4,097 matches
-
asociată lui Tharmas și cărții de arama a lui Urizen). 173 (VI, 230) din aur și argint și fier / Și-aramă, vaste instrumente de măsurat noianul: Prezenta celor patru metale sugerează cooperarea tuturor celor patru Zoa la noua construcție: aur: intelect, strategie; argint: afecțiune, implicare emoțională; fier: război de cucerire a unor domenii noi, necunoscute; arama: ordine socială solidă. 174 (VI, 233) și-n care viitoru-ntreg să fie ferecat în vastu-i lanț: Cu alte cuvinte, Urizen dorește ca creeze o lume
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
filosofie ca fapt istoric, legat de o anumită epocă, și filosofie ca idee, idee a unei sarcini infinite"22. De aceea este legitim să distingem între aspectul formal ("filosofia primă" Aristotel; cunoașterea "care se ocupă numai cu forma însăși a intelectului și a rațiunii și cu regulile universale ale gândirii în genere, fără deosebirea obiectelor"23 Kant; "gândul privind Absolutul" Hegel; "filosofia ca idee a unei sarcini infinite" Husserl; cunoașterea, în principiu, a "pozițiunii omului față de restul universului" C. Rădulescu-Motru; determinarea
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
cel de "etică empirică" sau "știința empirică a moravurilor", precizat în prefața la Întemeierea metafizicii moravurilor, dar devenit principiu de construcție în Antropologie. În lucrarea din urmă, antropologia este definită ca "știință care cuprinde fenomene ale experiențelor reunite după legile intelectului"50, iar obiectul ei este omul ca posesor al "mobilurilor fericirii": ceea ce înseamnă că omul apare totodată ca ființă sensibilă și ființă inteligibilă. Demersul critic al lui Kant, pus la punct în Critica rațiunii pure, pornește de la constatarea că metafizica
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
lume") independentă de subiect. Totuși, rațiunea încearcă, datorită unei tentații neostoite, și cunoașterea necondiționatului: a sufletului ca "natură gânditoare", ca lucru în sine, a lumii ca totalitate, a "cauzei libere", a lui Dumnezeu. Datorită acestor încercări se naște metafizica. Asemenea intelectului ca facultate a categoriilor, care unifică diversul senzației, rațiunea unifică și ea, dar prin formele ei a priori, care sunt Ideile; și nu unifică diversul senzațiilor, ci totalitatea condițiilor ce fac posibil un "condiționat dat", tocmai de aceea având de-
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
Critica facultății de judecare). În acest din urmă loc, conceptul finalității (ca principiu al facultății de judecare reflexive) pune în sinteză cunoașterea și libertatea, ființa sensibilă și cea inteligibilă. Conceptul în cauză este posibil datorită intervenției unei facultăți diferită de intelect și rațiune, anume facultatea de judecare. În privința preeminenței personalității față de persoană, Kant se exprimă neechivoc: Nu este altceva decât personalitatea spune autorul referindu-se la obârșia datoriei (n. C.) adică libertatea și independența de mecanismul întregii naturi, considerată totuși în
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
decât prin legea morală, universală ca formă a priori a voinței pure (rațiunea pură practică). Unitatea de care vorbesc nu este contrazisă de faptul că, din perspectiva rațiunii pure teoretice, cauzalitatea are un rol în configurarea naturii (fiind "categorie" a intelectului). De fapt, conceptul (categoria) cauzalității are și în folosire teoretică o origine pură (categorie fiind, ea reprezintă o formă a priori a intelectului) și, prin urmare, el se poate atașa conceptului de libertate. De aici înțelegem că ceea ce propune Kant
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
faptul că, din perspectiva rațiunii pure teoretice, cauzalitatea are un rol în configurarea naturii (fiind "categorie" a intelectului). De fapt, conceptul (categoria) cauzalității are și în folosire teoretică o origine pură (categorie fiind, ea reprezintă o formă a priori a intelectului) și, prin urmare, el se poate atașa conceptului de libertate. De aici înțelegem că ceea ce propune Kant la un moment dat, anume conceptul de causa noumenon, ce predetermină unitatea conceptului cauzalității cu cel al libertății, este cu totul posibil. Dar
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
cu cel al libertății, este cu totul posibil. Dar posibilitatea acestui concept dovedește încă o dată unitatea de existență a omului cu cele două elemente ale sale, persoana și personaliatatea. Luată în această ipostază, cauzalitatea, care ca formă a priori a intelectului este (teoretic) necondiționată, poate primi semnificație de la legea morală, adică într-un orizont inteligibil. Cauzalitatea prin libertate" aceasta este cauzalitatea inteligibilă reprezintă principiul posibilității unei "naturi" suprasensibile (inteligibile) care face sinteză cu natura sensibilă în unitatea de existență a omului
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
la această lege, adică liberă; cine concepe o ființă supusă unei datorii, concepe în această ființă puterea de a face ceea ce trebuie, adică libertatea"71. Desigur, legea morală este valabilă pentru subiectul uman ca atare, așa cum sunt, de exemplu, categoriile intelectului în cazul cunoașterii. Mai mult, pentru că subiectul uman, a cărui unitate de existență cuprinde nu doar subiectul inteligibil, corespunzător legii morale pure care, pură fiind, nu ar avea de-a face cu nici un fel de conținut "subiectiv", caz în care
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
concept a priori înseamnă a exista ca formă a unui "segment" al facultății de cunoaștere; prin urmare, un astfel de concept nu-și are originea în experiență, ci, cumva, face posibilă experiența. Totuși, nu este vorba despre un concept al intelectului (și nici despre o Idee a rațiunii), universal în puterea sa de a așeza în formă experiența (universală în a nu exprima nici o cunoștință); nefiind în această condiție, finalității îi rămâne poziția de "concept particular", valabil, altfel spus, pentru o
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
susține, nu se află în structura facultății de cunoaștere concepută de Kant în Critica rațiunii pure, deși filosoful vorbește, în acel context, despre o "facultate de judecare".81 Dar nici nu se confundă cu vreunul dintre elementele acesteia, anume sensibilitatea, intelectul (împreună cu "judecarea") și rațiunea. Sesizăm doar o apropiere între facultatea de judecare reflexivă și rațiune, în sensul că și conceptele celei dintâi (concepte a priori, cum este finalitatea) și conceptele celei de-a doua (Ideile) funcționează legitim doar în regim
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
personalitatea condiționează persoana. În plus, este vorba despre împlinirea unui fapt care în înțelesul limitat al finalității practice se afla într-o condiție precară: faptul "unității lumii". Pentru ca aceasta să fie posibilă, este necesară o "idee" (nu o categorie a intelectului), iar această idee (a rațiunii pure) este ea însăși posibilă datorită altei "idei": aceea despre unitatea subiectului, care pretinde "conștiința de sine".82 Prin ultimul gând ne-am apropiat de "problema omului" sau de aspectul antropologic al "principiului finalității". Spuneam
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
a naturii", conceptul în cauză are legătură cu însăși posibilitatea ființei raționale de a "cunoaște" natura ca și cum ea ar fi un sistem de scopuri. Faptul că finalitatea este socotită un principiu regulativ (nu constitutiv), iar nu ca o categorie a intelectului (în mod firesc, constitutivă), trebuie interpretat în legătură cu două condiții: a) modul în care Kant concepe tabela categoriilor din Critica rațiunii pure (nu găsim și finalitatea printre ele); b) părăsirea, de către Kant, a semanticii "clasice" a acestui concept. Categoriile (formele a
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
firesc, constitutivă), trebuie interpretat în legătură cu două condiții: a) modul în care Kant concepe tabela categoriilor din Critica rațiunii pure (nu găsim și finalitatea printre ele); b) părăsirea, de către Kant, a semanticii "clasice" a acestui concept. Categoriile (formele a priori ale intelectului) sunt concepte universale pentru cunoaștere, în vreme ce finalitatea este un concept particular al facultății de judecare reflexive; categoriile nu semnifică și în ordinea moralității decât în măsura în care aceasta presupune și cunoaștere; în spațiul ei propriu, categoriile intelectului sunt inoperante; finalitatea, în schimb
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
Categoriile (formele a priori ale intelectului) sunt concepte universale pentru cunoaștere, în vreme ce finalitatea este un concept particular al facultății de judecare reflexive; categoriile nu semnifică și în ordinea moralității decât în măsura în care aceasta presupune și cunoaștere; în spațiul ei propriu, categoriile intelectului sunt inoperante; finalitatea, în schimb, reprezintă un "principiu" în acest spațiu al moralității, așa încât lipsa sa din tabela categoriilor intelectului pare a fi firească. Pe de altă parte, finalitatea "clasică" (prekantiană) presupune în structura sa conceptuală ideea Arhitectului Suprem care
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
judecare reflexive; categoriile nu semnifică și în ordinea moralității decât în măsura în care aceasta presupune și cunoaștere; în spațiul ei propriu, categoriile intelectului sunt inoperante; finalitatea, în schimb, reprezintă un "principiu" în acest spațiu al moralității, așa încât lipsa sa din tabela categoriilor intelectului pare a fi firească. Pe de altă parte, finalitatea "clasică" (prekantiană) presupune în structura sa conceptuală ideea Arhitectului Suprem care înfăptuiește în lume un plan. Kant nu gândește finalitatea în acest model. Și, de fapt, nu ar fi putut-o
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
finalitatea naturii ca simplu principiu al facultății de judecare reflexive, Kant, paradoxal, dezantropomorfizează finalitatea și, prin aceasta, îi omogenizează structura; de fapt, el o antropologizează. Intervenția sa în sensul reconstrucției acesteia este necesară în contextul filosofiei sale, pentru că toate categoriile intelectului (cu funcție constitutivă) sunt neputincioase în a gândi raportul dintre organism ca întreg și părțile sale. Reconstrucția este posibilă deoarece tot în structura ființei raționale se află și facultatea care în mod necesar impune principiul prin care poate fi gândit
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
accidente ale acesteia. Astfel, ar trebui concepută unitatea naturii, fără de care nu putem face saltul dincolo de natură, către o Inteligență ca fundament al finalității. Or, unitatea naturii nu poate fi dată nici ca lege a naturii (neexistând nici un concept al intelectului care să o sprijine), nici ca experiență posibilă (ceea ce, în fond, înseamnă imposibilitatea de a fi lege a naturii). Înțelegem că finalitatea nu explică necesitatea cuprinsă în determinarea realului prin intelect, de vreme ce nu este o categorie a acestuia din urmă
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
nici ca lege a naturii (neexistând nici un concept al intelectului care să o sprijine), nici ca experiență posibilă (ceea ce, în fond, înseamnă imposibilitatea de a fi lege a naturii). Înțelegem că finalitatea nu explică necesitatea cuprinsă în determinarea realului prin intelect, de vreme ce nu este o categorie a acestuia din urmă, nici necesitatea cuprinsă în determinarea posibilului prin rațiune, întrucât nu este concept al rațiunii (adică Idee). Finalitatea nu ar fi decât "legitatea contingentului", cum spune Philonenko 95, unul dintre interpreții contemporani
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
În privința finalității, dovada morală are rolul de a-i confirma structura sa formală. Dacă actul de conceptualizare a Divinității urmează considerării omului ca scop în sine, capabil prin facultatea de judecare să "impună" norma de finalitate naturii, atunci finalitatea fără Intelectul arhitectonic dătător de sens pentru aceasta potrivit structurii conceptului său din filosofia prekantiană își are sensul legat de structura "operațională" a ființei raționale; așadar, structura sa formală este legată de această schemă operațională. Aici se află concentrată semnificația extinderii legiferării
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
facultății de judecare reflexive) asupra naturii. Ambele condiții sunt posibile printr-o facultate a ființei raționale, independent de orice conținut determinat: de aici aspectul "formal" al structurii conceptului finalității. Dar, cum s-a precizat, finalitatea nu este o categorie a intelectului și, astfel, rolul ei nu este constitutiv, ci regulativ: ea nu determină cunoașterea, dar exprimă faptul că alcătuirea intelectului și a rațiunii impune conceperea obiectelor naturii prin intermediul cauzelor finale. Natura devine, astfel, un "sistem teleologic". Finalitatea este, paradoxal, "legitatea contingentului
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
conținut determinat: de aici aspectul "formal" al structurii conceptului finalității. Dar, cum s-a precizat, finalitatea nu este o categorie a intelectului și, astfel, rolul ei nu este constitutiv, ci regulativ: ea nu determină cunoașterea, dar exprimă faptul că alcătuirea intelectului și a rațiunii impune conceperea obiectelor naturii prin intermediul cauzelor finale. Natura devine, astfel, un "sistem teleologic". Finalitatea este, paradoxal, "legitatea contingentului". Faptul că omul, ca ființă rațională, deține facultatea de a-și propune scopuri independent de natură (facultatea de a
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
știință", teleologia, căreia Kant îi dă statutul de critică a facultății de judecare (teleologice). Operațiile logice determinate în structura formală a finalității într-un mod necesar fac posibilă regândirea acesteia ca o schemă în analogie cu schemele imaginației care mijlocesc intelectul în determinarea unui conținut adecvat pentru categoriile sale (schemele în discuție sunt prezentate de Kant în Critica rațiunii pure). Astfel, structura formală a finalității mijlocește determinarea unui conținut adecvat principiului moralității, posibil și necesar numai într-un univers al scopurilor
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
kantian al finalității cu teleologia. Momentul afirmării are un accent negativ: omul, ca scop final, neagă valabilitatea nelimitată a cauzalității (în imperiul scopurilor, ea nu mai este operațională) dominantă în lumea fenomenală datorită prezenței sale printre formele a priori ale intelectului. Momentul negativ are un accent afirmativ: prin extinderea finalității este afirmată unitatea lumii, fără a se pierde identitatea de sine a omului; aceasta din urmă este întărită prin reîntemeierea fenomenală și inteligibilă a omului: acesta din urmă este scop final
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
Putem gândi, de asemenea, o finalitate fără scop "în măsura în care noi nu situăm într-o voință cauzele acestei forme, dar totuși nu ne putem explica posibilitatea ei, decât derivând-o dintr-o voință"101; finalitatea fără scop este "legitatea liberă a intelectului". În Metodologia facultății de judecare teleologice, 82., Kant diferențiază între finalitatea externă, referitoare la un obiect ce este mijloc în vederea unui scop, și finalitatea internă, referitoare la un obiect a cărui realitate poate să nu fie scop ce devine mijloc
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]