7,075 matches
-
neavând nici o legătură cu lumea, nu poate să o creeze în ea ci doar dincolo de ea, ca ceva care o neagă și o depășește. Iată de ce obiectul estetic nu se confundă cu suportul său material, deoarece el este această formă imaginară având dublul sens pe tocmai l-am recunoscut ca negare în obiectivitate a obiectivității înseși, ca reprezentare a vieții. Iată de ce, în sfârșit, orice operă de artă ni se înfățișează ca o enigmă, ca un mister încărcat de semnificație, deoarece
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
de care va fi vorba ar fi lipsită de gravitate, sau mai curând nu ar fi. Căci cum ar putea fi desfigurat și cufundat în respingător ceea ce eludează prin natura sa orice categorie estetică? O altă consecință a tezei statutului imaginar al operei de artă nu este mai puțin contestabilă. Căci dacă opera este un imaginar pur și s-ar epuiza în sine la fel ca orice altă imagine, am încerca în zadar să găsim un fundament pe care să-l
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
de a ne așeza vizavi de el în postura spectatorului adică a unei ființe funciarmente pasive cu privire la ceea ce îi este dat să contemple. Lucrurile stau astfel deoarece, așa cum sugerează primele noastre analize, sălașul operei nu este întâi de toate noema imaginară constituită dincolo de suport, ci subiectivitatea însăși, locul unde se formează în mod originar orice senzație și orice imagine, unde ele cresc de la sine și astfel se suportă ele însele, sucombând sub apăsarea ființei lor proprii. Fiecărui element obiectiv al compoziției
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
punctului de vedere metafizic al reprezentării care o răsfrânge asupra "operelor" sale, de a le restitui acestora din urmă propriul lor sălaș, adică subiectivitatea. Există operă de artă, în obiectivitatea sa aparentă, de fiecare dată când perceperea sa, constând în imaginare, constă în ultimă instanță în auto-sporirea subiectivității și o face posibilă, constă în Energie și îi este identică. Astfel, opera artistică, opera culturală în general, este creație în sensul despre care am vorbit, adică operație, operație a subiectivității conformă cu
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
permit vieții, fiecăruia dintre simțurile omului și, mai general, fiecărei puteri a subiectivității să-și realizeze esența, să vadă mai mult, să simtă mai mult, să iubească mai mult, să acționeze mai mult, fie și numai sub forma unui exercițiu imaginar al puterilor subiectivității organice și astfel să realizeze esența subiectivității înseși. Dacă spunem despre o fațadă barocă că este vie, este în măsura exactă în care ea suscită în corpul spectatorului trezirea mișcărilor virtuale care co-constituie corporeitatea sa originară și
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
erotism, erotismul ca pornografie și pentru că nu este vorba ca aceste instincte reduse la expresia lor cea mai simplă să se actualizeze de-adevăratelea, ci doar să obțină un derivativ imaginar oarecare, pentru că existența mediatică în general este această satisfacere imaginară, televiziunea își află desăvârșirea și adevărul în voyeurism, în "știrea de senzație" a secolului: masacrul colectiv provocat de ciocnirea unor bande de derbedei sau de spectatorii imbecili ai unui meci de fotbal, asasinatul prin metodele spectaculoase ale înjunghierii, strivirii, zdrobirii
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
a sa, în așa fel încât conținutul care tocmai i-a ocupat cugetul nu mai este produs de el, ci de către aparatul care ia asupră-și tot, furnizându-i astfel imaginile sale, speranțele sale, fantasmele sale, dorințele sale, satisfacțiile sale imaginare, dar care devin singurele satisfacții posibile atunci când existența mediatică a devenit existența reală. Această societate nu este atât a asistaților social, cât a asistaților mintal. Odată cu omnidezvoltarea existenței mediatice și a valorilor sale, cultura în mod global care i se
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
vorbim despre tot ce ne doare, trădând astfel o acută fază a negării celor întâmplate și deci o situare în plină criză. Exteriorizând sau mascând anumite gânduri despre propria persoană, se realizează o adevărată hartă a personalității. Pe acest desen imaginar apăreau ca întunecate zonele legate de social și mult mai luminos conturate cele referitoare la experiențele particulare (de parcă mintea îi era încețoșată și nu reușea să perceapă decât într-o perspectivă imediată). Ce se poate afirma categoric este că maternitatea
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
nu zâmbea, mulțumindu-se să mă privească atent, plină de curiozitate. Era clar că gestul meu nu trecuse neobservat. Cât despre mine, privirea aceea, apariția aceea Îmi depășeau cu mult așteptările. Am făcut un gest cu mâna spre o pălărie imaginară și m-am Înclinat. — Íñigo Balboa, slujitorul dumneavoastră, m-am bâlbâit, reușind totuși să dau cuvintelor mele o Întorsătură pe care am socotit-o galantă. Paj În casa căpitanului don Diego Alatriste. Impasibilă, tinerica mi-a susținut privirea. Vizitiul urcase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
minim ce putea fi interpretat ca un surâs distant, enigmatic, misterios. Am auzit biciul vizitiului plesnind, și careta s-a urnit ducând cu ea zâmbetul acela despre care nici În ziua de azi nu știu dacă a fost real sau imaginar. Iar eu am rămas În mijlocul drumului, Îndrăgostit până În ultima fibră a inimii, văzând cum se Îndepărtează mica domnișoară atât de asemănătoare unui Înger bălai și neștiind, bietul de mine, că tocmai făcusem cunoștință cu cea mai dulce, mai primejdioasă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
pauză, mai lungă decât cea dinainte. Ca și prințul de Wales. — Nu știu. Alatriste dădu din nou din umeri, cu chipul impasibil. Dar acești gentilomi au făcut ieri mai mult decât destul pentru a-și plăti orice datorie, reală ori imaginară. Olivares negă lent din cap. — Să nu crezi asta. Tonul lui era un suspin de agasare. Chiar azi de dimineață Charles al Angliei a socotit de cuviință să se intereseze iar de dumneata și de soarta dumitale. Până și regele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
perle mici de transpirație pe frunte. Dacă discuția noastră nu ar fi fost atât de serioasă, și-ar fi scos șalul ca să-și facă vânt cu el. Auzeam păsările de apă. Cu degetele mâinii stângi, mama apăsa pe niște clape imaginare, cântând o mică melodie la tăblia mută a mesei. Am văzut că era „Călător singuratic“ a lui Grieg. După un moment a spus: N-am putut să te avem decât pe tine. N-am mai putut avea alt copil. Este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
apelativele dumneata, apoi la tu și la măi dragule, din clipa în care aflase că era flăcău bun de însurătoare. Și ea era, de altfel, liberă, îi strecurase ca din întâmplare, apucându-se să scuture de pe sacoul lui câteva fire imaginare de praf și suflându-i delicat în obraz fumul parfumat al unei țigări exotice. Când ceasul arăta ora zece și la redacția de știri a televiziunii începea un nou telejurnal, Camelia devenise atât de familiară, încât nu i se păruse
KARMA. NOPŢI DE MĂTASE by DANIEL DRAGOMIRESCU MARIA ARDELEANU-APŞAN () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1614_a_2969]
-
cu naturalismul. Dincolo de pletora detaliilor ce traduc cu fidelitate o intenție auctorială oarecum rigidă, s-a închegat o încrâncenată și halucinantă meditație asupra istoriei, cu urcușurile și coborâșurile ei, cu avers și revers, ca spre a echilibra cumpăna unei balanțe imaginare. Dreptate ce nu există în realitate, o injustiție generând-o pe cealaltă, după cum reiese din această relatare imparțială, plină de învățăminte și înțelepciune, nu lipsită de suflu poetic, ca și de un ritm maiestuos. În subsidiar, cartea poate fi citită
O cronică imparțială by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/8049_a_9374]
-
îl dă părinților de suces, cărora le aduce la cunoștință noi mecanisme de apărare. Astfel, un alt mecanism de apărare în cazul unui conflict, alături de deplasare/înlocuire, refugiu în reverie/fantazare, proiecție, este compensarea. Reprezentând „contracararea unei slăbiciuni reale sau imaginare prin accentuarea unor trăsături dezirabile ori manifestarea unor comportamente de excelență în alte domenii, prin acest mecanism de apărare, „subiectul înlocuiește un sentiment intolerabil (inferioritate, culpabilitate) prin alt sentiment (superioritate, merit...", scrie profesorul universitar Pânișoară, citând studii de specialitate. Ce
Părinți de succes: Mecanismele de apărare (II) – părintele în acțiune by Elena Badea () [Corola-journal/Journalistic/78575_a_79900]
-
o lume a lor în care lucrurile se rezolvă așa cum vor ei, fantazarea se poate face în două direcții - “eroul cuceritor” și “eroul suferind”. Ce trebuie făcut în reverie/fantazare? În acest caz, trebuie acționat pentru scoaterea subiectului de pe tărâmul imaginar, identificarea sursei reale de frustrare și stabilirea obiectivelor realizabile (chiar dacă păstrăm planul imaginar, cu strategia de vizualizare). Nu în ultimul rând, proiecția este un alt mecanism de apărare, poate cel mai cunoscut și des întâlnit. "Se manifestă prin protejarea individului
Părinți de succes: Cum trebuie acționat când se evită iluzoriu un conflict (I) by Elena Badea () [Corola-journal/Journalistic/78685_a_80010]
-
se poate face în două direcții - “eroul cuceritor” și “eroul suferind”. Ce trebuie făcut în reverie/fantazare? În acest caz, trebuie acționat pentru scoaterea subiectului de pe tărâmul imaginar, identificarea sursei reale de frustrare și stabilirea obiectivelor realizabile (chiar dacă păstrăm planul imaginar, cu strategia de vizualizare). Nu în ultimul rând, proiecția este un alt mecanism de apărare, poate cel mai cunoscut și des întâlnit. "Se manifestă prin protejarea individului de sine însuși, de conștientizarea trăsăturilor indezirabile sau inacceptabile pe care le atribuie
Părinți de succes: Cum trebuie acționat când se evită iluzoriu un conflict (I) by Elena Badea () [Corola-journal/Journalistic/78685_a_80010]
-
ce mă privește, nu pot decât să susțin această idee, fundamentală, aș zice, în înțelegerea anticipației românești. Mai mult, trebuie să adaug că acest gen de literatură este cu mult mai aproape de ficțiune decât oricare altul. Lumile prezentate aici sunt imaginare, efortul scriitoricesc fiind cu atât mai mare, fapt care nu poate fi tăgăduit. În final mai trebuie făcută o precizare. Anume aceea că Istoria anticipației se citește din plăcere, curiozitatea fiind mereu stârnită și alimentată de pana sigură a autorului
Istoria anticipatiei românesti by Bogdan Miahi Dascălu () [Corola-journal/Journalistic/7870_a_9195]
-
anume specie de livresc. La fel cum nu o fac, de altminteri, nici poemele, încă rezistente, din Arta Popescu, din Ieudul fără ieșire sau din Jucăria mortului, toate pactizând, într-o măsură mai mică sau mai mare, cu un model imaginar de receptare. Beneficiari ai ramificațiilor destructurate ale libertății de opinie, acești autori ce par să asigure transferul de prestigiu dinspre triumfătorul optzecism către beligerantul milenarism fac apel mai curând la elementul analitic conjunctural decât la fidela reproducere, nu întotdeauna marcată
Multe flori sunt, dar puține... by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/7885_a_9210]
-
Simona Vasilache Tabu-ul cel mai strict al unei imaginare școli de vrăjitori (precum, de pildă, cea din romanele Ursulei K. Le Guin) apasă asupra vorbelor care pot schimba firea lucrurilor, fiindcă nimic, odată transformat, nu se mai face la fel întocmai cum era. Această interdicție, ținînd de nevoia de
Vraja interzisă by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/7005_a_8330]
-
constând în declarațiile părții vătămate și ale unui martor, nu denotă indicii din care să rezulte că învinuitul Alexandrescu Sorin ar fi constrâns-o pe partea vătămată, prin violență sau amenințare cu darea în vileag a unei fapte rele sau imaginare, compromițătoare pentru unul sau pentru altul, la o acțiune sau omisiune, în vederea obținerii unui folos injust.
Judecătoria Sector 5 a respins efectuarea perchezițiilor la Antene by Florin Pupăză () [Corola-journal/Journalistic/70088_a_71413]
-
al celor din jur: unui domn îi spune că provine din Selsey, altuia că locuiește la Hoxton, pe o tânără doamnă o identifică drept originară din Earscourt, dar având o mamă din Epson, în fine, colonelului Pickering, autor al unei imaginare "Sanscrite vorbite", îi descrie itinerarul din momentul nașterii până în cel al întâlnirii din debutul piesei: Cheltenham, Harrow, Cambridge și India. Pentru a-și impresiona auditorul, Higgins se laudă c-ar fi capabil să identifice orice dialect cu o precizie de
Vorbiți cu accent ? by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/7009_a_8334]
-
Al. Paleologu să cocheteze cu ignoranța: "Mărturisesc nu numai totala mea ignoranță față de această temă, dar și neputința mea de a-mi reprezenta ceva în zona asta. Nici nu-mi pot pune problema. Mi se pare dincolo de putința mea de imaginare". Ori să propună apropieri aidoma unor salturi acrobatice, bunăoară între Caragiale și Dostoievski, întrucît și ultimul "simțea enorm și vedea monstruos", stăpînind "arta paroxismului", fiind și "un artist foarte sigur și echilibrat": "De mai multe ori am făcut o analiză
Recitindu-l pe Alexandru Paleologu (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7015_a_8340]
-
termin într-o notă vehementă, afirm că partea de oarecare rezistență a creației lui Mateiu Caragiale ar putea fi găsită în corespondența cu Nicolae A. Boicescu și în poemele din Pajere. Cantabile, acceptabile din punctul de vedere al tehnicii, spectaculoase imaginar ele constituie, eventual, un pansament pe mintea înfierbântată a celor care și-au făcut din kitsch-ul cu pretenții numit Craii de Curtea Veche un fel de Mekka de celuloză căreia i se închină de li se zdrelesc genunchii. Ah
Care e cea mai proastă carte românească? by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/7033_a_8358]
-
convinge. O voce umană, caldă, când resemnată, când revoltată. O voce care descrie toate întâmplările incredibile, toate personajele care prind viață și mor, menținând un ton potolit, dar urmărind totodată o muzică interioară aparte. Poemul copilul mestecenilor descrie un peisaj imaginar, declarat ca atare, dar care își arată vinișoarele de sânge și palpitul vieții. Paradoxurile sunt, de fiecare dată, spuse pe tonul cel mai natural, frângând cu nepăsare convențiile logicii: "cu melancolie / prin Rusia / mestecenii își legănau votca / de-a lungul
Bijuterii întoarse pe dos by Iulia Iarca () [Corola-journal/Journalistic/7385_a_8710]