1,046 matches
-
a-și cinsti vechea zicală: „Șvabul Își așază pruncul pe sită și-i dorește să nu moară pînă nu va vedea tot atîtea țări cîte găuri sînt În ciur.“ Au luat drumul străinătății deoarece În acele vremuri țăranul german era iobag, nu avea dreptul de a se căsători fără aprobarea stăpînului și fără a deține o casă. I se propunea acum șansa de a se răscumpăra și a deveni proprietar liber pe o bucată de pămînt generoasă, departe, În est, dar
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
de zile cu căruțele. Apa nepotabilă din pustă i-a făcut pe mulți să-și cheltuie florinii pe bere și pe vin, pe alții Însă i-a prăpădit de-a dreptul. Cei rămași au fost așezați În satele părăsite de iobagii din comitatele Carei și Sătmar. Bucuroși cei ce dădeau peste o cocioabă pustie la fața locu lui, fiindcă alții se vedeau nevoiți a Înjgheba un adă post din ce găseau. Chiar În toamna aceluiași an, 1712, orașul Ulm era plin
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
cea mai faimoasă mireasă din Întreg ținutul Sătmarului, cine nu auzise de ea? Părintele se consola Însă cu faptul că În biserica sa Începuse, chiar În secolul durării ei, cariera strălucită a lui Tamás Bakócz de Ardud. Era fiul unui iobag, rotarul satului, dar, Între altele, și datorită prețuirii arătate de Matei Corvin, a ajuns arhiepiscop de Strigonium și, implicit, primat al Ungariei. După moartea papei Iuliu al II-lea, puțin lipsise să fie ales În scaunul Sfîntului Petru. Despre el
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
un clopot de sticlă de pus peste brânză. Așa mă epuizam eu pe mine, dar cu toate astea nu eram niciodată golit, mai scriam, ce-i drept, cu propria-mi mână, dar între timp nu mai eram decât unealtă și iobag al personajelor mele, mai cu seamă al unuia, care - habar n-am de ce - se numea Oskar. În general, sunt puține lucruri pe care știu să le spun despre cum s-a născut sau se naște ceva; dacă nu cumva ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
gospodărești. Regimul ăsta prosperând cu timpul, tirania lui crește, explică Nory. - Da!. Dar e un fel de teamă curioasă în devotamentul Linei!. De ce să se teamă?. Am băgat bine de seamă. Are anume momente când zelul ei pare silnic și iobag. . . De ce iobăgie?. . . La Mehadia, când am cunoscut-o, era veselă și odihnită. Era singură!. Ciudat!. . . Tramvaiul, strigă Mini, cu o voce mică, das desperată; 15 fugea după cotitură. Consultă ceasul și se liniști; gerul parcă mai slăbise, un \est-mînt de
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
nu putea să joace ilegaliști, țărani răzvrătiți, proletari indignați, secretari de partid Înțelepți. Ce purificatoare “neputință”! L-am văzut, odată, prost distribuit - În Firs din Livada. El nu era pentru Firs, ci pentru Gaev! Nu pui nobilul, În rol de iobag! Dacă ar fi să-i reproșez ceva, desigur, regret că nu avea profunzime...Dar cine e perfect, pe lumea asta imperfectă?!... Șeptilici (ce nume nepotrivit!) a avut o viață spectaculoasă: cît e adevăr, cît - legendă, a fost copil din flori
JURNAL TEATRAL by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1611_a_3004]
-
biblicelor sânte, profețiilor amare, Adevăr scăldat în mite, sfinx pătrunsă de-nțeles; Munte cu capul de piatră de furtune detunată, Stă și azi în fața lumii o enigmă n-esplicată Și veghiaz-o stâncă arsă dintre nouri de eres. {EminescuOpI 32} Bolliac cânta iobagul ș-a lui lanțuri de aramă; L-ale țării flamuri negre Cîrlova oștirea chiamă, În prezent vrăjește umbre dintr-al secolilor plan; Și ca Byron, treaz de vântul cel sălbatic al durerii, Palid stinge-Alecsandrescu sânta candel-a sperării, Descifrând eternitatea
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
iz străvechi de cină de internat. Tavanul era claustrofobic de jos, și chiar la ieșirea din lift linoleumul începuse să se descompună și să se zdrențuiască în insule de diferite forme, ca sub efectul mișcărilor tectonice. Un portar cu față de iobag medieval - plin tot de negi și posesor al unui nas de Cyrano - îl direcționase către locul unde se păstrau registrele și îi descuiase ușa de plasă. Margoulies aprinsese veioza așezată pe biroul mic de metal și pornise printre rafturi, căutând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
părea că Închide și deschide aceeași ușă care dă spre nicăieri, urmându-și drumul către Împlinirea mizeriei socialiste. Copiii se nășteau frumoși, Însă pe măsură ce Înaintau În vârstă trăsăturile li se contorsionau, se Împleteau În chipuri boțite, cu expresivitate involuntară, de iobagi resemnați, de proletari uitați În grimasă, În lectura documentelor partidului, din care nu Înțelegeau decât sugestia vicleniei, a delațiunii pentru o bucată de salam savurată pe ascuns. Adolescenții păreau frumoși, erau Însă obraznici precum macacii care ar șantaja celelalte specii
Tratament împotriva revoltei by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1326_a_2709]
-
nu dădeau doi bani. Acasă, ai lui Îl urmăreau cu discreție, alarmați să Îl știe scriind seara până spre miezul nopții, umplând pagini În tregi cu deli ruri izvorâte ca dintr-o memorie incontrolabilă, de parcă tot neamul lui trecut, de iobagi de pe moșia Bălăceanului, i ar fi dictat la ureche... Îl vedeau melancolic, singur, ignorându-și prietenii, Îl auzeau vorbind de unul singur, ceva se rupsese În el, Între ei se ridicase zidul discursurilor lui din care nu Înțelegeau ce anume
Tratament împotriva revoltei by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1326_a_2709]
-
-ntocmai ca păcatul cel strigător la cer El aducea în urma-i foamete, obezi de fier, Biruri ce cădeau însuși până pe surul fum, Care pătruns prin streșini la cer își face drum, Eșind din vatra tristă, cuptorul fără pîne A unui iobag care trăiește de-azi pe mâne, Când asuprirea oarbă și searbăda sclavie Domniau ca două spaime pe biata Românie. În lumea spăimântată venit-a însă-o zi Când Dumnezeul urei în iadu-i asurzi, Când poporul puternic de jugu-i desfăcut Și-aduse-atunci
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Era Îmbrăcată cu o rochie maro de călugăriță și degaja un miros vag, dar de neuitat, de cafea și putregai. Ne Îngrozeam când trebuia să ne felicite de zilele de naștere și de onomastică, sărutându-ne pe umăr, după obiceiul iobagilor. Cu vârsta devenise de o zgârcenie patologică, Îndeosebi În privința zahărului și a dulcețurilor, și de aceea au intrat treptat În vigoare, cu aprobarea părinților mei, alte reguli domestice, ținute În secret față de ea. Fără să știe asta (i s-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
adânc în genele valahilor bântuiți de mania scrisului. Mai înainte vreme nu scriau decât progeniturile clasei nobiliare sau, și mai în urmă, scribii, apoi călugării, ființe care nu profesau sclavia, făpturi scutite de îndobitocire. Urmașii dezlegați de întu neric ai iobagilor de odinioară au însă de ispășit un mileniu de refulări atroce; umilința a zeci de generații batjocorite se cere defulată isteric. Țăranul în zdrențe și analfabet, dar mârâind cu înțelepciune vreme de o istorie întreagă, nu putea să nu adune
Singurătatea lui Adam: despre neîmplinire şi alte regrete by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1325_a_2713]
-
-ți trebuie diplomă, domnule. Nu mai auzisem termenul acesta: holoangăr. Un fel de muncitor necalificat, folosit la munca de jos, neplătit sau plătit foarte prost. Desigur că pe vremea sclavagismului sau mai târziu, în feudalism, când puteai fi cel mult iobag, termenul de holoangăr nu exista. Mă tot gândesc ce săracă fusese lumea, secole de-a rândul! Așadar, nu trecuseră decât vreo câteva săptămâni de când pășisem în noul meu loc de muncă din orășelul multietnic X, când șeful meu direct, metodistul
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
Dar acest proces are și reversul lui. Concomitent se naște și dependența tiranică a cetățeanului față de acest bun, de obiectul patrie. Oamenii devin astfel nu doar slujitorii, ci chiar prizonierii ei. În numele acestei posesii sînt transformați Într-un fel de iobagi legați de moșie, de unde derivă supunerea, compromisul, frica. Suportă toate chinurile posibile, dar tremură la gîndul că cineva le-ar putea răpi țara, singura avere! Așa proliferează xenofobia: Străinii sînt agenți! Străinii sînt dușmani! Înțelegi, toate acestea traumatizează moral - nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
de dependență. N. Bălcescu nota în același sens: "rumân, după obiceiul în vigoare, în Europa barbară, de a numi romani pe învinșii deveniți șerbi". Faptul, grăitor, că însuși numele neamului românesc devine sinonim cu acela de om dependent, supus, neliber, iobag, înseamnă că pătura conducătoare nu era formată, la început, din români și că ea cuprindea, în mare parte, oameni de alt neam. Acest cuvânt ("rumân") apare în documente odată cu începuturile scrisului în limba română, în actele oficiale din Țara Românească
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
nobili aflați sub autoritatea acestuia. Din aceste domenii întinse, regele dăruia unor fideli, nobili și clerici, drept răsplată pentru sprijinul lor. Pe aceste pământuri (moșii) locuia o populație numeroasă de oameni liberi, apoi aserviți noului stăpân al domeniului-iobagi ai cetății, iobagi, liberi, slugi, udvornici. În urma numeroaselor danii, proprietatea regală s-a micșorat, dar a sporit proprietatea feudală (nobiliară). În Transilvania, acapararea pământului de către nobili și clerici a avut un caracter sistematic, după ocuparea acesteia de către regatul ungar. Cu sprijinul regalității, nobilii
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
pot fi agricultori liberi și dependenți, în diferite grade și forme de stăpânire feudală. Tendința generală în perioada de feudalizare a societății transilvane este transformarea țăranului din om liber într-unul dependent, plătind dijmă sau făcând clacă, ba chiar devenind iobag. Dar atât țăranii liberi cât și cei dependenți își păstrau caracteristicile economice: ei rămân mereu plugari și au mijloace proprii de subzistență. Izvoarele din secolele XII-XIII desemnează populația sătească sub mai mulți termeni: populi (locuitori, oameni), rustici (țărani), aratori (plugari
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
plugari și au mijloace proprii de subzistență. Izvoarele din secolele XII-XIII desemnează populația sătească sub mai mulți termeni: populi (locuitori, oameni), rustici (țărani), aratori (plugari, agricultori), villani (săteni), homines libri (oameni liberi), habitatores (locuitori), hospites (oaspeți), coloni (coloni, țărani), iobagiones (iobagi), vulgares (oameni de rând sau de jos), pauperes (săraci), plebei (oameni de jos), inquilinii (jelerii), ministeriales (slujitori), famuli (servitori, slugi), dușnici (robi dăruiți), libertini (robi eliberați), servi (șerbi), manicipia (robi, slugi), ancillae (roabe, slujnice). La rândul lor, păturile sociale suprapuse
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
roabe, slujnice). La rândul lor, păturile sociale suprapuse erau desemnate și ele sub o serie de termeni: potentes (cei puternici), magistres (magiștri), proceres, nobilis (nobili), familiares, servientes, milites ș.a. Pe lângă aceste pături țărănești, existau o serie de categorii intermediare: 1. iobagi liberi ai "sfântului rege", pe pământurile regești, cu obligații militare față de cetate și față de rege; 2. iobagi de cetate, care ocupau, ca și primii, o situație intermediară între mica nobilime și țărănime, dintre ei, unii au intrat în rândurile micii
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
potentes (cei puternici), magistres (magiștri), proceres, nobilis (nobili), familiares, servientes, milites ș.a. Pe lângă aceste pături țărănești, existau o serie de categorii intermediare: 1. iobagi liberi ai "sfântului rege", pe pământurile regești, cu obligații militare față de cetate și față de rege; 2. iobagi de cetate, care ocupau, ca și primii, o situație intermediară între mica nobilime și țărănime, dintre ei, unii au intrat în rândurile micii nobilimi, ca slujitori regali, iar cei mai mulți s-au pierdut în masa țărănimii; 3. oamenii cetății (castrenses), principala
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
rândurile micii nobilimi, ca slujitori regali, iar cei mai mulți s-au pierdut în masa țărănimii; 3. oamenii cetății (castrenses), principala pătură a țărănimii propriu-zise, cei care aveau obligația de a întreține și apăra cetatea respectivă, dar ca statut, ei erau inferiori iobagilor de cetate, fiind în aceeași categorie juridică cu oaspeții, jelerii și țăranii dependenți. Dar, în vremea aceasta, masa populației rurale nu o formau aceste pături, ci țărănimea liberă, alcătuită din oaspeți, coloni, dar mai ales din țărani liberi din obști
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
era de creștere. Reducerea la starea de iobăgie a oamenilor liberi și a celor parțial dependenți era într-o dinamică continuă. Cei care erau amenințați cu iobăgirea, își apărau libertatea prin toate mijloacele posibile, astfel, "Registrul de la Oradea" amintește despre iobagi învinuiți de furt, ucideri ș.a. Să precizăm că, în secolul al XII-lea, majoritatea oamenilor aflați în stare de dependență feudală aparțineau bisericii și mănăstirilor-gradul de aservire era mai mare în cazul acestora, astfel că nu exista mănăstire mai însemnată
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
în secolul al XII-lea, majoritatea oamenilor aflați în stare de dependență feudală aparțineau bisericii și mănăstirilor-gradul de aservire era mai mare în cazul acestora, astfel că nu exista mănăstire mai însemnată sau episcopie care să nu aibă în stăpânire iobagi. În fața capitlului din Oradea, între 1208-1235, au fost prezentate 32 de cazuri de iobagi învinuiți (conform DIR C, XI, XII, XIII, partea I și II ). Dar și nobilii aveau iobagii lor și, trebuie să precizăm, iobăgirea țăranilor de către nobili a
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
bisericii și mănăstirilor-gradul de aservire era mai mare în cazul acestora, astfel că nu exista mănăstire mai însemnată sau episcopie care să nu aibă în stăpânire iobagi. În fața capitlului din Oradea, între 1208-1235, au fost prezentate 32 de cazuri de iobagi învinuiți (conform DIR C, XI, XII, XIII, partea I și II ). Dar și nobilii aveau iobagii lor și, trebuie să precizăm, iobăgirea țăranilor de către nobili a fost aproape la fel de veche, ca și în cazul bisericii. Procesul de iobăgire a țăranilor
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]