1,287 matches
-
era o frizerie. Aici, în odaia prietenoasă și scundă, patronul nu ducea lipsă de clienți. Se perindau mereu, frizerul Lică având întotdeauna un strașnic chef de vorbă. Aici era salonul literar. Victoriile definitive la fotbal tot la Lică se hotărau. Lăcrimând dintr-un ochi, cu gura într-o parte și slab ca un țâr, din când în când apărea vânzătorul de ziare, în gât cu mapa uriașă. Slăbiciunea sa erau copiii cărora le da gologani pentru bomboane. Uneori clienții îl opreau
Podu vechi by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91578_a_92863]
-
i l-a aruncat În față. „Ești o brută!“ strigă Martinto. „Nu mai văd nimic“. Se tot freca la ochi și Julius aștepta descumpănit, voia să-l vadă rîzÎnd, să glumească iar, dar grasul se Înroșea din ce În ce mai tare, ochii Îi lăcrimau și lacrimile se amestecau cu nisipul. Azvîrli sabia cît colo și porni orbește, furios, să caute apă. Julius dădu să se apropie de el, pentru a-l ajuta să se spele pe față, dar Martinto Îl amenința dînd din mîini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
cronica tauromahică, pentru a putea să facă școală, pentru a da sentințe irevocabile despre fiecare mișcare și fiecare atitudine a toreadorilor. Jumătate de oră mai tîrziu, Susan simțea că moare din pricina ardeiului iute care o făcea să sughițe și să lăcrimeze și Juan Lucas Îi spunea „englezoaica mea vitează“ și-i dădea miez de pîine, explicîndu-i că era un leac mult mai eficient decît apa sau vinul. Musafirii Își terminau gustările și cereau cafele și coniacuri Înainte de a pleca. Din boxe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
o lumină tristă și pură. Mi-am trântit valiza lângă pat și i-am deschis încuietorile. Fără să-mi scot ca nadiana (doar gândul îmi făcea rău), am scotocit după pijama, dar până la urmă am lăsat-o baltă. Începusem să lăcrimez și să-mi curgă nasul de frig. Mâinile îmi înghețaseră cum nu le mai simțisem de când făcusem armata. Nu, aveam să dorm îm bră cat, nu se putea altfel. M-am așezat pe marginea patului, terorizat de ideea unei nopți
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
privind sticlos în fața ochilor. Alții duceau paharul alungit de șampanie la gură și beau din el mult mai mult decât de obicei. Femeile, multe dintre ele târfe trecute prin ciur și dârmon, plân geau ca școlărițele. Se surprinse și Zaraza lăcrimând, și nu-și amintea s-o mai fi făcut vreodată. Cân tărețul mai zise două cântece vechi și se retrase. Țiganca stătu jumătate de ceas ca pe ace și ieși după el. Intră în odaia impro vizată a artiștilor, unde
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
tristețea, zise ea după o pauză îndelungată. În dimineața următoare trebuia să plec. Pusesem ceasul să sune mai târziu ca să nu avem timp de lacrimi. Mă sculasem destul de târziu și mă grăbeam. Ne aflam lângă ușă. Ea începuse deja să lăcrimeze și voia parcă să mai spune ceva, dar era disperată parcă, m-a sărutat grăbit și apoi a plecat fără a se mai uita înapoi. Am urmărit-o de la fereastră și am văzut-o traversând strada fără a întoarce capul
AGENT SECRET, CODRIN by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83872_a_85197]
-
circulația pentru a ajunge la timp la locurile noastre și a împărți Sfânta Lumină în biserici la credincioși în noaptea cea Sfântă a Învierii Domnului ... Părinții mai vechi din mănăstire, buni cunoscători ai tradiției și istoriei locului, mi-au spus lăcrimând că în cei peste 400 de ani de existență ai Mănăstirii Secu, niciodată nu a mai ajuns de Înviere Sfânta Lumină aici. Chiar dacă primirea în mănăstire a fost una smerită și tăcută, totuși bucuria din timpul slujbei a fost mare
Bucurii sfinte în glasuri din cetate by Ierodiacon Hrisostom Filipescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/462_a_1113]
-
sunt exact la fel; 2) Orice sistem nervos uman este modificat de evenimentele verbale și nonverbale; 3) Un eveniment modifică spiritul și corpul în același timp. Gosseyn nu încercă să se miște imediat. Ochii, sub lumina ce îi apăruse brusc, lăcrimau, dar vederea i se îmbunătățea. Îl durea corpul. Fiecare articulație, fiecare mușchi, părea să protesteze la tentativa de a se ridica din pat. Conștientiză ceea ce se întâmplase. Ținând cont de intervalul de timp scurs pe parcursul transportului prin distorsor, fusese absent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
rușine, dar să lăsăm... (Învățasem singur să gândesc cu mâinile.) „Poate ar fi vremea să recapitulăm“, am spus. „De la gura unuia la urechea celuilalt se naște, vrând-nevrând, o balanță...“ Domnul Sima s-a uitat o clipă în sus și a lăcrimat din pricina luminii prea strălucitoare. „Acum“, a oftat el, „sunt prea bătrân ca să mai recapitulez, mi-a crescut păr pe urechi, se vede cu ochiul liber...“. Apoi s-a aplecat spre mine. „Uită-te în urechea mea“, a spus. M-am
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
sunt exact la fel; 2) Orice sistem nervos uman este modificat de evenimentele verbale și nonverbale; 3) Un eveniment modifică spiritul și corpul în același timp. Gosseyn nu încercă să se miște imediat. Ochii, sub lumina ce îi apăruse brusc, lăcrimau, dar vederea i se îmbunătățea. Îl durea corpul. Fiecare articulație, fiecare mușchi, părea să protesteze la tentativa de a se ridica din pat. Conștientiză ceea ce se întâmplase. Ținând cont de intervalul de timp scurs pe parcursul transportului prin distorsor, fusese absent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
de-atunci își aminti lacrimile ei care străluceau pe obrazul oacheș precum niște sfori de catarg care îi trimiseseră copilăria în lume. — Ce e, mamă? o întrebase orbit dintr-odată de plânsul ei. Din acel moment învăță că femeile care lăcrimau îi istoveau inima și că nu trebuia să le vadă chipul. Maică-sa se prefăcu imediat că așază migdale într-un borcan și își șterse fața cu podul palmei. Nu mai era frumoasa lui Farah, ci doar o femeie de
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
-i spune Sf-tului Soare. Sf. Soare au zis: mai bine să șadă-n iad s-o iee, decât în rai să n-o iee. S-au pornit să se cunune. Când au început popa a citi, icoanele au început a lăcrima ș-a se face întunerec afară ș-au venit un nour gros ș-o luat pe Sf. Soare și l-o pus la răsărit și pe Lună la apus. Și i-au dat ei așa o putere D-zeu, când
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
Ridică arma și trase. * Melania Lupu răspunse timidă: ― Alo? Scarlat, gata să apese pe trăgaci, o privea fix. Arăta ciudat și hidos în același timp. Capul părea construit din două jumătăți străine: una monstruoasă, de căpcăun, cealaltă, normală. Ochiul bolnav lăcrima. Vocea ― "un bărbat tînăr" își zise Melania Lupu ― se interesă: ― Casa Crîșmaru? ― Da, răspunse bătrâna fără să clipească. Familia Miga. ― Oh, iertați-mă, am greșit numărul. Legătura se întrerupse. Melania își lipi mai tare receptorul de ureche. Tonul țârâia neîntrerupt
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
la figurat.” Erau vizibile semne că Lovinescu va deveni curând „persona non grata”, fiind atacat vehement din toate părțile ca „iudeocosmopolit”, iar cenaclul literar Zburătorul era frecventat de „jidovi” sau „jidoviți”. Vorbind despre tatăl său spune că l-a văzut lăcrimând de trei ori: primele două de durere la cedarea Basarabiei și intrarea trupelor germane în Paris, iar a treia oară de ușurare, când a eșuat rebeliunea legionară în ianuarie 1941, Lovinescu figurând pe lista neagră a legionarilor pentru exterminare alături de
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
-o în felul acela. Dar își dădu seama că nu era un act de agresiune, ci de disperare. Liniștea, chiar aroganța pe care le văzuse în casa asta ieri dispăruseră acum. Pentru prima dată, Maggie văzu ochii acestui tânăr fiu lăcrimând. — Dacă ai suficientă încredere în mine încât să-mi spui cum te cheamă, o să-ți zic tot ce știu. Mă cheamă Uri. —Bine, Uri. Numele meu e Maggie. Maggie Costello. Hai să ne așezăm și să vorbim. Maggie umplu calm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
fel de suprafață, poate o masă. Îi depărtară picioarele și unul din ei aprinse o lanternă, îndreptând-o spre ea; apoi simți niște degete care îi cercetau interiorul vaginului. Urletul ei de indignare fu înăbușit de căluș. Își dori să lăcrimeze, dar ochii îi erau uscați. Ca și cum oroarea asta ar fi fost prea îngrozitoare ca să poată fi exprimată prin lacrimi. Se auzi un sunet, cel al unei uși deschizându-se, al altcuiva intrând în cameră. Ajunge, spuse o voce la doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
ornament din fier forjat făcu țăndări una dintre ferestrele laterale din spate. — Puiule, ești bine? întrebă speriată doamna Reilly, când bombardamentul părea să fi ajuns la final. Ignatius scoase un zgomot ca de vomă. Ochii și albaștri și galbeni îi lăcrimau. Spune ceva, Ignatius, îl imploră mama sa, întorcându-se tocmai la timp ca să-l vadă scoțând capul pe fereastră și vomitând pe partea unde era lovită mașina. Agentul de stradă Mancuso mergea încet pe Chartres Street, îmbrăcat în pantaloni mulați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
fi nebunul acela. Era la fel de scrântit ca și vânzătorul de crenvurști. — Ascultă, zurliule, cară-te d-aici. Nu vreau bucluc cu stigleții. Nu vrei? întrebă fericit Mancuso. — Nu, și nici un țăcănit ca tine nu vrea, spuse George, privind ochiul care lăcrima în spatele monoclului și umezeala de pe gură și barbă. — Ești arestat, spuse tușind Mancuso. — Cum? De unde naiba ai răsărit? — Agentu’ Manguso, sub agoberire. O insignă străluci în fața coșurilor lui George. Hai cu mine. — Pen’ ce dracu’ m-arestezi? Numa’ c-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
scumpule, da’ mi-am păstrat onoarea. * Agentul de stradă Mancuso, stând sprijinit de biroul sergentului, spuse, respirând din greu: — Boate mă boți scoate din glosetu ăla. Nici nu mai bot resbira. Cum? Sergentul privi trupul slab din fața lui, ochii roșii, lăcrimând în spatele ochelarilor bifocali, buzele uscate care se vedeau prin barbișonul alb. Ce se întâmplă cu tine, Mancuso? De ce nu te poți purta ca un bărbat? Ai răcit! Bărbații din poliție nu răcesc. Bărbații din poliție sunt tari. Agentul Mancuso tuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
lăsându-se În jos, din ce În ce mai aproape de mort, În cercuri concentrice, ca o pasăre care cobora pe pământ pentru a-și Înhăța prada. Mirosul de santal, extrem de acru și de pătrunzător, a devenit atât de puternic Încât toată lumea a Început să lăcrimeze. Pe cei mai mulți nu-i deranja; oricum plângeau. Într-un colț era Înghesuit un imam schilod. Total absorbit, Își legăna partea de sus a trupului pe când citea cu voce tare Coranul. Recitarea sa avea un ritm al ei, o măsură care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
să nu bag de seamă că o numise pe Gaila ducesă, nu regină. Ca să nu ating cu capul bolta rotundă a coridorului, trebuia să merg aplecat, ținând torța cu brațul întins înainte. Fumul înțepător mă făcea să tușesc și să lăcrimez; și-n plus, nu vedeam mai departe de pasul pe care-l făceam. În fine, am dat de prima odaie. Deși m-am ferit să privesc în jur la detalii, tot am întrezărit și-am auzit câte ceva. Flacăra amuțise din cauza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
port. Rotari era nedumerit. Mie mi se închirciseră măruntaiele. Gaila percepuse ceea ce nu știa, doar atingând și privind rochia ce-i fusese trimisă de Gundeperga. Rotari a azvârlit rochia în brațele lui Ostillio, expediindu-l enervat. Văzând-o pe Gaila lăcrimând discret, s-a potoli, s-a așezat lângă ea, a îmbrățișat-o și a sărutat-o pe frunte. - Ce e cu tine, soțioara mea? Ea, albă la față, a murmurat:. - Am avut o presimțire rea, atingând rochia aceea. S-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
își face pase magnetice ori că, pur și simplu, face pe nebuna pentru că se știe privită. Discutaseră imediat după ședință, fiecare dintre ei nelămurit - Dacă-ți spun că nu știu ce m-a apucat, ai să zici că mă scuz, spunea Ancuța, lăcrimând. Dar puteai să spui înainte, n-aș fi fost eu omul care să înțeleg? Am avut încredere în tine...! În sfârșit, au vorbit mult și pe urmă Andrei a stat de vorbă și cu taică-său și până la urmă s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
fost ca și cum o femeie cu două capete dăduse naștere unui copil, unul dintre cele mai ciudate lucruri la care asistase. Când copilul a apărut și i s-a tăiat cordonul, Rahela l-a ținut în brațe prima dată. Ochii îi lăcrimau sau așa i s-a părut Bilhei, care își mușca limba și aștepta momentul să-și țină în brațe primul dar al pântecului. Ochii Bilhei urmăreau fiecare mișcare a Rahelei în timp ce ștergea copilul de sânge și-l verifica să vadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
el moțăia, dar îmi amintesc că mă durea spatele când a deschis ochii. Și-a pus mânuțele în jurul gâtului Bunicii și a sărutat-o. L-a îmbrățișat și ea și apoi l-a dus înapoi la mama lui care a lăcrimat când a văzut zâmbetul de pe fața băiețelului ei și apoi a plâns din nou când a văzut tristețea de pe fața Oracolului, care arăta că nu putea face nimic ca să-l țină în viață. N-am mai putut s-o urăsc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]