1,669 matches
-
becul ardea încă, urât și gălbui, ca o lumină sufocată de lumină. Am pus scaunul lângă W.C. Ea s-a așezat, demnă și amenințătoare. „Unde e Maria ?“, m-a întrebat. Vorbea scurt, autoritar. Își ținea geanta strâns, pe genunchi. Mă ghemuisem pe jos, în spațiul de lamentații al lui Petru. Stăteam cuminte, aveam grijă să nu-l depășesc nici cu un milimetru. „Nu știu“, am răspuns. „A trecut pe aici o singură dată și atunci nu eram acasă.“ „Să nu minți
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
zi de vineri, rătăcind la întâmplare pe străzi, am ajuns la marginea de dincolo a unui cartier periferic. Simțeam apropierea câmpului. Străbăteam o uliță prăpădită, cu șanțuri năpădite de buruieni. Casele păreau nefiresc de mici, niște cocioabe. Patru copii se ghemuiseră pe scara de ciment a unei clădiri mai răsărite, pesemne o măcelărie, și mă urmăreau cu privirile, bănuitori. După un timp m-am oprit. Locul acela îl căutasem, o curte imensă, împrejmuită cu un gard de lemn vechi și putrezit
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
pas cu pas, ca într-o joacă demențială. Mă aflam în centrul cercului care mergea odată cu mine și se oprea cu exactitate de câte ori mă poticneam. Când am ajuns la sălcii, m-am repezit spre una dintre ele și m-am ghemuit acolo, printre crengi. Tirul s-a întețit, păstrându-mă la mijloc. Stăteam cu fruntea lipită de trunchi, crengile mă înțepau, furnicile începuseră să mi mișune pe față, vedeam prin pleoape exploziile roșii-negre, vibram la vuietul cerului, mi se părea că
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
un ciudat crepuscul, vreau să spun că întunericul și lumina se contopiseră într-o iradiere de neînțeles și de nedescris. În odaia de sus am dat cu ochii de Dragoș (îl vedeam prin pleoapele închise), dormea cu fața spre ușă, ghemuit pe o masă albastră, sub fereastra care dădea spre mlaștini. Părea neschimbat, purta aceleași zdrențe străvechi. Doar în picioare, în locul opincilor, avea acum o pereche de bascheți. M-am apropiat de el. „Scoală-te“, i-am spus, „să stăm un
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
și pe partea de sus a spatelui. Gosseyn băgă de seamă că nu era singurul curios din cameră. Ceilalți doi bărbați, Hardie și monstrul se aplecaseră înainte. Ochii albaștri și cei galbeni bruni luceau cu o sclipire avidă. Fata se ghemuise în fotoliul ei, cu genunchii strânși sub bărbie, una dintre mâini ducând țigara la buze. Aspira fumul ca un automat, dar nu-l inhala; îl ținea numai în gură și apoi îl sufla. Și asta fără întrerupere. Din cei patru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
iscodind fiecare adiere de vânt, fiecare vibrație a eterului. Nu primi nici un răspuns. Complicatul lui sistem nervos nu înregistra nici o mișcare. Nimic nu vădea prezența acelor ființe, care erau unica lui sursă de hrană pe această planetă pustie. Corl se ghemui la sol - o gigantică siluetă felină zugrăvită pe fundalul de un roșu întunecat al cerului. Ai fi zis că-i caricatura unui tigru negru într-o lume de umbre. Ceea ce-l descumpănea era faptul că pierduse contactul. Era înzestrat cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
perie miraculoasă, capabilă să șteargă amintirile și gândurile. Alerga așa pe străzile pustii, strecurându-se prin câte o spărtură din zidurile roase de vreme sau prin coridoarele lungi ale caselor în ruină. În cele din urmă se opri și se ghemui la sol. Căci simțise vibrațiile idului. Ascuns înapoia unei movile de pietre, privi cu încordare și văzu un biped care, stând sub ceea ce fusese cândva o fereastră, își îndrepta spre interiorul întunecos razele lanternei sale electrice. Deodată aceasta se stinse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
care-și întindeau mâinile spre arme. De lângă ușă, Grosvenor spuse, cu un glas tăios: - Încetați! Dacă nu ne ținem firea, e vai de noi! Kent își vârî arma în teacă și se întoarse, uimit, cu fața spre Grosvenor. Corl se ghemui jos, furios pe omul acesta care-l silise să-și dea în vileag capacitatea de a controla energiile din afara propriului său organism. Acum nu mai putea face altceva decât să aștepte, cu ochii la pândă, urmările. Kent continua să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
spre tavanul cuștii. Știu bine că era prea întuneric ca să pot vedea clar, însă... Nu-și sfârși fraza. Morton îi porunci lui Crane să aprindă reflectorul, iar când lumina puternică a acestuia se revarsă în cușcă, îl zăriră pe Ixtl ghemuit în fundul ei. Grosvenor se înfioră la vederea trupului cilindric cu reflexe metalice, a ochilor că niște tăciuni aprinși, a degetelor subțiri ca de sârmă. Monstrul era de-a dreptul hidos. Auzi în videocomunicator vocea lui Siedel: - Probabil că el se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
este civilizația celei de-a doua galaxii, iar dacă unul din purtători ei de cuvânt ne-a avertizat... Gourlay amuți brusc și-și acoperi fața cu palmele, ca pentru a se apăra. Nu era singurul: în întreaga sală, oamenii se ghemuiră în fotolii deoarece Kent își apucase arma și începuse să tragă. Abia după ce-și vârî instinctiv capul între umeri, Grosvenor observă că țintea undeva în spatele lui. Auzi apoi un urlet de durere, urmat de un bubuit care zgudui pardoseala
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
-te mai bine la muncă, și dacă câștigi, nici nu mai sta acolo, că nu mai avem nevoie, vino iute să-mi dai de veste. Atunci simți nea Cercel o lance pe dinăuntru și-și acoperi burta cu amândouă mâinile, ghemuindu-se cu un icnet de parcă s-ar fi înecat. — Nevastă! — Nu-i acasă, glumi ea, fiindcă gândurile despre cai și ajutoare în gospodărie o binedispuneau. — Eu nu mă duc azi la muncă, mă duc la doctor, spuse bărbatul cu glas
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
mari crengile încâlcite și nu se opri decât lângă motor. Îi străluceau ochii pe când se apropia. Dintr-odată era alt om. Mai erau doi bărbați acolo, însă depăși lucrul lor într-o clipă, în timp ce pe nări fornăia ca un cal. Ghemuit lângă roți, asculta ca un doctor, mai strângea cu o cheie, apoi ciocănea și strângea din nou. Devenise elastic ca un acrobat și nici n-ai fi zis că venea de pe drum și că avea inima sugrumată de frică. Gazda
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
el, fără ca vreun om să întrebe unde ții să ajungi ori de unde vii. De la un perete la altul, pe străduțele precum niște vene, se zbăteau plase mari de păianjen, iar în ele - tristețea lui Dumnezeu. Omar - împăratul acestor tăceri - stătea ghemuit lângă rezervorul de apă și număra orele până la asfințit. Dar parcă fusese în altă viață. Azi, Omar - cavalerul atâtor neliniști trimise să moară în locuri străine - rămăsese în câmp, adormit, cu fața sub platoșele albite ale norilor... Dintr-odată, în
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
mort îi trecu comandantului peste față: — Și de ce nu spui, idiotule? Ori vrei să ghicesc? Ai o zi și o noapte, nu îmi pasă cum te descurci. Ai să vii înainte să fii plecat, priceput? Nu era dispus să se ghemuiască și să îl roage, cum făceau alții, să îi lase o zi în plus. Ar fi vrut să mai spună ceva, însă șeful îi făcuse cu mâna spre ușă. Și ce să mai spună? Că șahul pe care bunicu-său îl
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
îl creștea pe Armin Caryan, pentru ca ea să continue să fie avocată, iar Omar nu o trimisese să îi pețească o mireasă mai tânără, ci plecase el însuși pe un alt drum. La cincizeci de ani, bunică-sa încă stătea ghemuită lângă ușa iatacului unde ei se iubeau. Ghazal nu credea că mai fusese posibil să i se stafidească pe dinăuntru strugurele durerii, cu viață cu tot, așa cum atunci i se întâmplase. La cincizeci de ani, mătușile ei ori vecinele arătau
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
înainta cu mișcări moi, ondulate, ca un șarpe uriaș. Șoferul căzuse într-o rână, cu chipul ascuns în rochia Melaniei Lupu. Pe vindiacul de piele, sângele strălucea fluid. Între degete îi rămăseseră fire albe smulse din capul bătrânei. Șerbănică Miga, ghemuit în colțul odăii, privea consternat. Ținea gura deschisă, încercînd să respire fără zgomot. Nevastă-sa, palidă, cu expresia rătăcită, prinse mâna profesorului. Degetele înghețate rămaseră rigide și femeia se ridică greu sprijinindu-se de zid. ― Nici o mișcare! țipă Nucu Scarlat
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
Am evitat scandalul, divorțul... Nu, cu prostul de Ioniță nu s-a culcat... Ar fi trebuit să mă însor cu o femeie ca Melania. Blândă, supusă, destul de prostuță... Lupu a avut noroc." Se uită pe furiș spre Scarlat și se ghemui și mai mult aducîndu-și genunchii la bărbie: "Aici nu mă nimerește". Încercă dintr-o dată o senzație ciudată de eliberare, de parcă s-ar fi aflat singur în vila cu zorele, departe, pentru totdeauna departe... * Își repezi genunchiul în stomacul cârnului. Dascălu
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
crispate, ticurile se alungaseră. Melania Lupu strivi o lacrimă cu pumnul ei mic de copil. ― Sărăcuța! Ce destin... Sculptorul, căzut într-o stare de prostrație, respira anevoie, cu gura deschisă. Mâinile îi atârnau grele, atingând marginea fotoliului. Grigore Popa se ghemuise și mai mult între umerii îmbrobodiți. Semăna cu un animal urât, fără gât. Pe figura întunecată ochii se zvârcoleau căutând în toate părțile. Vorbi, fără să-și dea seama, cu glas tare: 65 ― Și totuși nefericita n-a înghițit nimic
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
lui. ― Și până la urmă? ― A plătit și bacșișul chelnerului. ― Uluitor. Bătrânul scuipă într-o parte. ― Ăsta-i bărbat?! Și ăsta își îngăduie... Cristescu îl întrerupse: ― Aș vrea să mă uit puțin prin agenda dumneavoastră. Dacă-mi permiteți... Grigore Popa se ghemui în balansoar. Îl privi întunecat: ― Sânt chestiuni personale, intime, aș zice, care nu interesează pe nimeni. ― Vă asigur că voi trece peste ele. Bătrânul ezită, apoi scoase cu o mișcare silită din buzunarul de la piept altă agendă. Cristescu o răsfoi
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
îl privi impresionat. ― Ești un om straniu. ― Copilării, rosti tonică Melania Lupu. Domnul Van der Hoph va sosi mâine, sânt încredințată. Matei scutură violent din cap. ― Lasă asta... Cu pașii aceia... Zici că-i auzi. Crezi că... ― Hm, bătrânul se ghemui și mai mult în fotoliu. Cine ar putea ști?! Cine ar putea răspunde? Melania Lupu izbi puternic palmele. ― Dumnezeule! Doar nu credeți în spirite! ― Nu și totuși pașii îi aud! Apăsați, siguri... Exact cum călca el. Nu reușeam să-mi
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
șopti: ― Unchiul Alecu... Acum am să-mi amintesc. Melania Lupu aprinse lumina brusc. Sculptorul țipă și își duse mâna la ochi. ― De ce stați pe întuneric, domnule Matei? Sper că vă simțiți mai bine. Ați dormit aproape patru ore. Tânărul se ghemui în fundul patului. Tremura. ― Moartea! Vine moartea! Pleacă! Ai omorît-o pe Valerica... Și pe unchiul Alecu... ― Vreți să spuneți domnul Popa. Nu-l cunosc pe Alecu. ― Ba da! Minți! De ce minți? Uite, miroase a cozonac... cozonac bun cu nuci și stafide
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
AȘTEPTĂ CU ÎNCORDARE CRÎNCENĂ PÎNĂ ÎN ULTIMUL MOMENT CÎND MAI PUTEA INTERVENI. APOI VOCEA LUI BUBUITOARE UMPLU CAMERA CU ECOURILE EI AMENINȚĂTOARE. SE AUZI UN CHIȚĂIT PUTERNIC CÎND ȘOBOLANUL SE TRASE ÎNTR-O PARTE SPRE CELĂLALT CAPĂT AL ÎNCĂPERII. SE GHEMUI ACOLO, ȘI HEDROCK VĂZU CĂ MIȘCĂRILE VIOLENTE ALE ANIMALULUI TRĂDEAZĂ DEJA ACCELERAREA PROCESELOR VITALE. ÎNCET, ÎNCEPU SĂ SE RĂSUCEASCĂ PE O PARTE. OCHII STICLOȘI ÎL STRĂPUNGEAU PARCĂ PE HEDROCK ÎN TIMP CE ACESTA SE TRĂGEA CLĂTINÎNDU-SE AFARĂ DIN ȚARCUL ȘOBOLANULUI, ÎNDREPTÎNDU
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
cu toate cele patruzeci de tunuri; iar flăcările țîșniră din gigant într-o adevărată jerbă incandescentă, de parcă ar fi fost un ecran de energie. Dar, cu ochii micșorați observă că, după atac, uriașul păși îndărătul unei clădiri înalte și se ghemui acolo cînd reveni la atac distrugătorul. În fața acestei situații încurcate, nava se abținu de la deschiderea focului. Se întoarse peste un minut, însoțită de alte două distrugătoare, dar uriașul era mult mai departe, lăsînd în urma lui o dîră de distrugeri, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
posibilități ca stăpînirea lor asupra lui să fie în momentul acela foarte slabă. Închise ochii și aproape că se credea înapoi în apartamentul lui, cînd se produse o întrerupere. OMULE, NU NE SILI SĂ TE DISTRUGEM. Așteptase o interferență mintală, ghemuindu-se instinctiv, temător de impactul titanic al acesteia. Dar șocul nu corespunse așteptărilor lui. Gîndul străin nu avea forță. Părea îndepărtat și slab. Hedrock era conștient de uluire, de o înțelegere nesigură, cu ochii larg deschiși: Aceasta este realitatea. Anterior
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
să-i vezi botul turtit și falca de jos, proeminentă, amenințătoare, ca să te treacă sudori reci. O adevărată bestie pregătită să omoare. Pentru că se înțepase când își înfipsese colții în beregata manechinului avea pe gură bale amestecate cu sânge. Stăteam ghemuit în bălării, încremenit în spatele sălciilor, așteptând. Dacă mă mirosea buldogul, eram pierdut. Înainte ca Hingherul să-și dea seama cine îl spiona, câinele m-ar fi sfârtecat și mi-ar fi rămas cadavrul să putrezească împreună cu ierburile. Din fericire, vântul
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]