1,111 matches
-
a lungul istoriei aproape întotdeauna aceleași simboluri heraldice. Elaborarea stemelor se face potrivit normelor stricte ale științei și artei heraldice. De asemenea, se ține cont și de tradițiile locale. Aceste reguli sunt stipulate în metodologia stabilită de Comisia de Heraldică, Genealogie și Sigilografie a Academiei Române. Regulile heraldice în ceea ce privește însemnele românești sunt riguroase. Scutul are formă și dimensiuni standard. Figurile stemei trebuie să fie clare și bine conturate, inteligibile și la dimensiuni mici și nu în ultimul rând trebuie să ocupe cât
Heraldica României () [Corola-website/Science/307266_a_308595]
-
stemă de stat să fie adoptată odată sau după adoptarea primei Constituții post-revoluționare. Începând din 1990 s-au realizat și depus la Parlament mai multe proiecte. Ca și în perioada 1918 - 1921, acum apar mai multe comisii: Comisia de Heraldică, Genealogie și Sigilografie, Comisia Camerei Deputaților înființată la propunerea președintelui acesteia Dan Marțian, Comisia Lărgită, Comisia Națională pentru Alcătuirea Stemei de Stat constituită la inițiativa Guvernului Petre Roman, fiecare propunând diferite variante de stemă. Astfel, în septembrie 1990, a fost depus
Heraldica României () [Corola-website/Science/307266_a_308595]
-
propunând diferite variante de stemă. Astfel, în septembrie 1990, a fost depus la Biroul Camerei Deputaților, de către deputatul Nae Bedros (PNL), "„Proiectul de lege pentru fixarea stemei României”." Acest proiect, aparținând heraldiștilor Jean-Nicolas Mănescu, secretar general al Comisiei de Heraldică, Genealogie și Sigilografie a Institutului de Istorie „Nicolae Iorga” și Constantin E. Ștefănescu, membru al aceleaiși comisii. Jean-Nicolas Mănescu începuse elaborarea acestei lucrări încă din 1975. Într-un interviu din 1992, Constantin E. Ștefănescu declara: "„S-a pornit de la moștenirea heraldică
Heraldica României () [Corola-website/Science/307266_a_308595]
-
înțeles: Coroana de Oțel a Independenței României”". Problema adoptării unei steme pentru noua Românie a fost ridicată din nou după promulgarea Constituției din 1991. la 9 iulie 1992 s-a constituit Comisia Parlamentară care a solicitat concursul Comisiei de Heraldică, Genealogie si Sigilografie, singurul organism de specialitate existent in țară Comisia parlamentară, analizând toate propunerile formulate, a reținut două propuneri pentru a fi prezentate celor două camere legislative. Primul proiect aparținea heraldistului Gabriel S. Jivănescu. El propunea o stemă după modelul
Heraldica României () [Corola-website/Science/307266_a_308595]
-
divine. În partea a doua a cărții ni se înfățișează trei adevăruri fundamentale: transcendența lui Dumnezeu, opera de mijlocitor a „robului lui Dumnezeu” și universalitatea mântuirii. Isaia este în același timp profetul mesianic prin excelență caracterizându-se prin ideea universalității, genealogia lui Isus, fiul Fecioarei, din tulpina lui Iesei, tatăl lui David, funcția de învățător și mijlocitor al mântuirii și răscumpărarea în calitate de „rob a lui Yahwe”. Evreii, în mod firesc, nu creditează asemenea aserțiuni. Limba cărții lui Isaia este ebraica clasică
Isaia (carte) () [Corola-website/Science/308658_a_309987]
-
precedentă (Editura Minerva, 1978), au fost adiționate 17 poezii inedite, corectate după textul olograf poeziile din vol. Stanțe și versete (1971, realizat între 1949-1954), renunțându-se la dihotomia artificială antum/postum, întrucât opera unui scriitor are continuitate de creație în genealogia ei. Ediția are aspect global, însumând întreaga creație literară și non-literară, în condiții grafice excelente, pe hârtie japoneză. Reproducere anastatică a 31 de poezii de pe manuscrisele olografe ale poetului și a unei "Autobiografii" (1937). Reproduce textul poeziilor din vol. Opere
Mircea Coloșenco () [Corola-website/Science/308729_a_310058]
-
Internaționale din Pontzen - Neapole" (1974), și altele. Materialele sale le semna "Bezviconi", "Gh. Bezviconîi" sau cu pseudonimele "Gh. Bohuș", "Alexis Gurji", "Gh. Moldovan", "Nicolae Pândaru" sau "Nicolae Strajă". Lucrările sale cuprind o gamă mare de teme cum ar fi: istorie, genealogie, heraldistică, medievistică și istorie literară. A scris și beletristică. Dintre multele sale lucrări pot fi amintite:
Gheorghe G. Bezviconi () [Corola-website/Science/306886_a_308215]
-
menționând că „cercetările ce vom face mai departe poate că vor arăta că ne-am înșelat”. Ipoteza "(Ion) Fănuță" În 1889 Tocilescu a reluat problema, mergând la Ștefan D. Grecianu - un tânăr preot ce slujea la biserica Sărindar, specialist în genealogii. Acesta a precizat că într-o zi a auzit-o pe mama lui George Cantacuzino vorbind despre un anume serdar Fănuță sau Ștefănică, ce locuia în mahalaua Negustori. Cu aceste informații, Tocilescu a plecat la preotul Dimitrie, care slujise o
Zilot Românul () [Corola-website/Science/307947_a_309276]
-
1721 și începuturile Episcopiei Făgărașului", ibid., XXXIV, 1994, p. 85-106; "Biblioteca lui Inochentie Micu-Klein", ibid., XXXV, 1995, p. 347-373 și în broșură, ca supliment la “Viața creștină“, VI, 1995, nr.23-24 (141-142), decembrie; 1996, nr.1-2 (134-144), ianuarie; "Sate și genealogii din “Ierașul de Sus” (Contribuții la istoria nobilimii maramureșene în sec.XVIII)", ibid., XXXVII, 1997, p. 27-53 și în vol. "Maramureș, vatră de istorie milenară", III, 1997, p. 75-105; "Originile Școlii Ardelene", în “Revista de istorie și teorie literară”, XXXIV
Ioan Chindriș () [Corola-website/Science/307371_a_308700]
-
valoare artistică aparte, în secolul XX fiind expusă la o expoziție de la Paris. Salonul, tipic renascentist, are pereții îmbrăcați în lemn, cu tavan din lemn casetat. Casetele din tavan sunt sculptate în stilul Renașterii germane, fiind imprimate forma blazonului și genealogiei familiei Bánffy, precum și numele celor mai reprezentative personalități din istoria Ungariei și Transilvaniei. Deasupra unei uși este sculptată inscripția ""Salus intratibus pax exeuntibus"". O altă piesă interesantă ca valoare artistică în încăpere este soba din teracotă verde. Se pare că
Castelul Bánffy din Răscruci () [Corola-website/Science/307414_a_308743]
-
ca tată vitreg al lui Isus. Iosif nu este menționat nici în cea mai veche evanghelie, Evanghelia după Marcu. El apare în următoarele evanghelii sinoptic, anume în Evanghelia după Matei și în Evanghelia după Luca, dar cele două liste de genealogii care apar sunt diferite: Matei spune că tatăl lui Iosif este Iacov, dar Luca spune că el era fiul lui Eli. Potrivit Evangheliei după Matei și celei după Luca, Iosif se trage din tribul lui Iuda, din neamul și casa
Iosif din Nazaret () [Corola-website/Science/303196_a_304525]
-
a încredințat unui negustor de parfumuri pentru a învăța meșteșugul preparării acestora. La scurt timp mama sa se recăsătorește, iar relațiile dintre cei doi se rup definitiv. La Basra, iar mai târziu la Kufa învață poezia arabă, doctrina arabă și genealogia tribală cu unii dintre cei mai renumiți intelectuali ai vremii. Pentru a deprinde elocvența limbii arabe a stat o perioadă printre arabii beduini, conform vechiului obicei. La Kufa îl întâlnește pe poetul Waliba ibn al-Hubab, primul maestru care îl inițiază
Abu Nuwas () [Corola-website/Science/302341_a_303670]
-
și două capete. Din boturile ei tâșneau, când răsufla, torente-nvăpăiate de foc mistuitor”". Himera este în general considerată un monstru de gen feminin, deși este de obicei portretizată în arta grecească ca având o coamă de leu. Există mai multe genealogii ale himerei. Hesiod relatează cum ea a conceput împreună cu fratele ei, Orthos, Sfinxul și leul din Nemea. O altă versiune spune că este fica Echidnei și a lui Orthos, majoritatea autorilor consideră că este fica Echidnei și a lui Typhon
Himera () [Corola-website/Science/302584_a_303913]
-
pun în practică învățătura. Structura și articularea Evangheliei cuprinde 5 mari discursuri (care, de altfel, caracterizează această Evanghelie): Prima secțiune - este un prolog solemn al întregii istorii: adună relatările „copilăriei” (-) și pregătesc ministerul lui Isus. Isus este prezentat încă din genealogie () ca «fiul lui David, fiul lui Abraham», acela care împlinește promisiunea venirii Mesiei din neamul lui David și, conform Alianței lui Dumnezeu cu Abraham, deschisă tuturor popoarelor. El este „fiul lui Dumnezeu” (), fidel în ispitiri (). După acest prolog, urmează cele
Evanghelia după Matei () [Corola-website/Science/302716_a_304045]
-
pe baza cărților. Nici bokmål nici nynorsk nu sunt considerate limbi în sine; ele sunt privite mai degrabă ca și standarde de scriere ale aceleiași limbi - norvegiane. Unele persoane le numesc însă ca și limbi separate, aceasta mai degrabă pentru genealogia lingvistică: primul este considerat ca fiind o limbă germanică est-nordică (precum daneza și suedeza), ultimul este o limbă germanică vest-nordică (la fel ca faroeza și islandeza). Puține persoane vorbesc vreuna din acestea două, dar unele dialecte existente sunt mai apropiate
Bokmål () [Corola-website/Science/302751_a_304080]
-
canaaniți. Teritoriul, inițial redus la coasta mării, echivalează și cu "Țara Promisă" triburilor evreiești antice (Jos.13:1-4), cu Țara lui Israel și cu Palestina sau Iudeea de mai târziu. Denumirea derivă din onomasticul Kna'an sau Canaan, atribuit de genealogia biblică fiului lui Ham, nepotul lui Noe (Gen. 9:18, 10:15-19). Izvoarele egiptene redau numele țării în formele "Kan'na" și "Kinachi", cele babiloniene îl redau ideografic "MAR.TU", iar fonetic "Amurru" (Țara Amoriților), în timp ce în textele asiriene apare
Canaan () [Corola-website/Science/303338_a_304667]
-
canaaniții s-au stabilit în zonă probabil spre mijlocul mileniului al III-lea î.e.c., în jurul anului 2500. Canaaniții conțineau mai multe popoare, inclusiv amoriții, jebusiții, arakiții, siniții, aradiții și samareii, toate seminții urmașe ale lui Ham (ebr. Cham) dupa genealogia tradițională biblică (Gen. 10:15-19). Prezența lor în Canaan este atestată deja în jurul anului 2000 a. Chr. Canaaniții au fondat o serie de orașe-state, în vecinătatea cărora, ulterior, filistenii au ridicat localitățile Asdod (ebr.Ashdod) și Ekron. Potrivit informațiilor relatate
Canaan () [Corola-website/Science/303338_a_304667]
-
erau istorici în sensul propriu al cuvântului, ei oscilau între poezia epică și noul spirit filozofic care se afirma în această epocă, între mitologie și realitate, ceea ce confereau scrierilor lor un caracter mixt. Ei își alegeau subiectele din trecutul îndepărtat (genealogii ale ginților nobile, care, de obicei, începeau cu zeii, legende despre întemeierea orașelor etc.). Animați de dorința de a strânge informații cât mai ample și mai sigure, logografii au desfășurat un efort considerabil pentru documentare și au practicat, în mod
Istoriografie () [Corola-website/Science/299380_a_300709]
-
frate al lui George Bibescu, domnitorul abdicat la 1848, scriitoarea devine astfel prințesa Martha Bibescu, intrând într-o familie princiară, din care mai fac parte Ana-Elisabeta Brâncoveanu, contesa Ana de Noailles și Elena Văcărescu, dar și cu rude franceze în genealogie directă cu familia împăratului Napoleon Bonaparte. După călătorii prin mai multe țări ale lumii, printre care și Persia, unde prințul George Valentin Bibescu primește o însărcinare diplomatică, Martha Bibescu își publică, la întoarcerea în Franța, prima sa carte: "Les Huit
Martha Bibescu () [Corola-website/Science/299027_a_300356]
-
decât niște țărani băștinași. Deoarece războiul troian a fost considerat de anticii greci drept ultimul eveniment din era mitică și, în același timp, primul din era istorică, câteva date sunt oferite în legătură cu acest conflict militar. Ele de obicei derivă din genealogiile regilor. Ephorus datează războiul în 1135 î.Hr., Eratostene în 1184 î.Hr./1183 î.Hr., Platon în 1193 î.Hr., ""Marmura pariană"" (cea mai veche tablă cronologică descoperită în Grecia) în 1209 î.Hr. sau 1208 î.Hr., Dicaearchus în 1212 î.Hr., Herodot în jurul anului
Războiul troian () [Corola-website/Science/303827_a_305156]
-
Jocurile Olimpice—în care participanții erau recunoscuți prin afiliația tribală. Nici femeile, nici ne-grecii nu aveau voie să participe; excepțiile ocazionale de mai târziu, cum ar fi acea a împăratului Nero, au reprezentat un semnal al hegemoniei culturale romane. Apariția genealogiilor mitologice, a descendențelor din personaje legendare, la mult timp după migrația efectivă către sud a celor patru grupuri tribale recunoscute de greci a influențat percepția asupra identității triburilor nordice. În conformitate cu cea mai întâlnită legendă, Hellen, fiul lui Deucalion și al
Nume ale grecilor () [Corola-website/Science/303908_a_305237]
-
secolului al VII-lea, când Imperiul încă se întindea pe mari suprafețe și îngloba mai multe popoare, folosirea numelui "roman" indica întotdeauna cetățenia, și nu originea. Diferitele etnii își puteau folosi propriile etnonime sau toponime pentru a separa cetățenia de genealogie, motiv pentru care și istoricul Procopius preferă să îi numească pe bizantini "Romani elenizați", în timp ce alți autori folosesc "Romhelleni" și "Graecoromani", pentru a indica atât cetățenia cât și etnia. Invaziile lombarde și arabe din același secol au dus la pierderea
Nume ale grecilor () [Corola-website/Science/303908_a_305237]
-
traduce ca „[orașul] Krakului” sau „al lui Krak”. Numele lui Krakus ar putea proveni fie de la „krakula”, un cuvânt proto-slav ce înseamnă „sceptru de județ”, fie de la alt cuvânt proto-slav, "krak", ce înseamnă „stejar”, odinioară arbore sfânt asociat conceptului de genealogie. Prima mențiune a unui principe Krakus (în grafia "Grakch") datează din 1190, deși orașul există încă din secolul al VII-lea, fiind locuit de tribul Wiślanie. Numele oficial complet al orașului este "Stołeczne Królewskie Miasto Kraków", în traducere, „Capitala Regală
Cracovia () [Corola-website/Science/297942_a_299271]
-
în mai multe legislaturi, director general al închisorilor (1895), director al departamentului „Lucrări speciale și istorice” în Ministerul de Externe, membru în delegația pentru stabilirea frontierelor cu Ungaria. Bun povestitor, fin, ironic și cu umor a publicat studii de istorie, genealogie, istorie socială, comentarii politice și pagini de literatură în volume și în prestigioase publicații ale vremii. „Cu paloșul”, romanul său de debut, s-a bucurat de un mare succes de public, fiind premiat în 1906 de către Academia Română În 1995 se
Radu Rosetti () [Corola-website/Science/312183_a_313512]
-
Editor științific al operei lui C. Rădulescu-Motru”, Schifirneț analizează biografia și faptele lui C. Rădulescu-Motru în contextul mentalităților epocii sale, al dominantelor ei culturale și ideologice, al raporturilor complexe cu celelalte mari personalități ale vremii sale. S. a investigat exhaustiv genealogia familiei lui C. Rădulescu-Motru, toate revistele înființate de el, opera sa apărută în timpul vieții și cea postumă - "Revizuiri și adăugiri" - cât și exegeza despre scrierile sale. Este remarcată contribuția lui la dezvoltarea învățământului filosofic în România. Sunt studiate contribuțiile originale
Constantin Schifirneț () [Corola-website/Science/311007_a_312336]