1,406 matches
-
îi va scădea, din ultima rată, suma de 450 galbeni austrieci, iar Gh. Eminovici va plăti, până la acea dată, toate impozitele și dările către stat, județ și cotună. [...] După cele scrise în actul de vânzare, Gh. Eminovici trebuia să părăsească Ipoteștii în mod definitiv la data de 23 aprilie 1879. Însă, după o înțelegere avută cu Marinovici, el a rămas pe loc, ca tovarăș în exploatarea moșiei pe lângă noul proprietar. Eminovici plătea pe an 10.000 de lei, apoi, din toate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
astea, iată ce se scrie în Registrul stărei civile pentru morți, din 1884, ianuarie, 9: act de moarte al D-lui Gheorghe Eminovici în etate de 72 ani văduv mort eri la unsprezece din noapte în casa sa din cotuna Ipotești, comuna Cucorăni, religia ortodoxă, profesia arendași de moșie din cotuna și comuna menționată mai sus59. Și pe actul de deces al lui Nicu stă scris tot arendaș de moșie 60. Să fi fost oare vorba de o arendare în toată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
demult, fie pentru că se ascund prin cine știe ce arhivă obscură. Cert este însă că întreg acest spațiu, al cărui labirintică istorie a fost creionată cât mai fidel cu putință, e astăzi reînvestit cu o aură metafizică de către destinul lui Eminescu. Țărâna Ipoteștilor a rodit adânc în creația sa, risipind polenul trăirii omului Eminescu în viața atemporală a operei. Acest raport complex dintre viață și creație este semnalat pertinent de către Amado Alonso atunci când scrie: relațiile dintre experiența trăită și experiența poetică, dintre fluxul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
cu cât el rezonează mai mult și în alt chip decât ceilalți la toate acestea, cu atât noua lume, cea a creației, sau, mai exact, a recreației, este iluminată de soarele lăuntric al geniului. Se poate astfel spune că lumea Ipoteștilor trece în poezia lui Eminescu prin ceea ce ascunde dimensiunea sacră, iar poezia lui Eminescu resacralizează lumea Ipoteștilor. Dintr-o altă perspectivă, destinul ființei poetice a lui Eminescu își are originea în lumea Ipoteștilor, iar destinul Ipoteștilor este fixat și relevat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
noua lume, cea a creației, sau, mai exact, a recreației, este iluminată de soarele lăuntric al geniului. Se poate astfel spune că lumea Ipoteștilor trece în poezia lui Eminescu prin ceea ce ascunde dimensiunea sacră, iar poezia lui Eminescu resacralizează lumea Ipoteștilor. Dintr-o altă perspectivă, destinul ființei poetice a lui Eminescu își are originea în lumea Ipoteștilor, iar destinul Ipoteștilor este fixat și relevat de devenirea ființei poetice eminesciene 14. Ca source de la conscience d'exister dans le monde sacrul, după cum
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
geniului. Se poate astfel spune că lumea Ipoteștilor trece în poezia lui Eminescu prin ceea ce ascunde dimensiunea sacră, iar poezia lui Eminescu resacralizează lumea Ipoteștilor. Dintr-o altă perspectivă, destinul ființei poetice a lui Eminescu își are originea în lumea Ipoteștilor, iar destinul Ipoteștilor este fixat și relevat de devenirea ființei poetice eminesciene 14. Ca source de la conscience d'exister dans le monde sacrul, după cum a arătat Mircea Eliade în dialogul său cu Claude-Henri Rocquet, n'est pas un stade dans
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
astfel spune că lumea Ipoteștilor trece în poezia lui Eminescu prin ceea ce ascunde dimensiunea sacră, iar poezia lui Eminescu resacralizează lumea Ipoteștilor. Dintr-o altă perspectivă, destinul ființei poetice a lui Eminescu își are originea în lumea Ipoteștilor, iar destinul Ipoteștilor este fixat și relevat de devenirea ființei poetice eminesciene 14. Ca source de la conscience d'exister dans le monde sacrul, după cum a arătat Mircea Eliade în dialogul său cu Claude-Henri Rocquet, n'est pas un stade dans l'histoire de la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
De aici a pornit și Eminescu. A tânjit la copilărie până la finalul scurtului său timp al trecerii prin lume; înaintea morții ar fi vrut să audă, cu gândul curat al poetului-copil, cântându-se Lumină lină, ca la Agafton, schitul din apropierea Ipoteștilor, unde, la o șezătoare, poetul a auzit povestea lui Călin. Eminescu n-a uitat niciodată Ipoteștii, cum n-a uitat nici întâia iubire trăită aici. Mai mult, aceasta va constitui un subiect privilegiat al creației sale poetice, precum o atestă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
trecerii prin lume; înaintea morții ar fi vrut să audă, cu gândul curat al poetului-copil, cântându-se Lumină lină, ca la Agafton, schitul din apropierea Ipoteștilor, unde, la o șezătoare, poetul a auzit povestea lui Călin. Eminescu n-a uitat niciodată Ipoteștii, cum n-a uitat nici întâia iubire trăită aici. Mai mult, aceasta va constitui un subiect privilegiat al creației sale poetice, precum o atestă Floare de tei, una dintre cele mai pure cântări ale iubirii din adolescență 29. Reconstituită de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
privilegiat al creației sale poetice, precum o atestă Floare de tei, una dintre cele mai pure cântări ale iubirii din adolescență 29. Reconstituită de Petru Creția 30, această poezie din ultimii ani ai maturității lasă să transpară imaginea iubitei de la Ipotești în concordanță deplină cu spațiul ondulat, deal-vale, și haloul său de munte în care Mihai și-a plămădit firea poetică. Coborând în ceața lăptoasă a copilăriei fericite, poetul tinde implicit înspre capacitatea ideală de a visa poate una dintre puținele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
la rândul lui își găsește suprema înflorire în sufletul copilului 40. Satul ipoteștean sat structural romantic, uitat odinioară de lume, la marginea țării a devenit sacru prin copilăria fabuloasă a poetului și prin recrearea lui în universul imagistic eminescian. Îndrăgim Ipoteștii, în bună măsură, sub vraja/sugestia poeziilor eminesciene de care suntem involuntar marcați. Rezonanța de șopot din numele lor ne trimite la misterul labirintului paradisiac din amintirile poetului. Nașterea și copilăria lui Eminescu au intrat în mit și sunt indesctructibil
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
măsură, sub vraja/sugestia poeziilor eminesciene de care suntem involuntar marcați. Rezonanța de șopot din numele lor ne trimite la misterul labirintului paradisiac din amintirile poetului. Nașterea și copilăria lui Eminescu au intrat în mit și sunt indesctructibil legate de Ipoteștii mitici. Iar mitul se naște din adevăr și adevărul originar îi dă substanță, investind cu înțeles povestea unei vieți. Născut pe o matrice străveche, comună la toate ramurile poporului român 41, spațiul Ipoteștilor îmbină geografia și spiritualitatea specifice cu o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
în mit și sunt indesctructibil legate de Ipoteștii mitici. Iar mitul se naște din adevăr și adevărul originar îi dă substanță, investind cu înțeles povestea unei vieți. Născut pe o matrice străveche, comună la toate ramurile poporului român 41, spațiul Ipoteștilor îmbină geografia și spiritualitatea specifice cu o tainică geografie cosmică pe care poetul aici a resimțit-o mai întâi; decisiv, căci în substanța poetică el îmbină, la rându-i, elementele emblematice ale toposului comunitar cu imaginarul de intermundii. Creația eminesciană
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
unui destin emanat din veșnicie 46. Surprinzând imaginea satului în creație, poetul contopește în această imagine ca în procedeul cinematografic al supraimpresiunii toate elementele lui constitutive, dar și pe acelea care i-au marcat esențial devenirea. Mai exact, a aglutinat Ipoteștii în imaginea visului propriei sale creații, pentru că poetul a avut privilegiul să-și păstreze intacte senzațiile copilului din el, copil care n-a murit niciodată. Aceste senzații au trăit în interiorul poetului ca sarcina în pântecul mamei, amplificând din amintitul sunet
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
Iată cum: natala vâlcioară, așezată în coasta unei văi, de-a lungul căreia se formează mai tot timpul un curent de aer, norii sunt prelungi, ei se văd realmente curgând în ritmul curentului. Numai că norii de pe cerul real al Ipoteștilor sunt și norii din textul eminescian, cei care străbat văile eterne ale Cosmosului. Ecoul spațiului real se resimte cu precădere însă printr-un subtil indiciu temporal, prezent în versul al treilea: Căci nu mă-ncântă azi cum mă mișcară. Orice
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
vieței, "soarele", viespii să-și zidească fagurii, cetatea lor de ceară. Râul curgând în veci proaspăt să mă dizolve și să mă unească cu întregul naturei 57 [...] Se poate închipui un Eminescu-copil, adormit în raiul său terestru, împreună cu iubita de la Ipotești, sub teiul preferat din preajma lacului. Aceasta ține de sfera realității. Visul este, evident, mult mai complicat, căci, așa cum însuși o spune, amândoi iubiții dorm visând același vis. Același vis, pentru că iubirea, este, în ultimă instanță, un flux. Mai știm că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
Domnului să fie67. Așa a și fost, fiindcă marele mister al geniilor stă în capacitatea de a fi în contact cu puterile infinite ale subconștientului 68. S-ar putea spune, ducând lucrurile în absurd, că Eminescu s-a născut la Ipotești, înainte de a se naște la Botoșani, din moment ce în memoria sa ancestrală se vede pe sine, copil mic, dormind în tihnă și pace în pură atmosferă și armonie specific ipoteșteană: Că mama ție ți-a face,/ Sub cel tei bătut de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
Destinul a făcut să se nască în mediul citadin al Botoșanilor, târg înfloritor la vremea aceea, priitor mai degrabă părinților decât copilului; copilul a trebuit să-și urmeze destinul acolo unde acesta l-a condus, în raport cu propria structură. Ajuns la Ipotești, era ca intrat în vârtejul unei ape din care nu putea ieși, oricât de bun înotător ar fi fost. Nu se știe nimic despre atitudinea copilului din oraș, dar se știe că natura încă nealterată a Ipoteștilor a rezonat perfect
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
structură. Ajuns la Ipotești, era ca intrat în vârtejul unei ape din care nu putea ieși, oricât de bun înotător ar fi fost. Nu se știe nimic despre atitudinea copilului din oraș, dar se știe că natura încă nealterată a Ipoteștilor a rezonat perfect cu structura lui romantică. Copilul, care căuta singurătatea cu orice preț, a găsit-o dacă nu cumva ea l-a întâmpinat pe la opt ani, în stare pură, pe întinderea moșiei (420 hectare !) cumpărată de familia poetului în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
primit cu naturalețe noul său mediu și a văzut în acesta un colț de rai, grădina lui Dumnezeu. Poetul vede mai întâi ceea ce nu i-a fost dat să vadă în Botoșanii clădirilor îngrămădite de lângă biserica Uspenia. Vede, ceea ce la Ipotești intra în firescul incintei: Alei întunecoase de nuci cu frunza lată/ Și snopii de flori albe pe crenge de cireș/ Și iarba cea subțire și moale-amestecată/ Cu flori galbene ș-albe pintre pelinii deși// Pelinii suri c-argintul cu dulcile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
creatoare strictă, lucruri Ce mintea mea adânc o fermecară/ Abia-nțelese, pline de-nțelesuri83; erau lucruri Ce anii mei de-ntâi i-nseninară84. Mai târziu, aducându-și aminte că acolo i-a fost botezul, copilul va decoperi în incinta proprietății familiei de la Ipotești biserica-n ruină, pe care-o zugrăvește aproape fotografic: Stă cuvioasă, tristă, pustie și bătrână,/ Și prin ferestre sparte, prin uși țiue vântul -/ [...] Năuntrul ei pe stâlpi-i, păreți, iconostas,/ Abia conture triste și umbre au rămas 85. Bisericuța datează
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
astea. Astfel, copilul, a cărui sensibilitate prisosea, prefera să-l ocolească și să trăiască după bunul lui plac într-un cadru mioritic, cu Paseri lăutari,/ Păsărele mii/ Și stele făclii. Cuprinzând partea cea mai frumoasă din existența sa întâia iubire Ipoteștii trebuie să fi fost scumpi lui Eminescu, care, toată viața, s-a temut ca bătrânul să nu-i înstrăineze 134. De aici înainte, viața copilului s-a transformat, ca urmare a unei cotituri radicale; și-a depus carapacea introvertirii la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
o mulțumire anticipată 195. Deși n-a avut privilegiul să rămână în spațiul natal, Mihai Eminescu l-a cufundat definitiv în sine și, astfel, au pribegit împreună, l-a invocat adesea și pretutindeni, în operă ca și în viață, fiindcă Ipoteștii au fost începutul care i-a modelat destinul. Ipoteștii lăuntrici l-au ajutat pe Eminescu să știe de ce nu sunt toți oamenii înțelepți și mari, deși altfel sunt toți tot asemenea 196. Destinul său singular ilustrează cu asupra de măsură
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
să rămână în spațiul natal, Mihai Eminescu l-a cufundat definitiv în sine și, astfel, au pribegit împreună, l-a invocat adesea și pretutindeni, în operă ca și în viață, fiindcă Ipoteștii au fost începutul care i-a modelat destinul. Ipoteștii lăuntrici l-au ajutat pe Eminescu să știe de ce nu sunt toți oamenii înțelepți și mari, deși altfel sunt toți tot asemenea 196. Destinul său singular ilustrează cu asupra de măsură că unii au în ei o rază cerească care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
9 Ibidem, p. 343. 10 Petru Creția, Testamentul unui eminescolog, București, Editura Humanitas, 1998, p. 261. 11 I.E. Torouțiu, Studii și documente literare, vol. IV, ed. cit., p. 140. 12 Manuscris 2287, f. 75, Biblioteca Academiei Române; fotocopie în Fondul documentar Ipotești, inv. nr. 349. 13 Mihai Eminescu, Opere IV, ed. cit., p. 110. 14 Dumitru Irimia, Ipotești poezie și sacru, prefață la Valentin Coșereanu, Eminescu Ipotești Eminescu, editat de Memorialul Ipotești Centrul Național de Studii "Mihai Eminescu", 2000, p. VIII. 15
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]