4,059 matches
-
Păcate ar fi coborât din car și ar fi străbătut străzile orașului, n-ar fi Întâlnit decât niște orbi la fel ca ea. Cu ce se deosebea Florența de iadul desenat pe pânza care flutura În vânt deasupra creștetului său? Infernul era și el circular, o cetate Înconjurată de ziduri care găzduia poporul perverșilor. Harta Întregii ferocități posibile. Se smulse din acele gânduri. Se lăsau primele umbre ale serii. În mintea lui se aliniau fragmentele unei lucrări, așa cum piesele din mozaicul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
proastă era că nu prea aveam de ales. Drumul până la camera În care urma să dorm mi-a accentuat deprimarea - nimerisem Într-un soi de fortăreață tehnologică, pe frontispiciul căreia putea fi afișată perfect adecvat cunoscuta inscripție dantescă de pe poarta infernului: lasciate ogni speranza voi ch`entrate. Nici că se putea imagina ambient mai potrivit pentru edificarea unei Încrederi devastatoare În aproapele meu, aferim! 9 Ieșit de sub duș, m-am Întins pe pat și, cu ochii ațintiți În tavan, am Încercat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
și-i întinse un ibric cu apă. — Liniștește-te și bea încet!... - îl sfătui. E mai rău dacă intri în panică. Celălalt îi urmă sfatul și, când termină ultima picătură de apă, oftă din greu la gândul că scăpase de infern. Niciodată n-am să înțeleg cum reușește cineva să supraviețuiască într-un loc ca ăsta... - murmură. Niciodată! — Nimeni, niciodată nu reușește să supraviețuiască într-un loc ca ăsta - spuse Gacel zâmbind ușor. Nici măcar tuaregii, care se presupune că sunt obișnuiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
majorități? - Buna femeie se așeză pe o piatră și-și duse mâinile la cap cu un gest de mare oboseală, adăugând: Din ziua în care tatăl tău a plecat în căutarea lui Abdul-el-Kebir, viața mea a fost cel mai groaznic infern, dar acum se pare că destinul se încăpățânează să repete o istorie la fel de tristă. Nu ți se pare de ajuns că am pierdut un soț pe care-l adoram; acum ai vrea să-mi pierd și fiii... Pentru ce? vru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
lucruri putea fi considerat o adevărată grădină în comparație cu pietroasa fortăreață naturală cu care se înfruntau în acele momente. Nici temperatura nu era aceeași, nici peisajul nu era la fel, nimic din câte își amintea nu semăna câtuși de puțin cu infernul pe care s-ar fi zis că demonii înșiși l-au renegat de mult. Cam șase kilometri în linie dreaptă îi separau de obiectivul lor și doar doi păduchioși de beduini se părea că le stau în cale, dar în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
fată Îmi irită nervii periferici ca o alergie. Îmi provoacă reacții contradictorii, mă conectează la vechea mea identitate pe care În viața mea placidă, de zi cu zi, aproape am uitat-o. La ce folosește să bați mereu la porțile infernului, cînd atîtea gîngănii mărunte se bucură de căldura soarelui. SÎntem În viață, mai putem aștepta. și de ce cuvîntul căzut pe hîrtie se desparte de voce și de ce În rana deschisă nu mai rămîne durerea cum În amintire zăpada și frica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
Îmi aflam culoarea unei stări Într-o rochie ce nu putea fi decît a mea, cum numai pentru mine compusese Stravinski „Focuri de artificii“ și Richard Strauß „Moarte și transfigurare“, cum Rimbaud fără Îndoială mie Îmi scrisese acel „Anotimp În infern“ și Boris Vian și Gellu Naum mă iubiseră. Un imperiu locuit numai de existențe cu care simțeam că pot stabili o comunicare afectivă indiferent că e vorba de samovarul de argint descoperit În podul bunicii sau de portretul Doamnei de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
nici la casa de bilete, nici În drogheria În care vînzătoarea tînără te-a preferat Întotdeauna pe tine. Vocea călugăriței rîde la telefon, Îi văd dinții mici de nutrie cum ronțăie noaptea scuipînd toate stelele În farfuria mea. Orfeu În infern, spui, și degetele nu te mai ascultă, nici picioarele cu care ai vrea să fugi său să strivești toate aceste forme luminoase, nu poți rosti nimic esențial. Toate chipurile Își scot capul pe jumătate. Ești condamnată să rămîi Într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
Am plecat repede mai departe. Mă rugam să nu se fi atașat de ciorile mele. Înainte de culcare, am făcut inventarul dezvoltării mele spirituale. Metalele, Newton: gravitația, sfârșitul nevertebratelor, începutul vertebratelor, Euclid: axioma a 11-a, cioara, începutul Evului Mediu, Dante: Infernul, Cina cea de Taină. În acest punct, studiile mele s-au terminat. Nu era prea mult, dar pentru o stațiune balneară era suficient. Coi continua după revoluție. I-am spus lui Adél - aș vrea să văd orașul înainte de a pleca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
se acupleze și să tragă din greu la roata muncii. Bărbații vorbeau despre o altă nenorocire - despre „analfabetul“, președintele nostru, și despre planurile lui de a distruge treptat intelectualitatea rebelă, trimițând-o în lagărele de muncă. Era camera de așteptare, infernul, și nimeni nu aștepta zile mai bune. Cu toate astea mă simțeam liberă. Citisem deja Baudelaire și găsisem un text despre necesitatea de a avea un „poncif“, ceva de sperat în viață. „Ponciful meu“ era desenul care mă făcea umană
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
dimineața și Rudi se grăbea ca de obicei să ajungă la sinagoga din centrul Stockholmului. Se îmbrăcase frumos cu caftanul de mătase, pe cap își pusese calota albastră și peste ea pălăria neagră. Timp de cincisprezece ani, de când emigrase din infernul comunist, făcuse același drum sâmbăta - având impresia că atâta timp cât va fi în stare să facă acest drum, va fi sigur că este încă viu. De când murise Zina, soția lui, devenise din ce în ce mai singur și mai sărac. Se întâmpla că nu vorbea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
înnebunească de frică auzind acestea și n-ar putea suporta povara a ceea ce cred că sunt, îngemănându-se, capetele de acuzare împotriva tuturor celor care-au trăit cândva. Dacă n-aș fi convins că exagerez, aș crede că până și infernul cel mai aprig imaginat de oameni până astăzi e nimic pe lângă imensul grad de sofisticare pe care pare să-l fi atins întunericul odată cu dezvoltarea omenirii. Aș fi putut să fac atât de multe, atât de multe, cu darurile pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
trebuit să conducă la concluzia - tout compte fait - că la acel protocol pe baza căruia se constituise Conspirația, se ajunsese cu prețul Înfruntării unor mari primejdii, arhiva În care se păstra manuscrisul În original fiind un fel de anticameră a infernului, unde nimeni nu intra de două ori. Iar cine intra, măcar o dată, pe acea ușă pecetluită cu cele șapte peceți ale tainei, se cerea să aibă șiretenia vulpii, sprinteneala pisicii și inima vidrei. Surse franceze susțineau că manuscrisul ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
scrisă În limba ebraică, de mîna lui Asher Ginsberg, iar după prințul Jevahov, la dictatul Necuratului), vor ieși, după atîția ani, la iveală. Cartea pe care „hiene nesătule, cum Îi numește Delevski, au folosit-o În scopuri mîrșave - Dialog În infern Între Montesquieu și Machiavelli sau Politica lui Machiavelli În secolul al nouăsprezecelea scrisă de un contemporan - este, fără Îndoială, după spusele lui Rolland, una dintre cele mai pertinente Îndreptare scrise vreodată pentru uzul personal al dictatorilor moderni, ori pentru cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
ar fi putut fi interlocutorul său? Și atunci am fost străfulgerat de un gînd: Machiavelli! Montesquieu ar fi reprezentat spiritul legilor, iar Machiavelli, care ar fi fost Napoleon al III-lea, i-ar fi expus politica sa oribilă“. Dialog În infern Între Montesquieu și Machiavelli va junge În Franța cu o șaretă, sub o claie de fîn (un țăran contrabandist fusese Încredințat că În cutia de carton dosea tutun de contrabandă), ca pe filiera celor care disprețuiau tirania să se propage
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
va presupune că se simte vinovat. Dacă nu se simțea vinovat, de ce naiba trebuia să se justifice? Calomnia se Întinde, castraveciorul meu drag, ca febra spaniolă.“ (Febra spaniolă era În acea vreme la modă.) 17. Versiunea falsificată a Dialogului În infern a lui Joly, elaborată În „atelierul lui Racikovski“, va ajunge În mîinile lui Nilus cu o repeziciune uluitoare. „Această Întîlnire dintre două suflete afine, dintre doi fanatici, era inevitabilă“, va nota un contemporan. „Diferența dintre ei consta doar În faptul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
dispariția tatălui ei. În lumea mea, moartea era un fel de mînă anonimă și de neînțeles, un vînzător la domiciliu care lua cu sine mame, cerșetori sau vecini nonagenari, ca și cînd ar fi fost vorba de o loterie a infernului. Ideea că moartea ar putea umbla pe lîngă mine, cu chip omenesc și cu inima otrăvită de ură, etalînd uniformă sau gabardină, că ar sta la coadă la cinematograf, că ar rîde prin baruri ori că dimineața ar lua copiii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
Astăzi decidem cum va fi lumea în 2050 și tot astăzi o pregătim pe aceea din 2100. în funcție de ceea ce facem noi acum, copiii și nepoții noștri vor locui întro lume în care se va putea trăi sau vor traversa un infern blestemându-ne. Pentru a le lăsa o planetă locuibilă, trebuie să ne dăm osteneala să gândim viitorul, să înțelegem de unde vine și cum trebuie acționat asupra lui. Nu-i un lucru imposibil: Istoria respectă niște legi care, odată cunoscute, ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2225_a_3550]
-
spun că facem tot ce e omenește posibil ca să venim în ajutorul victimelor, să dea domnul să reușim să ajungem la timp, măcar pentru unele, Dar câți morți sunt până la urmă, insistă un ziarist, Când vom putea intra în acel infern o să știm, până atunci scutiți-mă, vă rog, de întrebări prostești. Ziariștii protestară spunând că acela nu era un mod corect de a trata mijloacele de comunicare în masă, că se aflau acolo pentru a-și îndeplini datoria de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
responsabilul, omul care fugise după comiterea acelei crime atroce. În fața lui se legăna sacul cu fragmentele mecanismului. Calul se smucea nervos Într-o parte atunci când Încărcătura gemea cu glasul ei metalic, ca și când ar fi fost conștient că transporta frânturi din infern. - Deschideți poarta pentru autoritatea Florenței, strigă cu ultimele puteri către santinela din turn, care Încerca să se uite În jos Întinzând torța printr-un gol al crenelurilor. În lumina crepusculară, șirul de cai și de oameni istoviți era o masă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
timp, o durere intensă, În gura Încordată În care se Întrevedeau dinții de sidef. Cu adevărat, mâna care Îl cizelase trebuie să se fost de o iscusință ieșită din comun, ca să evoce atât de desăvârșit În metal o zeiță a infernului. Dante se uită În jur, studiind reacția mulțimii, dar se părea că nimeni din preajmă nu era indignat din pricina acelei sfruntări introduse Într-un loc sfânt. După ce așteptă ca mulțimea să capteze emoția momentului, călugărul se apropie de relicvariu, plimbându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
pe care la Început o respinsese cu dezgust. Acum, Însă, acea posibilitate i se Înfățișă din nou În minte. Era oare el cel de-al patrulea bărbat de pe galeră? Fusese oare el cel care comisese masacrul, pentru a coborî În Infern Însoțit de o legiune? Mintea Îi fugi spre miracolul cu Fecioara. Oare era o simplă coincidență apariția acelei opere străvechi, extraordinare, cum extraordinar era lucrul acela cu Înfățișare omenească pe care Îl adăpostea? Dar oare există coincidențe cu adevărat? La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
vise. - Visele ne vorbesc Într-o limbă de neînțeles, noaptea. Dar chiar și ziua totul În jurul meu se confundă Într-o Încâlceală de simboluri. Mă simt pierdut Într-o pădure Întunecată precum bezna morții. - Pari a te afla În pragul infernului, prietene, murmură Arrigo. - Spre infern mă și duce gândul, și spre starea În care se găsește sufletul În Împărăția celor veșnice. - Dar de ce trebuie să te gândești la Hades? Cum rămâne cu rimele dumitale de iubire? Și cu emoția clipei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
o limbă de neînțeles, noaptea. Dar chiar și ziua totul În jurul meu se confundă Într-o Încâlceală de simboluri. Mă simt pierdut Într-o pădure Întunecată precum bezna morții. - Pari a te afla În pragul infernului, prietene, murmură Arrigo. - Spre infern mă și duce gândul, și spre starea În care se găsește sufletul În Împărăția celor veșnice. - Dar de ce trebuie să te gândești la Hades? Cum rămâne cu rimele dumitale de iubire? Și cu emoția clipei prezente? Nimic din toate acestea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Dar dacă În claritatea desăvârșită a bolților cristaline ale cerurilor ea pătrunde fără variații, ajunsă În lumea sublunară se articulează și se destramă precum valurile mării de stânci. Iar În fundul mâlos al sufletului nostru e cu totul absentă. Acela este infernul, ceea ce vreau eu să reprezint. De aceea voi cânta drumul printre morți. După Ulise și Enea, aceasta e călătoria care lipsește din experiența noastră. Arrigo Îl apucă de un braț. Părea gata să adauge ceva. Apoi Își lăsă capul În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]