5,961 matches
-
Ce vreau eu să zic e despre când vine momentul. Când Încep să-i bată cuiele, nu-i nici unu’ care n-ar vrea să oprească toată chestia dacă ar putea. Primul soldat: Nu ai urmărit povestea, George? Cârciumarul: Nu, locotenente, nu m-a interesat. Primul soldat: Am rămas surprins de purtarea lui. Al treilea soldat: Ce nu-mi place mie e când Încep să le bată cuiele. Știți, tre’ să fie destul de dureros. Al doilea soldat: E mai rău când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
simt ca dracu’-n seara asta. Primul soldat: Hai, un rând și gata. Al doilea soldat: Nu, haide. Plecăm. Noapte bună, George. Trece astea la mine. Cârciumarul: Noapte bună, domnilor. [Pare puțin Îngrijorat]. Nu mi-ați putea plăti totuși ceva, locotenente? Al doilea soldat: Ce dracu’, George! Miercuri e ziua de plată. Cârciumarul: E-n ordine, locotenente. Noapte bună, domnilor. [Cei trei soldați ies pe ușă] [ În stradă] Al doilea soldat roman: E și George ăsta un jidan ca toți ceilalți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
Nu, haide. Plecăm. Noapte bună, George. Trece astea la mine. Cârciumarul: Noapte bună, domnilor. [Pare puțin Îngrijorat]. Nu mi-ați putea plăti totuși ceva, locotenente? Al doilea soldat: Ce dracu’, George! Miercuri e ziua de plată. Cârciumarul: E-n ordine, locotenente. Noapte bună, domnilor. [Cei trei soldați ies pe ușă] [ În stradă] Al doilea soldat roman: E și George ăsta un jidan ca toți ceilalți. Primul soldat: A, nu, George e-un tip de treabă. Al doilea soldat: Ție toți se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
picioare și se duse spre doctor. — Să te fut. Să te fut. S-o fut pe mă-ta. S-o fut pe sor-ta... Doctorul Îi aruncă-n față o farfurioară plină cu iod. În timp ce se-ndrepta orbit spre el, locotenentul Își căuta, bâjbâind, pistolul. Doctorul Îi sări În spate, Îi puse piedică și, când locotenetul căzu la podea, Îl lovi cu piciorul de câteva ori și luă pistolul cu mănușile sale de cauciuc. Locotenetul zăcea pe podea, ținându-și mâna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
Nu te-atinge de mine! — Ține-l bine. Delirează puțin. Un brancardier intră Înăuntru. — Domnule căpitan. — Ce vrei? — Bărbatul din morgă... — Ieși afară. — A murit, căpitane. M-am gândit că v-ar face plăcere să auziți asta. — Vezi, dragul meu locotenent? Ne-am certat degeaba. Suntem În război și noi stăm să ne certăm degeaba. — Să te fut, Îi spuse locotenetul, care Încă nu putea să vadă. M-ai orbit. — N-ai nimic. O să-ți revii. Nu-i nimic. Ne-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
oamenii, ca să accept obligații"? La o întrebare răspicată, frazele aces-tea, broderie literară, ar fi sunat prea fals, și deci am preferat să păstrez tăcere, aplecând capul puțin în jos. Tot ea a făcut diversiunea: "Știi că m-a cerut un locotenent!..." De data aceasta căpătasem posibilitatea să răspund, cu toate că suferința pe care mi-o pricinui vorba ei mă împiedica să mai dau vreo importanță faptului că întrebările erau, cel puțin pentru moment, înlăturate. Am mers pe singurul drum ce-mi sta
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
răspund, cu toate că suferința pe care mi-o pricinui vorba ei mă împiedica să mai dau vreo importanță faptului că întrebările erau, cel puțin pentru moment, înlăturate. Am mers pe singurul drum ce-mi sta la dispoziție: sarcasmul. - Tu cu un locotenent! Pentru asta m-am căznit să te învăț, să te fac neprețuită printre camaradele tale, să poți descifra ideile cele mai subtile?! Nu ți-ar fi milă de tine însăți? Un locotenent, care ar spune în loc de Racine, Racin! (Aluzie la
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
mi sta la dispoziție: sarcasmul. - Tu cu un locotenent! Pentru asta m-am căznit să te învăț, să te fac neprețuită printre camaradele tale, să poți descifra ideile cele mai subtile?! Nu ți-ar fi milă de tine însăți? Un locotenent, care ar spune în loc de Racine, Racin! (Aluzie la o întîmplare anterioară de care râseserăm cu chef amîndoi.) - Ce are a face! Nu va exista! Are bani, rude la Florența, undemerge în fiecare an, acolo mă voi educa pe cont propriu
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
pesmete rămas înăuntru, care, înmuindu-se, murdărea aspectul apei. I-am oferit din nou să bea și m-a refuzat iarăși. Când m-am apropiat, m-a întrebat cu aceeași voce aspră de mai înainte: - De ce să nu iau pe locotenentul X? Așa a trecut toată noaptea ceea grozavă: cu succesive răciri și, după câteva lemne, încălziri ale camerii, cu ceaiul de culoare murdară mereu repetat, cu îmbrățișările noastre fierbinți, și apoi cu întrebările reci și închizitoriale. Dimineața îi pleca trenul
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
aceasta, nu pentru că Guvernul a reacționat prompt, ci pentru că armata - lipsită de unitate de conducere și de intuiție politică - se hotărâse să ajute, "deocamdată", Guvernul. Garnizoana din Santarem a fost dezarmată chiar de un militar, mâna dreaptă a lui Sidonio, locotenentul Theofilo Duarte. În toate celelalte orașe domnește aceeași nesiguranță și aceeași nehotărâre. Monarhiștii șovăiseră până acum, crezând că armata va continua opera lui Sidonio, asigurând astfel ordinea în țară. Armata șovăie de teamă ca nu cumva o lovitură de forță
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
Republica e încă odată victorioasă la Lisabona. Entuziasmul străzii nu mai cunoaște margini, încep să cadă cele dintâi victimei ale răzbunării populare. Altele, infinit mai numeroase, aveau să vină curând. La Porto, lucrurile nu par mai încurajatoare. Don Manuel telegrafiază locotenentului său în Portugalia, spunîndu-i că ceea ce se întîmplă în Nord "e o nebunie", ținând seama că Europa se află încă la Conferința de Pace. Guvernul trimite pe Theofilo Duarte să recucerească Guarda. Fostul colaborator intim al lui Sidonio și unul
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
că putea fi însuși Atila. „Ba nu! Ar fi într-adevăr o onoare prea mare pentru noi!“ își spuse cu amărăciune, aruncând o privire la fragila barieră alcătuită de burgunzi și căutându-l în special pe Chilperic; acesta, înconjurat de locotenenții săi, își punea în acel moment coiful pe capul blond. începea așadar bătălia. Pentru el, nu era, cu siguranță prima, dar, după toate probabilitățile, avea să fie cea din urmă. Cu toate acestea, nu simțea nimic altceva decât voința de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
dintr-un sac de pânză cu fermoar și cu un aspect dezolant, într-una din cutiile acelea de metal din gara Penn. Pentru a pune capac stării de lucruri, în timp ce rătăceam prin Garment District în căutarea unui taxi liber, un locotenent de la Transmisiuni pe care omisesem, pare-se, să-l salut când am traversat pe Seventh Avenue, a scos brusc un stilou și și-a notat numele meu, numărul de serie și adresa, în timp ce o liotă de civili căscau gura la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
din nou. Vorbise soțul doamnei de onoare. Era așezat chiar în spatele meu, la stânga soției sale. Am schimbat cu el acea privire albă, necamaraderească, pe care, probabil, în coruptul an 1942, numai un ofițer și un soldat prost o puteau schimba. Locotenent de rangul întâi la Transmisiuni, purta o foarte interesantă capelă aviatică, cu cozoroc și cu un cadru metalic, care, de obicei, conferă purtătorului un anume aer, probabil dorit, de cutezanță. În cazul lui însă, capela nu începuse încă să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
aminte că, la acest punct, m-a apucat un acces de tuse. Un acces autentic, dar trebuie să mărturisesc că n-am făcut nimic ca să-l opresc sau să-l scurtez. — Ți-ai controlat tusea asta, soldat? m-a întrebat locotenentul după ce m-am potolit. În chip ciudat, în clipa aceea m-a podidit un nou acces de tuse, tot autentic. Eram încă întors pe trei sferturi către ceilalți și un sfert spre fața mașinii, ca să pot tuși cu întreaga cuviință
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
la timp ca s-o vedem privind în direcția soțului ei, pentru prima dată de când ne urcasem în mașină. — N-ai putea să te tragi puțin mai încolo? l-a întrebat ea. Sunt strivită aici, abia de mai pot respira. Locotenentul, chicotind, și-a desfăcut mâinile a neputință. — Iepuraș, eu stau practic pe aripă. Și atunci, doamna de onoare și-a întors privirea, cu un amestec de curiozitate și dezaprobare, spre celălalt vecin de banchetă care, de parcă s-ar fi străduit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
se uite drept în față, spre parbriz. Doamna de onoare i-a aruncat o privire doamnei Silsburn și și-a înălțat sprâncenele, cu tâlc. Doamna Silsburn i-a răspuns printr-o mină plină de înțelegere și de compătimire. Între timp, locotenentul și-a înălțat greutatea în partea stângă, sau mai bine zis și-a înălțat fesa dinspre geam, și a scos din buzunarul din dreapta al tunicii ofițerești un pachet de țigări și un pliculeț de chibrituri. Soția sa a luat o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
chibrituri. Soția sa a luat o țigară și a așteptat un foc, care i-a fost oferit pe dată. Doamna Silsburn și cu mine urmăream aprinderea țigării de parcă ar fi fost o noutate oarecum fascinantă. — Ah, scuzați-mă, a sărit locotenentul și i-a întins doamnei Silsburn pachetul de țigări. — Nu, mulțumesc, nu fumez, a replicat iute doamna, aproape cu regret. — Soldat? mi s-a adresat locotenentul, întinzându-mi pachetul după o imperceptibilă ezitare. Mi-a plăcut că mi-a făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
țigării de parcă ar fi fost o noutate oarecum fascinantă. — Ah, scuzați-mă, a sărit locotenentul și i-a întins doamnei Silsburn pachetul de țigări. — Nu, mulțumesc, nu fumez, a replicat iute doamna, aproape cu regret. — Soldat? mi s-a adresat locotenentul, întinzându-mi pachetul după o imperceptibilă ezitare. Mi-a plăcut că mi-a făcut oferta, care însemna o mică victorie a curtoaziei asupra rangului, dar am refuzat țigara. — Îmi dați voie să văd chibriturile? i-a cerut doamna Silsburn cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
a plăcut că mi-a făcut oferta, care însemna o mică victorie a curtoaziei asupra rangului, dar am refuzat țigara. — Îmi dați voie să văd chibriturile? i-a cerut doamna Silsburn cu o voce timidă, aproape de fetiță. — Astea? a întrebat locotenentul, oferindu-i pliculețul de chibrituri. În timp ce eu priveam uimit, doamna examina pliculețul. Pe partea exterioară a cartonașului scria cu litere aurii pe un fond roșu-aprins: „Aceste chibrituri au fost furate din casa lui Bob și a lui Edie Burwick.“ — Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
feței mele că nu puteam citi inscripția fără ochelari. Mi-am încruntat ochii, neutru. S-ar fi zis că doamnei Silsburn nu-i mai venea să restituie pliculețul cu chibrituri proprietarului său de drept. Când l-a restituit totuși și locotenentul l-a vârât în buzunarul de la piept, doamna a spus: — Nu cred că am mai văzut vreodată așa ceva. Întoarsă acum complet pe strapontină, privea aproape cu jind la buzunarul de la piept al tunicii. — Anul trecut am comandat o grămadă din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
buzunarul de la piept, doamna a spus: — Nu cred că am mai văzut vreodată așa ceva. Întoarsă acum complet pe strapontină, privea aproape cu jind la buzunarul de la piept al tunicii. — Anul trecut am comandat o grămadă din astea, a lămurit-o locotenentul. E de mirare cum de atunci n-am mai rămas fără chibrituri în casă. Doamna de onoare s-a întors spre el - sau, mai curând, peste el: — Nu de asta am făcut-o, a intervenit ea aruncându-i doamnei Silsburn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
Ce anume a determinat-o pe doamna Fedder să creadă că Seymour e un homosexual latent și un schizofrenic? Toți ochii - s-ar fi zis că toate reflectoarele - ochii doamnei de onoare, cei ai doamnei Silsburn, chiar și cei ai locotenentului s-au ațintit asupră-mi. — Cum? a întrebat doamna de onoare pe un ton ascuțit, vag ostil. Și din nou am avut senzația trecătoare, dar intensă că știa că sunt fratele lui Seymour. — Ce o face pe doamna Fedder să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
spate și s-a adresat soțului ei: — Mai dă-mi, te rog, o țigară. Chestia asta îmi frige degetele. I-a întins mucul de țigară care încă ardea și pe care i l-a stins el în scrumieră. După aceea, locotenentul a scos din nou pachetul de țigări. — Aprinde-mi-o tu, i-a cerut. Eu nu mai am energie. Doamna Silsburn și-a dres glasul și a rostit: — Eu găsesc că e o binecuvântare mascată faptul că s-a întâmplată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
proastă. Din momentul când te-ai urcat în mașină am știut cine ești. Apoi, întorcându-se spre soțul ei: Nu ți-am spus, din clipa în care s-a urcat în mașină, că e fratele lui? Nu ți-am spus? Locotenentul și-a schimbat ușor poziția, răspunzându-i: — Mă rog, ai zis că s-ar puteaă da, ai zis. Ai zis. Da. Nu era nevoie să te uiți la doamna Silsburn ca să-ți dai seama cu ce atenție urmărea desfășurarea lucrurilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]