1,396 matches
-
de istorie nu au apărut într-un vacuum cultural, ci în miezul unei culturi istoriografice în curs de consolidare, ale cărei concepții bazale au influențat configurarea discursului didactic prezent în manualele școlare. Din acest motiv este imperios necesară zugrăvirea climatului istoriografic (și ideologic) în interiorul căruia s-a articulat discursul didactic. Avangarda istoriografică: de la luminismul Școlii Ardelene la romantismul pașoptist. Liniile de forță ale memoriei colective românești specifice primei jumătăți a secolului al XIX-lea, continuate sau frânte în epocile ulterioare, au
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
miezul unei culturi istoriografice în curs de consolidare, ale cărei concepții bazale au influențat configurarea discursului didactic prezent în manualele școlare. Din acest motiv este imperios necesară zugrăvirea climatului istoriografic (și ideologic) în interiorul căruia s-a articulat discursul didactic. Avangarda istoriografică: de la luminismul Școlii Ardelene la romantismul pașoptist. Liniile de forță ale memoriei colective românești specifice primei jumătăți a secolului al XIX-lea, continuate sau frânte în epocile ulterioare, au fost trasate cu precizie de travaliul istoriografic întreprins de membrii Școlii
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
articulat discursul didactic. Avangarda istoriografică: de la luminismul Școlii Ardelene la romantismul pașoptist. Liniile de forță ale memoriei colective românești specifice primei jumătăți a secolului al XIX-lea, continuate sau frânte în epocile ulterioare, au fost trasate cu precizie de travaliul istoriografic întreprins de membrii Școlii Ardelene. Lucrările acestora au definit coordonatele de bază ale primei formule a conștiinței istorice românești, care, transpusă ulterior în manuale de istorie, s-a sedimentat sub forma memoriei colective. De aceea, detalierea paradigmei istoriografice a Școlii
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
de travaliul istoriografic întreprins de membrii Școlii Ardelene. Lucrările acestora au definit coordonatele de bază ale primei formule a conștiinței istorice românești, care, transpusă ulterior în manuale de istorie, s-a sedimentat sub forma memoriei colective. De aceea, detalierea paradigmei istoriografice a Școlii Ardelene, în ancadramentul căreia s-a cristalizat ulterior prima variantă a memoriei colective românești, este o operațiune de primă importanță. Toate proiectele de construcție a statelor-națiune au inclus, invariabil, în planurile de execuție cultivarea unei mitologii naționale. Cele
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
moderne sunt mitul permanenței și cel al originii comune (Brown, 2000). Prezența lor în toate construcțiile ideologice ale națiunilor moderne legitimează ideea că aceste două mituri fundaționale sunt, în fapt, universalii mitoistorice ale ideologiei naționaliste. Corifeii Școlii Ardelene, deschizând șantierul istoriografic și aventurându-se în căutarea purității limbii române prin angajarea într-un soi de arheologie lingvistică, au forjat structurile mitice care au furnizat traversele centrale ale conștiinței istorice românești. Acestea sunt variațiuni românești ale miturilor transculturale ale originii comune și
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
August Treboniu Laurian (1853), care fixează contorul istoric al debutului istoriei românilor în anul 753 î.e.n., anul întemeierii Romei. Ideea identității romano-române, patentată de Micu, este reiterată în forță de A.T. Laurian, diseminatorul Școlii Ardelene și a paradigmei sale istoriografice în principatele danubiene. Gheorghe Șincai, în schimb, taie fără prea multe scrupule întinsele rădăcini ale (pre)istoriei romane din tabloul cronologic al istoriei românilor, fixând startul istoriei românilor în anul 86 e.n., odată cu războiul inițiat de Domițian Daciei aflată sub
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
numit a fi "momentul cronogenetic" al poporului român, reprezentat de intersectarea romanității cu spațiul dacic (pentru Șincai acesta este anul 86 e.n., pentru Papiu-Ilarian acesta devine 106). În Istoria Romaniloru (1853, 3 vol.), A.T. Laurian, legatarul și promotorul spiritului istoriografic al Școlii Ardelene, stabilește ceea ce poate fi numită logica latinistă a periodizării trecutului românesc. Convenționalitatea inerentă a selecției "punctelor de sprijin" care alcătuiesc osatura temporală a istoriei face ca orice sistem de mapare a trecutului să fie posibil. În aceste
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
miște pe coloniștii aduși de Traian care s-au înrădăcinat în pământul dacic: "colonii romani [...] pururea au rămas în Dachiia" (Micu, 1995, p. 47). Astfel este formulată teza continuității romane la nord de Dunăre, care va dobândi statutul de axiomă istoriografică și adevăr sacrosanct în conștiința colectivă românească. Identitatea dintre romani și români este reflectată și de faptul că Samul Micu vorbește despre "colonii romani" rămași după retragerea aureliană, în timp ce câteva pagini mai înainte afirma că "românii" au fost mutați în
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
romanilor nu au eșit din Dachia preste Dunăre" (Maior, 1990, p. 31) se numește "Tocma fără crezămînt lucru iaste: toți romanii în zilele lui Aurelian să fi ieșit din Dachia preste Dunăre în Missia" (p. 29). Tabloul central al paradigmei istoriografice elaborată de Școala Ardeleană, în care figurează tezele originii și continuității romane, este completat de concepția unității etnico-teritoriale a poporului român. Această conștiință a unității etnico-teritoriale reiese cu claritate din decizia lui Gheorghe Șincai de a scrie Hronica românilor în
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
Întrebarea ce suscită un răspuns imediat în acest context este dacă ideea unității politice a tuturor românilor sub același sceptru al autorității este derivată de către membrii Școlii Ardelene din ideea unității etnico-teritorială. Răspunsul este unul negativ: nicăieri în scrierile lor istoriografice și revendicative pe plan politic (cele două planuri sunt în mare măsură superpozabile) membrii Școlii Ardelene (cu excepția notabilă a lui Budai-Deleanu) nu merg până la consecințele ultime ce derivă din ideea unității etnico-teritoriale, și anume dezideratul uniunii politice. Pasul acesta, de
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
întrucât populația care a viețuit pe aceste teritorii "au fost supuse acelorași prefaceri". În fine, cheia de boltă a întregului argument este invocarea necesității unei "singure stăpâniri", idee care trădează dezideratul unității politice. O a patra idee-forte reperabilă în paradigma istoriografică a Școlii Ardelene este spiritualitatea creștină a poporului român. Fiind o mișcare ce își avea sediul în Biserica Unită, luminismul transilvănean, spre deosebire de cel francez - iconoclast și anti-eclezial -, nu e de mirare că a accentuat dimensiunea religioasă. Samuil Micu, scriind Istoria
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
vremurile moderne" (Kogălniceanu, 1837, p. 1). Chiar dacă apariția lucrării lui Kogălniceanu reprezintă punctul de cotitură de la luminismul Școlii Ardelene înspre romantismul paradigmei pașoptiste, în acest moment (1837) concepția lui Kogălniceanu continuă să împărtășească o serie de note comune cu consensul istoriografic stabilit de cărturarii ardeleni. Spre exemplu, în ciuda faptului că îi pozitivează pe daci, zugrăvindu-le un portret colectiv demn, Kogălniceanu reproduce teza exterminării totale a dacilor. După ce a răpus Sarmisegetuza, Traian și-a continuat expedițiile cu o armată de 300
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
continuității, cealaltă axă centrală a conștiinței istorice românești alături de teza originii latine, este apărată și de Kogălniceanu, pe aceleași argumente elaborate deja de precursorii săi și disponibile în repertoriul defensiv al istoricilor români. Tranziția dinspre luminismul Școlii Ardelene înspre romantismul istoriografic, care aducea cu sine și trecerea de la concepția unității etnice a poporului român către revendicarea unificării politice a tuturor etnicilor români (deci de la național la naționalism) a fost deja semnalată prin apariția lucrării lui Florian Aaron, Idee repede de istoria
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
ale istoriografiei romantice, prin care se disociază de paradigma iluministă a Școlii Ardelene în care revendicarea unificării politice a tuturor românilor nu figura printre obiectivele urmărite prin instrumentalizarea cunoașterii istorice. Precuvântarea la Idee repede constituie un adevărat manifest al naționalismului istoriografic de factură romantică, în care F. Aaron rezumă, în câteva pagini scrise cu patimă, suișurile și coborâșurile duhului național în istorie. Odată cu Aaron, care poate fi considerat drept inauguratorul romanticismului istoriografic și al mesianismului național românesc, istoria devine însuflețită nu
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
la Idee repede constituie un adevărat manifest al naționalismului istoriografic de factură romantică, în care F. Aaron rezumă, în câteva pagini scrise cu patimă, suișurile și coborâșurile duhului național în istorie. Odată cu Aaron, care poate fi considerat drept inauguratorul romanticismului istoriografic și al mesianismului național românesc, istoria devine însuflețită nu atât de intențiile providenței (cum era în analistica medievală, dar și în concepția lui Leopold von Ranke, în care orice eveniment istoric era expresia voinței divinității), cât posedată de spiritul național
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
alfabet chirilic, ceea ce îl face în mare parte inabordabil. În plus, opera lui Aaron nu a fost niciodată republicată în alfabetul latin, fapt ce o condamnă la obscuritate; ii) citarea pe larg stă mărturie vie a încărcăturii naționaliste a mesajului istoriografic transmis de Aaron în zugrăvirea lui Mihai Viteazul. Secțiunea pe care o reproducem în cele ce urmează poate fi luată ca reprezentând "epigraful istoriografic" al lui Mihai Viteazul gravat de Aaron cu litere grave în conștiința istorică românească. Astfel se
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
o condamnă la obscuritate; ii) citarea pe larg stă mărturie vie a încărcăturii naționaliste a mesajului istoriografic transmis de Aaron în zugrăvirea lui Mihai Viteazul. Secțiunea pe care o reproducem în cele ce urmează poate fi luată ca reprezentând "epigraful istoriografic" al lui Mihai Viteazul gravat de Aaron cu litere grave în conștiința istorică românească. Astfel se sfârși printr-o ucidere hoțească, în vârstă de 43 de ani, viteazul Mihaiu a căruia moarte a umplut cu o înfiorare plină de ghiață
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
în istoriografia românească trecerea de la iluminism la romantism" (Teodor, 1970, p. 90). Prin mixul de continuitate și inovare în raport față de moștenirea patrimoniului Școlii Ardelene, despre Aaron se poate spune că el a fost cel care a deschis ecluzele erudiției istoriografice cantonată în iluminismul transilvănean prin care a pătruns reflecția însuflețită de spiritul romantic. Opera istorică a lui Florian Aaron, în ciuda certelor pulsații naționaliste, rămâne totuși încastrată registrului provincial, fiind scrisă din perspectiva istorică a Țării Românești. Însă, lansând în circulație
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
Românești. Însă, lansând în circulație idei manifest naționaliste care revendicau refacerea unității politice pierdute a românimii, Aaron a inițiat primele tentative de ieșire din paradigma provincialismului regional. Eforturile sale s-au înnodat, pe de o parte, în matricea intelectuală și istoriografică a Școlii Ardelene, iar la celălalt capăt, de militantismul mesianic al romanticilor pașoptiști. Florian Aaron, în Idee repede, chiar dacă este încă înrădăcinat în paradigma Școlii Ardelene, reprezintă totuși placa turnantă înspre romantismul pașoptist. Dislocarea completă din cadrul latinist al Școlii Ardelene
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
Școlii Ardelene, reprezintă totuși placa turnantă înspre romantismul pașoptist. Dislocarea completă din cadrul latinist al Școlii Ardelene este opera lui Kogălniceanu, care prin Cuvânt pentru deschiderea cursului de Istorie Națională în Academia Mihăileană din 1843 a rostit discursul manifest al romantismului istoriografic. Punctul de inflexiune în care este detectabilă detașarea de paradigma Școlii Ardelene constă în condamnarea "romanomaniei", instalată în cultura română ca teză istoriografică sacrosanctă. Deși îl elogiază pe Petru Maior, pe care, într-un limbaj specific unei evanghelii a naționalismului
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
pentru deschiderea cursului de Istorie Națională în Academia Mihăileană din 1843 a rostit discursul manifest al romantismului istoriografic. Punctul de inflexiune în care este detectabilă detașarea de paradigma Școlii Ardelene constă în condamnarea "romanomaniei", instalată în cultura română ca teză istoriografică sacrosanctă. Deși îl elogiază pe Petru Maior, pe care, într-un limbaj specific unei evanghelii a naționalismului, îl asemuiește cu "un Mois [care] a deșteptat duhul național, mort de mai mult de un veac", repudiază identificarea românilor cu romanii. Respinsă
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
p. 635, subl. n.), la Bălcescu istoria acaparează supremație și întâietate, devenind "cea dintâi carte a unei nații" (în Prospect pentru Magazinul istoric pentru Dacia, cf. Teodor, 1970, p. 152). Vocabularul religios însă, departe de a fi înlăturat din lexiconul istoriografic, este contopit în același creuzet alături de aspirații politice și sociale radicale, al cărui rezultat va fi un mesianism național îmbibat cu revoluționarism romantic. În special magnum opus-ul nefinalizat al lui Bălcescu, Istoria Românilor sub Mihaiu Vodă Voievod, poate fi
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
sprijin, sau nodurile în jurul căreia se țese aceasta sunt în parte preluate din lucrările Școlii Ardelene (puritatea originii latine, continuitatea romană după retragerea aureliană, unitatea etnică a tuturor românilor), care sunt completate cu adiții extrem de importante elaborate în climatul romantismului istoriografic: independența națională ("neatârnare" politică și "slobozenia" lingvistică și culturală) și mai ales unitatea românimii sub cupola aceleași statalități și sub aceeași autoritate politică. Renovarea paradigmatică adusă de fundarea discursului istoriografic pe coordonate romantice a implicat o deplasare a accentului de pe
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
sunt completate cu adiții extrem de importante elaborate în climatul romantismului istoriografic: independența națională ("neatârnare" politică și "slobozenia" lingvistică și culturală) și mai ales unitatea românimii sub cupola aceleași statalități și sub aceeași autoritate politică. Renovarea paradigmatică adusă de fundarea discursului istoriografic pe coordonate romantice a implicat o deplasare a accentului de pe chestiunile originii, latinității pure și continuității etnice (asupra cărora s-a concentrat aproape în totalitate investiția istoriografică a Școlii Ardelene) înspre ideile de unitate, independență și continuitate statală. Însă în locul
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
aceleași statalități și sub aceeași autoritate politică. Renovarea paradigmatică adusă de fundarea discursului istoriografic pe coordonate romantice a implicat o deplasare a accentului de pe chestiunile originii, latinității pure și continuității etnice (asupra cărora s-a concentrat aproape în totalitate investiția istoriografică a Școlii Ardelene) înspre ideile de unitate, independență și continuitate statală. Însă în locul unei rupturi ori negări avem mai degrabă o schimbare de accent. Patrimoniul istoriografic de factură luministă moștenit de la Școala Ardeleană, fără să fie contestat fățis, a fost
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]