2,610 matches
-
ciudat, ăăă, faptul că ai venit la noi și te-ai Întâlnit cu Sam trebuie să te fi șocat. — Doar puțin, zise Ruby, moderat. — Îmi pare atât de rău, n-ar fi trebuit să-l las pe Saul să mă gonească din bucătărie. Ar fi trebuit neapărat să Îți spun că Sam e aici. A fost cea mai bizară coincidență. Mai ții minte discuția pe care am avut-o zilele trecute despre rudele americane ale lui Saul - Buddy și Irene- cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
chemat la rândul lor rubedeniile și au pornit o bătălie cum nici În filmele lui Ghiță n-ați mai văzut vreuna. Ciomege, furci, coase, seceri, topoare, bărzi, sape - fiecare ce-a apucat - și să te ții omor. Rumânii au fost goniți la Început, dar și-au Îngroșat rândurile oastei și s-au Întors, viteji, la prăpăd. A doua zi, când au intrat În sat camioanele cu jandarmi Înarmați, au găsit un lucru de toată mirarea, care i-a făcut și pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
să vorbesc, să mă cert și să mă Împac. Da’ taman tu te-ai găsit să te dai la mine, tu, puturosul puturoșilor, neisprăvit și lepră care n-ai fost În stare să-ți ții o familie și ți-ai gonit de-acasă nevasta, copilul și chiar și pe mă-ta, de-a ajuns biata femeie, la bătrânețe, să doarmă pe sub șoproanele rudelor?” Câțiva se repeziră să-l oprească pe tânăr, care se și avântase cu pumnii ridicați. Îl Înconjurară și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
o fi momit-o, ce făgăduieli i-o fi făcut n-avem noi de unde să aflăm. I-a făcut urâtului o fetiță frumoasă, dar după Încă vreo trei ani nebunul și-a bătut nevasta până aproape a omorât-o, a gonit-o din curte și n-a dat de atunci ochii cu ea. S-a răspândit prin sat cum că o prinsese coțăindu-se cu altul. Nu știu dacă o fi adevărat, da’ eu Îi cred bietei femei: trebuie că a căutat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
școlărița lui de clasa a șasea. Dacă vă spun că nu e Întreg la cap... Fata a fugit după mama-sa, iar nebunul a rămas de tot singur, că a avut grijă, de necaz, s-o bată și s-o gonească pe mamă-sa bună, care l-a făcut și l-a crescut - văduvă singură cu odraslă nevrednică... Câte unii zic că zărgheala i s-ar trage de la prea multa iubire ce-a avut-o față de nevastă-sa. Nu-i adevărat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
exemplu chiar demn de urmat. Uite, zic unii despre ăsta al nostru - eu mă feresc să fac afirmații În nume propriu ca să evităm complicațiile - că tată-său n-ar fi plecat de acasă de bunăvoie și că ar fi fost gonit acum, la bătrânețe, când mai are puțin până la moarte, departe de sat, Într-o baracă prăpădită, fără curent electric și cu sursa de apă la vreo doi kilometri. Bătrânul avusese stofă de negustor: era În stare să te facă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
lui. Mai pune o mână de sare, una de piper boabe, câteva borcane de bulion, zece ouă. Femeile știau că e cam țicnit și, dacă Îndrăzneau să-i dea sfaturi ori să-i Întoarcă vorba În vreun fel, ăla le gonea de acolo, le fugărea și le pocnea În cap cu un linguroi de lemn. Nu le primea Înapoi și cerea de la gazdă alte femei, mai ascultătoare. Și i se dădea dreptate: ce s-ar fi Întâmplat dacă fiecare ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
avut grijă să-i dea de lucru: „Dacă-l vezi că moare” - și arătase spre bătrân - „aprinde-i și mata lumânarea asta. Ai chibritul colea”. Hristu, pe vremea aia neînsurat, dar și după, era asuprit de maică-sa, care Îl gonea de-acasă ori nu-i mai dădea bani când i se Întâmpla vreo trăsnaie. Și făcea destule. Vă povestesc altă dată. Hristu, pe lângă jumătatea de normă ca suplinitor necalificat la școală, se ocupa și cu micul trafic peste Dunăre, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
cu pielea albă; la ceilalți doar lătrau, dar nu-și săltau burțile din țărână. Însă de data aceasta, cei doi băieți nu trebuiră să se bată pe viață și pe moarte cu haita: prietenul Lică Îi aștepta la poartă și gonise câinii prin curțile lor. Dădură mâna ca oamenii mari. Vorbi cel mic de Înălțime, care era și conducătorul: „Lică, vezi că noi venim cu plasa și cu bicicletele, tu aduci mâncare și apă - așa ai zis”. „Am luat, bă, da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
alungare, i se suia cu genunchii pe piept celui ce guița și scotea spume, Îl ardea cu crucea și-l stropea cu aiasmă păstrată În altar de la Bobotează. Diavolul se ținea tare, nu voia cu nici un chip să plece. Îl goniră pe țârcovnic din sat, cu Necuratul lui cu tot. Dar neobrăzatul nu se depărtă prea tare. Se opri În preajma islazului și, pe furiș, se apucă să rușineze vitele sătenilor. Și prin ele Îl lovi și mânia Celui de Sus. Nemernicul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
povârnite. În mișcare, solzii cât țiglele de pe casă scoteau zgomote de scândurici uscate lovite Între ele. Și, dintr-odată, Valea sparse creasta dinspre Dunăre și se deschise larg, către Baltă. Ieșiră alergând din văgăuna Întunericului și a spurcăciunilor și mai goniră o vreme pe dealul năpădit de buruieni mărunte, cu vârfurile păscute de turmele de oi și capre. Pe fața spână a coastei era un singur pom, un cireș amar cu frunzele prăfuite și chircite de căldură. Se Îndreptară către el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
știu.” „Păi bine, bre, mata nu vezi cu cine Îți duci viața pe umeri?” Iedul căscă a plictiseală de-i trosniră fălcile. Apoi se arătă deosebit de interesat de spinarea neagră cu țepi ce da ocol Eleșteului. Făcea valuri mari care goneau vietățile spre adăposturi. Bolboroselile apei ajunseseră plescăituri de fiară care se linge pe bot. „Nu duc pe nimeni În spinare. Sunteți voi nebuni. Lăsați-mă În pace!” Iedul scuipă firul de iarbă care Îi Înverzise dinții și luă aminte la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
cărei negustori sași oamenii lui vodă Țepeș Îi vămuiau la sânge chiar și la modul propriu (lada ajunsese În părțile noastre nu pe bani - pe care sărăntocii de aici nu i-au avut niciodată -, ci căzuse dintr-un rădvan ce gonea nebunește pe un drum din Codrul ăl Mare, fugărit de tâlhari călări, adică de haiduci care, prefigurând etica și echitatea socialistă din zilele noastre, luau de la bogați și dădeau la săraci - asta ca să vedeți ce Încărcătură istorică și morală poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
de unde stătuse neclintită toată ziua și l-a urmat. Au părăsit Târgul și au luat-o la goană Încotro au nimerit. Nu-și spuseseră nici un cuvânt - și e probabil că nici nu vorbeau aceeași limbă -, dar nu aveau nevoie. Au gonit toată noaptea și toată ziua care a urmat. Mâncau În fugă câte un măr pădureț, se țineau de mână și alergau. După ceasuri multe, au găsit o crăpătură În burta unui deal, au intrat și au văzut că mica grotă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
care ei se ascundeau când se jucau În pădure de-a războiul erau pâlnii de bombe adevărate. Când americanii bombardau capitala, mulți piloți nu apucau să-și deșerte bombele peste oraș fie din nepricepere, fie de frică, fie că erau goniți de ai noștri și de nemți, care pe atunci erau aliați. Iar cu Încărcătura În burțile avioanelor nu se puteau Întoarce din două pricini: una că ar fi putut să fie Învinuiți de lașitate și, a doua, greutatea bombelor ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
i se spărseseră buzele, Îi crăpaseră coastele. Fiul Își făcea armata nu foarte departe de Satul cu Sfinți, Într-o cazarmă dintr-un sat de dincolo de codrul de la Miazănoapte. Fugise din postul În care făcea de gardă, furase un tractor, gonise ca un nebun și nu oprise decât În fața casei șefului de post. Era noapte, iar adjutantul se Încinsese la un chefuleț cu sergentul major. Ascultau plăci cu muzică de petrecere, jucau table, mâncau carne confiscată și beau vin alb. Soldatul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
până la trei. Bătea un viscol sălbatic care-și ascuțea urletul când se izbea de foișorul În care ar fi trebuit să mă cațăr și trecea prin scheletul de fier, scuturând amarnic tablele de pe acoperiș. Nu vedeam aproape nimic, zăpada care gonea prin aer mă izbea și mă orbea. Nu-mi zăream vârfurile Încălțărilor, pășeam pe dibuite. În foișor nu voiam să mă cațăr, căci eram convins că urma să se prăbușească. Eram singur și orb În vijelia aia de sfârșit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
Întuneric silueta unuia care bănănăie prin curte. Înșfaci lanterna, o aprinzi și-i proptești lumina În ochi. Ăla clipește ca un dobitoc, Își Îngustează privirea și se ferește de șuvoiul luminii cu palma. Îți Îngroși cât poți glasul și-l gonești: „Pleacă, mă, dracului de-aicea!”. Deși beat, dobitocul pricepe ce se Întâmplă și răspunde Împăciuitor: „Gata, vericule, stai liniștit! N-am știut că ești acilea! Am venit și io să mă piș! Vezi-ți acolo de treabă și să vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
nu contenea să mă respingă, să mă alunge, așa cum pielea se străduiește să azvârle În afară vârful nedorit al unui spin. Toate au Început să mă alunge. Nimic nu mă mai primește. Sau nu mai pot eu să intru. Mă gonesc, de fapt, eu Însumi. Eu singur am pierdut tot ce puteam pierde. Nici măcar neputința nu mă Încearcă acum căci, atunci când Îți dai seama că ești neputincios, asta Înseamnă că măcar te-ai străduit În vreun fel. Nu, domnule! De-aia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
dintre tabla originalei arme și tărtăcuța Încasatorului, publicul izbucnește În hohote și În ovații, Încurajându-și favoriții. Când un gladiator părăsește chenarul terenului, este declarat mort și nu mai are voie să reintre În joc. Câștigă, desigur, echipa care Își gonește toți adversarii dincolo de tușă. Înainte de luptă, dar și În toiul ei, Marinaru se ocupă cu pariurile pe care le pun Înfocații suporteri. La sfârșit, În odăița din dos a frizeriei, căpitanii celor două echipe primesc un anumit procent din Încasări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
satului, călare pe niște cărucioare făcute de ei din scânduri și rulmenți furați de pe la măgăoaiele de mașini agricole. Chiotele lor umpleau văzduhul și lui Foiște i se părea, dacă Închidea ochii câteva clipe, că În jur era iarnă și copiii goneau la vale pe sănii. Însă repede Îl zăpăceau și-l aduceau cu picioarele pe pământ aerul Încins, mirosul de miriște arsă și foșnetul nemaiauzit al ciupercii care creștea. Dacă n-ar fi fost beteag, l-ar fi Îndemnat și pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
Și cu Daie Gulu ce facem, domnule?!”. Pe ulița cea mare a Satului cu Sfinți trecu Într-o noapte o alcătuire pe care unii o recunoscură, În cele din urmă, mai mult după zgomote și mirosuri: În Întunericul aproape desăvârșit gonea nebunește un cal care târa după el un tun ce-și scârțâia fiarele prin hârtoape. Soldatul din spinarea calului zbiera cu bucurie „Vaina caput!” și lăsa În urmă miros de băutură. Încet, zgomotele se stinseră către apus, iar pe spumele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
Să-ți spun cinstit, dragă mămițică”, se apropie Hristu de sfârșit cu povestea lui, „noaptea trecută am dormit În școală pentru că n-am vrut să te supăr. Dar până la urmă trebuia să afli adevărul, nu?” În săptămâna care urmă, Hristu, gonit de acasă, dormi pe saltelele de gimnastică din magazia școlii. Nu se odihnea Însă bine, căci se muncea În mintea lui ce minciuni să-i mai spună mamă-sii despre următoarele trei salarii pierdute la cărți. Povestea celor doi frați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
poruncii dinlăuntrul său, o rupse brusc la fugă către pădure. Câteva clipe, Directorul rămase cu gura căscată și nu izbuti să scoată nici o vorbă. Apoi izbucni, iar pădurea răsuna de urletele sale fioroase. Ectoraș nu ținu seama de ele și goni mai departe, Înspăimântat și deznădăjduit. Se udase până la umeri În hățișul de buruieni. Când i se păru că nu mai aude strigătele tatălui, se opri și se trânti la pământ. Văzu că se afla printre tufe de urzici care nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
Însă zgomotele armelor, iar el se Înverșuna să profite de fiecare clipă de absență din oraș a naivului său amic. Când se lăsase noaptea, Încă, Începuseră să apară pe cer dârele luminoase ale trasoarelor, iar pe strada cu piatră cubică goneau spre centru tancuri și camioane militare. Se Îmbrăcă În fugă și porni către locul de unde i se părea că se trăgea. Ajunse Într-o vestită piață a orașului, Înconjurată de mașini de luptă care deschideau focul la Întâmplare, spre unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]