1,902 matches
-
de determinare a elementelor supuse clasificării. V. categorizare, glosocosmos, logosferă, nominație, terminologie. DUBOIS 1973; GREIMAS - COURTES 1993; DUCROT - SCHAEFFER 1995; DSL 2001; DETRIE - SIBLOT - VERINE 2002; VARO - LINARES 2004. RN TEMATIZARE. Prin tematizare se denumește ansamblul construcțiilor sintactice prin care locutorul subliniază tema comunicării sale. Procedeele de tematizare permit ca la începutul sau la sfîrșitul enunțului să fie plasate, prin detașare sau prin dislocare elementele tematice. Detașarea constă de obicei prin deplasarea unui element la începutul frazei pentru a fi preluat
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
permite accesul la faptele lingvistice și discursive autentice, care nu ar putea fi nici inventate și nici obținute prin autoanaliză. Cercetătorul sociolingvist încearcă să aibă acces la formele autentice ale limbii, la tipurile de discurs vernaculare, pe care le produc locutorii în mod obișnuit, dar în prezența observatorului. În principiu, terenul nu este decît un loc obiectiv și exterior cercetătorului. Dar, cînd își construiește datele plecînd de la materialele brute pe care le culege, cercetătorul trebuie să-și construiască terenul, adică să
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
complementare ale obiectului abordat din perspective diferite. La Eugen Coșeriu se menține o minimă departajare între cele două categorii, discursul fiind definit ca act lingvistic individual, iar textul fiind conceput ca produsul actului respectiv, obținut prin intervenția competenței expresive a locutorului. Analiza modului de producere și de structurare a textului conduce la generalizări menite să ofere reperele "bunei formări" a unei unități lingvistice dotate cu un sens global purtător al intenției locutorului, să traseze condițiile pe care trebuie să le îndeplinească
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
produsul actului respectiv, obținut prin intervenția competenței expresive a locutorului. Analiza modului de producere și de structurare a textului conduce la generalizări menite să ofere reperele "bunei formări" a unei unități lingvistice dotate cu un sens global purtător al intenției locutorului, să traseze condițiile pe care trebuie să le îndeplinească o secvență comunicativă cu o destinație precisă, mai ales cea care particularizează discursul instituționalizat (textele non-ficționale, utilitare, precum cererea, scrisoarea oficială etc.), cu alte cuvinte, să faciliteze accesul la funcțiile cu
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
a n a l i z a d i s c u r s u l u i, clasificarea discursurilor care se produc într-o societate este una dintre sarcinile cele mai importante. Fiind o componentă a competenței lor comunicative, locutorii dispun de o tipologie, deprinsă intuitiv sau prin învățare explicită, necesară înțelegerii și producerii de texte, care poate fi comună sau specializată. Clasificarea discursurilor se poate realiza însă pe baza unor criterii diferite și, de aceea, există mai multe tipologii
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
două funcții majore: una tranzacțională, care corespunde exprimării conținutului, și alta interacțională sau interpersonală, implicată în exprimarea relațiilor sociale și atitudinilor personale. Dezvoltarea teoriei actelor de vorbire a avut și ea un reflex în această tipologie, cînd intenția funcțională a locutorului a fost privită ca forță ilocuționară a enunțului. Această orientare a condus însă la anumite dificultăți, deoarece funcțiile comunicative nu corespund în mod necesar cu intențiile comunicative ale locutorilor. Pe de altă parte, clasificarea aceasta se raportează deseori greșit la
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
și ea un reflex în această tipologie, cînd intenția funcțională a locutorului a fost privită ca forță ilocuționară a enunțului. Această orientare a condus însă la anumite dificultăți, deoarece funcțiile comunicative nu corespund în mod necesar cu intențiile comunicative ale locutorilor. Pe de altă parte, clasificarea aceasta se raportează deseori greșit la complexitatea enunțurilor efective, atunci cînd același enunț asociază mai multe funcții a căror punere în relație este dificilă. În orice caz, aceste tipologii se sprijină pe principii sociologice și
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
statutul participanților (superioritate - inferioritate, vîrstă, apartenență sau non-apartenență la același grup etnic etc.). Unele dintre tipologii au la bază poziționările ideologice, așa cum este discursul patronal într-o anumită epocă și într-un anumit spațiu. Vorbirea efectivă în care se antrenează locutorul este clasificată de obicei în genuri de discurs și, mai rar, în genuri de texte. Orice clasificare fixă este însă imposibilă, deoarece aceste genuri se adaptează în permanență la evoluția împrejurărilor sociale și de comunicare. De aceea, nu se pot
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
de cel puțin un tip de secvență. Aceste trei afilieri nu sînt însă de același rang, deoarece prima constituie predeterminarea care opune textele monologale, realizate printr-o singură luare de cuvînt, și cele care înlănțuiesc luări de cuvînt ale unor locutori diferiți, textele constituite dialogal, ce se disting de textele care, datorită discursului raportat, reprezintă numai o parte a enunțării dialogale. Genurile discursive și tipurile secvențiale pot, din contra, să se încrucișeze mereu, după circumstanțe și după necesitățile de comunicare. Genurile
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
se construiesc prin operațiile actualizatoare, care realizează "topoteza subiectului". Din perspectivă lingvistică, construcția etapelor actualizării implică problema subiectivității în vorbire. Din punct de vedere filozofic însă, aceasta este o problemă ontologică, care cere o soluție în legătură cu realitatea obiectelor despre care locutorul vorbește și le consideră cunoscute. Tradiția lingvistică nu are în vedere o altă poziție subiectivă în afară de cea a pronumelui eu, situația lui tu constituindu-se în opoziție cu el ca fiind un altul. Topogeneza propune însă o instituire progresivă a
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
de sinonim al lui lexem. V. discurs, lexem, lexic, vocabular. DUBOIS 1973; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002. RN VOCAȚIE ENUNȚIATIVĂ. Propusă de D. Maingueneau, în 1984, noțiunea "vocație enunțiativă" este destinată evidențierii faptului că o poziționare dată filtrează o anumită categorie de locutori. De fapt, o poziționare nu este numai o doctrină, ci și un dispozitiv care, prin însăși natura lui, califică sau descalifică anumite tipuri de locutori. Astfel, autorii importanți care au cultivat discursul umanist, aparținînd unor ordine religioase în cadrul cărora au
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
vocație enunțiativă" este destinată evidențierii faptului că o poziționare dată filtrează o anumită categorie de locutori. De fapt, o poziționare nu este numai o doctrină, ci și un dispozitiv care, prin însăși natura lui, califică sau descalifică anumite tipuri de locutori. Astfel, autorii importanți care au cultivat discursul umanist, aparținînd unor ordine religioase în cadrul cărora au avut anumite responsabilități, au încercat să apere doctrina curentelor religioase pe care le reprezentau. În același mod, discursul tehnocratic selecționează locutori cu un profil determinant
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
descalifică anumite tipuri de locutori. Astfel, autorii importanți care au cultivat discursul umanist, aparținînd unor ordine religioase în cadrul cărora au avut anumite responsabilități, au încercat să apere doctrina curentelor religioase pe care le reprezentau. În același mod, discursul tehnocratic selecționează locutori cu un profil determinant: experți economici în mod deosebit, iar nu preoți sau artiști. V. poziționare. CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002. RN VORBIRE. În știința actuală, conceptul "limbă" se definește prin raportare la "vorbire", așa cum a conceput, la începutul secolului al XX
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
social, de asociații ratificate de consensul colectiv, fără însă ca acest consens să fie rezultatul unui contract social, căci el reprezintă numai urmarea unei tradiții. Spre deosebire de limbă, arată F. de Saussure, vorbirea este un act individual al voinței și intelectului locutorului, este concretizarea limbii într-un moment de către vorbitor. Ca atare, limba și vorbirea sînt două realități inseparabile, deoarece, dacă nu ar exista limba în mintea vorbitorilor, nici unul dintre ei nu ar putea realiza vorbirea individuală și, pe de altă parte
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
acelor enunțuri care ar fi altfel aserțiuni absolute (ca, de exemplu, „În Lima vremea este ploioasă și închisă”, „Tony mi-a împrumutat bicicleta”; și „Tania a mîncat pastele”). Modalitatea nuanțează așadar discursul, investind rostirile cu angajament și rețineri din partea locutorului sau autorului („Se pare că vremea este ploioasă și inchisă în Lima”; „Nu mă deranjează că Tony mi-a împrumutat bicicleta”; „Tania trebuie că a mîncat pastele”). Modalitatea devine, prin urmare, un important indiciu al punctului de vedere, al subiectivității
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
Titlurile 2.2.4. Numele de echipe, instituții, organizații, firme 2.2.5. Nume proprii recategorizate ca substantive comune 2.3. Substantivele abreviate 2.4. Substantivele la plural, fără determinanți 2.5. Termenii din metalimbaj 2.6. Substantivele care desemnează locutorul 2.7. Termenii inclusivi 2.7.1. Pronumele indefinite, negative, interogative și relative 2.7.2. Grupurile substantivale cu utilizare inclusivă 2.8. Pronumele și locuțiunile pronominale de politețe 3. Subiectul non-nominal 3.1. Formele verbale nepersonale 3.2. Grupurile
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
non-nominal) sau în funcție de tipul de predicat (am discutat unele tipuri de predicate care pun probleme mai interesante pentru acord). În legătură cu subiectul nominal, am discutat acordul cu substantivele colective, cu numele proprii, cu termenii inclusivi (termeni +plural în care se include locutorul sau interlocutorul), cu substantivele care desemnează locutorul (ex. subsemnatul) și acordul cu pronumele și locuțiunile pronominale de politețe. În subcapitolul despre subiectul non-nominal, sunt grupate contextele în care subiectul este reprezentat de o formă verbală nepersonală, un grup prepozițional sau
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
discutat unele tipuri de predicate care pun probleme mai interesante pentru acord). În legătură cu subiectul nominal, am discutat acordul cu substantivele colective, cu numele proprii, cu termenii inclusivi (termeni +plural în care se include locutorul sau interlocutorul), cu substantivele care desemnează locutorul (ex. subsemnatul) și acordul cu pronumele și locuțiunile pronominale de politețe. În subcapitolul despre subiectul non-nominal, sunt grupate contextele în care subiectul este reprezentat de o formă verbală nepersonală, un grup prepozițional sau o propoziție redusă. În partea finală a
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
și să încerci să ți-l apropii e bine / *sunt bine. - acordul la plural este agramatical, deși subiectul este "multiplu" (format prin coordonare) 3.1. Persoana Trăsătura persoanei este asociată cu identificarea referentului în discurs. În română, ea reflectă distincțiile locutor (p. I) - interlocutor (p. a II-a) - invidid sau entitate neimplicat(ă) în actul de vorbire, deci non-locutor, non-interlocutor (p. a III-a) și mai mulți indivizi printre care locutorul (p. I pl.) - mai mulți interlocutori sau mai mulți indivizi
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
cu identificarea referentului în discurs. În română, ea reflectă distincțiile locutor (p. I) - interlocutor (p. a II-a) - invidid sau entitate neimplicat(ă) în actul de vorbire, deci non-locutor, non-interlocutor (p. a III-a) și mai mulți indivizi printre care locutorul (p. I pl.) - mai mulți interlocutori sau mai mulți indivizi printre care interlocutorul (p. a II-a pl.) - mai mulți indivizi sau entități neimplicați(te) în actul de vorbire (p. a III-a pl.)4. În română, trăsătura persoanei este
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
45) a. O parte din guvern, îmbogățiți peste noapte... b. Toată echipa, testați antidoping... 3.3. Nominalele cu neconcordanță în ceea ce privește categoria persoanei Există o categorie restrânsă de substantive care prezintă o neconcordanță formă - sens în ceea ce privește categoria persoanei, fiind folosite de locutor pentru a se desemna pe sine, în anumite contexte. Cel mai frecvent folosit este subsemnatul, în anumite texte administrative (cereri, contracte etc.). Acesta poate impune pronumelui de întărire acord semantic, la persoana I, sau acord formal, la persoana a III
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
lui Chopin - și subsemnatul însuși a adus într-o cuvântare omagiul României marelui compozitor. (www.romlit.ro, dintr-o scrisoare a lui Lucian Blaga)32 În anumite contexte marcate stilistic ori pragmatic, se poate folosi un substantiv pentru a desemna locutorul sau interlocutorul: Ce dorește domnul? (domnul se referă la interlocutor), Semnatarul acestor rânduri vă dorește lectură plăcută. (semnatarul se referă la autorul textului), Încă o bere la băiatul! (băiatul se referă la vorbitor). Aceste substantive impun atât verbelor-predicat, cât și
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
care indică persoana) (iii) subiectul este inclus în forma verbului, prin desinențele de persoana I și a II-a, singular și plural: (17) a. Am citit. b. Mai stai? (iv) subiectul are un caracter nedeterminat (fiind necunoscut sau nerelevant pentru locutor ori omis intenționat): (18) a. Scrie în ziar că Ion a câștigat turneul. b. - De ce te porți așa? / - Mă privește. (cf. GALR, II: 357) c. - Cum îți merge? / - Merge, merge, n-am de ce să mă plâng. (cf. GALR, II: 357
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
Copiii" este un substantiv comun cu articol hotărât. b. "Fetele" are rolul de subiect. Acordul în gen se face conceptual (potrivit substantivului generic): (78) "Copiii" este scris cu litere roșii. - substantivul, termenul "copiii" este scris... 2.6. Substantivele care desemnează locutorul Când în poziția de subiect se află un substantiv care îl desemnează pe locutor sau pe autorul textului, verbul poate fi la persoana I sau a III-a. Substantivele prin care locutorul face referire la sine însuși se întâlnesc mai
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
Acordul în gen se face conceptual (potrivit substantivului generic): (78) "Copiii" este scris cu litere roșii. - substantivul, termenul "copiii" este scris... 2.6. Substantivele care desemnează locutorul Când în poziția de subiect se află un substantiv care îl desemnează pe locutor sau pe autorul textului, verbul poate fi la persoana I sau a III-a. Substantivele prin care locutorul face referire la sine însuși se întâlnesc mai ales în stilul administrativ și juridic (subsemnatul, semnatarul, contractantul etc.), unde predomină utilizarea verbului
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]