1,739 matches
-
profilîndu-se clar pe fațadele galbene ale apartamentelor din concesiunea franceză, dar Jim ignoră avionul. Soldatul de lîngă Kimura striga la copiii care se jucau În balconul sălii de Întrunire. Kimura se Întorcea spre Îngrăditura de sîrmă. Cerceta suprafața canalului și mănunchiurile de trestie de zahăr sălbatică. Rațiile sărăcăcioase din anul precedent - paznicii japonezi fiind aproape la fel de prost hrăniți ca și deținuții lor britanici și americani - topiseră ultimele urme de grăsime adolescentină din brațele lui Kimura. După o recentă criză de tuberculoză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
alteori reflecțiile sale melancolice despre căderea frunzelor îi sunt întâmpinate cu duioșie; ba se entuziasmează de strigătul „război războiului!“ pe care i l-a smuls durerea de a vedea oameni murind chiar fără a fi uciși; ba i se reproduce mănunchiul acela de adevăruri deloc paradoxale publicate de el după ce le-a cules de prin toate cafenelele, cercurile și bisericuțele, unde putreziseră de prea multă uzură și puțeau a mitocănie ambiantă, drept care cei ce le-au reprodus și le-au recunoscut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
scurte și scheletice, concepute și executate ca niște drame, cu un număr minim de indicații scenice, așa încât să fie văzute trăind, adică modificându-se și contrazicându-se și desfășurându-se în fața personajelor care, la rându-le, sunt, fiecare, câte un mănunchi de euri. Nu am putut încă verifica suficient această informație, dar din puținul pe care l-am putut citi până astăzi din Pirandello, am văzut-o confirmată. Și în acel puțin am găsit mai mult adevăr, un mai profund adevăr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
pe timpul războiului habar nu avea cum se folosește târnăcopul și lopata sau ce se face cu lăstarii și butașii aproape veștezi, săpa acum de-a lungul peretelui casei pământul argilos, scotea bucăți de țărână înierbată, dădea cu târnăcopul, grebla, sădea mănunchiuri de bujori și cârciumărese, lupini, smulgea tulpinile de măceș dintr-un răzor și sădea gura-leului pentru vară și mușcate pentru toamnă. Sta acolo, în cizmele ei de cauciuc și cu șorțu-n față, în umbra încă luminoasă a mărului, cu mâinile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
asorteze, nuanțe de un maroruginiu treceau imperceptibil într-un roșu închis sau într-un galben saturat care forma un fundal perfect pentru o paletă de stânjenei care scoteau vârfuri de lance albastre - compunea buchete, adevărate desfrâuri de gura-leului și ochiul-boului, mănunchiuri aranjate artistic pentru un salon și răzoare pentru un parc. Seara avea să se plimbe, când încă mai era lumină afară, într-o rochie lejeră de vară de-a lungul răzoarelor, avea să se oprească, din când în când, surprinsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
o dungă făcută din cărbune și cioburi, stratul de cultură, cum spunea Armin. Și această dungă aflată între iarbă și rădăcini era suprafața de „odinioară“ a unui prezent trecut. Ne-am aplecat asupra brazdelor și a bulgărilor de pământ, căutam mănunchiurile de spice de-a lungul gropilor. Și în fața mea se afla, toată murdară de pământ, o porțiune dintr-o ceașcă, mare cât mâna. Și am ridicat bucata aceea de Terra sigillata în văzduh, am curățat-o de humă - și am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
făcea pe fratele meu să se clatine lângă parapet, cu fața în vânt și cu un fel de rânjet pe care și-l studiase, coborându-și colțurile buzelor a dispreț; sări peste bord, se transformă pentru o clipă într-un mănunchi de picioare și de brațe fluturânde, într-un plesnet de apă stropind din toate părțile, încât Frau Gerda scoase un țipăt, iar mama îl ocărî. Tata își împinse ochelarii mai sus, încercă să ajungă la pupa în timp ce vasul se împotmoli
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
am mai sunat o dată. O parte din covoare erau așezate unele peste altele, înăbușind zgomotul pașilor; călcam moale, aproape pluteam. Covoarele aveau ceva strălucitor, de parcă ar fi luminat. Erau de culoare deschisă, într-o nuanță aurie, cu desene lejere, voioase: mănunchiuri de crengi presărând în lung și-n lat frunze și păsări, și aceste modele, culoarea, strălucirea molatică umpleau camera cu o atmosferă luxuriantă. Un perete de sticlă întins pe întreaga lungime deschidea priveliștea unei suprafețe de grădină pe care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
molatică umpleau camera cu o atmosferă luxuriantă. Un perete de sticlă întins pe întreaga lungime deschidea priveliștea unei suprafețe de grădină pe care se iveau copaci singuratici, mici ronduri de flori, și covoarele parcă se continuau în peluzele de iarbă, mănunchiurile de crengi, frunzele și păsările din model devenind în grădină copaci și flori adevărate. Covoarele de mătase mă acaparaseră de tot. Erau splendide. Niciodată nu mai văzusem asemenea țesături mari ce reușeau, prin varietatea lor, să transforme un spațiu larg
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
vreme mai îndelungată, se vestea poliția care pornea la vânat și întotdeauna cu multă greutate, se izbutea descoperirea omului pironit la trunchiul unui arbore, cu ochii ațintiți pe craca de unde curgeau perle de cântec păsăresc. Peter Hille a lăsat un mănunchi restrâns de versuri. Poezia lui e scurtă, construită din patru, cel mult opt rânduri, fiindcă spațiul alb de la îndoitura dintre două foi de ziar și albiturile de la marginea gazetelor pe care le purta în raniță, erau limitate și prea înguste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
îndreptându-mă spre florărie”, - vorbi de astă dată discursiv, Ferdinand Sinidis. De acolo i-am trimis o jerbă de chiparoase. Țineam să primească florile pe care le prefer, și doream să se clatine amețită de violenta lor aromă. Era în mănunchiul lor o explozie de alb și un cartonaș pe care am scris: „Flori și vis, Marianei”. Se înserase de-a binelea, când reîntors în sufrageria comună, întrebai, nevinovat, pe doamna Pipersberg, dacă mai are intenția să joace mult, deoarece, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
ce am fost amândoi, eu și Ada, aștern acum sărutul de recunoștință pe inima ei de adorabilă fecioară. Copleșit de tristețe, la gândul că sufletele noastre nu se vor mai regăsi niciodată, împletite și crescute către cer, risipesc pentru dânsa mănunchiul acesta de vorbe albe, galbene și roșii. Le doresc să rămână multă vreme proaspete, pe griurile nuanțate ale unei pagini, care poate că ne va supraviețui. Arunc în urmă o floare de cicoare, desprinsă din tulpina crescută în mine și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
de gută decât a pălărie. Era făcută din blană neagră, cu formă vag cilindrică, dar cu diametru mai mare la vârf decât la bază. Părea să aibă cel puțin șaizeci de centimetri Înălțime, iar capacul plat era Împodobit cu un mănunchi de pene lungi și negre, care se ondulau și tresăreau la fiecare mișcare din cap a actriței. Era o pălărie care cerea multă siguranță din partea celei care o purta, calitate care o părăsea vizibil pe dna Saker odată cu desfășurarea scenei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
în afara gardurilor creșteau buruieni destule. De îndată ce de-a lungul Bittweg-ului s-a păscut tot ce era verde, inclusiv urzicile, mai rămânea ca pășune numai terasamentul liniei de tramvai care mergea la Wersten și mai departe, la Holthausen. Pe amândouă părțile mănunchiului de linii exista hrană pentru mai multe zile. Ucenicilor sau practicanților, cum le spunea Korneff, nu le păsa că trebuiau să-și îndeplinească îndatoririle de la ora prânzului, cu animalul arogant tras de funie, chiar dacă în felul acesta le era consumată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
vii, remarcă Norman. — Mda, sunt. Chestia asta părea s-o nemulțumească. — Iar calmarii păreau perfect normali În interior, spuse Norman. — De fapt, nu erau. Când am disecat unul, am văzut că-i lipseau câteva structuri importante. N-am găsit un mănunchi de nervi, denumit ganglionul stelat. — Păi... — Și n-am găsit nici branhiile, Norman. Calmarii au o structură branhială lungă, pentru schimbul de gaze. Acesta nu avea așa ceva, deci nu avea cum să respire. — Nu se poate! Dacă-ți spun! Avem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
Elena Marin Alexe Torc peste timp fuioare de lumină din gânduri pasagere și-mi înfășor sufletul în mănunchi de raze imaculat ca florile de crin Privirea ascunsă printre degete caută îndelung o zare deschisă inimii spre liniștea absolută În fiecare dimineață dau mâna cu speranța și-mi promit drum liber spre bucurie în timp ce-mi trag peste
Doar promit by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83303_a_84628]
-
nume Tată Chiar de viața nu-i prea lină În aceste vremuri rele Voi continua-n lumină Drumul meu croit spre stele Cu iubire și speranță Să trec de-ale lumii meandre Culegându-mi dimineață De pe boltă raze tandre Un mănunchi de bucurie Îl voi depăna în gheme Să trimet spre zări solie Îngerilor diademe
De n-a? ?ti by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83306_a_84631]
-
degetele, urmărind cum se întind sau zvâcnesc tendoanele, cum se adună pielea în jurul nodurilor, iar venele palpită sub pergamentul uscat și îngălbenit; privea cutiile mari de lemn înșirate pe marginea balconului, așteptând să se oprească o șuviță de adiere în mănunchiurile stufoase de frunze verzi, mici și grase ale acelei plante al cărui nume nu-l cunosc, ce înflorește în buchete violete, ca niște bulgări, în târziul toamnei ÎDoamne, își zicea, mult mai este până la toamnă!). Se bucura dacă cineva îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
ai să mă întrebi de ce am acceptat toate acestea și de ce nu mi-am refăcut viața în urmă cu două decenii - își zicea în gând, ca și cum ar fi vorbit cuiva, continuând să pândească adierea ce încă nu se oprea în mănunchiurile stufoase de frunze verzi, sub soarele ce-i înfierbânta rochia și pielea, incapabilă și de fapt deloc doritoare să caute un petic de umbră. Ar putea oferi o mie de motive în afara aceluia esențial că se încăpățâna să dovedească altora
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
clipă!“, îi striga Ioana Sandi. „Ce te-ai pornit așa? Ți-ai pierdut mințile? Tot continuând astfel, n-ai s-o mai scoți la capăt!“ Ajunsese la cimitir prea devreme. Capela era închisă. S-a așezat pe o bancă, cu mănunchiul de flori lângă el, urmărind cum cad frunzele brusc îngălbenite, scuturate de adierea care se simțea de câteva zile. Un aer cald plutea în jur. Nu și-a dat seama cât de cald este decât după ce îngrijitorul a deschis ușile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
ghirlande din frunze de laur și flori albe de măceș și păsări, înlăuntrul căreia își privea fața nobilă licornul... Pe gâtul, umerii și sânii Doamnei răsunau clopoțeii de argint strânși în sfere de filigran și apoi sferele, cu clinchet, în mănunchiuri înșiruite după liniile înalte și subțiri de-a lungul cărora aluneca lănțugul. Ea își întinse mâinile și le trecu în jurul gâtului meu și din apele lacului, întunecate, a ieșit către oglinda pe care, îmbrăcată în brocarturi, după vechile științe, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
deranjează că ai intrat, spuse ea. Dar nu-mi place să se uite altcineva la lucrările mele. — Iartă-mă. Trebuia să... să-ți cer permisiunea... Nu-i vorba de asta. Trase la loc cearșaful peste pânză și începu să rearanjeze mănunchiul de garofițe pus într-un borcan de gem pe pervazul ferestrei. — Tabloul e foarte bun, am spus. Simțeam cum se crispase brusc, dar am insistat cu gafele. Adică, faptul că dai atâta forță și dramatism unor obiecte din viața cotidiană
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
la el sau poate că ascultaseră ce-și spuseseră... VÎrî bucata de pipă din lut În buzunar, apoi se uită lung În direcția fluviului. Fluxul revenea și suprafața apei părea că se luptă cu sine, de parcă ar fi fost un mănunchi de șerpi. Băieții care se bălăciseră În noroi se așezaseră pe țărm; acum se ridicau și reveneau pe plajă, alungați de flux. Păreau neverosimil de tineri. RÎnjeau, dar și tremurau, ca niște cîini. Și mersul lor era mai zgribulit: Duncan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
buze făcute pungă. M-a privit de parcă aș fi avut În minte planuri legate de seiful biroului! — Și la mine se uită așa, zise Helen. Julia rîse. — Ar fi trebuit să vadă chestia asta. Își deschise sacul și scoase un mănunchi de chei, fiecare cu eticheta ei zdrențuită. Le ridică și le scutură așa cum face un temnicer. — Ce zici? Le-am luat de la gardianul local. Am intrat și am ieșit din jumătate dintre casele de aici. Marylebone nu mai are secrete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
lui Frank la proces. Crede-mă, Estrella de Mar nu-i genul de loc cu care ești tu obișnuit... În dreptul ușii, Îmi strînse mîna - i-am simțit palma moale precum cel mai gingaș pămătuf de pudră. Strîngînd În pumn un mănunchi de cravate din mătase, Hennessy mă urmări cum mă urcam În mașină, cu aerul unui director de școală pus În fața unui școlar debordînd de zel, dar și de naivitate. Supărat pe mine Însumi, am pornit pe strada Îngustă și am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]