1,450 matches
-
la timp, dacă mai circulă sau nu, dacă mai duc spre vreo stație anume, dacă mai sunt stații pe undeva sau dacă nesfârșitul bulevard al multilateralei nu cumva se ducea așa, triumfal, cu noi cu tot, aiurea, în gol de hău. Așteptam doar prin stații, știind că până la urmă tot va veni o mașină, un troleibuz sau un tramvai să mă ducă acasă. Discutam, în așteptare, cu câte o statuie, un plop, o turlă de biserică sau cu orice altceva aflat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
cer. Parcă o făptură uriașă aștepta acolo cu fălcile larg deschise, gata să înghită pe oricine s-ar fi avântat într-acolo. M-am bucurat că locuiam în partea cealaltă a orașului și nu aveam cum să mă cufund în hăul de beznă deschis lângă Cercul Militar. „De-acolo va veni Moartea mea, dinspre Cișmigiu“, mi-am spus amuzat de o astfel de năstrușnicie. Eram obișnuit cu întunecimea orașului. De mult nu-i mai văzusem luminile nopții. Mi-l aminteam doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
surâzându-ți bucuros de regăsire, în cârciuma devenită dintr-odată găoacea din care, după ce beția se va sfârși, celălalt va pleca, iar tu, rămas singur, ai să uiți care, de fapt, dintre voi a plecat, unde s-a pierdut, ce hău izbăvitor l-a mistuit. Ocoleam biserica aceea, gândindu-mă cum numai cu un an înainte fusesem cu Ester la Văcărești. Un an doar și parcă îmi trecusem de-acum întreaga viață și venisem la acea biserică spre a cere iertarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
că nu avea sutien de când intrasem în separeu și, galant, îi potrivisem scaunul. Nu bănuisem că nu avea și celălalt accesoriu. Își flutură de câteva ori aripile rochiței, lăsându-mi să-i admir diamantul spânzurând de un lănțug chiar deasupra hăului, strălucind în tunsoarea cârlionților, lângă un abțibild sau tatuaj cu ceva rozaliu în formă de Cupidon cu săgeata gata să plece din arcul încordat, apoi și le trase iar una peste alta, pipăind copca aceea nevăzută. — Pornim de la o mie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
orânduindu-mi trecutul după legi numai de el știute. Dacă o fi având vreo lege, dacă o fi cunoscând vreo lege sau dacă va fi supus vreunei legi. Naratorul, știu aceasta acum, când Luminarea mă binecuvântează, a rămas undeva în hău de timp, în acea noapte pierdută. Poate încă nici nu s-a ridicat de la masa petrecerii, urmărind absent cum pirpiria ochelaristă înaintează cu tortul în brațe. Poate cel care mă narează așteaptă ca Veturia să taie dolofana felie de tort
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
E prima zi de Paște. Ascult la radio cântece de temniță, povara luminoasă a unor suflete chinuite pe nedrept. De fapt, nu sufletele au fost chinuite, ci trupurile lor au fost batjocorite, rănite, umilite, sfârtecate, date nimicului și risipite în hăul gropilor comune. Mă întristează dintr-odată ascultarea acestor poezii scrise în temnițe, puse acum pe muzică. Poezii despre un timp năruit și din suferințe despre care multă vreme nu am știut nimic. Despre vieți frânte atât de umilitor, despre care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
dusă, „mai să mă prăbușesc în brațele tale, pe genunchii tăi, de față cu toți ăia. E un mister de talente, care mă cheamă, între noi. De dinainte de sarmale l-am simțit, așa, ca un zvâc în burtă. Ca un hău care mă fascinezi să mă arunc...“. — Credeam că mai vii pe dincolo, va surâde ea. Mă luase singurătatea... Mă voi desprinde din îmbrățișarea fetei. Voi lăsa-o să se sprijine de bufet, cu fața îngropată în mâini. Voi înainta spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Piața Sfântul Spiridon, ieși pe Independenței, după care se trezi mergând pe Lăpușneanu. Ținea minte că la un moment dat totul a Început să se Învârtă În jurul lui, pământul i-a fugit de sub picioare și el s-a prăbușit În hău, mai bine zis, s-a sprijinit de zidul igrasios al fostului cienmatograf „Republica”, iar când și-a revenit În simțiri, era pe peron. Ieșise din casă dis-de-dimineața, când pe stradă nu era nici țipenie de om, acum era trecut de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
grea Încercare timpanele. Nu era prea plăcut să-ți vezi propriile tale fețe multiplicate În zeci de exemplare, apropiindu-se și Îndepărtându-se ca un ecou de fața ta reală, alcătuită din carne, sânge și oase, pentru a dispărea În hău. Forțându-și un pic Închipuirea, Noimamn strânse cocoloașele de pe podea și, modelându-le În palme, făcu din ele niște bile pe care le aruncă În tavan. Bilele ricoșară din plafon, se izbiră de masă, de podea, pendulând În zigzag Între
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
scorburei pe care ea o purta pe umeri, să apară un chip uman. O lună În creștere ar fi putut absorbi din ea o parte din păcat și durere, redându-i, măcar pentru câteva ore, Înfățișarea obișnuită. Gândindu-se la hăul mișcător pe care distinsa doamna Îl purta În loc de chip, fiind nevoită să-l contemple zilnic În oglindă, trupul lui Oliver fu scuturat de fiori reci. Față de o astfel de ființă, el ar fi trebuit să simtă nu repulsie, ci milă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
oploșise În interiorul ei. În disperare de cauză, privind la luna plină ce fusese zugrăvită dincolo de geam, Oliver scotea câte un lătrat, prin care Încerca să-și arate compasiunea față de o ființă căzută În dizgrația tuturor forțelor Întunecate ce sălășluiesc În hăul cosmic aflat la distanță de o palmă deasupra creștetului său Împodobit acum cu o frumoasă creastă rozalie; ființă pe care masterandul Înc-o mai iubea... Studenții Îl găsiră a doua zi pe Oliver În această stare ambiguă, cu trupul căzut pradă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
cornițe, un puhoi de zaruri. Umerii lui Lawrence tresăriră. Ceea ce bănuia de mult se concretiza acum sub ochii lui. Înăuntrul zarurilor se oploșiseră ființe necurate, semănând cu niște limacși scârbavnici, sosiți de pe altă planetă, ce se rotea undeva Într-un hău necunoscut aflat În subconștientul fiecărui om, bântuit de inginerul Satanovski... Cărțile de joc fuseseră, tot Într-o clipă de derută a asistenței, lăsate Însărcinate de către masterandul Lawrence, În același scop. Dreptunghiurile de hârtie, În special așii și decarii, veneau și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
În eter... Încheind acest ciclu, eul se Întoarce Îndărăt, purificat de tot ce Înseamnă orgoliu sau alt rău, parcurgând toate etapele În sens invers. Metoda nu e simplă”, adăugă Bikinski, „e suficientă o clipă de neatenție și ai lunecat În hău pentru totdeauna. Orice particulă materială sau imaterială Își Întinde tentaculele sale invizibile În spațiu, având tendința de a te Împiedica să ajungi la adevărul ultim sau să te Întorci Înapoi la propriul eu. Mai rău e Însă atunci când, sărind etapele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
de oboseală pe pat și adormea. Fiecare urlet expulzat Îl elibera de teama ce sălășluia În pieptul său. Atrase de luna plină, urletele sale se contopeau cu cele ale lui Spinoza, se acopereau de broboane de sudoare și dispăreau În hău. Privindu-le cum se Învârt ca niște mingi de foc În lumina rece a lunii, Oliver simțea cum, În locul spaimei, În sufletul său pătrunde liniștea desăvârșită. În fiecare noapte, sufletul lui Lawrence se curăța de bezna ce Își făcuse sălaș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
ști de câte ori mi-am pus și eu această Întrebare....” „Și la ce concluzie ați ajuns?” Noimann Îl urmărea, nu știa nici el de ce, cu atenție sporită. I se părea că omul care umbla cu forcepsul prin măruntaie, trimițând fetușii În hăul de unde au apărut, ar trebui să știe câte ceva despre modul cum ia naștere materia În univers și cum dispare sufletul, dacă dispare, după moarte În neant. Însuși domeniul meseriei lui Îl Împingea să mediteze la astfel de chestiuni. „N-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
umerii tatuați cu cruci, zvastici și tot felul de inscripții În ebraică și greacă veche. „Totul nu-i decât iluzie”, repetă el. „Dar iluzia aceasta menține tot universul În echilibru. Un singur gând rostit aiurea și totul se duce În hău de-a rostogolul...” Domnișoara Lily, care trecuse prin șapte căsătorii, alcoolizându-și toți partenerii, pufni În râs. Satanovski, Înconjurându-și cu palmele fruntea sa Înaltă, culese cărțile și le așeză din nou pe masă. Toate celelalte obiecte Își reluară, Într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Satanovski Îi răspunse un croncănit de corb. Ascultându-l, Oliver trase concluzia că adevărul ultim al lui Satanovski nu se deosebește prea mult de adevărul prim al fiecărui om, care-i bîntuit de teama de a nu fi Înghițit de hău... În sfârșit, deasupra mesei pe care o alesese inginerul Satanovski pentru „oficiile” sale rămaseră doar turbanul și bărbia, care, mișcându-se spasmodic În dreapta și În stânga, scoase un sunet ca de trompetă. Și atunci, bucățile de carne ridicându-se, una câte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
ei cu bobițe de struguri. „Vezi”, zise Satanovski... „În fond”, continuă el, „În trei, jocul erotic Începe să prindă miză... În doi, orice ai face, până la urmă intervine plictiseala de rigoare. Nu e de mirare că, din pricina rutinei, funcționează, de când hăul, triunghiul conjugal. Hotărât lucru, nu poți face În doi ce poți face În trei. Nu trebuie să cunoști prea multă matematică pentru a-ți da seama de numărul permutărilor pe care ți le poate conferi o conjunctură...” conchise inginerul. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
un punct central („vicios, desigur”, gândea Noimann), având deschise mai multe orificii, se afla Zodia Mathildei, cu cleștii și coada Îmbârligată În alte zodii. Noimann Încercă, Încordându-și voința, să reducă triunghiul la o linie. Linia se pierdea Însă În hău, frângându-se și intersectându-se mereu cu sine Însăși, astfel Încât triunghiul, În loc să se transforme În linie, alcătuia tot felul de Încrengături, pe cât de logice și limpezi la prima vedere, pe atât de nebuloase În profunzimea lor. „Da, trebuie să acceptăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
În beznă. Oare mai exista și un altul, mai puțin bătătorit? Acum Între bărbat și femeie se căsca din nou aceeași veche și mereu nouă prăpastie de carne. Biciuindu-se, stomatologul Paul Încerca să-și treacă armata de costume peste hăul căscat Între un eu și alt eu... Rochia Mathildei se rotea În aer ca un carusel, Înghițind unul după altul mulțimea de costume ce se agățau de ea. Privindu-le cum dispar unul câte unul În abisul fără fund, Înconjurat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Întâi femeia-sicriu l-ar fi invitat să se Întindă În carcasa ei, mulându-și carnea pe jumătate putredă pe carnea lui, pentru ca pe urmă să-l preia cealaltă, aducându-l În stadiu de fetus, pentru a dispărea cu el În hău și a se Întoarce de acolo cu un alt Oliver, lipsit cu totul de vlagă, și pentru a-l lepăda apoi, ca pe o cârpă, noaptea, sub un pat străin. Nu, astfel de evenimente trebuiau evitate cu orice preț. Masterandul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
ci și o parte din cele ale Întunericului lucrau acum În favoarea sa. Trecând prin salon, profesorul Perjovski se opri În fața lui, bătându-l Încurajator pe umăr. „Oliver e ca o cumpănă ce scârțâie În bătaia vântului, aplecată asupra propriului său hău”, li se adresă el studenților. „Priviți-i ochiul drept, e ca o ciutură ce se cufundă mereu În adânc, scârțâind În bătaia vântului de seară, scoțând la suprafață apă limpede și clară... Celălalt ochi, cel stâng, e ca o piatră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Comparația, totuși, se vedea de la o poștă că fusese trasă de păr. Cum poți asemăna, fie și În glumă, un ochi cu o ciutură ce se cufundă În adânc și pe altul cu un bolovan ce se Învârte plutind În hăul cosmic? Oliver se aștepta din partea profesorului la mai multă coerență. Apoi, În salon nu adia nici un fel de vânt, prin urmare cum ar fi putut scârțâi Oliver, chiar dacă ar fi fost cumpănă? În afară de aceasta, profesorul accentuă cuvântul seară, mizând pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
fondul, de aceea uneori tavanele se Învârteau, iar treptele pe care urca Îl trăgeau mereu În jos și Noimann, În loc să ajungă În salon, unde plana acvariul, ajungea În beci. Treptele erau fluide, puneai un picior pe ele și lunecai În hău, scăldat Într-o mâzgă ce mirosea ca propria ta vomă. Nu luneca numai el, ci lunecau și costumele, doar patul și amanții rămâneau sus. Dar și el Începea să se rotească, la Început mai lent, apoi din ce În ce mai repede, ridicându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Smoală Plouă, plouă peste case alterate, degradate, suprapuse degerate, îmbuteliate abator de oameni, tristeți plictisite întuneric șters, timp întins în hăuri gust de ebonită arsă mohoreală pală, șantiere scurse prăpăstii murdare peste municipiu, oase învelite, dichiseală stinsă... Cenușii sunt toate : vise, descompuneri, frunze răvășite culori fără nume urme de iubire îndoit e vântul zboară peste inimi asfalt, smoală, plumb - umbre chinuite
Smoal? by Aurel Avram Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83717_a_85042]