28,201 matches
-
într-atît de convenționalizat încît rareori însemna cu adevărat o experiență de cunoaștere. Nu m-a mirat să descopăr în călătorul Hans Christian Andersen un sentimental romantic. Tot ce vede îl încîntă, e la tot pasul entuziasmat, fericit, mișcat pînă la lacrimi. Cîntecele, tristețea, sau fie și simpla forfoteală a celor întîlniți creează adevărate seisme în sufletul observatorului lor. Lamartinian cu supramăsură, celebrul autor de povești care au vegheat copilării universale se află într-o permanentă combustie interioară pe durata călătoriilor sale
"Cît de înflăcărat, cît de minunat!" by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/16772_a_18097]
-
la Eminescu...". A mai menționa compromisurile lui Preda ar fi de prisos atîta vreme cît ele există în numeroase din paginile sale. Dar ce e cu întoarcerea la Eminescu? Autorul îl are în vedere pe "împăratul urii" din Făt-Frumos din lacrimă, "întunecat și gînditor ca miazănoaptea", care "se simțea slab, se simțea murind și n-avea cui să lase moștenirea urei domniei sale...". Acesta ar fi, așadar, prototipul criticului. Surpriză însă! În vederile lui D.R. Popescu, moștenirea lui Eminescu e ambiguă. Marele
O legendă spulberată by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16764_a_18089]
-
Hill. Ambele pelicule beneficiază de nume cunoscute și plăcute publicului, ambele sînt centrate pe istoria unui cuplu, ambele sînt și romantice și comice (cel puțin la nivelul intențiilor), ambele promit zîmbete (dacă nu hohote de rîs) și ambele presupun ceva lacrimi - căci, unde este vorba despre o oarecare doză de romantism, lacrimile nu pot lipsi din schemă. Cum în privința finalurilor nu ne mai facem de mult nici o iluzie (știm deja că un film care se respectă nu se poate termina decît
Haz de necaz by Miruna Barbu () [Corola-journal/Journalistic/16792_a_18117]
-
sînt centrate pe istoria unui cuplu, ambele sînt și romantice și comice (cel puțin la nivelul intențiilor), ambele promit zîmbete (dacă nu hohote de rîs) și ambele presupun ceva lacrimi - căci, unde este vorba despre o oarecare doză de romantism, lacrimile nu pot lipsi din schemă. Cum în privința finalurilor nu ne mai facem de mult nici o iluzie (știm deja că un film care se respectă nu se poate termina decît în modul cel mai fericit cu putință), să aflăm cum au
Haz de necaz by Miruna Barbu () [Corola-journal/Journalistic/16792_a_18117]
-
patru. Pelicula este centrată pe epicul previzibil și pe descriptivismul strict necesar. Narațiunea îmbină prezentul cu trecutul amintirilor, scenele casnice se intersectează cu momente de monolog ale personajelor principale. Nu lipsește o umbră de umor spre a ne feri de lacrimi fără sfîrșit, însă umbra rămîne umbră și nici gînd să se transforme în hohote de rîs. Așadar mai zîmbind, mai lăcrimînd asistăm la problemele cotidiene ale cuplului interpretat de către Michelle Pfeiffer - naturală, diafană dar și puternică, cum o știm dintotdeauna
Haz de necaz by Miruna Barbu () [Corola-journal/Journalistic/16792_a_18117]
-
București (Cotroceni) și Moscova (Kremlin). De astă dată nu lumina trebuie să ne vină de la Răsărit, ci... prioritățile, așa cum găsește c-ar fi "normal" același personaj care nu voia să creadă, nici în ruptul capului, că Moscova nu crede în lacrimi, nici în filme, nici în realitate. Revenind la seria "coincidențelor" care au marcat, aleatoriu, soarta potrivnică a celor doi foști adolescenți-politruci, intrați în focul confruntării directe, de la om la om, se cuvine a înșira măcar unele funcții de partid și
Un pas înainte, doi pași înapoi... by Mihai Stoian () [Corola-journal/Journalistic/16817_a_18142]
-
războiul și ministerul lor de propagandă ar fi decis să facă un film despre revoluția americană, Patriotul ar fi fost exact ceea ce voiau. Este filmul cel mai fascist, în sens propriu, al ultimelor decenii!") ; nașterea unei națiuni e plătită cu lacrimi și sînge; armata populară are de partea ei "rîul, ramul" și vine cu tehnici de luptă neortodoxe; scrobita armată a Coroanei răspunde cu o serie de cruzimi dezonorante (de pildă incendierea unei biserici cu credincioșii încuiați înauntru; într-o secvență
Mașini de război by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/16866_a_18191]
-
de martor direct. Precum și de a arăta că marilor personalități, - chiar și la moartea lor, - li se întîmplă totdeauna lucruri cu sens... Sau spectaculoase. Ceremonia de la Crematoriu este foarte austeră... Nimic în plus, față de muzica funebră, Chopin. Fără discursuri. Fără lacrimi. Fără amintiri. Rude, nu sînt... Prieteni doar. Mulți activiști bătrîni de aceeași generație, cu brasarde roșii. Solemni, simpli, muncitori care își găsesc acum un rost, o treabă a lor, de pensionari agitîndu-se... Activiștii generației răposatului. Coroane funerare din toate părțile
După ce lovitura s-a dus by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/16879_a_18204]
-
sînt tipice pentru mentalitatea provincială. În fine, colegul nostru nu se sfiește să mărturisească: "pentru noi, români care trăim în străinătate, lectura unei poezii de Eminescu poate declanșa emoția dorului. E normal, și nu avem de ce ne rușina pentru o lacrimă a desfătării. Dar, să nu uităm, noi trăim într-o lume care nu-și transformă geniile, cu mult mai numeroase, în tot atîtea obiecte de cult, o lume în care festivitatea nu se confundă sistematic cu festivismul. Trăim în cultura
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/16885_a_18210]
-
care ne ocupăm Veninul metafizic. Partea cea mai valoroasă a unui text este, prin urmare, în vederile d-sale, acea mișcare lăuntrică, acea decantare și sublimare care consacră toate gîndurile calmului divin. Litera poartă în sine nostalgia originilor, astfel cum lacrima se întoarce către ochiul din care a purces sacrificial. Ținta textului e refacerea unității primordiale. Funcția sa rămîne cea a spovedaniei. Uneori prezența rostirii e înlocuită prin cea a cuvîntului scris, cu aceeași consecință purificatoare. Odată, Sfîntul Vasile cel Mare
Arta și sacrul by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16873_a_18198]
-
Eu m-am dus cu două zile înainte și în seara revelionului a venit și Paul încărcat cu bunătați și băuturi scumpe, rarități pe vremea aceea, ambalate special. Dar surpriză: doamna Irina, cu fața congestionată și cu ochii șiroind de lacrimi, a ieșit din dormitorul lor spunându-ne că soțul ei a făcut o criză nervoasă, că nu acceptă să rămânem acolo și deci, trebuie să plecăm. Am plecat liniștit-o pe doamna Irina spunându-i că ne vom duce la
Peripeții de anul nou. In: Editura Destine Literare by Elena Buică () [Corola-journal/Journalistic/82_a_225]
-
condiția. Altfel spus, se visează pe sine. E sentimental și i-ar plăcea să scrie versuri. Precum la Minulescu și Topîrceanu (ambii valahi, deci produse ale mediului caragialesc), superficialitatea afișată, redundantă, nu e străină de emoție, sub masca grotescă lunecă lacrimi. Comportarea arlechinului nu exclude misterele sufletești. Erosul dezlănțuie elanuri și stimulează inventivități în contrastanta materie ingrată a prozei părelnic iremediabile: Cînd eram tînăr, voiam să scriu pentru tine/ o poezie de dragoste./ Cînd eram tînăr, cînd te văzusem în holul
Vis și delicatese by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16907_a_18232]
-
biect transparent dostoievskian, Yukio Mishima scrie o carte impresionantă despre suferința pe care o provoacă prea multa frumusețe a lumii. Un personaj din recentul laureat al multor premii Oscar de anul acesta, American Beauty, rostește la un moment dat, în lacrimi, o replică memorabilă: "Uneori lumea e atît de frumoasă încît simt că nu o mai pot suporta!" Băiatul din film nu are nici un defect fizic, nu e prin nimic respingător celorlați, dar revelația lui este aceeași cu a eroului lui
Despre frumusețe și singurătate by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/16937_a_18262]
-
educației muzicale etalate la nivelele cele mai înalte ale intelectualității noastre. Privind retroactiv, la cele zece ediții, se poate afirma că "Săptămâna Internațională a Muzicii Noi" este un bun de preț în contextul actual, un bun câștigat "cu sudoare, cu lacrimi, cu sânge", după exprimarea atât de sugestivă ce aparține președintelui Uniunii Compozitorilor, Domnului Adrian Iorgulescu. Concertele festivalului - nu am în vedere numai concertele actualei ediții - etalează valori autentice, consistente, ce aparțin creatorilor noștri. Indiferent dacă aceștia sunt stabiliți în țară
Un festival al rezistenței în zona culturii europene by Dumitru Avakian () [Corola-journal/Journalistic/16935_a_18260]
-
cărările pașilor lui.// dar cîtă despărțire sub tîmpla căruntă/ a serii sub gesturile ei sub care viermuiesc/ încă un milion de gesturi cu aluri aproape/ omenești. cînd buzele ei stau livide în jurul/ cuvîntului adio. cînd treptele pe care dispare/ sînt lacrimile mele coborînd nefirești în gîtul/ de metrou al cămilei" (toamnă de toamnă, frunză cu frunză). De aci drumul pînă la satiră e scurt. Aceasta ia naștere, ca să zicem așa, în suc propriu, doar prin simplul mecanism al aglutinărilor degajat-sarcastice: "De
Sociabilitate și solitudine by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16980_a_18305]
-
e un monad migrînd/ ca o globulă de sînge/ în fericia/ lui Dumnezeu" (Trec). La modul obiectiv, contemplă un univers depopulat, umplut doar de respirația izbăvitoare a Atotputernicului: "O, adierea vieții ei/ lăuntrul/ acestei adieri/ ce-mbată totul/ pînă-n istovul lacrimilor -/ dacă nu e/ lumirii noastre/ respirarea însuși/ a Domnului pe ape -/ n-a fost nimeni/ la vămile durerii/ și-ale morții/ n-a stat nimeni/ sub floare și-ndurare/ totu-i noapte/ și nu mai este/ nimeni pe pămînt" (O
Misticul rebel by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16997_a_18322]
-
purgator, al Pieței, ar fi fost cauza răului ce ne-a inundat: mineriadele, corupția, pauperizarea etc., care, evident, au scindat societatea românească în profitori și victime. Regimul restauraționist care s-a înstăpînit pînă în 1996 ar fi fost curat ca lacrima. Doar năzuințele manifestanților din Piața Universității se cuvin osîndite. Pentru tot ce e neîmplinire în viața României de azi sînt răspunzători doar idealiștii săraci și cu mîinile goale, care au visat cu ochii deschiși o Românie a adevărului și a
Piața Universității în cheie polemică by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17016_a_18341]
-
s-ar putea numi profesionalismul simulării și, mai ales, prin eficiența estetică. Poemul Inscripție pe piatra de hotar, de pildă, a ajuns un fel de șlagăr al poeziei românești postbelice și a făcut de multe ori să curgă câte o lacrimă pe obrajii unor cititori - sau ascultători - sentimentali: "Slav aș fi fost, de nu eram latin,/ latin aș fi, de n-aș fi fost și dac -/ dar a ieșit așa: să fiu român,/ și eu cu soarta asta mă împac!// mi-
Un poet mereu la modă: GEO DUMITRESCU by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/17035_a_18360]
-
transfigurat, descoperind că îi reușea tristețea umorului său pururea recunoscută. În prefața volumului de debut, antedatată, scria, cunoscîndu-se bine pe sine: "O, indulgentă critică postumă,/ Să nu le-nțepi cu vîrful unui ac/ Cărînd pe rînd baloanele de spumă/ În lacrimi grele iarăși se prefac." Tot atît de lucidă e aprecierea că Balada chiriașului grăbit ar fi emblematică pentru opera și personalitatea poetului. A făcut și multe concesii gustului minor, ca în aceste catrene: "Greu mi-i, dragă, fără tine/ Și
O nouă exegeză despre Topîrceanu by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/17092_a_18417]
-
demnității credinței și frumuseții, pentru că descoperă Iubirea infinită din care și prin care există lumea. Simțurile exultă descifrând binele și înțelepciunea, nu bucurându-se în sine, în "infinitul rău", baudelairian, depășind, deci, senzualitatea propriu-zisă, patima pentru "fructele terestre", întrezărind dincolo de lacrimi, ca Francisc, aproape orb când a compus imnul, transcendența ca frumusețe. În fața luminii care îl "sigila" fizic în Muntele Verna, îl stigmatiza, Francisc exclamă extaziat: "Tu ești Frumusețea! Tu ești Frumusețea!". Paradisul și frumosul nu înlătură treptele pregătitoare, purificatoare ale
Adrian Popescu - Echinox n-a fost o anticameră ci chiar salonul literar al generației '70 () [Corola-journal/Journalistic/17093_a_18418]
-
substituit nu de puține ori prin tușe de culoare intense, imagini luxuriante, enormități altminteri bine încastrate în tabloul poetic. Iată o mostră: "sînt dama de noapte a lui iuda trădătorul sînt plicul cu insecticide din pîntecul fecioarei de la morgă/ sînt lacrima de pe obrazul de pe pulpele și din pîntecul lacrimei pure/ sînt penisul lacrimei mele cînd plîng din senin de dorul donei juana/ sînt mielul negru ce suge la țîța oii albe sînt țîța oii albe supte de mielul negru/ sînt sămînța
La început a fost poetul by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/15816_a_17141]
-
ornate cu pietre prețioase, înaltul cler fastuos și solemn - plin și el de podoabe: bărbi de profeți și plete lungi negre sau albe împletite în codiță la spate, sub tiara de catifea roșie sau violet. Regele timid, strălucitoarea Regină în lacrimi, Prințesele regale cu tinerețea lor luminoasă și gravă, femei în doliu sau în uniformă de infirmieră, costume negre, gulere scrobite, plastroanele impozante ale Guvernului, uniforme presărate cu decorații și public recules, s-au adunat pentru a celebra, după ritul ortodox
Memoriile Mariei Cantacuzino Enescu by Elena Bulai () [Corola-journal/Journalistic/15802_a_17127]
-
față forma "populară" de interpretare, cu o ironie rece care trădează neîncrederea în posibilitatea de a face inteligibil un tărîm al celor mai ascunse obsesii și (cameleonice) spaime: "luni înseamnă iubire, marți declarație de dragoste, miercuri trădare, joi cadou, vineri lacrimi, sîmbătă bucurie, duminică onoare". Secvențele onirice din această a doua parte a volumului se bucură de un firesc al expresiei care lipsește multor poeme din prima parte (Sabia din care curge dezastrul). Aici, spaima este evocată explicit la tot pasul
Exil cu variante by Cristina Ionica () [Corola-journal/Journalistic/15826_a_17151]
-
vremea să-mi fac încet bagajele, nu pentru o nouă călătorie, ci pentru ultima și cea mai mare. Trecut de mult de jumătatea vieții, rememorez și reînviu în imaginile pe care le-am ordonat, hexagoane și rame, în stupul memoriei. Lacrimi și rășini, sînge și sare, miere și sucuri vegetale par a se revărsa din arterele mele, crestate de melancolia maturității tîrzii. Greoi și morocănos sînt, ca un urs halucinînd poienile și rîpele tinereții sale." Deși nu se pot face despărțiri
Poezie, bibelou de porțelan by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15840_a_17165]
-
paradiziacă, o grație a solitudinii: " Am visat/ că eram cu dimineața în cer/ Priveam crucificările pămîntești/ fără să simt durere/ Mîncam fără să-mi fie foame/ Beam fără să-mi fie sete/ Iubeam fără să doresc/ Ochiul meu plîngea fără lacrimă/ Rîsul meu rîdea fără inimă// Mă plimbam/ printre dulăii dezlănțuiți/ ai misterelor/ SINGURĂ/ ca un clopot" (Am visat). Pactul cu existența e rupt, printr-o extazie mîntuitoare, printr-o comunicare cosmică în cadrul căreia individul se livrează, fără de regret, universalului: "M-
Despărțirea de mitologie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15885_a_17210]