1,040 matches
-
austriacă, Galiția a fost guvernată direct de la Viena, birocrația austriacă (formată din germani și cehi germanizați) a aplicat în regiune o serie de reforme. Aristocrația locală a primit garanții cu privire la anumite drepturi, drepturi care au fost însă puternic îngrădite. Foștii iobagi au devenit supuși ai legii statului austriac, fiind scoși de sub dominația marilor moșieri. Țăranilor le-au fost garantate anumite libertăți personale, cum ar fi acela de a se căsători fără permisiunea moșierului. Obligațiile de muncă ale țăranilor au fost definite
Regatul Galiției și Lodomeriei () [Corola-website/Science/319632_a_320961]
-
teritoriu cunoscut sub denumirea de Bucovina. După anexarea Bucovinei de către Imperiul Habsburgic în anul 1775, localitatea Răstoace a făcut parte din Ducatul Bucovinei, guvernat de către austrieci, făcând parte din districtul Vijnița (în ). În anul 1848, comunitatea locală a sprijinit răscoala iobagilor bucovineni condusă de Luchian Cobiliță. După Unirea Bucovinei cu România la 28 noiembrie 1918, satul Răstoace a făcut parte din componența României, în Plasa Răstoacelor a județului Storojineț. Pe atunci, majoritatea populației era formată din ucraineni, existând și o comunitate
Răstoace, Putila () [Corola-website/Science/315618_a_316947]
-
sub denumirea de Bucovina. După anexarea Bucovinei de către Imperiul Habsburgic în anul 1775, localitatea Chiselițeni a făcut parte din Ducatul Bucovinei, guvernat de către austrieci, făcând parte din districtul Putila (în ). În anul 1848, comunitatea huțulă locală a sprijinit activ răscoala iobagilor condusă de Luchian Cobiliță. După Unirea Bucovinei cu România la 28 noiembrie 1918, satul Chiselițeni a făcut parte din componența României, în Plasa Putilei a județului Rădăuți. Pe atunci, majoritatea populației era formată din ucraineni. Ca urmare a Pactului Ribbentrop-Molotov
Chiselițeni, Putila () [Corola-website/Science/315650_a_316979]
-
sub denumirea de Bucovina. După anexarea Bucovinei de către Imperiul Habsburgic în anul 1775, localitatea Gura Putilei a făcut parte din Ducatul Bucovinei, guvernat de către austrieci, ca reședință a districtului Putila (în ). În anul 1848, comunitatea locală a sprijinit activ revolta iobagilor condusă de Luchian Cobiliță. La sfârșitul secolului al XIX-lea a funcționat aici un oficiu poștal. După Unirea Bucovinei cu România la 28 noiembrie 1918, satul Gura Putilei a făcut parte din componența României, în Plasa Putilei a județului Rădăuți
Gura Putilei, Putila () [Corola-website/Science/315653_a_316982]
-
ai Bucovinei în Parlamentul de la Viena au votat la 29 august 1848 pentru anularea fără răscumpărare a tuturor obligațiilor țărănești față de proprietarii funciari . În noiembrie 1848, la Adunarea populară de la Vijnița, Luchian Cobiliță a încurajat țăranii la revoltă, conducând răscoala iobagilor până în vara anului 1849, când țăranii au fost înfrânți de armată. În aprilie 1850, Luchian Cobiliță a fost arestat în orașul Verhovina din regiunea Ivano-Frankivsk. În urma torturilor pe care le-a suferit în închisoare, el s-a îmbolnăvit grav. A
Luchian Cobiliță () [Corola-website/Science/315664_a_316993]
-
din Bozies aflătoare lângă Giumelcis, ca tine de suszisa moșie numită Bozies și să culeagă (și) celelalte folosințe ale numitei bucăți de pământ de către dânșii spre pagubă să, în timp ce pricina dintre ei, ear pe cale de judecată și după aceea (dacă iobagii unguri și români din Nusfalau, Iaz și din Valcau și din Giumelcis) dar mai ales Tihomir voievodul din Iaz, și toți românii aflători sub voievodul acela Tihomir, s-au folosit de pământurile de arătura, livezile și pădurile precum și de toate
Cetatea Valcău () [Corola-website/Science/315033_a_316362]
-
Ungariei Ioan Sigismund, acesta dăruiește în anul 1564 domeniul cetății Valcau tot unui membru al familiei Banffy. Seria documentelor care atestă proprietarii domeniului cetății Valcau continuă în anii 1573, 1589, 1646, 1676, în ultimul an amintindu-ne și despre un iobag al cetății.19 În anul 1665 Hamza Pasă, din cetatea Oradea, trimite circa 500 de soldați care atacă și cuceresc cetatea Valcau în iarna aceluiași an. La acek moment cetatea n-avea apărare, ultimul căpitan al cetății fiind Teleky Mihaly
Cetatea Valcău () [Corola-website/Science/315033_a_316362]
-
ruși ai Basarabiei. Satul Divizia a fost fondat în anul 1818 de către soldați ucraineni și ruși, care au cerut ei înșiși "divizarea", adică stabilirea pe un teritoriul cu scopul de a-l apăra. Mai târziu, s-au stabilit aici țărani iobagi fugiți de pe moșii din provinciile Rusiei. În anul 1823 a avut loc sfințirea bisericii cu hramul "Sf. Arhanghel Mihail". În urma Tratatului de la Paris din 1856, care încheia Războiul Crimeii (1853-1856), Rusia a retrocedat Moldovei o fâșie de pământ din sud-vestul
Divizia, Tatarbunar () [Corola-website/Science/318505_a_319834]
-
noului stat România (numit până în 1866 "Principatele Unite ale Valahiei și Moldovei"). Satul Sărăria a fost fondat în anii '60 ai secolului al XIX-lea de către țărani fără pământ din Basarabia. Mai târziu, în sat s-au stabilit și țărani iobagi ruși fugiți de pe moșiile din Rusia. În urma Tratatului de pace de la Berlin din 1878, România a fost constrânsă să cedeze Rusiei sudul Basarabiei. În 1891 a fost deschisă școala parohială. În perioada de până la primul război mondial, s-au intensificat
Sărăria, Tatarbunar () [Corola-website/Science/318545_a_319874]
-
și găgăuzi din sudul Dunării, aceștia primind terenuri de la ocupanții ruși ai Basarabiei. Satul Noul-Caragaci a fost fondat în anul 1830 de către coloniști bulgari. Mai târziu, în sat s-au stabilit țărani moldoveni fără pământ din Basarabia și țărani ucraineni iobagi din Rusia. La începutul secolului al XIX-lea a fost construită în sat o biserică de lemn. În urma Tratatului de la Paris din 1856, care încheia Războiul Crimeii (1853-1856), Rusia a retrocedat Moldovei o fâșie de pământ din sud-vestul Basarabiei (cunoscută
Noul-Caragaci, Tatarbunar () [Corola-website/Science/318546_a_319875]
-
1813) și transformându-l într-o "gubernie" împărțită în zece ținuturi (Hotin, Soroca, Bălți, Orhei, Lăpușna, Tighina, Cahul, Bolgrad, Chilia și Cetatea Albă, capitala guberniei fiind stabilită la Chișinău). Satul Faraoani a fost înființat în anul 1832 de către țărani moldoveni iobagi fugiți de pe moșii, pe locul unei tabere a țiganilor nomazi. În urma Tratatului de la Paris din 1856, care încheia Războiul Crimeii (1853-1856), Rusia a retrocedat Moldovei o fâșie de pământ din sud-vestul Basarabiei (cunoscută sub denumirea de Cahul, Bolgrad și Ismail
Faraoani, Sărata () [Corola-website/Science/318593_a_319922]
-
1813) și transformându-l într-o "gubernie" împărțită în zece ținuturi (Hotin, Soroca, Bălți, Orhei, Lăpușna, Tighina, Cahul, Bolgrad, Chilia și Cetatea Albă, capitala guberniei fiind stabilită la Chișinău). Această localitate a fost înființată în anul 1810 de către țărani moldoveni iobagi fugiți de pe moșiile din Basarabia. Până în 1918 a purtat denumirea de Gura-Cilighider (în ). După Unirea Basarabiei cu România la 27 martie 1918, satul Satu-Nou a făcut parte din componența României, în Plasa Tatar-Bunar a județului Cetatea Albă. Pe atunci, majoritatea
Satu-Nou, Sărata () [Corola-website/Science/318617_a_319946]
-
1813) și transformându-l într-o "gubernie" împărțită în zece ținuturi (Hotin, Soroca, Bălți, Orhei, Lăpușna, Tighina, Cahul, Bolgrad, Chilia și Cetatea Albă, capitala guberniei fiind stabilită la Chișinău). Satul Manja a fost înființat în anul 1860 de către țărani moldoveni iobagi fugiți de pe moșii. După Unirea Basarabiei cu România la 27 martie 1918, satul Manja a făcut parte din componența României, în Plasa Volintiri a județului Cetatea Albă. Pe atunci, majoritatea populației era formată din români, existând și o comunitate mare
Manja, Sărata () [Corola-website/Science/318615_a_319944]
-
în 1813) și transformându-l într-o "gubernie" împărțită în zece ținuturi (Hotin, Soroca, Bălți, Orhei, Lăpușna, Tighina, Cahul, Bolgrad, Chilia și Cetatea Albă, capitala guberniei fiind stabilită la Chișinău). Satul Păuleni a fost înființat în anul 1822 de către țărani iobagi ruși fugiți de pe moșiile din provinciile Herson și Poltava. După Unirea Basarabiei cu România la 27 martie 1918, satul Păuleni a făcut parte din componența României, în Plasa Volintiri a județului Cetatea Albă. Pe atunci, majoritatea populației era formată din
Păuleni, Sărata () [Corola-website/Science/318616_a_319945]
-
рственные крестья́не) a fost o clasă socială specială din secolul al XVIII-lea - prima jumătate a secolului al XIX-lea din Imperiul Rus. În anumite perioade, țăranii statului au format până la jumătate din populația ocupată în agricultură. Spre deosebire de iobagi, țăranii statului se bucurau de libertate personală, deși erau legați de moșie. Țăranii statului au fost înființați prin ucazul împăratului Petru cel Mare. Au fost transformați în țărani ai statului agricultorii care nu fuseseră iobăgiți deja din regiunile siberiene, ale
Țărani ai statului () [Corola-website/Science/318655_a_319984]
-
inferior al Volgăi și al zonei pre-uraliene. Numărul țăranilor statului a crescut odată cu confiscarea proprietăților bisericii ruse (în special în timpul domniei Ecaterina a II-a, din noile teritorii cucerite (Tările Baltice, Ucraina, Belarus, Crimeea, Caucaz), ale cazacilor ucraineni, a satelor iobagilor polonezi și a altora. Ca urmare, în secolul al XVIII-lea, proporția țăranilor statului în cadrul populației agricole a crescut de câteva ori, în special ca urmare confiscărilor proprietățior bisericești. În a doua jumătate a secolului al XVIII-lea a avut
Țărani ai statului () [Corola-website/Science/318655_a_319984]
-
mai târziu în bani). În prima jumătate a secolului al XIX-lea, obligațiile țăranilor statului au variat de la 7,50 la 10 ruble de persoană pe an. Situația țăranilor statului era mai grea din multe puncte de vedere decât a iobagilor. Dacă moșierii, chiar și cei mai lipsiți de omenie, erau interesați din motive economice în apărarea vieții și sănătății țăranilor de pe pământurile lor, marea masă a funcționarilor publici nu erau interesați în niciun de starea materială și fizică a țăranilor
Țărani ai statului () [Corola-website/Science/318655_a_319984]
-
muncă. În schimb, țăranii statului aveau permisiunea să efectueze comerț cu amănuntul și cu ridicata, să dechidă ateliere meșteșugărești și să ocupe „terenurile nelocuite”, adică terenuri care nu se aflau în proprietatea moșierilor și prin urmare nu erau locuite de iobagi. Ca urmare a crizei de terenuri agricole și a creșterii obligațiilor către stat, la începutul secolului al XIX-lea a avut loc un proces profund de sărăcire a țăranilor statului. Înrăutățirea situației lor a dus la izbucnirea unei serii de
Țărani ai statului () [Corola-website/Science/318655_a_319984]
-
radicale în lumea satului nu au putut avea loc decât odată cu abolirea iobăgiei. Marii proprietari de pământ s-au opus neîncetat oricăror reforme în domeniu, temându-se că îmbunătățirea situației țăranilor statului avea să creeze un exemplu contagios pentru țăranii iobagi. Moșierii aveau fără îndoială motive întemeiate de neliniște, de vreme ce Kiseleff a avunt intenția declarată să împuternicească Ministerul Proprietății Statului să intervină în relațiile dintre marii proprietari de pământ și țăranii iobagi. Datorită opoziției puternice a moșierilor, această inițiativă a lui
Țărani ai statului () [Corola-website/Science/318655_a_319984]
-
statului avea să creeze un exemplu contagios pentru țăranii iobagi. Moșierii aveau fără îndoială motive întemeiate de neliniște, de vreme ce Kiseleff a avunt intenția declarată să împuternicească Ministerul Proprietății Statului să intervină în relațiile dintre marii proprietari de pământ și țăranii iobagi. Datorită opoziției puternice a moșierilor, această inițiativă a lui Kiseleff nu a fost pusă niciodată în practică Cu toate acestea, în redactarea legilor care au dus la abolirea iobăgiei în Rusia (1861) s-a ținut seama de experiență dobândită în timpul
Țărani ai statului () [Corola-website/Science/318655_a_319984]
-
au fost absorbire de orașe sau satele statului. În guberniile răsăritene au mai rămas câteva așezări militare locuite de soldați-agricultori, dar care nu se mai deosebeau cu nimic de țăranii statului (государственные крестьяне, țărani cu statut intermediar, între cel de iobag și cel de țăran liber). La începutul secolului al XIX-lea, în epoca războaielor napoleoniene, a apărut necesitatea organizării în guberniile interioare a numeroase așezări militare. Inițiativa fondării noii serii de așezări militare i-a aparținut țarului Alexandru I, care
Așezare militară () [Corola-website/Science/318645_a_319974]
-
a fost Ignat Nekrasov, acesta dând numele grupului de cazaci. Kubanul era în acea perioadă sub conducerea Hanatului Crimeii. În anii care au urmat, primului grup de nekrasoviți li s-au adăugat alți refugiați din regiunea cursului fluviului Don și iobagi ruși fugiți de pe moșii. Nekrasoviții erau credincioși de rit vechi. Nekrasoviții s-au așezat la început pe malul drept al râului Bolșaia Laba, aproape de vărsarea sa. Mai târziu, majoritatea, inclusiv Ignat Nekrasov, s-au mutat în Peninsula Taman, unde au
Cazaci nekrasoviți () [Corola-website/Science/318806_a_320135]
-
polonizat și o parte a trecut la catolicism. Țărănimea ruteană a rămas însă preponderent ortodoxă, ceea ce a dus la apariția unor tensiuni religioase și sociale. Țăranii ruteni (ucraineni, dar și de alte naționalități), care au fugit pentru a nu ajunge iobagi, au devenit cunoscuți cu numele de cazaci. Aceștia din urmă și-au câștigat un renume de războinici aprigi. O parte a cazacilor (cazaci înregistrați) a fost angajată de statul polono-lituanian pentru apărarea granițelor sud-estice împotriva tătarilor și pentru asigurarea unui
Istoria Ucrainei () [Corola-website/Science/318793_a_320122]
-
înainte de 1648 și după această dată să ducă o politică independetntă. Ivan Mazepa a stabilit o relație personală foarte strânsă cu mitropolitul Varlaam Iasinski (în scaun între 1690-1707). Mazepa a întărit biserica prin donații în bani, terenuri și sate de iobagi. Mazepa a finanțat contruirea mai multor biserici în Kiev și pentru restaurarea unora vechi și modificare lor conform canoanelor arhitectonice ale barocului ucrainean.. Structura socială a Hetmanatului era formată din cincin grupuri: nobilimea, cazacii, clerul, orășenii și țăranii. Nobilimea a
Hetmanatul Căzăcesc () [Corola-website/Science/318880_a_320209]
-
familii nobiliare care respinseseră polonizarea și mica nobilime care se alăturaseră cazacilor în lupta împotriva polonezilor) cu ofițerimea căzăcească în ascensiune. Nobilii loiali Hetmanatului, spre deosebire de aristocrații polonezi, ale căror proprietăți fuseseră redistribuite ucrainenilor, își păstaseră privilegiile, pământurile și satele de iobagi. Vechea nobilime și noua clasă a ofițerilor cazaci au fost numiți „Distinșii tovarăși militari”. Astfel, natura statutului nobiliar a fost schimbată în mod fundamental, nemaifiind ereditar, depinzând în schimb de loialitatea față de statul căzăcesc. În timp însă, pământurile ofițerilor cazaci
Hetmanatul Căzăcesc () [Corola-website/Science/318880_a_320209]