11,844 matches
-
mai cîștigat... Biletul la Teatrul Metropolis, scrie-n ziar, costă 21,2 lei. Acest 2 din coadă, chiar că face toți banii!... Am o doctorandă care Într-o altă existență trebuie să fi fost...basorelief : cum mă vede, cum se lipește de pereți! Nu cumva s-o Întreb cum stă cu teza, cînd va fi gata. Și nu e singura! De parcă le-aș vrea răul! Nu m-ar mira să mă și urască, deoarece o vorbă dea mea spune că facerea
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
noi, dacă mă-nțelegi... Plus că, fii atent, nu oricine este redactor la Evenimentu', să știi!" "Daaa, cum să nu. De la piticu' ăla peltic, megastaru' din Găgești care a fost pân' la Paris și tot dăgeaba, că nu s-a lipit nimic de el, pân' la tine, domnișoara Nicole, numai intelectuali dă intelectuali prin redacția aia. Ia vezi, nu găsești și tu o bibilică care să nască pui vii? Poate după aia te cheamă la Antena lu' Felix, să fii și
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
ascunsă dom' profesor. Madama era însă prea pătrunsă de exercițiile ei pedagogico-sufletiste ca să-i observe maliția și, oricum, subtilitatea nu e vreuna dintre calitățile ei, ce-i drept, puțintele. "Mă străduiesc, Cornele, mă străduiesc, da' tot degeaba. Nimic nu se lipește de ea, zău așa! Și simt că-mi bat gura de pomană, de fiecare dată. Uite, i-am atras atenția cu Dan ăsta al tău. Am rămas cu gura căscată, mai să uit să trag aer în piept. Ea continuă
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
era la faza unei mahmureli neutre și care era pe punctul să se sfârșească. Or, acesta este un pericol care trebuie evitat. Așa că omul nostru își luase din drum remediul necesar. Și anume o sticlă de plastic pe care era lipită cam strâmb o etichetă cu numele strămoșului nostru Romulus, plină cu "băutură fină cu aromă de vodcă", după cum susținea producătorul, precum și o altă sticlă conținând un lichid maroniu despre care fabricantul afirma că este vestitul rom "Șoricelu". Probabil un soi
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
timpul primei vârste a fierului Hallstatt, pentru cunoscători. Explică sursa amărăciunii sale: "I-am zis dă ieri după-amiaz' lu' Sofica: Ai, fă, dă grijă și nu uita să pui apă și la "Vii" și la " Morți", că al'fel să lipește, dreacu', ptiu, Doamne-iartă-mă!, ceara dă tablă. Da' ea, cu gându' tot la bârfă cu cotoroanțele ei, a uitat ca o vacă care este. Și uite! Stai Tăsica acuma și chinuiești-te. Cân' i-am zis, a dat-o cotită, că
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
mai trimis?" "Mi-au zis că sunt dilie și că de ce nu ies la pensie", cită ea cu onestitate. "Poate că au și ei dreptate", făcu flegmatic dom' Cuzbășan. Noroc că Veronica se întorsese, după ce curioșii se risipiseră, și-și lipise urechea de ușă. Abia au reușit să-l scoată pe șeful meu din ghearele ei, zgâriat pe față, pe mâini și cu părul plin de zațul ce mai rămăsese în ceștile de cafea pe care i le spărsese în cap
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
-o la mișto, dacă vrei să știi. Chiar așa dă proastă mă crezi, dă să n-am habar dă un creator italian celebru ca Paco? Văd că acuma, na, ai ajuns să te pricepi și la modă de când te tot lipești de vaca aia șmecherită și cu bășini în cap." "Auzi?...", mârâi amenințător Ciucurel, încercând să se concentreze. "Mai lasă-mă, dreacu', să mă gândesc la problema mea, și nu mă mai freca la icre, da? Că aici e vorba dă
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
din curte cea care deservea atât restaurantul propriu-zis, cât și terasa -, domnul director nici nu bănuia că tocmai amorsase bomba pe care i-o pregătisem. Telefonul suna în draci și Relu bâjbâi după el înjurând. Deschise cu ochii încă închiși, lipindu-și receptorul de ureche oftând. Iar atunci auzi: "Ești terminat! Ești mâncat, digerat și gata căcat, javră!", șuieră o voce pe care, deși abia se sculase din somn, o recunoscu ca fiind a domnului ministru secretar de stat. "Poftiți?!" "Ce
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
puteam nicidecum so confund pe Venus Afrodita cu o simplă pământeancă, trecătoare cum e aceasta. Aș fi putut-o compara de fapt, cu muritoarele care semănau cu personaje feminine celebre în Istoria Artelor. Da, cu acelea trebuia s-o compar. Lipisem deja întregul ei corp de postamentul extrem de important și el în economia întregii opere de artă, și trebuia să stau așa, nemișcat, ca să presez cele două fragmente de statuetă, ceea ce nu-mi permitea să mai fac și altceva. Trebuia să
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
admiratorilor ei, care colectaseră o mulțime de bani în contul caselor de toleranță din acea vreme, pentru a întreține altarele templelor ei, ale zeiței-locul unde cerul cobora pe pământ în antichitatea precreștină. Eram fericit de reușită, de faptul că, odată lipite cele trei fragmente de corp, reușisem să reprezint zeița în picioare, adică în poziție verticală. Aproape de victorie! Chiar fără cap și gât, zeița începea să domine camera, începea să lumineze masa pardosită cu ziare pline de informații care mai de
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
plină stradă? Răspunsul meu, doar terestru, era unul singur: totul e invers; umerii aceia, cu siguranță, nu erau alții decât ai zeiței, concretizați în diferite ipostaze. Sau erau și nu erau ai zeiței. Ardeam de nerăbdarea, parcă puerilă, de a lipi numaidecât și celelalte două fragmente: gâtul și capul care încă zăceau răsturnate pe marginea mesei unde mi se părea că se înfiripa a enșpea oară, Creația. Masa mea din bucătărie devenise locul unde Creația putea fi deci din nou posibilă
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
cât și dincolo de movila de pământ. Ca și cum în el locuiau doi Gerard, ceea ce iarăși nu putea fi adevărat. 9. - Lasă-l să intre totuși - repetă vocea deosebit de feminină. Observă mai întâi îndeaproape cele trei fete cu pleoapele parcă așa de lipite de globul ocular, încât te întrebai în fracțiuni de secundă, cum reușesc ele să mai vadă, și cu părul ca de calcar, asemeni coralilor, două cu nasurile într-adevăr retezate, altfel aproape că nu o distingeai pe una, cea cu
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
păcat să mai aprinzi chibrituri sau bricheta. Aprindea țigara de la chiștocul care era pe terminate. Trăgea fumul cât încăpea în cavitatea bucală și mai apoi adânc în piept, fără să piardă niciun firișor aiurea, după care, cu buza superioară, aproape lipită de dinți, împingea, într-un jet spontan, tot fumul spre tavan prin șuvița sârmoasă și căruntă ce-i umbrea ca o frunză de palmier, fruntea lată. Pe vremea aceea nu eram fumător, dar, stând cu el la masă, la o
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
pe umărul meu, apoi și-l retrase, ca și cum ar fi conștientizat, cu oarecare întârziere, greșeala făcută. Lăsați-vă capul pe umărul meu - șoptesc. Și cum o să mai scriu? Uite așa. Atunci îi prind bărbia cu o mână și repede îmi lipesc buzele de ale ei încercând un sărut până la urmă, spre rușinea mea, cam anemic. Ea își retrage tot atât de repede, fața și se încruntă la mine. Vă iubesc, doamnă Sima - îmi aud vocea. Eu sunt Iozefina, nu doamna Sima. Și eu
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
la noi într una din camere, înțelegeau ce scoteam eu din claviatura pianului? Ei bine, nimeni. Epa. Atât. Îi ghiceam din priviri fericirea. Totuși nu era de-ajuns. Trebuia să fiu și cu ochii în patru, ca să nu i se lipească ochii de vreo fustă, atât la fabrică cât și acasă unde veneau și invitate, nu? Așa-i plăceau femeile, de era în stare să le mănânce pe pâine. N-am știut c-a fost afemeiat - se miră Gerard puțin reținut
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
cei rămași în viață, adică cei mai mulți de pe strada paralelă, cu a lui Titi Americanu (a noastră). Trebuia ca învinșii să ridice mâinile sus sau să le pună împreunate pe creștetul capului, să stea aplecați cu toți ai lui, cu fruntea lipită de câte o tulpină de pin de pe dealul lor, cucerit de Titi și de Serghei Sovieticu’ (pe numele său adevărat Serghei Șchiopu’) care erau comandanții voștri supremi; să fie dezarmat și băgat în pivnița lui Serghei Sovieticu’ împreună cu toți capii
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
Sub lumina slabă a felinarului, a apărut trupul chircit al lui Hliboceanu... Căciula era căzută alături. Mitruță i-a băgat mâna sub cap, cu gând să-l întoarcă cu fața în sus, dar a simțit că ceva cleios i se lipește de degete... A tras-o înapoi ca mușcat de șarpe... În firul de lumină al felinarului, s-a arătat o licărire roșie în jurul capului lui Hliboceanu... A fost lovit în cap. Altfel nu avea de unde să fie sânge acolo - a
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
cu gura ca de obicei când era luat la vale, ci și-a continuat povestea: Printre ei se număra și unul Ghiță Telincă, care îndată ce-a pornit cântecul a scos fluierul din șerpar și-a îmbălat degetele, ca să se lipească mai bine de trupul fluierului, și după câteva încercări să vadă dacă îl ascultă instrumentul, a pornit o doină tărăgănată, însoțită de glasul lui mormăit... Cei din jur s-au oprit din cântat. Duși pe gânduri au rămas cu ochii
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
ceea, să facă dâră-n barbă - și s-a dus la masa lui Vasile Căpitanu. Avea chef de cislă. Vasile Căpitanu însă ședea tăcut, ca de obicei... La un timp l-a întrebat pe crâșmar: „Da’ nu ți s-o lipit de mână o cinzacă acolo și pentru mine? Bine că ți ai pus tu udătură, iar eu să stau uscat ca în luna lui cuptor. Ar fi bine să faci stânga-mprejur și să te agăți de un țoi cu
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
de mare, era rupt în patru bucăți de carne sângerândă... „Doamne!!! Ce s-a întâmplat??? - m-am întrebat și am alergat la armăsar, să văd de aproape despre ce poate fi vorba...Bietul animal! Cred că suferea cumplit! Și-a lipit botul de pieptul meu, căutând parcă mângâiere. Tremura din toate încheieturtile și ofta din străfunduri...L-am mângâiat pe frunte și am privit în ochii lui... Lăcrimau!!! Câtă durere să fi avut sărmanul!!! Îl mângâiam pe bot în neștire. Parcă
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
așteaptă un răspuns. Dar în loc de răspuns a simțit cum mâinile lui Hliboceanu au devenit moi. Fără vlagă. „Ce-i cu tine, băiete? Ai leșinat din nou? Mai ai oleacă de răbdare, că ajungem la căldurică - a pornit să vorbească Cotman, lipindu-i involuntar urechea de piept. Tocmai când i-a dibuit slabele bătăi ale inimii s-a auzit glasul lui Mitruță, din capul șirului de sănii: Se zărește lumina felinarului din poarta Crâșmei din drum! Cotman a răsuflat ușurat, rugându-se
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
cămășii și a făcut o zgârietură în cruce la fel cu a lui... Lui Vasile nu i te poți împotrivi oricât de tare ai fi... Și cum spuneam, după ce a făcut cele două crestături, a vorbit din nou. „Acum să lipim brațele potrivind tăieturile una peste alta, ca să se amestece sângele... după aceea nu ne putem spune decât frate Ioane și frate Vasile”. Norocul nostru că crâșma era goală de multă vreme...Eram numai noi doi, ca două năluci... Așa am
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
-și bicornul și periuța de dinți, ieși pe coridor. Afară, Îngrijitoarea Îl pocni absentă cu mopul peste botul lucios al cizmelor. Împăratul o ghilotină din ochi, imaginându-și cum capul strâns În bonetă se rostogolește pe podeaua udă, dar se lipi de zid când femeia Înălță către el o privire aspră. Drept, cu măreția autoimpusă a omului scund, care nu-și permite să irosească nici un milimetru din statură, Napoleon Bonaparte Își strecură mâna dreaptă Între reverele tunicii și o porni precaut
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
gărzii, Înaintă spre capătul șirului. — Ce se-ntâmplă aici? Întrebă el scurt. Un bătrân bărbos tocmai ieșea pe ușile batante care despărțeau marea sală de așteptare de cabinele de baie. Avea părul ud, iar apa Îi curgea șiroaie pe trup, lipindu-i cămeșoiul de piele. În mâna pe care-o agita deasupra capului strângea un mic obiect galben și se pregătea să strige ceva, când degetele lui Napoleon i se Încleștară pe umăr. — Evri... aaah! gemu bătrânul. — Măi Arhimede, ce vă
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
de rece, cu unele intensificări locale ale vântului. Inexplicabilul este de mai multe feluri. De pildă, când asiști la un număr de iluzionism, e principala regulă a jocului. Vezi femeia tăiată În bucăți și apoi recompusă, cartea de joc e lipită pe partea cealaltă a geamului, elefantul dispare sub ochii tăi, dar mintea are o plasă de siguranță: știi că o altă minte a creat acest scenariu, iar firul acțiunilor e ascuns cu grijă sub covor, În timp ce tu te uiți pe
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]