1,741 matches
-
săptămână și eu îi promit că nu voi mai zăbovi mult timp pe capul lui, am decis să mă întorc în Italia cât mai repede, nici măcar n-am fost la Quai d’Orsay! Apropo, își amintește într-o doară Marius, madame Claire mi-a spus ca n-ai sunat-o pe Anne, Anne?! Cea cu desenele, te roagă să-i dai un telefon, vrea să te cunoască! 9 martie, café Regis, Rue du Bellay, Île St. Louis, ora cinci și jumătate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
se bâlbâie el, te-aș ruga să mă desenezi și pe mine, Nu ești urât, Marius! Ba da! Sunt un șoarece de bibliotecă, o spune cu amărăciune, dar și cu mândrie, oricum am trecut pe aici ca să-ți spun că madame Claire s-ar fi putut să fi dat de urma mătușii Anei tale, privirea mea alunecând peste el, dacă te mai interesează firește, se fâstâcește lăsându-și ochii în jos, Pentru asta am venit aici, Marius, el scoate din buzunarul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
scuză, nu, nu-i asta, caută în celălalt buzunar, mai întâi dă de o batistă, apoi de o altă hârtie, triumfător, asta e! mi-o întinde, citesc numele unei doamne și o adresă, e undeva lângă Paris, îmi explică el, madame Claire și-a întrebat toți cunoscuții, cineva i-a dat această adresă care corespundea oarecum descrierilor tale, Mulțumesc, Marius! Voi pleca mâine dimineață, Trebuie să iei trenul din Gare de l’Est, Pe unde vine? Dacă vrei vin cu tine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
pe mine de mă privește țintă, Se vede?! Ce? mă întreabă Marius cu dreaptă uimire, Porte de Clignancourt, coborâm, femeia asta e a mea, mă laud la urechea stingă a prietenului meu, Care femeie? Anne! Cea pe care o știe madame Claire?! Da! Bine, dar e mai în vârstă decât tine! și mulțimea de oameni lasă între noi doi distanță de două trepte și zâmbetul meu de jos întors spre el, Marius neînțelegând, regăsindu-l în vârful scărilor afară la lumină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
de copii adoptați din toată lumea, văduvă, i-a lăsat soțul ceva avere, poate știe de Ana ta, e o enciclopedie a emigrației românești femeia asta, îi știe pe fiecare, în ce an au venit, când, cu cine, de partea cui, madame Claire spune că trebuie s-o vezi, sigur că mă voi duce! 9 aprilie, mi-a deschis chiar ea, urmată de trei copii mai mici, care se țineau după ea ca puii după cloșcă, mai erau și vreo două pisici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
deși se pare că în casă sunt mai multe, miros de animale de casă, pisici, câini, probabil și păsări, unul dintre copii, cu privirea tulbure, își trage după el un picioruș sucit, e frate cu cel mai mare, îmi explică madame Angela, când l-am luat pe cel mare de la orfelinat acesta mic a plâns de mi s-a rupt inima, n-am putut să-l aduc atunci cu mine, dar am mers a doua oară în România după el, îți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
normal al, fetița cu o privire vioaie, probabil cam de aceeași vârstă cu băiatul, ascultă cu atenție ce vorbim, deși sunt convins că nu mai știe deloc românește, masa de la bucătărie încărcată cu mâncare, un coș imens cu fructe, biscuiți, madame Angela vorbește cu ei numai franceza, Nicolae, Nicolae e cel mare, e în clasa întâi, e cel mai bun din clasă și frate-său, femeia vorbește întruna, mă ia de braț și trecem din nou prin holul întunecat în salon
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
n-o sâcâie defel gălăgia copiilor, cu tot aerul bătrânesc și vetust casa asta trăiește într-un fel anume, n-aș putea spune cum, dar, rostogolită în fotoliu, cu halatul strălucitor de mătase, legată în părul nearanjat cu o panglică, madame Angela îmi vorbește despre casa lor din București, treptele de marmură, vrea s-o cedeze acum unei fundații, ceva încurcătură juridică, face parte dintre casele naționalizate, înjură ca un birjar madame Angela, n-a uitat, îi vin din copilărie înjurăturile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
de mătase, legată în părul nearanjat cu o panglică, madame Angela îmi vorbește despre casa lor din București, treptele de marmură, vrea s-o cedeze acum unei fundații, ceva încurcătură juridică, face parte dintre casele naționalizate, înjură ca un birjar madame Angela, n-a uitat, îi vin din copilărie înjurăturile de la tatăl ei, n-ar renunța pentru nimic în lume la ele, tatăl ei a murit împușcat de comuniști, mama mamii lor de, donez fundației casa, dar nu le-o pot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
mine blocul de desen, realitatea îmi face cu ochiul, Nicolae cuminte pe canapea, între noi creioane colorate, fetița și băiatul vorbesc într-o limbă pe care mă tot căznesc s-o înțeleg, Când m-am dus după fratele lui Nicolae, madame Angela fumează, țigări cu fumul gros, îl cheamă Casian, Casian n-a vrut să se despartă de fată, pe ea o cheamă Laura și, negreșit, mă gândesc în sinea mea privind-o, are ceva de țigancă, am luat-o atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
prea mulți români, fiind și greco-catolică a trecut firesc la catolicism și nu vine niciodată la biserica ortodoxă, am întâlnit-o doar de câteva ori, am o prietenă bună aici care o vizitează mai des și mai aflu amănunte, apoi madame Angela începe să mi le ofere și mie cu generozitate, câți copii are, cu ce se ocupă, nepoții, în țară mai are o soră, da, îmi spun eu în gând, bunica Anei, știe și despre familia Anei madame Angela și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
amănunte, apoi madame Angela începe să mi le ofere și mie cu generozitate, câți copii are, cu ce se ocupă, nepoții, în țară mai are o soră, da, îmi spun eu în gând, bunica Anei, știe și despre familia Anei madame Angela și chiar despre Ana, Mda, nepoata asta a ei, e venită de curând în Franța, s-a măritat cu un francez, cu creionul în mână mă lupt tulburat cu cârlionții încâlciți din părul negru al Laurei, Are păr frumos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
s-a măritat cu un francez, cu creionul în mână mă lupt tulburat cu cârlionții încâlciți din părul negru al Laurei, Are păr frumos Laura! N-am reușit să i-l descâlcim de când am adus-o din România, îmi mărturisește madame Angela aprinzându-și o altă țigară, fata numai ce vede foarfecele și țipă ca din mijlocul iadului, Despre Ana vreau să aflu unde este! le arăt celor doi copii portretele lor, Acum nu știu unde e Ana, dar îți promit că voi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
numai ce vede foarfecele și țipă ca din mijlocul iadului, Despre Ana vreau să aflu unde este! le arăt celor doi copii portretele lor, Acum nu știu unde e Ana, dar îți promit că voi afla, Mulțumesc! nu mă mai întreabă nimic madame Angela, Laura se uită fericită la chipul ei tuciuriu din desen și Casian, în loc să-și contemple desenul, o privește vrăjit pe Laura și uitatul de noi toți Nicolae s-a așezat la o masă de birou și scrie, Laura îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
birou și scrie, Laura îi spune câteva cuvinte neinteligibile pentru noi băiatului cu gurița căscată spre zulufii ei și abia atunci el catadicsește să-și întoarcă ochii tulburi spre chipul lui desenat și începe să râdă, îi place, dă verdictul madame Angela ridicându-se toată în capotul strălucitor și-n panglici, Și acum la masă! cum se pare că sunt singurele cuvinte pe care toți copiii le înțeleg la unison, începe din nou țopăiala și gălăgia bucuroasă a anunțatului eveniment și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
îngenunchez, Lasă-mă să te pictez! o rog cu o voce din altă lume și am în acest moment sentimentul că prin aceste cuvinte, lasă-mă să te pictez, grăbesc inevitabilul dintre noi, dar nu pot face altfel, 13 aprilie, madame Angela s-a ținut de cuvânt, am numărul de telefon de la Ana din Montpellier, poate nu-i bine s-o sun chiar astăzi treisprezece dar, nerăbdător, și mă rog în gând să-mi răspundă ea și nu vocea de bărbat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
aprindea în flăcări roșii pădurea, despre Paris nu mi-a vorbit niciodată, și Anne, ce vroia să spună cu naturalețea feminității, așa s-a exprimat parcă, răsfoiesc în caiet, se referea la Anne și la Corina și la toate femeile, madame Angela, nu aici, Françoise, unde o fi?! eu am făcut franceza la școală, dar mai bine mă descurc la engleză, 5 aprilie, Aux Puces de Saint, unde o fi? ceva mai încolo, chipul Dianei trece imperceptibil peste gândurile mele neguroase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
drapate potrivit ritului egiptean; poate că era statuia zeiței. Fără să-i înțeleagă semnificația, oamenii au mutat-o pe o latură a Palatului Venezia, lângă biserica San Marco. Era frumoasă, mare și misterioasă; nu avea nume. Poporul a numit-o „Madama Lucrezia“. Pământul ne-a înapoiat obeliscurile dărâmate. Unul dintre ele fusese adus de la lacul sacru Sais. Poate fi văzut și astăzi: inventivitatea barocă l-a așezat pe spatele elefantului din piața Minerva. Un alt obelisc a fost descoperit în apropiere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
misoginism; este ocolit de damele ușuratice, exercitând o atracție demonică, inexplicabilă prin calitățile exterioare, dar tiranică asupra femeilor rafinate. Contranotă Am citit nota la roman de ieri. Oare așa or fi procedând romancierii? Tot ce am spus acolo mă reprezintă: „Madame Bovary c’est moi“ Înseamnă că nimic din ceea ce apare În ficțiune nu-i este străin autorului. Nu cred că voi scrie acel roman, din moment ce-l trăiesc. Nu se poate Închide un ochi de miorlăituri. Pisicimea e În călduri. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
ca poet; exală un miros Îngrozitor. „Mai spală-te, măi, Moise!“, Îi spun. „Glumești? e mirosul rasei!“, Îmi răspunde el râzând. Are umor, nu se supără. (luni) Ieri la ștrand cunosc o damă bine pălărie de soare umbreluță colorată stil madame Bovary În vacanță sub 30 poate disponibilă Încerc am succes Îmi dă adresa strada polizu 13; pe drum, o iau pe moșilor, mă Încurc, rătăcesc strada; e ora 14, soarele bate În creștet, Îmi țiuie urechile de două, de trei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
surâs ademenitor colții negri Între știrbiturile gingiilor; o gură largă exalând un damf putred mă lovește În plex, Îmi apăs cu mâna nările, nu mai respir, altfel simt că mă sufoc, devin stacojiu, dar ce se petrece? deodată, apare ea, madame bovary: „unde ai fost, te aștept de o oră“, „a, tu ești?“, „rătăcisem calea“, „vino pe aici“; intrarea e chiar În spatele ei, o ușă de lemn ascunsă În zid, o deschide direct din stradă; intră, o urmez, când trec pragul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
cealaltă pe lângă corp, mi se pare neverosimil de lungă, Încerc s-o apuc să-mi Împletesc degetele cu ea, dar o rezistență de fier mi se Împotrivește; este aici ea, femeia misterioasă pe care am vânat-o la ștrand, e madame Bovary, pot s-o posed, e a mea, mi s-a abandonat, e aici, În brațele mele; dar ce se aude: zgomote puternice schimbă brusc În teroare penumbra răcoroasă, repede, mă reped În haine, „ieși pe ușa aceasta, aleargă, s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
fac să alerg; alerg cât mă țin puterile, până ies din zona periculoasă; tot timpul am impresia că mă urmează acel fâșâit suspect; iată, intru pe Mântuleasa, mă simt eliberat, respir; deodată, Îmi amintesc că trebuie s-o Întâlnesc pe madame Bovary, ah să nu Întârzii; e ziuă, nu mai pot de nerăbdare s-o revăd, o iau pe moșilor, mă Încurc, rătăcesc strada... (ieri) Mă uit de la distanță la A.; la seminarii, În orele de curs, pe coridoare, la bibliotecă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
mă subjugă total. Ce n-aș da să-ți arăt locurile secrete cu care m-am Împrietenit; nu poți iubi Parisul așa printr-un coup de foudre, trebuie să-i faci curte, să-l iei cu multe galanterii ca pe madame Bovary; Îți amintești câte mi-ai spus despre scena trăsurii despre care vorbește și Ion Barbu? Te-aș fi vrut Într-o trăsură noaptea prin Paris. Mă arunc spre Jeu de paume ca În fiecare zi. Te doresc din nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
De neînțeles este Însă altceva: de ce, ascunzăndu-se Într-o casă a ficțiunii, criticul lasă apoi toate ușile și ferestrele deschise, ca orice trecător să poată Înțelege că, de fapt, acolo locuiește un personaj non-fictiv? Romanul spune mai mult decât explicit „madame Bovary c’est moi“. Dacă Madame Bovary era totuși un roman fictiv, Intermezzo refuză orice retorică a ficțiunii (consemnându-se, teoretic, din interior, refuzul) și te trage de mânecă spre a nu greși cumva: eu sunt un roman non-fictiv. Singurul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]