5,860 matches
-
talentului meu lăuntric, ce-mi conduce adesea condeiul cu atâta siguranță și avânt!” Iar aceasta fu adeziunea supremă, pe care o făcu el față de sine însuși și de la care simțea că nu se mai poate nicidecum abate, până când nu va izbuti a o duce, cu bine, până la capăt. Din acest moment, fu reconfirmat că în el era cum nu se poate mai prezentă râvna unică de a scrie cât mai mult și cât Istorisiri nesănătoase fericirii 111 mai bine, altoită cu
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
lui. De altfel, era pe deplin conștient că, dacă ar fi încercat să renunțe la ea, ar fi fost observat de Victoria numaidecât, și nimic bun n-ar fi ieșit din asta, fără îndoială. Totuși, chiar și așa, dânsul nu izbutea niciodată, cu niciun chip, să se apropie sufletește de mama lui, iar certurile se îndesau și deveneau tot mai înverșunate și mai violente pe zi ce trecea. Mai mult decât orice, ambii erau plini de amor propriu, dar Șerban era
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
trădase într-o asemenea măsură, încât să se poată naște o asemenea ură la adresa lui și toate acele cuvinte tăioase și murdare în inima lui Șerban. Într-adevăr, puternic suferise el atunci, mult își mai înveninase sufletul și mult prea greu izbutise, mai apoi și treptat, să-și liniștească inima. Iar lucrul acesta, de fapt, era numai o impresie de moment, căci, la drept vorbind, tânărul nici acum nu se simțea cu mult mai bine și prea împăcat cu situația, și asta
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
dinainte scopuri multe și mărețe și, totodată, suficient de inconștient, încât să nu-mi dau seama repede apoi că n-am cum să le ating vreodată... Acum, uite, cred că-i cu adevărat prima oară în viață, când chiar am izbutit să-mi duc magnificul gând, cu bine, până la capăt; în sfârșit, el s-a transformat în faptă!” Iar aceea a fost, ajungând înapoi acasă, prima zi din viața sa, în care Șerban s-a drogat și, după cum era el însuși
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
dânsul să adoarmă noaptea, cu niciun chip nu reușea să-și învingă cumplita insomnie, care-l domina. Puțin câte puțin, el ajunsese să fie, în timpul nopții, singurul paznic al tavanului jalnic, la care se uita! Iar, atunci când, totuși, închizând ochii, izbutea să biruie cu greu neastâmpărul nervos din el și să adoarmă, era mai în permanență hărțuit și hăituit năprasnic, aproape cu cruzime, de tot felul de îndelungi coșmaruri lugubre. În urma unei astfel de nopți albe, ce-l chinuise și-l
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
se adaptase, cu alte cuvinte. De aceea, am și spus că femeia rămase numai cu dorința, întrucât, de mai mulți ani deja, în astfel de situații foarte delicate, atunci când se năpustea asupra fiului cu palmele și cu pumnii, ea nu izbutea să facă altceva, decât să bată aerul, atât. Șerban învățase să se ferească așa de bine, încât se comporta întocmai ca pugilistul bine pregătit și cu experiență mare, care, analizând înaintea meciului fiecare modalitate de a lovi a adversarului, știe
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
care trăim nu este nici mai bună, nici mai rea decât cele ce-au precedat-o. Toate au în comun prezența nebuniei (duioase uneori, agresive alteori), în forme pe care nici cel mai acerb dintre detractorii societății umane nu a izbutit să le prevadă (nici măcar ilustrul amic al lui Nicolaus Olahus, Erasmus din Rotterdam, pe care o fostă studentă îl transcria, la un examen de literatură veche, Erasmus din Notre-Dame). Evident, de la bun început, discursul meu se confruntă cu eterna problemă
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
ca în desenele animate cu Tom și Jerry: falca refuză să mai zăvorască maxilarul superior, pleoapele explodează, brațele cad moale pe lângă albastra siluetă înfiretată. Monumentul în uniformă este zăvorât în carcasa propriei neputințe. La capătul unei încordări prometeice, atletul ordinii izbutește să îngaime, într-un inutil ecou: "Sumimasen... sumimasen" (Mă scuzați... mă scuzați). Impasibil, îmi continuu drumul și reușesc să ajung la râvnitele locuri libere cu mult înaintea iubitei mele... Cum aș fi putut lăsa nemediatizat un asemenea triumf? Epilog Dincolo de
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
de un lucru numai atunci cînd Îi mai rămînea exact atîta timp cît Îi trebuia să‑l facă muncind intens. Era o lene Împinsă uneori pînă la extrem, dar nu o lene obișnuită, ci una aparte, scriitoricească, pe care am izbutit s‑o observ foarte clar la Feodor Mihailovici. Problema e că În ființa lui se săvîrșea permanent o muncă lăuntrică, aveau loc creșterea și mișcarea ideilor și lui Îi era Întotdeauna greu să se rupă de această muncă pentru a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2030_a_3355]
-
porniți să răzbune spintecarea camarazilor. Mai rătăciți decât Invincibila Armadă a bunului rege don Filip al II-lea. A fost o zi teribil de lungă și de dură. Ca să vă faceți o idee domniile voastre, aflați că numai doi spanioli au izbutit să treacă pe malul celălalt la căderea nopții. Diego Alatriste a fost unul din ei, și pentru că toată ziua comandase trupa - Întrucât căpitanul adevărat a fost rapid mătrășit chiar de la prima Înfruntare, cu două palme de oțel ieșindu-i dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
Doi litri jumate dați pe gât fără să respire, și gestul acela al lui de a-și șterge mustața cu dosul mâinii, cu privirea pierdută pe peretele din față. Sticle pentru omorâtul nălucilor, obișnuia el să spună, dar niciodată nu izbutea să le ucidă chiar de tot. Zâmbetul adresat mie În dimineața aceea, văzând că l-am așteptat, făcea parte din prima categorie: cel ce Îi lumina ochii, dezmințind imperturbabila gravitate a chipului și asprimea pe care Îi plăcea s-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
piațetei dinspre gardul zahanalei. Locul avea trei ieșiri, așa că am mai zăbovit un timp ca s-o cercetez bine și pe a treia; și, În sfârșit, când un nor a descoperit semiluna Încastrată ca o piatră scumpă În noapte, am izbutit să văd, În contra luminii, o a treia momâie Întunecată plasată la colțul acela. Treaba era limpede și lua o Întorsătură urâtă; dar eu n-aveam cum să străbat În fugă, fără să fiu văzut, cei vreo treizeci de pași care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
toată foiala. Dar la un moment dat am simțit cum mâna aceea devenea rigidă, apoi se retrăgea ușor ca să se sprijine de mânerul spadei. I-am urmărit direcția ochilor, a căror expresie se asprise dintr-o dată, și prin mulțime am izbutit să-i zăresc pe cei doi bărbați care cu o zi Înainte ne dăduseră târcoale pe treptele de la San Felipe. Se strecuraseră printre muschetari și mi s-a părut că schimbă o privire de Înțelegere cu alți doi care tocmai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
mijlocul feței, bărbuța foarte strâmtă și tăiată scurt de la buza de jos până la bărbie, iar mustățile firave dar crețe peste bucile obrajilor pline de vinișoare roșii, la fel ca nasul gros. Era Îmbrăcat În negru, și crucea de Calatrava nu izbutea să atenueze vulgaritatea ce se degaja din toată Înfățișarea aceea a lui cu jaboul nu prea curat și prost apretat și cu mâinile alea pătate de cerneală care Îl făceau să pară un conțopist parvenit, cu un inel gros de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
mâna îmi va tremura, iar gândul va prinde să se încețoșeze. Ce este, oare, pe lume, mai important decât viața ta, a mea? Nimic mai personal, dar - aproape totdeauna - în folosința altora. Trăim doar ceea ce ne este lăsat. Sau ceea ce izbutim să ascundem. Judecând bine, cred că despre tinerețea mea nu pot spune prea multe. Am să încerc însă. Cred că va fi o experiență interesantă, comparabilă, poate, doar cu aceea a unui pictor care ar fi nevoit să se folosească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
și apoi de liniște. Doar femeile din cetățile noastre nu văd cu ochi prea buni aceste războaie. Poate, într-o altă vreme - ținând seama că tot mai mulți bărbați pier în luptă -, acestea vor forma o populație majoritară și vor izbuti să își impună legea. Și asta numai dacă nu se vor molipsi și ele de modul marțial în care, vreme îndelungată, s-a încercat păstrarea unor virtuți tot mai rare. (Deja câteva tinere au cerut să ia parte la război
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
făcut-o, mi-aș fi pierdut capul. Însă mai aveam ceva de împlinit: să aștern rândurile de acum. Mi-au retezat mâna pentru ca să nu mai pot să scriu. Un mod radical de a mi se interzice o asemenea îndeletnicire. Au izbutit să mă facă numai bun pentru păzit cireada cetății. Nu am fost pedepsit, ci umilit, stare pe care am hotărât să o curm. Ieri, printr-un străjer cumpărat, fiindcă mă aflu tot în chilie, dar cu alt statut, am trimis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
cele ce vor fi - luați aminte! -, ci doar va atenționa, ceea ce e cu totul altceva. O viață întreagă m-am gândit la acest orologiu...Și mi-au trebuit mai mult de zece ani ca să-l lucrez. Nimeni încă nu a izbutit așa ceva. E muncă de om, nu minune. Minune va fi doar în ochii și în mintea celor ce nu vor pricepe că în lumea asta nimic nu este imposibil. Absolut nimic!” Cei adunați s-au uitat unii la alții. Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
văzuse fumul și flăcările; amănunte aflase, fără să întrebe, de la trecătorii guralivi. Nu era bucuros. Nici trist. Pe fața lui cu greu deslușise cineva vreun semn; și ochii păreau de pește; vii sau morți, totuna... Era, poate, nițel uimit: chiar izbutise, cu adevărat, să facă un astfel de ceas? La vreo săptămână, pe șaisprezece martie, noaptea, orologiul a bătut iar. După nici o jumătate de oră, digul - îndelung încercat de torenții de primăvară ce năvăleau din munți - s-a rupt. Apele au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
o parte din cele petrecute erau chiar de către meșter puse la cale, printre acestea numărându-se, precis, focul de la găzărie și jefuirea Băncii) și cu ce mai citea prin hârțoagele lui nenorocite - pe unde dracu’ le-o mai fi găsit! - izbutea, numai bine, să-și facă mendrele... Cam așa credeau unii că stau lucrurile, dar nu au întărit niciodată spusele lor cu vreo dovadă. Era un august clocit, aproape că și trecuse, când fără veste - și nesilit - Ceasornicarul a oprit orologiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
țină piept unei haite, fusese răzbit, se povestea. Acum, porniți din cine știe ce codru, poate mereu același, ori din văgăuni de munte, lupii albi au fost, mai mult de o jumătate de ceas, stăpâni peste așezare. Vânătorii, câțiva, surprinși, nu au izbutit mare lucru. Soldații garnizoanei au intervenit prea târziu, iar jandarmii deloc, sărbătoreau ziua plutonierului, era de Sfântul Lazăr. Doar vreo zece sălbăticiuni au fost doborâte; valul a trecut și dacă târgul nu ar fi numărat cu șase locuitori mai puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
și de oralitate. Povestea de față nu își propune să reconstituie o istorie - ar fi imposibil -, ci doar să dea, pe cât posibil, un sens logic lucrurilor. A existat, cândva, un labirint de sticlă, din care nimeni, odată intrat, nu a izbutit cu nici un chip să mai iasă. Au încercat unii, asemenea lui Teseu, să deruleze un fir roșu, care să le arate calea de întoarcere, dar, de fiecare dată, acesta se dovedea prea scurt. Sau îl reteza cineva, bănuiți fiind rătăciții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
unui jăratic imens. De-a lungul timpului, în labirintul de sticlă intraseră zeci, sute de mii de oameni, cetăți întregi. Popoare. Ce se petrecuse cu atâta suflare? Se povestea că totuși, în urmă cu multe veacuri, un bătrân, aproape sfârșit, izbutise să iasă. Ceva ambiguu, neconfirmat de cronica perpetuă a cetății. Dacă unul reușise - socotind că așa au stat lucrurile -, de ce nu ar găsi calea cea bună și alții? Locuitorii cetății erau atrași de labirint cu o forță peste puterile lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
altele. Numai că viața noastră de copii-Mozart, după cum se vede, a fost scurtă. Și totuși, în comparație cu alți oameni, noi am trăit un veac. Un infinit, de vreme ce un ins obișnuit ar avea nevoie de o veșnicie și încă ceva pentru a izbuti pe măsura noastră. Și tot noi am fost aceia care am pus punct. Ne-am anihilat reciproc. Ne-am desființat. Fiecare a fost pentru ceilalți doi un Salieri. Eu am vrut să fiu acrobat și să scriu versuri, însă nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
sta în putință pentru ca jocul întregului să iasă perfect. De fapt, nu era chiar așa de greu. Am fost niște gemeni atât de asemănători, încât, ani buni, nici un cunoscut nu a reușit să ne identifice cu precizie. Nici părinții nu izbuteau prea ușor. Ba chiar cu mare dificultate. Și nici nu erau convinși. Pentru mai multă siguranță, pe unul îl punea să spună câteva versuri, pe altul să meargă pe sârmă, iar pe ultimul să picteze. Dar acrobatul cădea de la primul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]