1,213 matches
-
Tolstoi, cu Cioran, cu Caragiale... Ce i-ai spune lui Kafka? Ce i-ai spune lui Cioran? Dar lui Caragiale? Dar lui Seneca? Cred ca i-aș asculta, pe fiecare. Am un uriaș talent de ascultător, o curiozitate vie pentru interioritatea celuilalt. Pe urmă ar putea veni în mod firesc și întrebările. Poezia ta e, în multe secvențe, încărcată de fior mistic, de căutarea revelației... Nu am nici un merit pentru asta, scriu ceea ce simt, mai bine-zis scriu ceea ce îmi este dictat
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
română. Eu consider însă că sunt scriitor român pentru că enclava mea - chiar și o carte a mea o denumește drept Casa melcului - este limba pe care am luat-o cu mine precum melcul își ia casa cu el - acolo ființează interioritatea și creativitatea mea. Sigur că la un moment dat eziți - țara se tot îndepărtează și în mare măsură te-a îndepărtat - dacă nu e cazul ca domiciliul trecut în acte să devină, fie și parțial, un mod de a te
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2203_a_3528]
-
rătăcind pe apă și pe uscat, coborând în adâncuri pe spinarea unui delfin sau zburând prin văzduh încălecat pe o uriașă pasăre albă. Călătoria în jurul pământului este pentru Charles Watkins și o călătorie în propria lume imaginară, o experiență a interiorității. Pe cât de liber se simte omul interior în călătoriile sale fantastice, pe atât de violente sunt încercările medicilor de a-l face captiv în propria lor realitate: „DOCTORUL Y: Ești internat în Spitalul Central, ești în pat și ești sub
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2195_a_3520]
-
această expresie, „a deține sens“, este destul de ambiguă. Ea sugerează existența unui nivel ascuns ce așteaptă să fie adus la lumină: sensul stă acolo, sigur și nemișcat, până când cineva destul de abil îl face manifest. Ca și cum orice lucru ar deține o interioritate, un adânc al său. Ca și cum ceea ce se arată într-un anume fel nu ar fi deloc ceea ce se arată. O astfel de credință, adânc insinuată în modul nostru de a gândi, nu poate fi ușor clătinată. Pe de altă parte
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
un progres tehnic de apreciat. Protejarea de zgomote e și ea bună. Dar dacă zgomotul îi survine individului tocmai prin căști? În plus, cel ce poartă căștile bănuiesc că are impresia că toată lumea dansează pe muzica lui. Gregaritatea și absența interiorității; iată câteva caracteristici ale primitivismului. Asemenea unor niște conștiințe incomplete care nu-și găsesc împlinirea decât comunicând continuu între ele. Împlinirea pe care indivizii o pot simți în gașcă dă seama de o lipsă de interioritate, fiind un atavism. Toți
Din alchimia unei existenţe. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1406_a_2648]
-
lui. Gregaritatea și absența interiorității; iată câteva caracteristici ale primitivismului. Asemenea unor niște conștiințe incomplete care nu-și găsesc împlinirea decât comunicând continuu între ele. Împlinirea pe care indivizii o pot simți în gașcă dă seama de o lipsă de interioritate, fiind un atavism. Toți avem un primitivism latent în noi ce reușește să răbufnească în momentul în care ne simțim în interiorul unui grup, a unei mase de oameni. Pe stadioane până și cei care și-au demonstrat dezvoltarea intelectuală se
Din alchimia unei existenţe. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1406_a_2648]
-
de existența unei singurătăți în doi). Prefer însă bărbatul bețiv femeii acre; e mai ușor de suportat. Căința este apanajul celor puternici; gesturile celor slabi sunt umbrite de frică. ٭ Emmanuel Lévinas sugerează că locuința joacă un rol important în constituirea interiorității, în constituirea eu-lui. Ceea ce înseamnă că există o strânsă legătură între casă și egoism. Pe linia reflexivității, putem spune că deseori în casa sa omul se vede pe sine; adică locuința ca imagine de sine. Dacă luăm în considerare legătura
Din alchimia unei existenţe. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1406_a_2648]
-
legătură între casă și egoism. Pe linia reflexivității, putem spune că deseori în casa sa omul se vede pe sine; adică locuința ca imagine de sine. Dacă luăm în considerare legătura dintre intimitatea pe care o asigură locuința și propria interioritate (psihicul), ideea este pertinentă. Numai că, prin consecințele ei, ideea este situată undeva la suprafața lucrurilor; ori este valabilă doar pentru un anumit interval, la o anumită categorie de oameni la care interioritatea nu depășește "adâncimea" propriei locuințe. Posesia casei
Din alchimia unei existenţe. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1406_a_2648]
-
pe care o asigură locuința și propria interioritate (psihicul), ideea este pertinentă. Numai că, prin consecințele ei, ideea este situată undeva la suprafața lucrurilor; ori este valabilă doar pentru un anumit interval, la o anumită categorie de oameni la care interioritatea nu depășește "adâncimea" propriei locuințe. Posesia casei și "posesia" corpului propriu: pe ambele le locuim. Nu în aceeași măsură și nu în același fel. (Sloganul "Ești ceea ce mănânci!" vrea să dea seama de un anume fel de a locui corpul
Din alchimia unei existenţe. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1406_a_2648]
-
este "mai exterioară" decât bărbatul; existența ei este construită în mai mare măsură pe ambianța pe care și-o creează în jurul ei, ce o învăluie devenind Ea. Casa, copiii, familia, sunt cumva o parte din ea, un interior dezvăluit, o interioritate exterioară. Astfel, își construiește profunzimea ființei sale în afară, sub ochii bărbaților, deseori fără ca aceștia s-o zărească. Din perspectiva unității conștiință-corp am putea spune că o "bună gândire" este condiționată și de o bună digestie? Sau dimpotrivă? (A se
Din alchimia unei existenţe. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1406_a_2648]
-
interiorul" unei limbi pentru a-i lărgi orizonturile și, odată cu asta, pentru a deschide noi posibilități gândirii. Deși par exteriori, uneori aflându-se așezați undeva sus (ori jos, în funcție de opțiunile personale), ei se situează în interiorul omenirii, "mai interiori" decât orice interioritate. Unii filosofi joacă rolul de puncte de referință într-un dublu sens: prin importanța operei lor dar și (mai ales) prin faptul că creează un câmp de înțelesuri comune pentru alții gânditori, ei dând cumva "cuvinte" limbajului filosofic (uneori chiar
Din alchimia unei existenţe. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1406_a_2648]
-
când El, în Fiul său a gustat moartea.“ Prin urmare - reconfirmă el intuiția lui Victor Goti din Ceață - nu novela sau roman pe temeiuri obiective, ci nivola sau riman (cum am echivalat eu în românește) ca o sondă lansată în interioritate, către „omul dinăuntru“. Spre a nu neglija nici teoria propriu-zisă a romanului, subalternă totuși, din punctul meu de vedere, celei ontologice, voi enumera pe scurt câteva din vederile lui Unamuno în acest domeniu așa cum rezultă din sincopatul său eseu biografico-romanesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
o marionetă, un homunculus mecanic, e nevoie să o spinteci, trebuie să deschizi capacul ceasornicului. Dar un om istoric, un om adevărat, un actor în drama vieții, un personaj de roman? El își poartă măruntaiele pe față. Sau, altfel spus, interioritatea lui - intranea -, ceea ce are înăuntru, îi este exterioritatea - extranea -, ceea ce e în afară; forma lui îi este fondul. Și iată de ce orice expresie a unui om istoric adevărat e autobiografică. Și iată de ce un om istoric adevărat nu are capac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
eh, iarna era o poezie: frig umed și prietenii calde, dimineți în care scriam la romanul meu Povestiri despre Cadmav. Dacă sunteți curioși despre el, nu îl căutați că nu s-a mișcat decât din sertar în calculator. Iarna era interioritate și peșteră. Era solidaritate și igrasie. Iarna iubeam mai mult, fiindcă altfel ne pierdeam mințile. Ce am făcut cu intelectul nostru la vremea aceea? La o altă scară, cam ce au făcut și Jowida și Walizada în Kabul. L-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
alunecarea lunii pe cer și sunetul de corn nu însă ca elemente ale purei cunoașteri, ci ca entități care, prin faptul că se află în mișcare înlesnesc eliberarea de lumea din afară prin transformarea ei din concretitudine și exterioritate, în interioritate, și anume, mișcare sufletească având mers indefinit inefabilul, care pare a nu sfârși niciodată. Este o supremă stare filozofică, și anume, metafizică. * Martin Heidegger vorbește, pe drept cuvânt, de "poetul-gânditor", denkender Dichter precum Pindar, Shakespeare, Hölderlin, Eminescu, Tagore și de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
frazelor muzicale, întregul poem devine o piesă simfonică. Pe inefabilul melodicității, se desfășoară tensiunile spațiale, temporale și cele ideatice, intim intricate cu ritmurile naturii, ale universului. În melodicitatea poemului, cititorul întâlnește calitatea receptivă cea mai nemijlocită, căci muzica însemnează armonizarea interiorității noastre, a sufletului nostru "ideal" de care vorbește Hegel, cu faptul pur de a exista purtat la plenitudinea sa extatică, absolutizarea identificării eu-existență. Grecii recitau cuvintele însoțite de cânt. Dacă nu ar emana melodicitate, poemul ar fi perforat de cuvinte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
văzduhurile profunde ale sufletului, ecouri care continuă și după ce poemul s-a "încheiat", așa cum se întâmplă, de pildă, în Peste vârfuri, O, mamă..., Trecut-au anii..... Bolnav in al meu suflet etc. unde are loc eliberarea în spațiile abisale ale interiorității noastre aflată ea însăși, prin esență, în pururea mișcare. Un continuum spațio-temporal de mare mobilitate cu nesfârșită extindere inducând o mișcare sufletească și intelectivă de profund patetism desfășoară poezia Dintre sute de catarge, mișcare fără oprire din cauza dramaticei irezolvabilității spirituale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
să afirme: "Ignoramus et ignorabimus". Kant formulează concepția conform căreia ceea ce noi cunoaștem este creația aparatului nostru cognitiv subiectiv sensibilitate și intelect de care dispunem. Lucrul în sine" (das Ding an sich) rămâne incognoscibil. Și tot atât de necunoscut rămâne și sufletul, interioritatea noastră: "A te cunoaște pe tine însuți, este lucrul cel mai dificil", spunea încă în zorii filozofiei grecești, Thales din Milet. Nu putem afla limitele sufletului, pe ce drum am apuca, atât de adânc ele se afundă", afirma la rândul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
pe poeți pentru a-i afla idealitatea sfântă. Filozofia reușește rareori, poezia întotdeauna. Poezia ne deschide monada singurătății noastre și ne dă aripi pentru a ajunge la noi înșine: un poem ne dă elementele din care să construim propria noastră interioritate ireductibilă la oricare alta: o stare existențială al cărei unic conținut este o veșnicie aflată în exil, dar oricând putând locui pe cel care am putea fi, eliberat spre împlinire. Poezia întoarce fața clipei tale către frumusețea pe care tu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
perfect neinteligibil. Ambiguitatea este exprimată în primul rând prin opoziția dintre mișcările rapide și mișcările lente ale compozițiilor sale. Secvențele pline de vioiciune allegro, presto sunt chemate să ascundă, să mascheze un mister din andante sau adagio, aflat abisal în interioritatea inefabilă a compozitorului. Evident, oricum muzica este mută, aparține necuvântului, dar la diverși alți compozitori secvențele lente apar mai explicite, mai puțin secrete. La Mozart însă există o neliniște, o tensiune obsedantă a întrebărilor fără răspuns, un fluid melancolic până la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
titlu din Maupassant, publicată de (Alexandru) Claudian — prezintă o altă ipostază a derealizării lumii. De astă dată, „agentul fantastic” menit să o distrugă este un monstru singuratic, un mutant a cărui viață de o perfectă „uniformitate” e compensată printr-o interioritate sadică, printr-un demonism latent: „În odaia mică (...) visează întunecat sadisme. Singur, se înfundă în gîndurile sale, își rumegă himerele (...). Și astfel se clădește în juru-i o lume fantastică, cu contururi nestatornice, o lume al cărei centru e el, lume
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
pregătim cu o sută de ani mai înainte cărțile și legile, pentru ca atunci, la vremea potrivită, nevoile și gusturile să fie altele!” (nr. 62). Appendix: Ion Vinea, arta abstractă și legitimarea ei folclorică Refuzul „logicii” și al „anecdotei”, adîncirea în interioritate și subconștient, respingerea „imitării naturii” în favoarea „creației autonome” (nonreferențiale) sînt elemente care îl apropie pe Ion Vinea de abstracționismul cubist și constructivist, fapt evident cu precădere în comentariile sale despre plastică. „Note de pictură“ - primul său text despre pictura nonfigurativă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Vinea semnalează mai întîi o problemă de receptare: „arta nouă” nu se cere a fi interpretată (în sensul explicării sau al descifrării): ea își este suficientă sieși, avînd caracterul unei construcții intelectuale subiective, ideale și autonome, marcată de adîncirea în interioritate și de refuzul programatic al oricărei referențialități „exterioare”: „Dificultatea stă în deprinderea publicului de a considera lucrările pictorilor noi ca pe un rebus de descifrat, în loc de a le lua drept ceea ce sînt: creațiuni strict subiective, construcțiuni intelectuale în care nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
paginile revistei. În nr. 57-58 este reprodus textul lui Miguel de Unamuno, „Împotriva realismului“. Mesajul său intră în rezonanță cu concepția antimimetică a lui Ion Vinea și a celor de la Contimporanul: „realitatea” nu ține de imaginea exteriorității lumii, ci de interioritatea artistului, de trăirile interioare ale personajelor sale și ale cititorilor săi deopotrivă: „Realitatea în viața lui Don Quijotte nu sînt morile de vînt, ci uriașii. Morile erau fenomene, aparențe. Uriașii erau numenici și substanțiali. Visul, el e viață, realitate, creațiune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
proiectează, care i se potrivește, care apare ca viață dar care nu este niciodată, în această apariție sub care ni se oferă și în conținutul manifest al acestei apariții, apariția proprie a vieții înseși, adică autorevelarea sa în sfera de interioritate radicală a subiectivității absolute. Irealitatea artei este așadar de principiu, ea este legată de faptul că viața care se afirmă pe sine în mod indefinit, neavând nici o legătură cu lumea, nu poate să o creeze în ea ci doar dincolo de
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]