4,147 matches
-
tuturor binele cu forța. Da,da,da... Ca să vezi! (Devenisem ironic; mă simțeam stăpân pe situație și tare pe picioare...) Numai că eu vin și vă Întreb: are cineva dreptul să facă așa ceva? - O Întrebare excelentă, serioasă și profundă. Nu glumesc... Probabil că un moralist ar răspunde: da, avem dreptul să facem bine cu forța, cu condiția ca binele să fie mai mare decât forța. Eu Însă nu sunt moralist, prin urmare, prefer să mă abțin. Numărul Întrebărilor pe care ni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
chinez, Ciu-En-Lai mi se pare, atunci când a fost Întrebat, prin ’60-’70, ce părere are despre Revoluția franceză. „E prea devreme pentru concluzii, se zice că ar fi răspuns el, n-au trecut Încă nici două sute de ani de atunci!”. Glumesc, se Înțelege, dar, În principiu, problema așa se pune. Încă un mic detaliu: Îți atrag atenția că nu s-a probat incontestabil superioritatea, la modul absolut, a modelului economic capitalist. El a dat roade În unele țări, dar În altele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
oră e mult? m-am interesat la rândul meu. - Știam că pot conta pe solicitudinea și, mai ales, pe reflexele tale. Peste douăzeci de minute te aștept pe coridor, În fața biroului. - Arme, muniții, ceva? Poate e nevoie, am Încercat să glumesc. - Pistolul și cele două Încărcătoare sunt suficiente, a replicat sec doamna psiholog și a Închis. Mi-ar fi plăcut să pot evita, cum mi-am propus, emiterea oricăror supoziții privind motivul intempestivei convocări, dar nu mă pot lăuda că mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
din policier-urile americane. Șeriful, agentul sau detectivul se adresează exact cu aceste cuvinte celor de la care vrea să obțină informații despre crimă. - Sau celor pe care-i suspectează de crimă... - Sper că nu e cazul meu, am Încercat să glumesc din nou. Am de partea mea, dacă nu altceva, măcar prezumția de nevinovăție; funcționează În toate justițiile de tip democratic din lume... - În schimb, toate polițiile, indiferent de tipul lor, operează, până la proba contrarie, cu prezumția de vinovăție. De-aia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
cu capul în piept, jucându-se cu un ciucure de la sutană. Mărturisirile Huruzumei îl tulburau nespus. — Cu toate acestea, urmă deodată veselă Huruzuma, în general n-o ducem rău. Seara mai facem câte-un foc de tabără, mai punem vreascuri, glumim, râdem, cântăm... Vrei să-ți cânt ceva? Și, fără să mai aștepte încuviințarea, Huruzuma, lăsându-și capul pe spate, începu să cânte cu glas sonor, înalt, plăcut: — „Te preaslăvim, mărite Baikal...” Episodul 7 UN TAIFAS NU FĂRĂ TÂLC După ce se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
-le dacă poți. Mănăstirile n-are cine le termina. Târgurile s-au umplut de praf, abia mai poți respira. Mergi la țară, țara geme. Pleacă turcii, vin tătarii. Trec tătarii, apar moscalii. Merg moscalii, ies haiducii și cu ăștia nu glumești. Dacă ieșim și din iarna asta fără răscoală, e mare minune! - grăi papagalul. — Răscoalele ca răscoalele, da’ să ferească Dumnezeu de lăcuste, că pe astea n-ai cum să le oprești - zise Ximachi. Mai ții minte văleatul 7125, primăvara, ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
zona masivă a stomacului, corpul ilustrissim se răsturnă într-o rână și Barzovie-Vodă păru câteva clipe, cât dădu din mâini și din picioare, un cărăbuș slav. Vru să se scoale, însă tina era nu puțină. — Te cheamă pământul, Măria-Ta - glumi inoportun spătarul Vulture, ajutându-l să se ridice. Ce spui tu, spătare... gâfâi Barzovie-Vodă, scuturându-și veșmintele. Pe-aici altă dată au călcat pașii marelui Ovidiu. Pe aici nu cred să fi ajuns - răspunse spătarul. Mi se pare, după cum au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
și fie ca gustul identic al mierii acestor patru cruci să șteargă, cel puțin acum, deosebirile dintre ele. Nimic mai frumos - zise Metodiu - și dacă este adevărat - și este! - că fiecare-și poartă crucea, îngăduiți-mi acum să vă iau, glumind puțin, crucea dumneavoastră simplă și să v-o ofer pe-a noastră dublă, căci noi nu suntem obișnuiți cu atâta miere. Dacă așa doriți, cu plăcere - spuse Damiani, căruia-i sclipiră ochii de poftă de când văzu că-i revine un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
cu femeile, bătrânii și copiii? — Dumnezeu va hotărî. După câteva ore, când egipteanul le transmise cuvânt cu cuvânt mesajul lui Turki Al-Aidieri, atât imperturbabilul Alex Fawcett, cât și agitatul Yves Clos reacționară ca și când ar fi primit o lovitură în frunte. — Glumești? exclamă în cele din urmă Alex Fawcett cu glas răgușit. — Crezi că mi-aș pune în joc slujba glumind cu o problemă atât de serioasă? spuse Amed Habaja, pe un ton care nu mai lăsa loc nici unui dubiu. Așa a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
lui Turki Al-Aidieri, atât imperturbabilul Alex Fawcett, cât și agitatul Yves Clos reacționară ca și când ar fi primit o lovitură în frunte. — Glumești? exclamă în cele din urmă Alex Fawcett cu glas răgușit. — Crezi că mi-aș pune în joc slujba glumind cu o problemă atât de serioasă? spuse Amed Habaja, pe un ton care nu mai lăsa loc nici unui dubiu. Așa a spus și așa are de gând să facă. Dar asta înseamnă... — Că trebuie să ne luăm catrafusele și să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
nu mai e bun de nimic. — Doar că nu este unul obișnuit. — Ah, nu? Și ce are în mod special? — Este un binoclu de noapte. — Ce vrea să însemne asta, binoclu de noapte? — Că poți să vezi cu el noaptea. — Glumești? — Deloc! răspunse Nené Dupré cu deplină siguranță. Nu mi-ai povestit că, pe când stăteai la oraș, erai uimit de felul în care rachetele americane nimeresc obiectivul chiar și pe întuneric? Îți amintești că la televizor se vedea totul de culoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
Despre ce dracu’ vorbești? Am avut tot ghinionul din lume. — Greșești... - îi răspunse Gacel cu naturalețe. Ați avut tot norocul din lume, fiindcă încă nu v-ați înfruntat cu cel mai rău dintre dușmani. — Mai rău decât căldura și setea? Glumești...! — Nu glumesc. Cel mai rău dușman în deșert nu este căldura, nici setea. În deșert, cel mai rău dușman a fost dintotdeauna vântul. În partea asta, deschisă spre nord și neprotejată de munți, harmatanul suflă de obicei cu putere și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
dracu’ vorbești? Am avut tot ghinionul din lume. — Greșești... - îi răspunse Gacel cu naturalețe. Ați avut tot norocul din lume, fiindcă încă nu v-ați înfruntat cu cel mai rău dintre dușmani. — Mai rău decât căldura și setea? Glumești...! — Nu glumesc. Cel mai rău dușman în deșert nu este căldura, nici setea. În deșert, cel mai rău dușman a fost dintotdeauna vântul. În partea asta, deschisă spre nord și neprotejată de munți, harmatanul suflă de obicei cu putere și destul de des
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
Întîrziat. Am ezitat să vin, mai ales că — Vrei să mergem În altă parte? — Da, adică nu, nu Într-un local. — Atunci unde? În Herăstrău? Înțeleg că nu vrei să fii văzută poate cel mai nimerit ar fi la Bellu. Glumesc. Acum vreo douăzeci de ani mă plimbam pe acolo cu — Perfect. Ne Întîlnim peste o oră pe aleea principală. Plouase și nisipul aleii le trăda urmele. Umezeala devenise agresivă, insuportabilă. Plutea o oarecare iritabilitate În aer care le contamina glasurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
În strategia puterii În general, da. În linii mari jocurile cam așa arată. Dacă te Întinzi mai mult decît ți-e plapuma și nu-i dai cezarului ce-i al lui, poți să-ți iei adio de la viață. — Sper că glumești. E ridicol să — Nu te-ai gîndit niciodată ce căuta Albu În lumea noastră, În dormitorul tău, de ce se agăța ca un naufragiat de Niki Bârsan? O petrecere adevărată! Și? Tăcură un timp privind absenți coloanele de cruci aliniate haotic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
ei - poeți muți ca o lebădă. La baza oricărei creații stă durerea sau frica, orice operă Începe și sfîrșește cu o mare tristețe. Aș putea să-ți vorbesc ore În șir, dar văd că nu te interesează. — Spune, adineauri am glumit. — „La chaire est triste, helàs, j’ai lu tous les livres“, spunea Baudelaire. Cine Înțelege acest lucru nu mai privește cu suspiciune și dispreț tristețea poetului. N-ai dreptul să fii trist Într-o societate ca a noastră, spun ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
e Károly. Iar Domnul i-a venit cumsecade de hac, de trei ori, ca în povești. Nu credința mi-am pierdut-o eu, ci încrederea - mi-a mai spus el. Îmi face impresia că nu e atent. Dar cred că glumea și nici nu mi-a povestit cele trei pățanii cu Dumnezeu. Mi-a vorbit despre trucurile cu care încercau să-l înșele zi de zi blatiștii și cum reușeau s-o facă. Era fericit dacă-și dădea seama măcar pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
crezut niciodată că suntem rude în vreun fel. Mama se bucura să vadă că ne-am împrietenit atât de bine. Pentru că tanti Mae și cu mine ne jucam împreună, ea avea mai mult timp să lucreze. Tanti Mae mai și glumea. Mi-a spus că, atunci când o să mă fac mare, o să pot să fiu iubitul ei. Și când eu o luam în serios, ea nu se mai oprea din râs. Și dup-aia râdeam și eu, fiindcă nu mai glumise nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
și glumea. Mi-a spus că, atunci când o să mă fac mare, o să pot să fiu iubitul ei. Și când eu o luam în serios, ea nu se mai oprea din râs. Și dup-aia râdeam și eu, fiindcă nu mai glumise nimeni așa cu mine și nu știam cum e. Pe atunci, orașul era ceva mai liniștit decât acum, pentru că războiul l-a mărit un pic. Și dacă era mai liniștit decât e acum, vă dați seama cam cât de liniștit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
preot. Ea avea în jur de douăzeci de ani, era drăguță, dar puțin cam grasă. S-au căsătorit chiar în emisiunea radio a predicatorului, iar slujba a fost ținută de prietenul lui. După ce s-a terminat, prietenul a început să glumească despre ce cântăreață de valoare a pierdut, și eu am închis radioul. Nu știu ce s-a întâmplat cu prima lui soție, dar tanti Mae mi-a zis că ea și fiica ei trăiau în New Orleans, unde fiica mergea la școala
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
mă apropii de ea. Tanti Mae mi-a făcut semn să ies din bucătărie, ca mama să poată mânca. Ziua următoare, m-am dus la magazin și i-am spus domnului Williams că trebuie să demisionez. La început, credea că glumesc. Apoi i-am spus că e adevărat și că trebuie, pentru că tanti Mae pleacă și mă lasă să stau singur cu mama o vreme. S-a uitat la mine cu acea privire întristată ca a lui tanti Mae și eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
ridicat în sus și susținut cu un colier de perle. Pe buze purta o nuanță mai deschisă de roz decât cea de pe față. Era singurul ei efort de a coordona culorile. Fata a replicat instantaneu: —Johnny, eu cred că tu glumești. Nu-ți amintești excursia de anul trecut la schi? S-a întors și a continuat să povestească unei fete de lângă ea. Când Simsy și-a scos-o să i-o arate chelneriței din cabană și am început toți să râdem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
demult un secret. - Slavă Domnului că nu ne privește, spusese un bărbat cu fața ascunsă sub un cozoroc ceva mai mare decât capul. - Există numai o singură persoană de care mi-e frică, spusese Nina gânditoare. - Dumnezeu, încercase barmanul să glumească. - Sau domnul cu coarne, adăugase un altul. - Tatăl meu, continuase Nina, ca și cum n-ar fi auzit ce spuseseră ceilalți. Are o inimă slabă și o veste ca asta l-ar doborî. Aș muri mai degrabă decât să-l văd pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
și Eros. Se dansa până la istovire. Geniul înghețului trebuia să inaugureze o grotă împodobită la intrare cu păsări de gheață și cu toate plantele care trebuiau să apară în primăvară. Dar toți parcă uitaseră scenariul și acum strigau în neștire, glumind, aruncându-și chiar unul altuia cuvinte pline de nerușinare din cauza băuturii și a confuziei în care se aflau. Alții încercau să facă lumea să râdă. Cu măști grotești pe față, găsiseră un bun prilej să atace politicienii, făcând aluzie la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
era greu să meargă. Ca și cum pielea ghetelor i-ar fi intrat la apă, sau poate picioarele i se umflaseră. Totuși se strădui să meargă, legănându-se ca o gâscă, balansând greutatea când pe un picior, când pe altul. De câte ori nu glumise rabinul pe seama bietelor lui ghete. Pe jumătate în glumă, pe jumătate în serios, rabinul spusese că ar trebui ca comunitatea lor religioasă să strângă bani și să cumpere ghete noi pentru Rudi. Lui Rudi i se făcuse rușine. Nu putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]