1,453 matches
-
Burdovski și chiar pentru Cebarov aceste informații erau într-adevăr aproape imposibile, chiar dacă le-ar fi trecut prin cap să facă investigații. Însă putea să nici nu le treacă prin cap... — Dați-mi voie, domnule Ivolghin, îl întrerupse deodată Ippolit, iritat, la ce bun tot acest galimatias (scuzați-mă)? Lucrurile s-au explicat acum, suntem de acord să dăm crezare faptului principal, așa că de ce mai lungiți această discuție dificilă și jignitoare? Poate doriți să vă lăudați cu abilitatea pe care ați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
ajutor activ, de care a pomenit mai înainte, vorbind de școli și de Pavlișcev. — Opriți-vă, Gavrila Ardalionovici, opriți-vă! strigă prințul cuprins de o spaimă veritabilă, dar era deja prea târziu. — Am spus, de trei ori am spus, strigă iritat Burdovski, că nu vreau bani. Nu-i primesc... la ce bun... nu vreau... afară!... Și mai că nu părăsi în fugă terasa. Dar nepotul lui Lebedev îl înșfăcă de mână și îi șopti ceva. Burdovski se întoarse repede și, scoțând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
se întâmpla pe când se târa în fața ta și îți jura credință! Ce oameni? N-am nevoie de Pușkin al tău și nici fiică-ta să nu-mi calce pragul! Lizaveta Prokofievna dădu să se ridice, însă deodată i se adresă iritată lui Ippolit, care râdea: — Văd, dragule, că ți-ai pus în gând să faci în așa fel, încât aici să râdă toți de mine. — Doamne ferește! zâmbi strâmb Ippolit. Dar cel mai mult mă miră extrema dumneavoastră excentricitate, Lizaveta Prokofievna; recunosc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
Chiar s-a sufocat! rosti cu răceală, tăios, Lizaveta Prokofievna, studiindu-l cu un aer de curiozitate severă. Ei, dragă băiete, ți-ajunge. E târziu! — Dați-mi și mie voie, stimate domn, să vă fac și eu observația, începu deodată, iritat, să vorbească Ivan Feodorovici, care-și pierduse și ultima picătură de răbdare, că soția mea e aici la prințul Lev Nikolaevici, prietenul și vecinul nostru comun și că nu dumneata, tinere, ești în măsură să judeci faptele Lizavetei Prokofievna, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
Adio! spuse el brusc, tăios. Credeți că mi-e ușor să vă zic: adio? Ha-ha! râse el cu ciudă de întrebarea sa penibilă și deodată, parcă înrăit de faptul că nu reușește să spună tot ce vrea, zise tare și iritat: Excelență! Am onoarea să vă invit la înmormântarea mea, firește, numai dacă veți considera că merit să-mi faceți cinstea, și... vă poftesc pe toți, domnilor, împreună cu generalul! Râse din nou; dar era deja râsul unui smintit. Lizaveta Prokofievna înaintă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
-i! Smulgeți-i din mâinile acestei... ea... rușine! O, ajutați-i, ajutați-i, Dumnezeu o să vă răsplătească însutit pentru asta, făceți-o, pentru numele lui Dumnezeu, întru Hristos!... Ia spune, în sfârșit, Ivan Feodorovici, ce-i de făcut acum? strigă iritată Lizaveta Prokofievna. Fii bun și pune capăt maiestuoasei dumitale tăceri! Dacă nu hotărăști ceva, poți să știi că rămân aici peste noapte; destul m-ai tiranizat cu despotismul dumitale! Lizaveta Prokofievna întreba cu entuziasm și mânie, așteptând un răspuns imediat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
firește, mi-am cam neglijat educația, dar dacă mă critică, apoi perle, numai perle scoate, Excelență!... Disperat, generalul îi întoarse spatele. — M-aș bucura mult să rămână, desigur, îi e greu să călătorească acum, declară prințul drept răspuns la întrebările iritate ale Lizavetei Prokofievna. — Dormi sau ce-i cu tine? Dacă nu vrei, domnule, îl iau la mine! Doamne, dar și ăsta de-abia se ține pe picioare! Ce-i cu tine, ești bolnav? Mai înainte, negăsindu-l pe prinț pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
fost niciodată primul la nimic. Toți colegii îl iubeau, cu o singură excepție: a mea. De câteva ori, în acești câțiva ani, a dat să se apropie de mine; dar eu i-am întors de fiecare dată spatele, posac și iritat. Acum nu-l mai văzusem de vreun an; era la universitate. Când, pe la opt și ceva, am intrat în casa lui (cu mare ceremonie: am fost anunțat), m-a întâmpinat mai întâi cu uimire, chiar deloc prietenos, dar imediat s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
să profit de ultima șansă ca să fac o faptă? Niciodată protestul nu-i o faptă neînsemnată...“ „Explicația“ era încheiată; în sfârșit, Ippolit se opri... În cazurile extreme, există acea doză de ultimă sinceritate cinică, atunci când un om cu nervii zdruncinați, iritat și scos din fire, nu se mai teme deja de nimic, și e gata să riște orice scandal, chiar bucurându-se de el; se repede la oameni, având scopul neclar, dar ferm, ca după un minut să sară de pe clopotniță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
limpezime dacă o amânăm pentru trei zile, timp în care mă voi afla la Petersburg. Spunând acestea, se ridică de pe scaun, așa că era de neînțeles pentru ce se mai așezase. Prințului i se păru și că Evgheni Pavlovici e nemulțumit, iritat și că-l privește ostil, că ochii lui exprimă cu totul altceva decât mai înainte. — Apropo, vă duceți la bolnav? — Da... mi-e frică, spuse prințul. — Să nu vă fie; va mai trăi, probabil, vreo șase săptămâni și chiar, poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
acestor cuvinte. — Poate că vă faceți prea multe griji. — Sunteți extraordinar, prințe; nu credeți că e în stare că ucidă acum zece suflete? — Mi-e frică să vă răspund; totul e foarte ciudat, dar... — Fie, cum doriți, cum doriți! încheie iritat Evgheni Pavlovici. Pe desupra, sunteți o persoană deosebit de curajoasă; numai aveți grijă să nu vă numărați printre cei zece vizați. — Cel mai probabil e că nu va ucide pe nimeni, spuse prințul, privindu-l îngândurat pe Evgheni Pavlovici. Acesta râse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
partea, adăugă ea, încruntându-se amenințător. Nu mă supăra, și-așa nu știu ce se întâmplă cu mine... sunt sigură că ai venit aici cu convingerea deplină că sunt îndrăgostită de dumneata și te-am chemat la întâlnire, i-o trânti ea iritată. — Într-adevăr, ieri m-am temut de asta, lăsă prințul, naiv, să-i scape (era foarte încurcat), dar astăzi sunt sigur că dumneata... — Cum! strigă Aglaia și brusc buza ei de jos începu să-i tremure. Te-ai temut că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
nevoie de casa și ospitalitatea lui, având propria mea familie. Nu încerc să-mi justific viciile; sunt necumpătat; am băut vin cu el și acum, poate, plătesc pentru asta. Însă nu doar de dragul băuturii (scuzați, prințe, grosolănia sincerității unui om iritat), nu doar de dragul băuturii m-am atașat de el! M-au atras tocmai calitățile lui, după cum spuneți dumneavoastră. Dar toate au limita știută, chiar și calitățile; și dacă, deodată, verde în față, are impertinența să declare că în opt sute doisprezece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
mai rău e că își întreține amanta în văzul lumii“. Lizaveta Prokofievna a înțeles foarte bine că bătrâna era puțin supărată pentru insuccesul lui Evgheni Pavlovici, pe care chiar ea îl recomandase. S-a întors la Pavlovsk încă și mai iritată decât la plecare și de îndată toți au pățit-o cu ea pentru că „au înnebunit“, pentru că la nimeni, la absolut nimeni treburile nu mai sunt puse la cale ca la ei; „La ce bun v-a apucat graba? Ce-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
toate aventurile ei pot justifica mândria insuportabilă, diabolică, egoismul ei atât de insolent, de avid? Iertați-mă, prințe, merg poate prea departe, dar... — Da, tot ce-i posibil. Poate că aveți dreptate, bâigui din nou prințul. E într-adevăr foarte iritată și aveți dreptate, desigur, dar... — Merită să fie compătimită? Asta vreți să spuneți, bunul meu prinț? Dar din compătimire pentru ea și pentru a-i da satisfacție e oare posibil s-o faceți de rușine pe cealaltă fată, superbă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
se stăpânește. Încearcă să bagatelizeze: — Bine, bine, dar e vorba doar de câțiva oameni. Ți-i număr pe degetele de la o mână. Libertul imperial continuă imperturbabil: — Celelalte poziții senatoriale ... — Gata, gata, se impacientează Augustus. — Prefectul Egiptului ... Am zis, gata! zbiară iritat împăratul. Se întoarce agitat și apucă de pe lădița din spatele său un castronaș de lut. Îl așază în poală și, ostentativ, se pune să ronțăie zgomotos firișoarele de țelină date pe răzătoare. După cât de repede mestecă, Ianuarius înțelege că l-a
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
oprește din ronțăit. Îi face semn din bărbie să con tinue. Ianuarius reia: De când au trecut în seama pretorilor, tot din tezaurul pu blic sunt luate fondurile alocate în acest scop... — Și ce-ai vrea? îl întrerupe posac împăratul. Gesticulează iritat. — Nu-i normal să ofer jocuri pentru fiul meu adoptiv, Tibe rius Nero? După ton, Iulius Ianuarius își dă seama că a reușit să-l ener veze. Vocea cezarului se înalță mânioasă. — Mai ales că e vorba să aducem mulțumire
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
ton. — Tu ai fost cel care ai decis ca tezaurul public să nu mai fie administrat de chestorii urbani, ci dat pe mâna foștilor pretori sau a pretorilor în exercițiu. — Și crezi că am făcut rău? se înfoaie principele. Bombăne iritat: — Am evitat în felul acesta o birocrație inutilă și am stabi lizat veniturile. Nu-i spune și celălalt motiv. Chestorii sunt niște tinerei la prima lor magistratură, care n-au habar de nimic, pe când pretorii au mai multă experiență. Secretarul
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
să șteargă cu poala suflecată a tunicii firișorul rubiniu ce se scurge printre hârtiile rămase. — Coponius ăsta e înrudit de departe cu Seius Strabo, mormăie printre dinți. — Știu, răspunde acru Augustus. De aceea l-am numit prefect în Iudeea. Tușește iritat. — O decizie prostească din partea mea și o recomandare și mai prostească din partea lui Strabo. În ochii lui sclipește iarăși o luminiță șireată. — S-o fi dat mare Plautius Silvanus și v-o fi amenințat cu Strabo, dar degeaba face pe
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
plece chiar în seara asta... Îl îneacă tusa. Morfăie hârșâit: — ... cu o scrisoare urgentă pentru Sulpicius Quirinius... N-am greșit! jubilează Parthenicus în timp ce se îndepărtează în grabă. Guvernatorul Syriei este într-adevăr prieten cu principele. Fugi mai iute! îl zorește iritat Augustus de la spate. Tre buie să ajung în dimineața asta și la Regia să consacru o vestală! CAPITOLUL IV — Repetă după mine... Glasul fetiței se împletește temător cu cel al Marelui Pontif: — Mă leg să-mi păstrez cu cinste și
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
cu mâna pe obraz: — Vei învăța la orele de istorie cine a fost Aeneas. Pe neașteptate, Claudia rostește sentențios: — Va veni un timp când un singur stăpân va împlini jertfele și va apăra Pământul. Unde dai și unde crapă, pufnește iritată Occia. Câteva tinere chicotesc. Nu e prima oară când bătrâna bate câmpii și spune parascovenii. Mai cu măsură, Claudia! o îndeamnă Occia încet. Nu e nevoie ca tot ce-avem în suflet să ajungă și pe limbă. Nimeni nu știe
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
puternică de violete. Criptoporticul acumulează în timpul zilei căldura soarelui și o păstrează înăuntru chiar și noaptea. În același timp, ține piept vântului dinspre sud și-l abate din cale pe cel dinspre nord. Este ideal pentru flori. Aude un glas iritat: — Ai întârziat, mamă! — Cred că mai potrivit ar fi un „bună dimineața“, îi repro șează ea cu blândețe. Herius răspunde plin de arțag: — Da’ ai zis... — Taci! se enervează Vipsania. Suspină apoi, abătută: — Zău, nu știu ce te învață preceptorii ăia ai
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
să citească. Pe Antonia o deranjează râsetele discrete ale celor din spate, care par să fi tras cu urechea sau să fi ascultat involuntar discuția. Pentru ea, râsul nu e niciodată prea departe de bătaia de joc. Așa că ridică tonul iritată: — Fiica mea i-a făcut tatălui ei nenumărate statui și portrete. L-a reprezentat în culori, în ceară, în bronz, în argint, în aur, în fildeș și în marmură. — Să sperăm atunci că ne va provoca plânsul, conchide cu ironie
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
tinerel de vreo treizeci de ani s-a apropiat de ei și pare să fi ascultat fără să fie băgat în seamă. Dar din spatele lui îi salută cu respect Marcus Vinicius. — Ce vrei să spui cu asta? îl întreabă istoricul, iritat, pe nou-venit. Tonul e răstit, la limita impoliteții. Fără să se formalizeze, acesta răspunde calm: Nimic altceva decât că predecesorii noștri erau obișnuiți să răsplătească meritele, acolo unde le găseau. Labienus se ridică în picioare și bate din palme: — Bravo
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
greu să faci o declarație în fața unui ma gistrat? E prea pornit ca să-l mai lase pe Scribonius Libo să protesteze. Adversarii o să scormone și n rahat pentru a găsi ceva cu care să-l înfunde. Continuă pe același ton iritat: — Nici nu era nevoie să ajungi la tribunal. Puteai lua un pretor în timpul liber, să-l pui să semneze eliberarea. Îl căutai la baie, la teatru... Își trage sufletul. Scribonius Libo profită ca să strecoare un: — Dar... Asinius Gallus izbește cu
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]