, pe Doamna Moarte. În tot acest timp, mai precis încă de la ora șase, pe coridorul de la etajul patru, unde se află garsoniera lui Lionel, patrulează un om. Acest om este stagiarul Patrick. Clovis a vrut să se țină de cuvânt și să-i dea ziua liberă promisă, dar Patrick a insistat să-l păzească pe Lionel până în ultima clipă. A motivat că
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
Părerile sunt împărțite. Unii cred că Lionel e cel care a suflat în lumânare și că trăiește. Alții sunt de părere că s-a întâmplat ce i-a fost scris și lumânarea s-a stins odată cu el. Transmisia TV din garsonieră s-a întrerupt, conform contractului, la miezul nopții. Nimeni n are curaj să-i sune la ușă. Până și stagiarul Patrick a plecat spre comisariat, să-și facă raportul de rutină. Îl încheie cu clasicul: În timpul serviciului meu nu s-
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
desprinde de deasupra oglinzii. — Pot să iau și tortul? Pentru Edy, să nu-mi scoată ochii că nu i-am adus nimic din Angers. Așa mic cum îl vezi, se înfige la dulciuri, ceva de speriat. Caută o cutie prin garsonieră: în talciocul ăla, nu e de mirare că găsește una imediat. Împachetează tortul. Lionel e stană de piatră: încă nu-i vine să creadă c-a scăpat. Esmé se îndreaptă spre ușă. O deschide. Înainte să iasă, îl întreabă: Am
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
am Început să mă prostituez...”. Încurajată de „succesul” obținut, perseverează În această „meserie”, În cele din urmă ajungând chiar la performanța de a fi independentă și auto suficientă din punct de vedere financiar: „... după ceva timp reușisem să Închiriez o garsonieră, să Îmi cumpăr haine și să mă Îngrijesc. Am Început să ridic prețurile. Avantajul meu era că arătam bine, și că mulți ar fi plătit scump, ca să mă aibă. Îmi mergea bine...”. Echilibrul și așa destul de fragil al vieții Ameliei
Fetele nopţii : povestiri de viaţă by Daniela Mirela David () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1167_a_1953]
-
am strigat. Omul s-a orit. «Cincizeci de mii...!!!», am strigat iar... Așa am Început să mă prostituez. știu că nu este o muncă decentă... Dar era singura modalitate de a mă Întreține. După ceva timp reușisem să Închiriez o garsonieră, să Îmi cumpăr haine și să mă Îngrijesc. Am Început să ridic prețurile. Avantajul meu era că arătam bine, și că mulți ar fi platit scump ca să mă aibă. Îmi mergea bine. Într-o zi am intâlnit un tip. Mă
Fetele nopţii : povestiri de viaţă by Daniela Mirela David () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1167_a_1953]
-
ale sufletului meu de care mi-e dor, pe care le-aș pune pe canapea să mă tolănesc peste ele și să torc, să îmi afund fața în prospețimea lor după masiva cădere de apă încep să încolțească obiectele în garsonieră din fiecare papuc se ivește o mică nouă tălpiță vernil din cana mea de cafea crește o nouă toartă, pe care aproape o pot prinde cu degetul mic mă uit pe geam și parcul mare, pentru copii, a generat și
Cartea dragostei by Bogdan O. Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1319_a_2883]
-
vine în minte o frază de oarecare notorietate. Cum că „Printre cei care produc texte, scriitorii sunt o minoritate“. În definitiv, Eugenia Ionescu produce un text. În „capsula ei cosmică“, vorba unui scritor român care-și descrie cu asemenea cuvinte garsoniera, Eugenia Ionescu produce texte. Pentru a pune în valoare, pentru a provoca ceea ce se cheamă inteligența textului. Probabil Eugenia Ionescu este conștientă de faptul că există ceea ce numim „inteligență a textului“. Adică un fapt, odată așezat în câteva cuvinte, devine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1854_a_3179]
-
la ei, nu mai știau ce se pună pe masă, semipreparate de-ale lor. Le-a dat la copii câte 50 de franci. Pe urmă ne-am întors la madam Gabi, care venise din Germania. Ne-a dus într-o garsonieră în buricul târgului, vizavi de hipodromul din Paris. O cămăruță, dar într-un bloc cu totul automat și, când plecai de acasă, apăsai pe niște butoane și oprea gazul, apa, tot, lumina, plus că intra sistemul de securitate în funcțiune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1854_a_3179]
-
nu punea bine stăpânire întunericul peste oraș, că singurul care străbătea nestingherit străzile era vântul. O dată cu parcurgerea primului trimestru școlar, acest mesager aduse și primele semne ale iernii, anotimp care se resimțea pe drumul către școală, în clasă sau în garsoniera ei friguroasă de la etajul patru. Centralele termice funcționau cu zgârcenie și doar atunci când edilii orașului se îndurau să îndulcească atmosfera căminelor. Zilele, când în apartamentele din blocuri era ceva mai cald, deveniseră adevărate sărbători. De-a lungul zilei, pe străzi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
mai privi o dată către copacul cu cele două păsărele. Erau tot împreună. Gângureau ceva numai de ele știut. Și gândurile sale lunecară spre mările necunoscutului. 5 O ri de câte ori singurătatea vagabonda prin cartierul Simonei și încerca să intre și în garsoniera ei, bătând insistent la ușă, minute în șir, ea bloca yala și-l aducea mental în preajma sa pe Mihai, singurul ei prieten din anul III de facultate. Doar așa se simțea mai puțin singură; nimeni și nimic nu-i putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
cer de vară. Când se afla în casa doctorului și acesta nu era acasă, prelungea înadins meditația, cu intenția de a-l întâlni pentru a schimba câteva vorbe și apoi să părăsească mulțumită incinta. După această scurtă întrevedere, pleca spre garsoniera ei ducând cu ea multele întrebări ce căutau cu febrilitate răspunsuri. Simona găsea în amabilitatea și politețea doctorului semne că ea nu-i este indifrentă. Imaginativ se agăța de cuvinte și găsea că nu trebuie irosită nici o clipă în care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
-i este indifrentă. Imaginativ se agăța de cuvinte și găsea că nu trebuie irosită nici o clipă în care să-și părăsească demersul său aflat deocamdată în fază de proiect. * Animată de aceste nebuloase gânduri Simona privea adesea orizonturile de la fereastra garsonierei sale de parcă ar fi așteptat un semn de departe, cu o tainică și neînțeleasă speranță. Acel semn însă se lăsa așteptat. Puterea și slăbiciunea se aflau îngemănate în ființa ei, nedespărțite, căutând a se război între ele cu o neînțeleasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
fericită. În fine, era fericită! Putea să se îmbete cu minunile dăruite de luna mai. Spera să fi primit în această primăvară cel mai generos cadou din viața ei... Speranțele ei deja porniseră la drum... Cu această certitudine, intră în garsoniera sa care i se păru acum un palat. Atingea obiectele ivite în cale, care nu demult i se arătau fade, reci și insipide, dar care acum îi apăreau sub alte fațete, cu o strălucire fără egal. Se uită în oglindă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
vine în țara noastră din acele locuri din răsărit. Excepție face doar soarele care, deși se ivește din același punct cardinal, dăruiește căldură și lumină deopotrivă tuturor trăitorilor de pe Terra. În blocurile din cvartalul unde se afla situată și modesta garsonieră în care locuia profesoara Simona Deleanu, căldura oferită de calorifere era ca o părere, în timp ce în locuințele rezervate șefilor administrației locale, din centralele zonei urca spre cer un fum negru, într-un fuior gros, mai ceva decât de la locomotivele cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
să vadă mercurul ajuns în dreptul cifrei 18 pe termometrul din casa lor? Simona își cumpărase și ea un reșou ca toți muritorii de rând. Îl întrebuința pentru gătit, dar folosința de bază era să ridice cu câteva grade căldura din garsonieră pentru ca micuțul ei, înfofolit în așternuturi, să nu răcească. Toate diminețile Simona și le petrecea cu băiețelul. Îl îmbrăca gros, îl hrănea, se juca un timp cu el, ca în preajma plecării ei la școală să-l așeze în pat pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]