3,144 matches
-
o recunosc ca fiind a mea, știu că ea implică obscuritate și ignoranță și mi se spune că această ignoranță explică totul și că noaptea aceasta e lumina mea. Dar prin asta nu s-a răspuns întrebării mele, iar acest lirism exaltant nu-mi poate ascunde paradoxul. Trebuie deci să caut în altă parte. Kierkegaard poate să strige, prevenindu-ne: "Dacă omul n-ar avea o conștiință eternă, dacă, în adâncul a toate, n-ar exista decât o putere sălbatică și
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
viața cotidiană, în lumea anonimatului, dar omul se întoarce aici cu întreaga sa revoltă și clarviziune. S-a dezvățat să mai spere. Infernul prezentului este, în sfârșit, împărăția sa. Toate problemele devin din nou tăioase. Evidența abstractă se retrage în fața lirismului formelor și al culorilor. Conflictele spirituale capătă trup, întorcându-se în adăpostul mizerabil și magnific al inimii omenești. Nici unul nu e soluționat. Dar toate sunt transfigurate. Vom muri, vom scăpa făcând saltul, vom zidi o casă de idei și de
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
acestea, se remarcă puternica expresivitate imagistică, susținută de un discurs liric dinamic. În Continentele ascunse (1965), confesiunea patetică este dublată de un egotism liric insistent, uneori excesiv. În erotică, impregnată de același patetism, spiritul romantic se confundă cu cel romanțios. Lirismul civic revine în forță în De dragoste de țară (1967), unde steaguri fâlfâie deasupra șantierelor în „lumina lunii August” și se aude „Cântarea României Socialiste”. Titlul unui poem de aici va deveni titlul volumului următor, Sfera gânditoare (1967), care reprezintă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287396_a_288725]
-
sine însuși”. Atracția lumilor subterane, a „spațiului absorbit”, motivul seminței, al germinației structurează o viziune lirică nouă; tensiunile lăuntrice ale unui imaginar bulversat sunt transferate într-un imagism extins pe spații ample, dar, în același timp, controlat cu discreție. Acest lirism pulsatoriu, pendulând între lăuntric și exterioritate, pornește de la dezvăluirea unei relații indisociabile între spirit și trup. În viziunea lui H. trupul este doar aparență schimbătoare și pieritoare, iar spiritul, neschimbat și etern. Ca și la Nichita Stănescu, sfera și oul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287396_a_288725]
-
unei relații indisociabile între spirit și trup. În viziunea lui H. trupul este doar aparență schimbătoare și pieritoare, iar spiritul, neschimbat și etern. Ca și la Nichita Stănescu, sfera și oul sunt asociate perfecțiunii și, respectiv, genezei. Balansul între un lirism interiorizat, uneori remarcabil de profund, și unul exterior, ostentativ, este prezent la nivelul întregii creații și prin alternanța între confesiunea tensionată și patetismul diluat în convenții, alternanță ce se regăsește în prima lui antologie, Poezii (1968). Prin Spațiile somnului (1969
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287396_a_288725]
-
iar „oglinzile întunecate” captează ceva din aceste lumi tainice, amplificându-le misterele și tensiunile. Exteriorizarea brutală a forțelor obscure ar trimite la un expresionism care mizează puternic pe efect. Prin Cântece de stemă (1971) se revine la superficia lucrurilor, la lirismul civic, însă acum mai discret, mai bine controlat, o confirmare în acest sens fiind turnarea materialului liric în matrița sonetului. Intervine o nouă pendulare, între spontaneitate și virtuozitate. Aceleași lumi onirice captate într-un imagism puternic se regăsesc în Miazănoaptea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287396_a_288725]
-
puternic se regăsesc în Miazănoaptea miresmelor (1973), lumi deschise însă spre alte spații, simetrice, ale cosmosului. Volumele Zenit de anotimpuri (1974) și Sărbătorile anului (1975) reiau alternanța introspecție - expansiune, ceea ce confirmă, într-un fel, că pendularea a devenit manieră. Un lirism mai sobru, sever chiar, se distinge în Descântece de gravitație (1977), care evită ceea ce anterior fusese verbiaj nebulos, uneori chiar balast strălucitor. Accentele expresioniste nu lipsesc, dar experiența poetului face ca stridențele să fie evitate. Cele două cicluri ale volumului
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287396_a_288725]
-
la reveriile medievale, imaginând o stranie întâmplare tragică la o curte voievodală, ca o ilustrare a certitudinii că moartea este suprema realitate. T. a scris și proză, Cartea Muntelui Sfânt (inițial apărută fragmentar în „Gândirea”, 1930) fiind o combinație de lirism cu relatări foarte concrete ale unor aspecte neplăcute dintr-o călătorie la Athos. Cele câteva comentarii critice despre poezia lui T. relevă amestecul de tradiționalism și modernism, recunosc o anumită virtuozitate și originalitate a lirismului și a versificării, remarcând caracterul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290284_a_291613]
-
1930) fiind o combinație de lirism cu relatări foarte concrete ale unor aspecte neplăcute dintr-o călătorie la Athos. Cele câteva comentarii critice despre poezia lui T. relevă amestecul de tradiționalism și modernism, recunosc o anumită virtuozitate și originalitate a lirismului și a versificării, remarcând caracterul personal al imaginației, înclinată preponderent spre transfigurare picturală. Cum versurile devin la el tot mai mult o formă a trăirii religioase, iar gazetăria mult mai adecvată, mai utilă pentru cunoaștere și reconstrucție socială, T. a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290284_a_291613]
-
din Iași pentru volumul Concert minus unu. P. este unul dintre poeții din jurul revistei „Iașul literar”, reprezentant al liricii patriotice, scrisă în spiritul grandilocvent al epocii, dar care își conturează încă de la debut un profil poetic: o anume înclinație spre lirismul duios și o notabilă facilitate în versificarea locurilor comune. Chemarea primăverii și Stele roșii (1960) cuprind versuri în care sunt enumerate conștiincios avantajele noii societăți, virtuțile omului erei socialiste, aici abundând piesele cu caracter ocazional, adeziunile entuziaste la fenomenul social
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288785_a_290114]
-
cu o anume suavitate a versului ce riscă să eșueze în dulcegărie („Chiar tu erai liana înălțată/ pe gâtul cerului înlăcrimat/ cu geana ochilor încercănată/ sub care-n scurta vară-am înnoptat” - I.). M., „un scutier al iluziei”, desfășoară un lirism al decantărilor sentimentale, cu versuri frumos caligrafiate, ceremonios construite din stări și trăiri diafane, ca o muzică de cameră calmă, reconfortantă în singurătate. Poetul trece însă spre o atitudine convențional-sonoră, aproape dezastruoasă, de evocare lirică a personalităților și faptelor revoluționare
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288198_a_289527]
-
Scriitorilor din Republica Moldova) și Îndoiala de sine (1997) - afirmă un poet care cultivă lirica de meditație, celebrând sacralitatea pământului de acasă, rădăcinile și traiul firesc. Refractar la modele de avangardă, R. este însă modern prin sensibilitate și viziune, printr-un lirism paradoxal cu accente gnomice, obținute din poante de efect sau construcții oximoronice (Răsai, soare, De parcă te ascultă Eminescu, Veșnicul mire, L-ați văzut pe Ianus?, Busuioc, Masca, Focul ascuns ș.a.). A semnat și câteva plachete de versuri pentru copii, vădind
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289307_a_290636]
-
adunată în Revelații sacre (I-II, 2001-2003), cu texte de meditație religioasă, pe care S. le denumește „poeseuri”. Adorația și smerenia stau alături de îndoială, de întrebări și dubii, de curajul denunțării eului trufaș. Toate acestea - afirmă Gheorghe Grigurcu - „pe altarul lirismului încărcat de cele mai eterogene ofrande, un prinos emoționant al pietății atât de trebuitoare în răstimpul de cumpănă istorică în care ne aflăm”. Sunt valorizate acum și alte filoane: protestul împotriva unor monstruozități ale istoriei, precum în Psalmul cenușii (Holocaustul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289436_a_290765]
-
reflexive în fața întrebărilor vieții. Gândul morții, zădărnicia unor gesturi, existența însăși, simțită ca mister, provoacă reacții dintre cele mai diverse, de la elanul vitalist la supunerea față de pulsațiile vieții, la asumarea rolului de martor neutru al „marii treceri”. Nu departe de lirism, într-un anume sens, se situează și romanele lui G., construite după formule asemănătoare: apelul la jurnal ca punct de plecare în investigarea unor destine. Împărăția (1972) este relatarea de tip autobiografic a unui tânăr care, la dorința tatălui său
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287179_a_288508]
-
lirică. De pildă, în Poeți contemporani (1978) lui Marin Sorescu i se reproșează „anecdotismul poetic”, „prozaismul” și „registrul minor” al dicțiunii, lui Nichita Stănescu - „o conștiință artistică nomadă”, „genul hibrid”, „frigiditatea emoțională”, „o impresie de superficialitate și de improvizație”, „absența lirismului”, lipsa „de profunzime și de substanțialitate”, iar lui Mircea Ivănescu - persistența „în imediat, în domesticul posibil și anost”, „lirismul minor” etc. Se pare că N. reeditează, după o jumătate de veac, diatriba lui Ion Barbu împotriva „poeziei leneșe”. Căci acesta
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288466_a_289795]
-
al dicțiunii, lui Nichita Stănescu - „o conștiință artistică nomadă”, „genul hibrid”, „frigiditatea emoțională”, „o impresie de superficialitate și de improvizație”, „absența lirismului”, lipsa „de profunzime și de substanțialitate”, iar lui Mircea Ivănescu - persistența „în imediat, în domesticul posibil și anost”, „lirismul minor” etc. Se pare că N. reeditează, după o jumătate de veac, diatriba lui Ion Barbu împotriva „poeziei leneșe”. Căci acesta e etalonul criticului: lirismul „pur”, adeverit - în opinia sa - de „nevoia, adânc resimțită de marea poezie a primei jumătăți
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288466_a_289795]
-
și de substanțialitate”, iar lui Mircea Ivănescu - persistența „în imediat, în domesticul posibil și anost”, „lirismul minor” etc. Se pare că N. reeditează, după o jumătate de veac, diatriba lui Ion Barbu împotriva „poeziei leneșe”. Căci acesta e etalonul criticului: lirismul „pur”, adeverit - în opinia sa - de „nevoia, adânc resimțită de marea poezie a primei jumătăți de secol, a unei retrageri într-o geometrie purificată de elemente figurative, desprinsă de reprezentări”. La fel stau lucrurile în Repere critice, unde textele sunt
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288466_a_289795]
-
germană, unii originari din România: Christian W. Schenk, Dieter Schlesak, Werner Dürrson, Richard Reschika, Ingrid Bacher, Richard Wagner, Hans Magnus Enzensberger ș.a. E redactor pentru Germania al revistelor „Vatra”, „Poezia”, „Euphorion” ș.a., coordonează colecția „Meridian german” la Editura Paralela 45. Lirismul lui Z. are ca suport o percepție discontinuă ce traduce stări de neliniște, dezvoltând tehnici ale dezarticulării în linii îngroșate expresionist. Primul volum personal, Poemele Nordului (1984), stă sub semnul „scutului iernii”, anotimp al singurătății, care îngheață imaginația și impune
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290703_a_292032]
-
-s purtători ai moralei înaintate”), volumul Atitudini (1966), ce reflectă activitatea criticului de la „Steaua”, cuprinde și studii rezistente la eroziunea timpului: o sinteză erudită privind anii de formație ai lui I. Heliade-Rădulescu, pledoaria antidogmatică în favoarea subiectivității și a dramatizării (= problematizării) lirismului. Sub semnul lui Aristarc (1975) reprezintă o justificare a pozițiilor de principiu, teoretice și indică totodată stabilirea cvasidefinitivă și exclusivă a lui M. în perimetrul marilor clasici. Anterior, Hyperion (I, Viața lui Eminescu, 1973; Premiul „B.P. Hasdeu” al Academiei Române) indica
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288294_a_289623]
-
hazul de necaz și în istețime, în competiție homerică cu prostia. Alte contribuții exegetice se referă la cultura și filosofia povestitorului, la aspectul de bildungsroman al unor narațiuni, la metafora (centrală) a drumului și la motivul lumii ca spectacol, la lirism și la romantismul subiacent al întregii opere. Unele afirmații sunt excesive și extravagante (Creangă ar fi „unul dintre ctitorii prozei de analiză”), iar polemismul nu se justifică întotdeauna. Istoria literaturii române este o lucrare fundamentală, conținând binevenite schimbări de accent
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288294_a_289623]
-
remarcată de G. Călinescu. Avatarul liric al poetei stă sub semnul inițierilor argheziene, duhul interogativ și cadența Psalmilor îndeosebi urmărind-o cu ecoul lor o vreme; sunt vizibile interferențele (notele livrești, cenzurarea gestului retoric) exprimând tendința de „sincronizare” cu modalitățile lirismului și cu vocile afine ale propriei generații (Paul Constant, Sorana Țopa). Simplitatea, diversificarea prozodiei și refuzul stilului decorativ marcau trecerea de la simbolismul muzical, intimist către expresionismul revigorant pe spații restrânse. O a doua plachetă rămâne doar ca proiect: Descântece-poeme oltenești
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285903_a_287232]
-
liric. Or, după aprecierea lui Rorty, salvarea e inversă: de la liric la epic. Dar de ce să nu admitem că salvarea poate fi, simultan, și în liric, și în epic? Respingerea uneia dintre "antiteze" este astfel motivată de Rorty. Închiderea în lirism a făcut din Heidegger un renunțător, un pesimist, căci s-a refugiat în Casa Ființei limbajul poetic. Ar fi o faptă de monah. Heidegger n-a avut curajul să dea preoților asceți replica lui Cervantes romanul. A preferat ascetismul preoților
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
la o mare distanță, în viitor, față de modernismul naiv, sincronicizant al vremii care domina spiritele. Ion Barbu prețuia iluminările lui Rimbaud pentru fulgurațiile lor transmoderne. Într-un Cuvânt către poeți din 1941, el face o mărturie transmodernistă, lansând conceptul de lirism absolut, cu totul altceva decât modernista poezie pură a abatelui Henri Bremond: "Suflet mai degrabă religios decât artistic, am vrut în versificările mele să dau echivalentul unor stări absolute ale intelectului și viziunii: starea de geometrie și, deasupra ei, extaza
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
romantism, și de suprarealism, și de expresionism, și de modernism. Volumul pare o foarte derutantă amestecătură de scriituri, de la versul clasic și de la poemul în proză până la versul liber, împănat cu textualism, nelipsind aforismul sau eseul. Prozaismul se îmbină cu lirismul inefabil, cu delirul verbal mânios sau ironic, cu observația banală abundând în "sofisme", străluminate, în câteva valuri, de observații profunde și de înaltă filosofare. Simți, însă, că amalgamul acesta e doar aparent, căci se coagulează într-o inefabilă unitate de
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
uliță cu miros de vâsle - / a trecut și trupul meu pe acolo/ și m-a-ntrebat «unde naiba ai fost și cui să cer iertare?...»/ un arlechin i-a răspuns:/ privighetorile sunt încă în război...” (De seară, din Ușor, deasupra lumii). Discreția lirismului conduce spre concentrare și contragere, de obicei într-un registru lexical nominal, dar și spre abstractizare. În Factorul Șarpe frapează lirismul lacunar, aluziv, vizibil și în construcția, inclusiv grafică, a poemelor. Emoția, din ce în ce mai difuză, se obscurizează senin, în consemnarea oarecum
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289476_a_290805]