1,541 matches
-
această formă de nebunie umană (că este de un kitsch și de un prost gust îngrozitor, că emană din el mirosul pestilențial al banului etc.), orice s-ar spune despre el, deci, nu anulează adevărul : Las Vegas rămîne un spectacol halucinant. Un spectacol al nebuniei umane dusă la extrem. însuși faptul că această Sodomă a exceselor și această Gomoră a jocurilor de noroc s-a născut în plin deșert reprezintă o metaforă. Inutil de făcut critică socială la Las Vegas, ceea ce
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
absorbit în realitatea existenței. Moș Costache credea în adevărul cărămizilor din curte, al tutunului, al banilor din pachet și nu-și putea închipui nici raiul fără aceste elemente. Frica lui era obscură, instinctivă și era însoțită mai ales de ipoteza halucinantă că s-ar putea să vină o clipă în care toți să-l jupoaie, să-i ia totul, sa-l scoată din casă, în vreme ce el vede și nu se poate mișca. Astfel se înfățișa moartea lui moș Costache: ca un
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
șopti Gabi cel Norocos - arunc neliniștit pătura sub care ne camuflasem. La cinci metri de mine, totul normal. La zece metri, un tip care citește, tipe care ascultă, inși ce se foiesc, pregătindu-se de plecare. La cinsprezece metri, priveliște halucinantă. Încremenesc. Sub acțiunea incantației, jumătatea depărtată a încăperii a fost turtită. Și este cuprinsă într-un asemenea proces de micșorare progresivă, încît ar putea să încapă întîi în ambalajul de carton al unui televizor. Apoi în ambalajul unui aspirator. La
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
trist... Neavând extazul la-ndemînă, ca misticii, regiunile cele mai adânci ale firii le descoperi în recăderile grave ale oboselii... Ideile se reîntorc spre izvorul lor, se scufundă în confuzia originară și spiritul plutește pe fundurile vieții. Sfredelirea lumii în oboselile halucinante despoaie lucrurile de strălucire și înșelăciune și nimic nu ne împiedică de la accesul la zona de baștină a începutului, pură ca o auroră finală. Așa dispare tot ce timpul a adăugat virtualității inițiale. Existența ni se dezvăluie ca atare: la
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
în lume și lumea în mine, să naștem în nebunia noastră un vis apocaliptic, straniu ca toate viziunile de sfârșit și magnific asemenea marilor crepuscule. Din țesătura visului nostru să crească splendori enigmatice și umbre cuceritoare, forme ciudate și adâncimi halucinante. Un joc de lumină și de întuneric să îmbrace sfârșitul într-un decor fantastic și o transfigurare cosmică să ridice totul până dincolo de orice rezistență, când avântul duce la nimic, iar formele plesnesc într-o exaltare de agonie și încîntare
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
existența omului prezența unei structuri antinomice. Neputîndu-și armoniza aceste două elemente ale existenței, viața din el izbucnește într-o explozie primară, barbară și elementară, iar spiritul construiește, alături de viață sau deasupra ei, sisteme și perspective ce variază de la o mărime halucinantă la fantezii inutile și sterile. Barbaria rezultă din incapacitatea de a găsi o formă care să închege pe un plan derivat antinomii originare. Toată amploarea culturii germane derivă din această incapacitate, din această disproporție care închide în sine un tragic
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
a cărei conștiință din amenințare. Imensul cantitativ, gingantismul numeric, amplificîndu-se în conștiința individuală ca o fatalitate, face din fiecare reprezentant, din fiecare individ aparținător mulțimii, o fatalitate particulară, o amenințare individuală... Mișcarea maselor moderne și dinamismul lor compact au ceva halucinant în explozia lor subterană. Când ele vor ajunge la conștiința lor deplină, dilatate de orgoliul lor numeric, vor cutremura candoarea devenirii. Cultura maselor este un nou tip de istorie. O comunitate presupune un geniu colectiv, o convergență cu justificare istorică
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
regăsește aceeași și în epoca noastră, atît în cazurile citate cît și în altele. Mișcarea ritmică, uniformă și continuă, este expresia imediată a unei stări mentale în care conștiința fiecăruia e acaparată de un sentiment unic, de o unică și halucinantă idee, cea a scopului comun. Toate trupurile tresar la fel, în același timp, toate fețele au aceeași mască, toate vocile același strigăt; fără a mai pune la socoteală profunzimea impresiei produse de cadență, muzică și cînt. Văzînd pe toate chipurile
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
mai coerentă decît oricînd, urmînd În genere firul unor „evenimente” - fapte Împrumutate adesea cotidianului, Însă transformate În tot atîtea „Întîmplări În irealitatea imediată”. Peisaje și itinerarii obișnuite apar Învăluite Într-o lumină ireală, de vis, gesturile și obiectele capătă contururi halucinante, Într-un univers de aburoase, somnolente himere, de ecouri și oglindiri, de impalpabile reliefuri. Drumul poetului (și al poemului) e trasat din primele momente Într-un spațiu oniric („Da, pe drumul acesta / Mai fusesem poate cîndva / Într-o după-amiază sau
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
de mult de anumite substanțe? Influxurile nervoase și neurotransmițătorii Într-o noapte fără lună din anul 1951, cum ar povesti Pierre Bellemare, într-un mic sat din apropiere de Nîmes, Pont-Saint-Esprit, 250 de locuitori sunt victimele unor vise și coșmaruri halucinante. În Evul Mediu, aceste halucinații ar fi fost atribuite diavolului, de aici și denumirea de „foc al sfântului Anton”, cu trimitere la celebra ispitire a acestuia, căruia diavolul i-ar fi apărut sub forma unor frumoase fecioare dezgolite. Dar în
Experimente de psihologie pentru dezvoltarea personală by Alain Lieury () [Corola-publishinghouse/Science/1974_a_3299]
-
o noptieră ticsită de flacoane, cașete fiole, pastile de sticle maro, verzui, înțesată de vase cu imortele, de partituri, parti-pris-uri, dulcețuri de cireșe și de nuci verzi. Puterea colosală de invenție, aglomerările de obiecte asociate, de regulă, arbitrar, dezvăluirea laturii halucinante a lucrurilor comune, himerizarea realului sunt elementele definitorii ale poeziei lui Mircea Cărtărescu. O bună parte dintre ele pot fi regăsite, deopotrivă, la oniriști și suprarealiști, dar, spre deosebire de aceștia, poetul nostru își face, în plus, un titlu de glorie din
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
și fanteziile oniriștilor. Absența voită a rimei și ritmului favorizează o astfel de desfășurare (de tip prozastic), iar faptul că versurile nu au majusculă nici măcar când începe o nouă frază fluidizează ideile poetice până într-atât încât curgerea lor devine halucinantă, urmând concomitent o gradație ascendentă. Ca în multe alte poeme, autorul începe și de astă dată prin notarea unui fapt cum nu se poate mai banal, cu care oricare dintre noi s-ar putea confrunta în viața de zi cu
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
noi, și moartea, lăsați să ne apropiem doar atât cât să ne simțim, fără să ne putem atinge. Agonia nu era sfârșitul vieții, ci viața însăși. Aveau nevoie de noi. Pe de o parte, ca prin tot felul de autodemascări halucinante să provocăm alte arestări ori demascări ale celor gata întemnițați. Iar pe de alta, ca să păstrăm trauma asta pe viață, ca un lut moale, pe care calci cu talpa zimțată pe vreme de ploaie, iar apoi, când dă arșița, urmele
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
lui Manigomian, ale casei lui Conțescu etc.) sau prezintă o fizionomie și recunoaștem în exercițiul minuțios al scriitorului una dintre afirmațiile sale despre un roman a cărui idee, spune scriitorul, "nu se poate traduce în concret dacă romancierul nu vede halucinant de clar și corporal pe protagoniști" (Reflecții mărunte asupra romanului). Istoria e, astfel, istoria unor familii, descoperind procesele și raporturile societății din unghiul particular al eroului, arhitectul Ioanide, mărturie a contemplației grave, și nu fără sens e înregistrată mențiunea arhitectului
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
ei povară asupra sufletului omenesc! Ai vrut să ai parte de dragostea liber consimțită a omului, ai dorit ca el să te urmeze de bunăvoie, ademenit și subjugat de tine, de ideea ta. ” În Marele Inchizitor, Dostoievski crează o scenă halucinantă aproape: Iisus asistănd tăcut și blănd la reproșurile pe care mai marele inchiziției i le face pentru că a îndrăznit să perturbe din nou cu prezența sa ordinea instituită de inchiziție. Marele Inchizitor nu se teme că puterea asupra mulțimilor i-
Dialogul cu libertatea. De la Marele Inchizitor la fragilul dizident. In: Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Carmen Hudim () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2304]
-
astă dată fulgurante, nisipuri mișcătoare ale zilei, astfel încăt, atunci cănd este să tragă linie, să facă un bilanț interior/exterior, rezultatul este subunitar. Memoria pare a fi de scurtă durată, tezaurizările proprii aproape inexistente. Trăirea unui continuum prezent devine halucinantă atăta vreme căt timpul, totuși... trece. Înaintarea în vărstă aducănd cu sine obligații, responsabilități, solicitări ce se arată deprimante, sisifice. Exercițiul implicării în propriul status social fiind nepracticat, rolul social șubrezește. Conștientizăndu-se odinioară singur ca scop în sine, recunoscăndu-și interesul
Profesorul, interfaţă la un nonsens – apologii, frustrări şi nostalgii subiective. In: Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Daniel Murăriţa () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2312]
-
punte etc.), toate au un scop moralizator. În literatura germană a secolului al XIX-lea s-a remarcat Ernst Theodor Wilhelm Hoffmann. În operele sale magia coexistă cu ironia, apare întreaga gamă a fantasticului. La el apar feericul, mirificul, oniricul, halucinantul, iar sugestiile provenite din romanul negru și din cărțile medievale de demonologie sunt foarte evidente. Însă dincolo de fantasticul macabru preluat din literatura romancierilor gotici, dincolo de filonul negru și de demonismul romantic, putem descoperi în cea mai importantă lucrare a sa
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
între balena albă și posedatul, demonicul căpitan Ahab a cărui obsesie îl va duce la moarte atât pe el, cât și pe echipajul său. Elementele fantastice ale lui Moby Dick nu provin numai din existența monstrului marin și din episodul halucinant al luptei dintre căpitanul balenierei Pequod, Ahab, titanul estropiat, și balena albă, luptă ce se va încheia cu moartea lui Ahab și pieirea întregului echipaj, cu excepția lui Ishmael, naratorul, fantasticul provine și din caracterul excesiv al lui Ahab, el fiind
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
și din caracterul excesiv al lui Ahab, el fiind văzut din unghiul care demonstrează răzbunarea. Un alt scriitor foarte important este Edgar Allan Poe, al cărui operă se inspiră din romanul gotic, din fantasticul romantic german și amestecă terifiantul, oniricul, halucinantul investigației psihologice cu stările maladive, nevrotice, morbide, căci coexistă atracția pentru terifiant (horror) și tendința spre fantastic, care dau naștere la episoade halucinante și enigmatice. Printre cele mai reprezentative opere ale lui Edgar Allan Poe putem enumera Prăbușirea Casei Usher
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
Poe, al cărui operă se inspiră din romanul gotic, din fantasticul romantic german și amestecă terifiantul, oniricul, halucinantul investigației psihologice cu stările maladive, nevrotice, morbide, căci coexistă atracția pentru terifiant (horror) și tendința spre fantastic, care dau naștere la episoade halucinante și enigmatice. Printre cele mai reprezentative opere ale lui Edgar Allan Poe putem enumera Prăbușirea Casei Usher, William Willson, Balerca de Amontillado, Pisica neagră, Ligeea, Hruba și pendulul, O pogorâre în Maelstrom, el forțând frontierele imaginarului, îmbinând viața cu moartea
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
cele mai reprezentative opere ale lui Edgar Allan Poe putem enumera Prăbușirea Casei Usher, William Willson, Balerca de Amontillado, Pisica neagră, Ligeea, Hruba și pendulul, O pogorâre în Maelstrom, el forțând frontierele imaginarului, îmbinând viața cu moartea într-o sinteză halucinantă. În cadrul activităților literare de la Junimea, condusă de Titu Maiorescu, operele lui Edgar Allan Poe sunt citite de către Veronica Micle, Mihai Eminescu și Ion Luca Caragiale, această descoperire având un impact deosebit asupra apariției literaturii fantastice în cultura română. „Între altele
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
absurdului, având ca temă alienarea individului, eroul este un funcționar oarecare, într-o instituție care se metamorfozează, iar cu Întâmplări din irealitatea imediată, iar Max Blecher se situează la jumătatea distanței dintre fantastic și absurd, apărând în această operă tentația halucinantului, instalarea în nenorocire și acceptarea ei ca pe un lucru firesc, presimțirea, angoasa dezastrului, subiectivitatea autorului, atracția pentru stările limită convertite fantastic, prin intensificarea suprafirească a șocului insolit, dorința de mister, substituția enigmatică (realitate mască), transfigurarea ambianței. Așadar, făcând o
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
definește însăși viziunea caragialiană asupra tragicului, delimitând cadrul investigației psihologice. Este o situație aproape unică în toată proza scriitorului, ceea ce se remarcă în noua împrejurare este proiecția stării de groază paroxistică în spațiul autonom al visului, caracteristic prin coerența lui halucinantă. Desigur că ceea ce-l preocupă pe autor în mod deosebit este traseul dintre imagine inițială (normalitate) și cea finală (anormalitate), deci procesul alienării ființei în circumstanțele unor situații tensionate. Este de asemenea de remarcat, în acest sens, titlul nuvelei, căci
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
dar se închină și tovarășul de drum piere. Dacă în opera În vreme de război satanismul se relevă numai ca un element insinuat în conștiința personajului stăpânit de frica paroxistică, ceea ce îl proiectează, pe timpul somnului, în viziuni de un fantastic halucinant coșmaresc, în La conac același element magic se întrupează în insul desemnat de diavol să-i abată pe oameni de la comportamentul normal, adică să-i facă să-și piardă stăpânirea de sine, simțul de echilibru și să se angajeze în
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
Implacabil, ,,diavolul’’ dirijează pas cu pas mișcările ,,victimei’’. ,,Darul omului sașiu este infailibil, ținându-l neîndurător sub stăpânirea privirii sale hipnotice. Pentru că este prins în jocul de noroc al orzarilor, eroul face figură de ins hipnotizat, stăpânit de o patimă halucinantă. Nici măcar intervenția unchiului său, jucător experimentat, nu-l atinge în vreun fel. Privirea sașiului nu-l cruță nici o clipă. Așa cum era de așteptat, tânărul pierde tot ceea ce avea de la tatăl său. Cu asta, însă, misiunea omului sașiu nu ia sfârșit
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]