1,095 matches
-
agitat, mai târziu devin brutali și susceptibili. Sunt capabili de generozitate și devotament care însă nu durează multa vreme, în cursul acceselor de disperare pot comite acte de suicid care însă sunt repede uitate. Fugile și furtul au un caracter impulsiv și sunt mai rar semnalate. d) Instabilii paranoici. La acești indivizi, reacțiile afective sunt caracteristice și ele constau din următoarele trăsături psihopatologice: egocentrism, orgoliu, neîncredere, susceptibilitate, agresivitate, nevoia de a comanda și de a se impune. Sunt vanitoși și au
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
musculară. b) Agitația catatonică apare în mișcări, scris, vorbire. Ea are un caracter bizar, nefiresc, este lipsită de unitate, incoerentă, fără un scop (parakinezia, descrisă de Kleist). Din punct de vedere psihopatologic agitația catatonică poate fi: - agitație confuzo-patetică, - hebefrenocatatonia, - agitația impulsivă, - agitația catatonică. Sindroamele halucinator-paranoide Acestea reprezintă un grup de sindroame psihopatologice caracterizate prin tulburări de ordin perceptiv (halucinații) asociate sau nu cu tulburări de gândire de tip delirant, având de regulă un caracter sistematizat, de tip paranoid. În cadrul sindroamelor halucinator-paranoide
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
-i poate rezista. Vagabondajul este tot o tulburare de comportament manifestată prin nevoia imperioasă, permanentă, de deplasare, de a călători. Ea este legată de o instabilitate structurală de tip constituțional a subiectului. Vagabondajul este o permanentă hoinăreală, o continuă deplasare impulsivă a individului fără a putea reveni, la un domiciliu fix. Spre deosebire de fugă, care are un caracter episodic, vagabondajul este o pulsiune morbidă permanentă, o „fugă continuă” (R. Benon și P. Froissart) cu „abandonul impulsiv al domiciliului” (A. Joffroy și R.
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
o permanentă hoinăreală, o continuă deplasare impulsivă a individului fără a putea reveni, la un domiciliu fix. Spre deosebire de fugă, care are un caracter episodic, vagabondajul este o pulsiune morbidă permanentă, o „fugă continuă” (R. Benon și P. Froissart) cu „abandonul impulsiv al domiciliului” (A. Joffroy și R. Dupouy). A. Marie distinge următoarele forme de vagabondaj: a) Vagabondajul de origine economică sau socială la șomeri, exilați, profesiuni ambulante, condamnați și recidiviști care se ascund de lege. b) Vagabondajul morbid la nevrotici, isterici
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
boli psihice: 1) melancolia sau frenalgia care este o stare de tristețe patologică; 2) extazul sau frenoplexia care constă în suspendarea actelor intelectuale; 3) mania sau hiperfrenia, care este o stare de exaltare pasionată; 4) nebunia sau parafrenia, o boală impulsivă cu anomalia voinței; 5) delirul sau ideofrenia, constând într-o anomalie a ideilor; 6) demența sau afrenia care constă în slăbirea actelor morale și intelectuale ale bolnavilor. Se constată faptul că apar și se impun anumiți termeni nosologici, care, cu
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
în șapte grupe principale: 1) Vesaniile sau nebunia propriu-zisă în care include: mania, melancolia, stupiditatea, delirurile sistematizate cronice, tulburările psihice cu evoluție periodică. 2) Degenerescența mintală care cuprinde: debilitatea mintală, debilitatea morală și psihozele degenerative. 3) Nebunia morală sau nebunia impulsivă, cu două sub-grupe: a) nebunia morală: mania și melancolia, b) nebunia impulsivă: suicidul, homicidul, dipsomania, cleptomania, piromania. 4) Nebunii secundare în care sunt incluse următoarele forme clinice: nebunii nevrozice (epilepsia și isteria), nebunii infecțioase (puerperale și sifilisul), nebunii toxice (pelagra
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
mania, melancolia, stupiditatea, delirurile sistematizate cronice, tulburările psihice cu evoluție periodică. 2) Degenerescența mintală care cuprinde: debilitatea mintală, debilitatea morală și psihozele degenerative. 3) Nebunia morală sau nebunia impulsivă, cu două sub-grupe: a) nebunia morală: mania și melancolia, b) nebunia impulsivă: suicidul, homicidul, dipsomania, cleptomania, piromania. 4) Nebunii secundare în care sunt incluse următoarele forme clinice: nebunii nevrozice (epilepsia și isteria), nebunii infecțioase (puerperale și sifilisul), nebunii toxice (pelagra, saturnismul, alcoolismul, morfinomania). 5) Paralizia generală progresivă, sau neurosifilisul. 6) Demența primitivă
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
mod permanent să atragă atenția celorlalți asupra lor. 6) Psihopații cu dispoziție labilă Ei sunt, de regulă, persoane cu o dispoziție fie excitabilă, fie depresivă, cu un caracter permanent oscilant. Le sunt caracteristice fugile, excesele episodice de alcoolism (dipsomanie), stările impulsive subite, în forme diferite. 7) Psihopații explozivi Aceștia sunt indivizii care explodează din orice, la orice motiv anodin. Sunt susceptibili, iritabili și irascibili. Reacțiile acestei categorii de indivizi au un caracter primitiv. 8) Psihopații reci În această grupă sunt incluși
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
afectelor exprimate, hipertrofia Eului, exagerarea dificultăților, refuzul criticii altora, așteptarea permanentă de a fi înșelat sau de a fi victima răutății altora, punerea sub semnul îndoielii a cinstei altor persoane, neîncrederea sau disimularea. B. Personalitatea antisocială Este caracterizată prin aspectul impulsiv și imprevizibil al actelor și comportamentelor sale cu caracter: autodistructiv, la care se asociază alte diferite forme de tulburări de comportament. C. Personalitățile schizotipă și schizoidă Acest grup reunește două sub forme de personalități psihopatice: a) Personalitatea schizotipă caracterizată prin
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
continuare câteva, dintre cele mai importante clasificări ale stărilor reactive. Pentru E. Kretschmer, reacțiile sunt de două feluri: reacții primitive și reacții ale personalității. Reacțiile primitive sunt consecutive unor experiențe interne, care se manifestă imediat, în mod direct, prin acțiuni impulsive instantanee sau prin procese profunde de natură hipobulică sau hiponoică fără a angaja ansamblul personalității. Ele sunt specifice la copii, la persoanele needucate, la cei cu maturitate afectivă, intelectuală la limită, la alcoolici sau persoane psihopate. În cadrul acestui grup distingem
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
ale lui K. Schneider și E. Kreischmer, A. Porot adaugă o clasificare a stărilor reactive în două grupe principale și anume: A. Reacții individuale, proprii unei singure persoane și care pot fi: a) Reacții primitive: - reacții explozive constând din agitație impulsivă, stări confuzionale sau crepusculare cu un mare potențial agresiv (suicid, omor, incendiu, viol, fuga, furt), - refulare cu formarea de complexe ideo-afective, ceea ce poate constitui o serioasa potențialitate pentru o viitoare nevroză sau psihoză, - conversiune de tip isteric (motor, senzorial, somatic
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
următoarele trei categorii: - Obsesii ideative, reprezentate prin gânduri care se impun individului. - Obsesii fobice constând într-o evocare forțată a unor obiecte sau situații generatoare de angoasă, chiar în absența obiectelor sau a situațiilor care le-ar putea provoca. - Obsesii impulsive sau fobii impulsive, constând din teama de a nu comite, împotriva propriei sale voințe, a unui act absurd, ridicol, imoral sau violent. b) Compulsiunile Compulsiunea este definită ca ideea unui act de îndeplinit, în general ridicol, absurd sau jenant, care
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
Obsesii ideative, reprezentate prin gânduri care se impun individului. - Obsesii fobice constând într-o evocare forțată a unor obiecte sau situații generatoare de angoasă, chiar în absența obiectelor sau a situațiilor care le-ar putea provoca. - Obsesii impulsive sau fobii impulsive, constând din teama de a nu comite, împotriva propriei sale voințe, a unui act absurd, ridicol, imoral sau violent. b) Compulsiunile Compulsiunea este definită ca ideea unui act de îndeplinit, în general ridicol, absurd sau jenant, care se impune subiectului
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
și de capacitățile sale de adaptare-integrare în „ritmurile exogene” ale mediului cu care se sincronizează. Formele exterioare, ritmice ale evenimentelor vieții se manifestă în diferite forme: ritmul somn/veghe, ciclul menstrual la femei, ritmicitatea activității sexuale, variațiile dispoziției emoțional-afective și impulsive etc. Același aspect de ritmicitate îl observăm și în sfera manifestărilor psihopatologice: crizele de narcolepsie, epilepsie, melancolie etc. Aceste din urmă manifestări, având aspectul unor „dereglări vitale”, au fost numite de W.M. Pfeiffer „sindromul de bază”. El poate avea
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
și simptomele inconstante. 1) Simptomele esențiale, constante: a) Disociația intrapsihică, ce constă în pierderea armoniei și a continuității oricărei activități psihice în toate domeniile (gândire, limbaj, afectivitate, voință, tendințe, comportament) și care se manifestă prin următoarele: - inhibiție, blocaj, negativism, - activitate impulsivă sau explozivă, stereotipă sau automată, ludică, manieristă, teatrală etc. - pasivitate, sugestibilitate și mimetism, - dedublarea personalității. b) Disocierea între Eul bolnavului și lumea externă se caracterizează, în primul rând, prin pierderea contactului vital cu realitatea și polarizarea exclusivă a bolnavului pe
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
polarizarea exclusivă a bolnavului pe viața sa interioară, realizând forma de existență autistă, de „închidere în sine patologică” (E. Minkowski). În domeniul vieții afective remarcăm dezinteres, inerție, apatie. 2) Simptome inconstante: a) Sindromul catatonic reprezentat prin: - inhibiție, blocaj, negativism, - activitate impulsivă sau stereotipă, - pasivitate, sugestibilitate și mimetism. b) Delir caracterizat prin următoarele aspecte: - incoerență, - organizare paralogică de tipul gândirii onirice, - tulburări de comportament. c) Halucinații auditive, cenestezice sau fenomene de automatism mintal. La cele două grupe de simptome psihopatologice, specifice schizofreniei
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
temporo-spațială, tulburări de limbaj, de tipul afaziei amnestice, tulburarea funcțiilor sintetice de bază (atenție deficitară, percepții sumare și fragmentare), tulburări intelectuale, regresiunea instinctivo-afectivă, tulburări de caracter (iritabilitate, mânie, autoritarism, exaltarea sentimentului de proprietate, sgârcenie, gelozie, tulburări de comportament erotic, reacții impulsive, suicid). Evoluția clinică a demenței senile are caracter progresiv, de la câteva luni, la câțiva ani, sfârșind cu demență intelectuală și stare de cașexie. 2) Presbiofrenia A fost descrisă de Wernicke (1906) și ea reprezintă o variantă clinică a demenței senile
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
dată de A. Morel (1857) care descrie „grupa degeneraților”. Teza degenerescenței este ulterior preluată de V. Magnan care descrie „grupa degeneraților dezechilibrați”, în care include următoarele tipuri psihopatologice: dezechilibrații de inteligență, dezechilibrații de sensibilitate, agresivi și imorali, dezechilibrații de voință, impulsivii. E. Dupré reia problema incluzând aceste tipuri de personalități anormale în grupa „dezechilibraților constituționali” în care include următoarele forme clinice: dezechilibrații constituționali de motilitate, constituția emotivă, constituția paranoiacă, constituția mitomaniacă, perversiunile instinctive (instabilitatea socio-profesională, tendința la delincvență, propensiunea la bufeele
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
în cadrul acestui grup de personalități anormale trebuie menționate și sociopatiile. Acestea reunesc acele tulburări de personalitate la care predomină manifestările antisociale. Ele se definesc în felul următor: „Tulburarea de personalitate caracterizată prin neglijarea obligațiilor sociale, independență față de ceilalți, o violență impulsivă și o insensibilitate rece”. Acești indivizi manifestă o mare indiferență comportamentală față de normele sociale admise, iar sancțiunile care le sunt aplicate modifică puțin sau deloc conduitele acestora. Acțiunile lor sunt inafective și ireflexive. Suportă greu situațiile frustrante, proiectând asupra celorlalți
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
și pe ceilalți, motiv pentru care societatea instituie măsuri de autoprotecție împotriva acestora. Existența de tip deviant este un model de viață în contradicție cu ordinea morală și cu legile social-juridice care normează viața în societate. Personalitățile violente sunt indivizi impulsivi, lipsiți de autocontrol și de critica responsabilității morale și sociale față de actele și conduitele lor. Având un mare potențial agresiv, ei îl descarcă sub forma conduitelor de violență: criminalitate, furt, tâlhărie, viol etc. 9) Identitate și destin Există o corelație
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
și cultură. Modelul psiho-biografic caracterizat prin eșecul destinului trebuie înțeles ca fiind în corelație cu un anumit defect structural al personalității, de regulă de factură caracterială, așa cum este el întâlnit la personalitățile psihopatice. Acești indivizi, de o mare varietate caracteriopatică (impulsivi, instabili, reci, paranoici, expansivi sau reținuți, cruzi, inafectivi, mitomani, sociopați etc.), sunt persoane incapabile de a simți, de a fi și de a se comporta la fel cu ceilalți. Nu trebuie considerați bolnavi psihici, ci „personalități structurate disarmonic” cu implicații
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
o conduită inadecvată față de învățător și colegi. În timpul activităților școlare, de multe ori cântă, vorbește cu voce tare, imită gesturile învățătorului sau ale colegilor. De cele mai multe ori el este cel care provoacă neînțelegeri și conflicte în cadrul colectivului de elevi. Este impulsiv atunci când copiii nu-i dau dreptate sau nu-l ascultă. Dacă nu îi convine ceva, se ridică în picioare și vorbește neîntrebat, fără a avea legătură cu lecțiile. Reactionează pozitiv atunci când este laudat, dar se supără foarte tare dacă i
Managementul problemelor de disciplină la şcolarii mici by Rodica Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Science/1651_a_3071]
-
pentru executarea unor sarcini care nu-i sunt pe plac. Manifestă dorința de a fi apreciat de cei din jur. Îi place să fie solicitat pentru a îndeplini anumite sarcini în clasă. Psihomotricitate: coordonare motrică generală bună. Temperament: puternic exteriorizat, impulsiv, nestăpânit, inegal, iritabil,uneori agresiv, cu tendințe de dominare a altora (coleric). Trăsături de caracter în devenire: neîncredere în sine, nesiguranță, egoism. Aptitudini: inteligență corporalkinestezică, aptitudini pentru activitățile practice, educație fizică. Stilul de învățare: greoi, din cauza faptului că nu se
Managementul problemelor de disciplină la şcolarii mici by Rodica Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Science/1651_a_3071]
-
2. Stabilirea obiectivelor Obiective pe termen lung: conștientizarea de către băiat a adevăratelor cauze ale comportamentului său și identificarea principalelor căi de acțiune; conștientizarea riscului săvârșirii unor comportamente deviante; educarea copilului, în a învăța să se stăpânească, să își controleze comportamentele impulsive, să aibă o mai bună toleranță la frustrare; formarea unui eu social, bazat pe o imagine și o stimă de sine conform posibilităților reale ale personalității. Obiective pe termen scurt Elevul D. M.: va participa activ la discuțiile din clasă
Managementul problemelor de disciplină la şcolarii mici by Rodica Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Science/1651_a_3071]
-
se impune și consilierea părinților. Scopul programului părinte-copil este acela de a induce modificări în interacțiunile părinte-copil, acestea constituind o premisă a reducerii problemelor comportamentale ale copilului în familie. Etapele terapeutice ale programului părinte-copil vizează: îmbunătățirea relației părinte-copil; modificarea comportamentului impulsiv în situații bine definite prin utilizarea consecventă a unor tehnici pedagogice și terapeutice; utilizarea de către părinți a întăririlor comportamentelor dezirabile; folosirea unor întăriri verbale specifice (lauda sau dezaprobarea); recurgerea la întăriri consistente; utilizarea în primă fază a metodelor de recompensare
Managementul problemelor de disciplină la şcolarii mici by Rodica Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Science/1651_a_3071]