1,517 matches
-
aveau o fetiță în clasa I-a. I-a explicat jurnalistei, că au hotărât să nu necăjească fetița cu tot felul de chestii (gimnastică, pian, etc...), cum fac unii părinți, dar că i-au luat meditator de germană. Și transcrie jurnalista discuția: „Păi, stai puțin, de ce germană?“, m-am mirat. „Păi, e bine să știe...“, mi s-a răspuns. „Crezi tu c-o să aibă în viață nevoie de germană?“ „Dac-o să vrea să plece, o să aibă nevoie.“ „Aaaaaaaa...“ „Auzi, da’, acum
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
că tot nu ne auzim decât noi între noi... Înmormântare cu onoruri militare Era prin 1990, sau chiar 1991, când într-un ziar am citit o știre care m-a stupefiat pur și simplu. Într-un articol, o așa zisă jurnalistă, înaripată de o satisfacție sardonică de neînțeles, de altfel la ora ceea, anunța că la Teatrul Național din Iași a fost scoasă din program piesa „Livada cu vișini” de Cehov. Motivul: Cehov era rus (!?!). Da, acesta era motivația acestei acțiuni
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
de mileniu, manifestată printr-o inchiziție literară atroce, mai ceva decât în Evul Mediu, pur și simplu li s-a refuzat statutul de scriitori și ar fi vrut să-i scoată și din mințile oamenilor. Mă îndoiesc și acum, că „jurnalista” cu pricina ar fi citit cumva, Trei surori, Pescărușul, Livada de vișini sau alte scrieri de ale lui Cehov, dar asemenea negustorului Ermolai Alexeevici Lopahin care devine în piesă proprietarul livezii, nu vede în această livadă, decât atâția și atâția
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
Livada de vișini sau alte scrieri de ale lui Cehov, dar asemenea negustorului Ermolai Alexeevici Lopahin care devine în piesă proprietarul livezii, nu vede în această livadă, decât atâția și atâția metri cubi de lemn de foc. De fapt nu jurnalista a scos piesa din program, ci conducerea de atunci a teatrului, unde cu siguranță Ermolai Alexeevici Lopahin prăsise urmași, care s-au priceput să mânuiască tot atât de eficient toporul, ca și oamenii puși de negustor ca să taie vișinii. Mi se pare
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
deceniu al mileniului II, când pițipoance semianalfabete, care au primit carnetul de jurnalist, nu citiseră de fel pe Cehov, ci doar știau că a fost un scriitor rus, pentru a constata în continuare că există azi multe, foarte multe asemenea „jurnaliste”, care nu auzit de deloc de Cehov și se întreabă, una pe alta, la care echipă de fotbal joacă pentru a-i lua un interviu. Și spre marea mea mâhnire, am văzut azi, în ziua în care poetul Adrian Păunescu
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
țară, cred că ar trebui să rămână ca un moto, cele spuse de urmașul lui Coposu la conducerea țărăniștilor, naivul bătrânel Diaconescu ce a dat pe goarnă cea ce toți ceilalți ascundeau în pipota lor. La un interviu dat unei jurnaliste, când a fost întrebat dacă prin aplicarea nu mai știu eu cărei măsuri se încalcă legea, moșul cel țărănist a replicat senin: „Dar ce este legea, domnișoară, e o bucată de hârtie pe care putem să o modificăm când vrem
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
decît larg răspîndită că, din moment ce nu prea erau multe căști de oțel, acestea ar trebui date trupelor de șoc - și faptul că el purta casca asta ne făcea să avem imense prejudecăți În privința Marii Autorități. Ne Întîlniserăm În camera unei jurnaliste americane, care avea un radiator splendid. Autoritatea s-a Îndrăgostit la prima vedere de camera aceea și a denumit-o Clubul. Era de părere că ar trebui ca oricine să-și poată aduce băutură acolo și să se bucure de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
îi suni, dar când hotărăști să nu le vorbești, ci să închizi, practic descoperi că ai o parașută pe care, deschizând-o, o poți folosi să te salvezi. Nu e o metaforă din cele mai bune - și știi, Finn, sunt jurnalistă, ar trebui să mă descurc mai onorabil de atât - dar așa mă simt eu. Când îi suni, te arunci în gol, dar când taci, când reușești să nu spui chestii de genul „Tot te mai iubesc“ sau „De ce nu mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
îl aruncaseră comuniștii în pușcărie avea o sută treizeci și cinci de kilograme, făcea rugby, era, cum s-ar zice, bărbat bine. La eliberare, abia dacă-i mai rămăseseră cincizeci de kilograme de bărbat bine. Cum a fost posibil așa ceva? se aprinsese jurnalista cu codițe. Păi a fost posibil în felul ăsta, răspunsese zâmbind Coposu, cea mai mare parte din ăia șapteșpe ani i-am făcut la izolare, adică stăteam singur într-o celulă mică și întunecoasă. O dată pe zi gardianul îmi aducea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
țăran spre sărbătoare, ci o chibzuită regulă a jocului care, după cum știm cu toții din copilărie, nu se poate desfășura în pace și înțelegere în afara posibilității de a spune, din cînd în cînd, piua. Mă gîndeam la toate acestea cînd o jurnalistă de la Cotidianul m-a rugat să țin partea gră tarului în rubrica lor de pro și contra. N-am apucat atunci, dar mi-a rămas în minte de atunci încolo. Chiar așa, cum de a devenit „grătarul” o îndeletnicire națională
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
dar...”. Confuzia elitelor — Domnule Mihăilescu, dumneavoastră, ca sociolog, ce părere aveți, mai avem elite ? Vedem doar politicieni incompetenți, oameni de afaceri corupți, televiziunile s-au tabloidizat, tineretul nu mai citește... Unde ne sînt elitele ? Dar ce înțelegeți dumneavoastră prin elite ? — ! ? Jurnalista a mai pus două întrebări, de complezență, după care a renunțat. Ca orice jurnalist român, avea răspunsul și punea întrebări doar ca să aibă confirmări de la un „specialist”. În plus, ca orice persoană publică de la noi, se con sidera obligată să
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
după moarte. La biserica anglicană nu sînt lumînări pentru cei morți, și arareori sînt pentru cei vii. În nici un caz coșciugul nu e deschis. Moartea e ținută igienic și discret ascunsă de lume, ca să nu o tulbure prea mult. și jurnalista britanică încheie mica sa meditație despre moartea la români cu următoarea declarație surprinzătoare : Acum cîțiva ani, mama mea m-a întrebat unde vreau să fiu înmormîntată. Fără să stau pe gînduri, am bulversat-o cu răspunsul meu : „în România”. Moartea
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
îi încântă pe burghezii din Occident, fericiți să-i reducă pe comuniști la justa lor măsură..." etc., același curs, aceeași limbă de lemn care celebrează logica istoriei și morala clasei muncitoare. De ce să amintim toate acestea? Se întâmplă că, recent, jurnalista respectivă a criticat violent "a priori și fără fundament" eșanjismul sexual, "partuzele" din mediul artistic. Moralismul are un viitor fericit. În orice caz, fără urmări, cele care dau lecții de morală politică sau de morală sexuală își continuă munca de
Revrăjirea lumii by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
Autorul ne dezvăluie sursa acestui material (însemnările zilnice concretizate într-un jurnal fragmentat) și precizează reperele cronologice ale cărții: mai 2006-mai 2009. Într-un prim interviu apărut în „Adevărul de Vaslui” din 1 mai 2006, inspirat gândit și scris de jurnalista Luminița Moldoveanu, autorul declara că nu regretă nimic din ceea ce a trăit și se poate socoti un om fericit: Un colț de rai într-o curte mică, străjuită de meri înfloriți, alintați de vântul care scutură petalele florilor peste lăcrămioarele
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (ÎN LUPTĂ CU TIMPUL...). In: CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/562_a_745]
-
ea și împărtășește. Speranța aceea disperată că poți scăpa nedescoperit. — Îți spun tot. Cât de multe vrei să știi? Nu vrea să știe nimic. Chiar și acum, ar vrea să dispară cu ea, într-un loc unde cuvintele nu ajung. —Jurnalistă, se adresă ea parbrizului. Un alt oraș cu trei străzi gonește pe lângă ei. Producătoare la Cablenation News. Știi tu: găsești un subiect piperat, îl dezvolți, faci munca de teren, filtrezi interviurile, alegi informațiile. Întotdeauna am încercat să... fiu la fel de tare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
poate înțelege. — Cred că te-am mai văzut o dată, mai demult. Acum câțiva ani. Când postul tău a intervievat... Da, spune ea, controlată, făcând dreapta pe Highway 10, chiar la intrarea în oraș. Vorbește din nou ca o producătoare. O jurnalistă care poate relata orice subiect. De ce te-ai tot întors? Ca să-ți testezi memoria? Ai vrut să te folosești de mine. Un mic fior, un mic mister. Ostilitatea publică te distrugea. Ai vrut să faci un mic voiaj salvator; să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
petale. Rochia ei e albă, pălăria e albă - albul arată că Ana e prietenă cu toate culorile, le primește și le trimite, bucuroasă, în lume, că e sinceră, cinstită, că nu minte, că iubește Dreptatea și Adevărul. Ana e o jurnalistă adevărată. E mereu acolo unde se întâmplă ceva. Are mereu cu ea o cameră de luat vederi, un reportofon și, bineînțeles, carnețelul de notițe. Stă de vorbă cu toată lumea, înregistrează și scrie. Uneori și desenează. Ea desenează la fel de frumos ca
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
am cam încurcat-o. Întâi Ana și după aceea eu. Stați să aflați ce mi se va întâmpla mie. Ana se duce glonț la el. Tânărul o întâmpină cu bunăvoință. Ea se prezintă, spune cum o cheamă și că e jurnalistă, că vrea nu numai să scrie despre zmei, despre Țara lui Verde Împărat și despre Prinț, ci vrea să ajute la alungarea zmeilor. Pentru asta i-a chemat pe fiii Împăratului Verde aici, în munții Carpați, pentru că ea crede că
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
îi ascult. Apoi îi ascultăm împreună. Prințul: ─ Știu că spui adevărul, am aflat și eu de nenorocire și cred că e bine ce faci, dar aș vrea să-mi răspunzi la trei ghicitori ca să mă conving că ești o bună jurnalistă. Ce zici, te încumeți? Ana: ─ Mă încumet. Prințul: ─ Cu prima ghicitoare vreau să văd dacă știi să pui întrebări. E o poveste foarte tristă. Am aflat- o și eu de la cineva. Iată: Într-o dimineață, undeva, într-o cameră de
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
gloanțe sau cuțite, nici pete de sânge. În încăpere, în afara unui borcan, a unui bol care se spărsese și rămăsese pe podea, totul era în perfectă ordine. Poliția nu poate spune dacă a fost crimă sau sinucidere. Tu, Ana, jurnalisto, crezi că ai putea face ceva, pentru a dezlega misterul? (Stau să mă gândesc și eu. Ați auzit doar că e o ghicitoare pentru jurnaliști. Iar eu sunt jurnalist, nu-i așa ? Chiar, de ce or fi murit cei doi ? O
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
să se simtă ușor și liber. Rîse și o prinse de talie, spunîndu-i: Și Gay e mama ta? I s-a vindecat rana de la mînă? — A fost rănită vreodată? Nu-mi spune niciodată nimic. — Cu ce se ocupă azi? — E jurnalistă. Hai să nu vorbim despre ea, cred că prezența mea e suficientă, nu-i așa? La început îi veni greu s-o țină, pentru că muzica era atît de rapidă și de sincopată, că toți ceilalți dansau fără să se atingă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
secția de poliție maritimă a recunoscut că au un deținut care s-ar putea să fii tu. Acum o oră! Asta după ce toate rapoartele subcomisiilor au fost citite și votate și s-au făcut declarații zîmbitoare presei. Știai că sînt jurnalistă? Scriu pentru una dintre fițuicile alea otrăvite despre care oamenii decenți cred că ar trebui interzise: acelea care tipăresc povești urîte despre cetățenii bogați, celebri și hiper-respectați. Dechise portiera mașinii. El se așeză lîngă ea și porniră. Unde mergem? întrebă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
că Susan privește Întreg acest ceremonial cu oarecare invidie. Bărbații Întotdeauna se Îndrăgostesc de Tiffany și se Îndrăgostesc de două ori mai tare de Tiffany și Milena. Dar pentru a merge la Tribune Tower, pentru a se Întîlni cu prietena jurnalistă, vor fi numai ei doi. Trupul În stil gotic american al Tribune Tower este Încastrat, la nivelul trotuarului cu pietre provenite din cîteva din übermonumentele lumii: locul nașterii lui Iisus, În Betleem, Marele Zid Chinezesc, Taj Mahal și Zidul Berlinului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
fac sîngele să fiarbă, tatăl ei și profesorul Telescu fiind exemple de marcă. Se Întreabă dacă Susan nu se percepe ca pe o forță pacificatoare Între acești oameni. Iau un lift de marmură și alamă pînă la etajul 50, unde jurnalista, Jackie Lopez, Îi așteaptă Într-un birou parcă răvășit de furtună. Este o femeie mărunțică, cu picioarele pe pămînt care se mișcă viguros printre maldăre de cărți În echilibru precar, teancuri de dosare pînă la tavan, un birou acoperit cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
Buonocore, chiar el, În uniforma albastră, aspru și fermecător, așa cum - În ciuda a tot și toate - rămăsese În amintirea ei. Și la fel ca prima dată, când Îi căzuseră ochii asupra lui, se gândi: ăsta chiar că e un bărbat... O jurnalistă Îl Întrebă stupid: cum vă simțiți ca erou? Antonio Îi răspunse că nu se simte deloc erou. Sunt polițist, explică modest, mi-am făcut doar datoria. Sunt aici pentru a proteja cetățenii. Trebuie să știe că răul nu Învinge niciodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]