8,202 matches
-
fără însă a reuși să dibuiască nici o mișcare de partea cealaltă. Mai așteptă cîteva clipe, și pentru că nu zări nicăieri vreun buton de sonerie, începu să izbească cu pumnul în ușă ca să provoace zgomot. Imediat observă o lumină aprinzîndu-se în hol, probabil deasupra pupitrului de la recepție, și văzu aceeași umbră multiplicată identic în fiecare din ochiurile de sticlă, unduindu-se, apropiindu-se agale, venind să-i deschidă. Dracu’ m-a pus să mă opresc exact la Oltenia, cînd Victoria era la
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
nevoit să renunțe simțind un nod în gît care abia îl mai lăsa să respire. Bulgarul încuie la loc poarta și îi făcu semn s-o apuce înainte. Într-adevăr, după ce traversă culoarul scurt de la intrare, se văzu într-un hol dreptunghiular destul de spațios, dar ticsit de mobilă, printre care ar fi trebuit să slalomeze cu băgare de seamă dacă ar fi dorit să-l traverseze. Fotolii, canapele, dulăpioare, mese și scaune care parcă fuseseră descărcate acolo doar de cîteva clipe
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
parte din trupele criminale ale Armatei. După ce au plecat soldații, Bulgarul și Croitorașul au fost însărcinați sub consemn cu paza clădirii. Pentru că erau căcați pe ei de frică să nu fie atacați de cineva, s au gîndit să coboare în holul de la intrare mobile din camerele de la etaj, să se poată baricada în caz de nevoie. Se întinse în locul indicat, fără să-și scoată nici măcar ghetele sau fularul de la gît, pentru că înăuntru nu era cu mult mai cald ca afară. Era
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
cu ochiul, nu pleci nicăieri pînă nu lămurim lucrurile. — Să fiu în situația voastră, eu nu mi-aș forța norocul, zise Curistul dîndu-și seama ce se petrece. Dacă în cel mult cinci minute nu reușesc să-mi fac apariția în hol la Olympia, e de rău, credeți-mă pe cuvînt. — Mi-am dat seama pe loc că trebuie să fie și Părințelul pe undeva pe-aproape, zice Roja, aruncîndu-i lui Dendé o privire cu coada ochiului. Am așteptat însă să ne-
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
au o intonație din asta smiorcăită și iritantă. Poate că-i puicuța aia Trudi. — Ai companie Ray? rînjesc eu. Așteaptă aici un minut, spune el, clătinînd din cap Înainte de a intra În casă. Afară pe friguăsta? Pula mea. Pășesc În hol. Dispare preț de o secundă sau două și se Întoarce, prezentîndu-mi un gram. — Asta e Bruce, asta-i tot ce am. — Mda, știi tu, spun eu, apoi mă car lăsîndu-l cu ochii-n soare, mama lui de puțoi tupeist. Mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2029_a_3354]
-
negre. Simt ștreangul strîns În jurul gîtului. Ne uităm În sus la el, legat de grinzile din pod și acum doar așteptăm, gata să cădem prin chepeng de Îndată ce răsucește cheia În broască și deschide ușa. O să aterizăm fix În fața ei pe hol, așa Încît s-o aibă pe conștiință tot restul vieții ei de rahat curva Împuțită și mincinoasă. 0000000000000000000000Bruce000000000000000000000 00Bruce00000000000000000000000000Bruce0000000000 000000000000000000Bruce0000000000000000000000000 00000000000000000000000000000000000Bruce00000000 000000000000Bruce00000000000000000000Bruce000000 0000000000000000000000Bruce000000000000000000000 Noi așteptăm și ne gîndim și avem Îndoieli și urîm. Cum te face să te simți? Sentimentul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2029_a_3354]
-
o felie din trupul unui uriaș tort. În lumina somnoroasă a dimineții, mai arunc o ultimă privire fugară spre pereții mucegăiți și scorojiți de vreme și-mi iau zborul spre Studioul de Filme Documentare unde lucrez. Când străbat În grabă holurile spațioase, mă simt ca Într-o cometă care a coborât lin pe pământ, și, În lumina căreia mi-am regăsit pacea și confortul pe care le pierdusem.,, -Mai bine mi-ai face un ceai se tânguie Kawabata. Văd steluțe palide
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
cu siguranță murise Între timp, de mamă nu mai știa nimic, poate murise și ea, casa nu o interesa, ura mirosul ei de naftalină, ar fi luat de acolo numai o fereastră ovală cu ramă albă de lemn, de la capătul holului, prin care a privit deseori stelele, cerșea, fusese la câteva concerte de rock, În aer liber, unde era cât pe-aci să fie strivită de mulțimea În delir, avea o singură prietenă, vânzătoare de legume În Piața Râmnicu-Sărat, unde Întoarce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
altă persoană. Și cine putea fi mai potrivit pentru apetitul lui artistic, dacă nu marele Leonardo, geniul tutelar al Renașterii? Odată cu trezirea din somn a venit și certitudinea redactorului -șef Dezideriu că este Însuși Leonardo Da Vinci. Oglinda mare din holul apartamentului Îl arăta ,,ân carne și oase,, pe genialul creator, ba mai mult undeva În fundal, pe șevalet ,,Gioconda,, la care ,,lucrase,, mult În ultimele săptămâni, surâdea enigmatic, părând că-i Încurajează rătăcirile. Antoniu face o pauză, timp În care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
băiatul nu avea talent la muzică, dar perseverența profesoarei și insistența părinților l-au făcut să reziste câțiva ani În fața pianului și, chiar să aibă câteva succese locale. După ce traversezi o duzină de pubele urât mirositoare, și intri În semiobscuritatea holului, chemi liftul și urci În el. Un lift vechi, de pe vremea lui Carol al doilea, care gâfâie din toate Încheieturile, și se mai și oprește Între etaje de parcă ar vrea să se odihnească. Odată ce ai ajuns la etajul opt și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
a dormit o veșnicie. Ca și atunci, În adolescență, când moartea anticarului a Însemnat o tragedie trăită cu spaimă intensă, realizează imediat că este singur, că femeia a dispărut și, odată cu ea și portretul. Se dă jos din pat, inspectează holul, bucătăria, cele două băi și terasa, dar Își dă seama că e singur. Încearcă ușa de la intrare care a rămas descuiată după plecarea ei. Se Îndreaptă spre telfonul alb din ebonită, formează numărul poliției, dar nu apucă să-l ducă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
deschid o ușă care scârțâie și intru cu frică. Un miros de grajd Îmi umple nările. Casa are o singură Încăpere mare, deși de afară mi se părea că este o casă adevărată, cu sufragerie, dormitoare, bucătărie, cămară, baie și holuri. În mijlocul Încăperii, mama și tata, Întrețin Într-o vatră, un foc mocnit din care se ridică fumul pe care l-am văzut de departe, Întețindu-l cu o bucată de tablă, care are forma unui evantai.. Îi Întreb ce fac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
liniștește brusc și calm, Îi spune tinerei redactore: -Am să-i povestesc totul lui Kawabata. O să se Înfurie ca și mine, după care o să râdă În hohote, tot ca și mine. Antoniu Începe să râdă, și râsul lui inundă Încăparea, holurile, clădirea În care se află editura, după care face Înconjurul ghetoului, al orașului, revenind ca un bumerang În urechile tinerei redactore. -Dumneata, ești nebun? Kawabata e doar un personaj. -S-o crezi dumneata, mai spune Antoniu, smulgând din mâinile readactorei caietele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
M-am concentrat din nou asupra drumului. Cusătura arcuită îmi aminti doar pentru o clipă că însoțitoarea mea este femeie. Când am ajuns la Pelham Crescent ceața se mai ridicase. Am deschis ușa masivă, care stă tot timpul descuiată, de la holul lui Palmer și am invitat-o pe Honor Klein să intre. Simțeam că între noi se crease o legătură, ca urmare a încercării prin care trecusem. Era cald în hol, pe jos era un covor gros și, în comparație cu aburii de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
Am deschis ușa masivă, care stă tot timpul descuiată, de la holul lui Palmer și am invitat-o pe Honor Klein să intre. Simțeam că între noi se crease o legătură, ca urmare a încercării prin care trecusem. Era cald în hol, pe jos era un covor gros și, în comparație cu aburii de afară, mirosea frumos a lemn lustruit și a țesături noi. Actul de a respira deveni dintr-odată o încântare. M-am oprit în timp ce ea își scotea paltonul și am văzut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
ei. Închide ușa, dragă, spuse Antonia. Mă simt pur și simplu hăituită. Sigur că e dreptul ei să-și ia lucrurile, dar, când a apărut azi-dimineață, parcă ne-a lovit o tornadă. Ai văzut ce grămadă de mizerii e în hol? — Cum adică, a apărut azi-dimineață? Nu stă aici? Nu, asta e altă poveste, după ce mi-am pierdut atâta timp să-i pregătesc camera. Aseară s-a hotărât să se ducă la un hotel în Bloomsbury ca să fie mai aproape de British
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
oftat, iar eu mi-am luat rămas-bun înainte ca ea să găsească cuvintele potrivite pentru a mă atrage cu duioșie spre ea. Am închis ușa salonului, despărțindu-mă de Antonia, și aproape m-am împiedicat de Honor Klein care traversa holul cu o cutie plină cu cărți pe care pe jumătate o căra, pe jumătate o târa. — Pot să vă ajut? am spus și împreună am împins cutia în camera din față pe care Palmer o numea totdeauna „biblioteca”, deși nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
în cutii. Lângă perete erau sprijinite câteva tablouri, printre care și stampele japoneze din camera de lucru. Pe jumătate ascunsă de un teanc de scrisori, o fotografie înfățișându-l pe Palmer, în jurul vârstei de șaisprezece ani. De cealaltă parte a holului, prin ușa deschisă, se vedea sufrageria cu masa pregătită pentru prânz și o sticlă de vin de la firma Lynch-Gibbon. Masa era pusă pentru două persoane. — Mulțumesc, spuse Honor Klein. Și acum mă puteți ajuta să pun cutiile astea unele peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
Nici nu m-am uitat înapoi în grădină. Am așteptat câteva clipe. În casă era o liniște profundă. Ce-o fi făcut Antonia? M-am întrebat dacă nu cumva mi s-a părut. Am traversat salonul și am ieșit în hol. Honor Klein stătea chiar în fața ușii. Apariția atât de neașteptată a acestei figuri complet imobile avea ceva straniu și, pentru o clipă, îmi sugeră prezența unei stafii. Ne-am privit fix. Ea era înfofolită în palton, iar fața ei ireală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
a trecut ieri pe aici. Cum aveam mare nevoie de cheia aceea, iar ei urmau să plece amândoi, ea mi-a împrumutat cheia apartamentului. De-asta sunt aici. Iar acesta este coșul. Îmi arătă un coș aflat sub masa din hol. Pe masă era geanta lui Georgie și două cărți de economie. Am luat coșul și i l-am întins. — Mulțumesc, a spus. Îmi pare rău că v-am deranjat. Privirea ei stărui asupra genții lui Georgie. Nu m-ați deranjat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
căminului două pahare folosite. — N-a fost Antonia, am spus. A fost Honor Klein. — Aha, acum înțeleg, spuse Georgie rar. Vărsă puțin gin și-l șterse cu un șervețel. Vasăzică așa a aflat. Chiar mă întrebam. Lăsasem pe masa din hol două cărți cu numele meu. — Dar de ce să își închipuie tocmai asta, am spus, și de ce s-o fi ostenit să vină după tine și să te facă să mărturisești? — Oricine ar fi putut să își închipuie tocmai asta, zise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
tăcerea bolnăvicioasă a ceții atotstăpânitoare. Noaptea londoneză uriașă se strângea în jurul meu ca o temniță rece în care umezeala se târa și se încolăcea, estompând zgomotul pașilor mei fără ecou. M-am apropiat grăbit de ușă și am intrat în holul cald, cu miros proaspăt. Stătusem mult la Georgie. Trecuse deja de ora zece. În hol și pe palierul din capul scărilor lumina era aprinsă. Am ascultat. Nu se auzeau glasuri. M-am apropiat de ușa salonului și am deschis-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
rece în care umezeala se târa și se încolăcea, estompând zgomotul pașilor mei fără ecou. M-am apropiat grăbit de ușă și am intrat în holul cald, cu miros proaspăt. Stătusem mult la Georgie. Trecuse deja de ora zece. În hol și pe palierul din capul scărilor lumina era aprinsă. Am ascultat. Nu se auzeau glasuri. M-am apropiat de ușa salonului și am deschis-o. Focul ardea vesel, dar nu era nimeni acolo. Am aprins luminile. Camera prinse viață sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
gândurile mele se puteau duce fără a stârni durere sau culpabilitate, mi-am spus că trebuie să mai beau niște whisky și mi-am amintit că Palmer avea o sticlă într-un dulap din sufragerie. Lăsând luminile aprinse, am traversat holul. Ușa de la sufragerie era închisă. Am deschis-o și am intrat. Nu era întuneric în sufragerie și mâna mea a ezitat în drum spre întrerupător. În sfeșnicele de argint așezate pe masa lungă ardeau lumânări, transformând camera într-o peșteră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
râs. M-am ridicat imediat și m-am dus la dulap să caut whiskyul. Trecând prin spatele ei am văzut că este ceva pe masă. Era sabia japoneză, în teaca ei din lemn lăcuit, care de obicei era atârnată în hol. În mod evident Honor Klein își continua operațiunea de dezmembrare a casei. N-am găsit whisky, dar am găsit o sticlă de coniac excelent. M-am întors la masă cu sticla și două pahare. — Beți cu mine? Făcând parcă un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]