1,000 matches
-
autorului ca autoritate textuală este teoretizată și de reprezentanții grupului Tel-Quel. Astfel, Pleynet a deconstruit ideea unui "autor" care semnează o "operă", arătând că este vorba despre un text care semnează cu un nume, la fel cum Houdebine, susținând teza intertextualității, consideră că, de fapt, un text se semnează cu un alt text, și nu cu un simplu nume. Baudry, pe de altă parte, dezvoltă un nou concept pornind de la situația autorului, cel de scriitură a-cauzală, "caracterizată mai întîi prin
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
vedere textual cititorul nu este privit ca fiind un individ real, ci ca un "om fără istorie, fără biografie, fără psihologie", el este totuși un depozitar al tuturor urmelor scriiturii, un spațiu în care textele își pot găsi propria lor intertextualitate. Se observă așadar mutația centrului de greutate de la un autor absent la un cititor intertextual care pare a reîncarna ideea unității operei, din moment ce este privit ca un nucleu în care nu se pierde nimic din articulațiile unei scriituri. Barthes declară
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
literar-filosofic din care fac parte, teoreticienii pe care i-am avut în vedere ajung, totuși, la o serie de concluzii similare, conturând astfel un portret coerent al scriiturii actuale. Diminuarea importanței autorului ca instituție, rolul decisiv în formarea sensului acordat intertextualității, autoreferențialitatea și autoreflexivitatea limbajului sunt trăsăturile recunoscute ale scriiturii asupra cărora s-a format un fel de "acord" tacit. Studierea acestui concept deschide posibilitatea realizării concrete a unui deziderat teoretic postmodern, acela al alăturării genurilor și formelor literare și al
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
caracteristicile discursivității. Dacă modernismul punea acentul pe creație, ce presupunea la rândul ei sinteza, precum și înscrierea strictă într-un gen, scriitura postmodernă se bazează pe deconstrucție, ce are drept țel jocul semnificanților care valorizează lipsa granițelor dintre texte sau discipline (intertextualitatea). Discursul modern era în special narativ, prezentând o "grande histoire", conținând ierarhia și presupozițiile profunzimii, ale straturilor de înțeles și ale semnificatului central. Discursul postmodern este în mare măsură anti-narativ, axându-se pe "petites histoires" locale, pe epuizarea și anarhia
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
practică postmodernă pune sub semnul întrebării noțiunile de consens sau de autoritate auctorială, cititorul este invitat să se implice în procesul scrierii propriului său text. Autoreflexivitatea este o altă trăsătură distinctă a discursivității actuale ce subevaluează referențialitatea limbajului, potențând spațiul intertextualității. Conștientizarea discursului ca discurs prin considerarea lui ca realitate primară a determinat ca referința să cunoască cinci direcții, toate intersectându-se în textul însuși: autoreferința, referința intratextuală, intertextuală, extratextuală textualizată și referința hermeneutică 326. Pentru că nu se mai poate vorbi
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
preocuparea accentuată pentru pluralitatea vocabularelor, a jocurilor de limbaj, a practicilor discursive. Pentru Lyotard, limbajul nu mai surprinde semnificația lumii, și, la fel ca în concepția lui Derrida, discursul se reflectă și se investighează pe sine ca discurs și doar intertextualitatea mai poate crea sensul, prin intermediul relațiilor dintre texte. Intertextul sau colajul sunt experimente care au deja vechime în teoria și practica discursivă, iar teoretizarea simulacrelor și simulării vine să se așeze în spațiul defectuos dintre lume și scriitură. Descoperirea "structurilor
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
Problema scriiturii ca economie și producere axată mai degrabă pe rolul semnificantului, avatarurile barthesiene de surprindere a scriiturii între alte noțiuni ca text, discurs, scriere, sau ale diminuării instituției autorului, incursiunile semiotice ale Juliei Kristeva ce vor contura conceptul de intertextualitate ca "indice al modalității în care un text citește istoria și se inserează în ea", sunt doar câteva exemple ale unor teme care se regăsesc și în lucrările lui Jean Baudrillard. Mișcarea tel-quel-istă, prin asumarea psihanalizei, marxismului și a experiențelor-limită
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
semn: obiectul-semn este "apropriat, deținut și manipulat de către subiecții individuali drept semn, adică drept diferență codată. Acesta este obiectul de consum și el este întotdeauna obiect al relației sociale abolite, reificate, "semnificate" într-un cod"359. Ca și în cazul intertextualității, Baudrillard consideră că pentru obiectele-semn ale consumului, sensul și valoarea lor nu provin din relaționarea subiect subiect sau subiect obiect, ci din relaționarea diferențială cu alte semne; obiectul-semn sau marfa-semn sunt înscrise în relații sociale și în ierarhii valorice ale
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
opticii și ustensilelor discursive și retorice. Dacă schemele moderne binare, structurate și bine fundamentate aveau pretenția de a se referi la realitate și de a o explica, discursul postmodern se evidențiază prin raportarea la alte texte decât la referenți externi, intertextualitatea introducând o anumită indeterminare și relativitate discursive. În acest stadiu, Baudrillard își va dezvolta propriul concept de teorie, bazată pe violență interpretativă, sfidarea regulilor, ironie și radicalizarea gândirii. Sunt din ce în ce mai numeroase studiile despre media, cultură, simulare, sexualitate, modă, în timp ce subiectele
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
nu este niciodată absolut prezent în afara unui sistem de diferențe"559. Inflația limbajului trimite la o ruptură între lucruri și cuvinte: nu există nici un înțeles dincolo de limbaj, discursul fiind despărțit de lume, astfel încât sensurile se creează reciproc în spațiul denumit intertextualitate. "Inflația limbajului" a fost sesizată și de Baudrillard, care a intenționat să aplice această caracteristică limbajului însuși exponențializarea inflației în chiar interiorul limbajului ia forma seducției care conduce la indiferențierea și chiar eliminarea sensurilor. Pentru Michel Foucault, de asemenea, sciziunea
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
și o anihilare a câmpului fertil al ideilor (în termeni baudrillardieni, este doar un "simulacru" de discurs filosofic) sau doar o radicalizare ce-i denotă, dimpotrivă, vitalitatea? La prima vedere, discursul postmodern pare a fi circular, iar inflația limbajului și intertextualitatea pot conduce la autoreflexivitate și, într-o anumită măsură, la autosuficiența textelor sale. Multe reacții în legătură cu postmodernismul au fost și continuă să fie foarte critice, considerându-se că ideile sale nu sunt suficient de productive pentru a rezista și a
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
ordinea scoaterii din sac...” Procedeele nu dispar, tehnica de construcție nu este repudiată; arta și noțiunea de frumos continuă să organizeze opera de artă, îmbrăcând însă forme și convenții de semn schimbat. În noua paradigmă ele se numesc colaj, montaj, intertextualitate (citatul, afișul, reportajul etc. impulsionează acum inspirația poetului), iar produsul acestei arte combinatorii se apropie de obiectele ready-made ale lui Duchamp și de happening art. Atâta timp cât creația în sine nu se mai poziționează în centrul de interes al autorului, iar
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286653_a_287982]
-
într-o formă sau gen (?) "european". O altă încercare majoră, în limitele teoretizării noțiunii de "auctoritate", a fost făcută − în general, tot de către filologi, cei mai buni cititori ai manuscriselor accesibile deocamdată doar lor −, pentru a scoate în avanscenă mecanismul intertextualității, tipic pentru culturile medievale. La care vârstă a lor însă, intertextualitate aplicabilă căror tipuri de scrieri și, mai ales, în ce scop? Răspunsurile indecise și chiar absența acestora au slăbit forța de reprezentare "literară" a multora dintre scrierile cotate foarte
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
limitele teoretizării noțiunii de "auctoritate", a fost făcută − în general, tot de către filologi, cei mai buni cititori ai manuscriselor accesibile deocamdată doar lor −, pentru a scoate în avanscenă mecanismul intertextualității, tipic pentru culturile medievale. La care vârstă a lor însă, intertextualitate aplicabilă căror tipuri de scrieri și, mai ales, în ce scop? Răspunsurile indecise și chiar absența acestora au slăbit forța de reprezentare "literară" a multora dintre scrierile cotate foarte înalt, în cultura veche românească, nu copleșitor de bogată și, de
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
arăta atât de interesat, cu atât mai puțin de istoria ideilor politice. Să fi simțit capcana unei metode-spirale care, de fapt, nu mai ducea nicăieri? Textele însele pesemne că au devenit neinteresante în ce privește caracterul lor unitar (care unitate impecabilă?, din moment ce intertextualitatea începe să pălească abia cu Cantemir și se "gripează" odată cu Budai-Deleanu), coerența lor indiscutabilă de până atunci și mai ales puritatea lor stilistică și de "gen". Ele se sparg precum oglinzile, iar cioburile redau fragmentar în primul rând chipul istoricului
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
Voicu Bugariu, Analogon, București, 1981, 181-185; Dobrescu, Foiletoane, II, 93-100; Moraru, Semnele, 209-213; Tomuș, Mișcarea, 247-250; Simuț, Diferența, 142-145; Ciobanu, Opera, 236-240; Gheorghiu, Reflexe, 22-28; Manolescu, Arca, III, 233-241; Laurențiu Ulici, Confort Procust, București, 1983, 209-211; Liviu Petrescu, Roman și intertextualitate, ST, 1984, 12; Manea, Contur, 53-56; Titel, Cehov, 187-190; Condurache, Portret, 23-25; Iorgulescu, Prezent, 219-221; Braga, Sensul, 173-178; Cristea, Fereastra, 251-257; Holban, Profiluri, 287-298; Rotaru, O ist., III, 843-850; Regman, De la imperfect, 71-83; Crohmălniceanu, Al doilea suflu, 114-121; Holban, Literatura
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289687_a_291016]
-
antologic din Nea Gică pe urmele lui Edith Piaf, ce amintește de începutul celebru al unui roman de Melville („Call me Ishmael”). Textul mai trimite, serios ori parodic, la Biblie, la Eminescu, la cultura „joasă”, îmbină „experiența” prozaicului și a intertextualității, a onirismului (sau a realismului magic), a grotescului și a absurdului, într-o pornire spornică de a demitiza literatura și limbajul. SCRIERI: Tablou de familie (în colaborare), București, 1995; Bucla, București, 1999. Repere bibliografice: Ioana Pârvulescu, „Șase!”, RL, 1995, 35
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285769_a_287098]
-
și numai un pic -/ în inima celui desenat.// Desenează altceva./ Desenează ceva ce n-are inimă./ Să zicem: o femeie scriind.// Căci spune chinezoaica: În meditație sunt ca o fiară».” Romanul Cubul de zahăr (1991) îmbină formula sadoveniană tradițională cu intertextualitatea postmodernă prin prezența auctorială a naratorului. Narațiunea este axată pe contrastul dintre proiecția utopică a visurilor și aspirațiilor adolescentine ale protagonistului, Sava (cubul de zahăr este simbolul armoniei, purității, „dulceții vieții” și perfecțiunii morale), și perspectiva antiutopică pe care o
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288913_a_290242]
-
are stofă de adevărat prozator”), Nicolae Manolescu („ilustrează admirabil procedeul realismului cu ochiuri mici de plasă”), Mircea Nedelciu („Un talent într-adevăr de excepție în proza momentului”). Alcătuite mai ales din proze scurte, scrierile lui P. etalează variate procedee (palimpsest, intertextualitate, autoreferențialitate, introspecție), adaptate cu ingeniozitate situațiilor-context și transpuse într-un stil plin de naturalețe epică. Tematica aleasă, definită în general de patru coordonate - ratarea, vinovăția, moartea, însingurarea -, nu conduce spre recurențe obositoare, prozatorul având capacitatea de a prezenta de fiecare
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288791_a_290120]
-
de traducerile în germană (este cazul și al traducerii lui Silvestru Octavian Isopescul, apărută la începutul secolului trecut), cele de azi sunt influențate de traducerile din limbi de largă circulație, așa încât avem de a face cu o formă specifică de intertextualitate, care creează dificultăți analistului. Așa cum am arătat, cartea Monicăi Broșteanu abordează un subiect care prezintă interes pentru mai multe domenii de cercetare. Pentru a acoperi cum se cuvine această problematică interdisciplinara, studiul necesită cunoștințe de arabă, ebraica și aramaica, de
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
ale Bibliei și Coranului în limbi europene vechi și moderne, ceea ce îi dă posibilitatea să lărgească sfera comparației și să relativizeze opțiunile. Importantă lucrării pentru teoria traducerii ni se pare a constă și în relația pe care o stabilește cu intertextualitatea: „traducem” prin comentarii, traducem comentarii, traducem prin prisma altor traduceri. Așa cum apare evident și din lucrarea de față, problemele numelor divine din islam și din creștinism nu sunt numai probleme ale lingvisticii, ci și ale teologiei, ale studiului comparat al
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
de înțeles („Unul”, „Cel dintâi și Cel de pe urma”, „Creatorul”), dar de cele mai multe ori generează interpretări multiple și transferuri foarte variate în alte limbi. De aceea, orice înțelegere și, cu atat mai mult, orice traducere a acestor texte aduc în joc intertextualitatea. Traducătorul aflat în fața originalului nu se poate dispensa de o paletă cât mai variată de traduceri ale acestuia în diverse limbi și în primul rând în limba în care intenționează să-l traducă și el. Are nevoie de note și
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
viața prin mișcările repetitive ale ciclului mecanic prestabilit", "Verigi în lanțul genealogic al literaturii române a absurdului, Caragiale, Urmuz și Eugen Ionescu se definesc unii pe ceilalți ca într-o ecuație reversibilă, presupusă de "jocul cu mărgelele de sticlă" al intertextualității" etc. În structura de profunzime, studiul Un veac de caragialism argumentează perenitatea creației lui Caragiale și infirmă, adiacent, opinia negativă, exprimată de E. Lovinescu în eseul Caragiale "considerabil prin lungime și sinteză" cum însuși îl caracteriza -, publicat în "Convorbiri literare
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
a unei largi zone de răspândire a comicului atât în dramaturgia, cât și în proza noastră din secolul trecut, poate constitui punctul de plecare al unei astfel de lucrări sintetice. De asemenea, nu sunt lipsite de interes și importanță nici intertextualitățile care pot fi reperate în cadrul literaturii românești asociate absurdului, pe de o parte în interiorul triadei Caragiale-Urmuz-Eugen Ionescu, pe de altă parte, între scriitori precum Tudor Arghezi, Teodor Mazilu, Marin Sorescu și respectiva triadă. Iată de ce demersul nostru, de marcare a
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
dintre acestea precum și a factorului diacronic în funcție de care se poate determina și statutul acestui gen literar în diferite etape culturale. Din aceste motive s-a putut constata că atât definițiile formale, de tipul "formă de dialogism textual" (Bahtin), "formă de intertextualitate" (G. Genette) etc. care se limitează la raporturile strict textuale implicate, cât și definițiile pragmatice în care accentul este pus pe receptor ("parodia este o convenție creată de cititori și critici și nu de textele literare înseși"75), sunt completabile
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]