2,559 matches
-
Îi generează teoria. Metodologic vorbind, el este „Întemeiat” În propriul fenomen. Corin Braga: Și mai e ceva. Mirarea nu este naivă. Ea este mai degrabă o formă de deconstrucție foarte lucidă a prejudecăților, Înțelese nu neapărat În sensul unor preconcepții malefice, ci În sensul stereotipurilor prin care gândim În mod curent. Aceasta este, probabil, atitudinea ideală, care se Încadează În relativismul postmodern, cea de scepticism față de scenariile explicative proprii sau colective, care induc un răspuns Înaintea unei Întrebări sau pun o
Concepte și metode în cercetarea imaginarului. Dezbaterile Phantasma by Corin Braga () [Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
sau când avem de a face cu instituțiile administrației publice. Piteștizarea se derulează continuu la ghișeele aparatului de stat, În orice contact direct cu birocrația sufocantă de la noi. Cultivarea mentalității de slugoi și a stimulării ființelor avertebrate reprezintă o formă malefică a extinderii experienței penitenciare În societate. Izolarea și subminarea comunicării la nivelul comunității ne face incapabili să ne organizăm civic În România. Românii se tem de români, iar această spaimă ne face să nu ne putem exprima opoziția față de ce
Concepte și metode în cercetarea imaginarului. Dezbaterile Phantasma by Corin Braga () [Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
aș considera, totuși, extreme. Nu Îndemna Iisus Însuși la părăsirea a toți și toate pentru a păși alături de El? Nu În sensul unei teocrații s-a dezvoltat Bizanțul și puterea papală În Evul Mediu? Nu au fost percepuți iezuiții ca malefici și manipulativi de puterea laică a secolului al XVIII-lea, care i-a și desființat? Nu se vorbește despre Opus Dei În termenii unei societăți discrete, care Încearcă să acapareze averi și poziții pentru a dirija cât mai Îndeaproape mersul
Concepte și metode în cercetarea imaginarului. Dezbaterile Phantasma by Corin Braga () [Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
mie de oameni, erau câteva mii de răniți, orfani și văduve. Apoi, În 13-15 iunie 1990 a avut loc această acțiune reprobabilă și abominabilă, În primul rând Împotriva studenților și a ideii de universitate; iar majoritatea bucureștenilor, nu neapărat răi, malefici, ci mai degrabă manipulați și „mancurtizați”, au aplaudat venirea minerilor. Acesta este, pentru mine, exemplul flagrant că reeducarea, la nivelul majorității românilor, În ciuda insulelor de rezistenți, opozanți, disidenți, În ciuda mișcărilor din 1977 sau 1987, a izbutit. Nu Înseamnă că plasez
Concepte și metode în cercetarea imaginarului. Dezbaterile Phantasma by Corin Braga () [Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
Zile întregi/ împreună am petrecut zile întregi./ Dintr-o carte veche m-a speriat/ un hohot de plâns.” Se configurează o ambiguă soteriologie, pentru că, pe de-o parte, cuvântul este dătător de fericire, salvator, iar pe de altă parte, este malefic, ucigător: „Și doamne, ce cuvânt îmi rupe gura acum?” (Crucea talienilor); „Destule hârtii veninoase așteaptă să muște din mine” (În bibliotecă); „Stau în casă cu mâinile aproape tăiate. Puține versuri/ frumoase mai știu” (Printre hărți). Construcția urmează principiul optzecist al
DUMITRASCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286906_a_288235]
-
prin a focaliza incertitudinea, impasul, entropia; exorcizarea unui rău lăuntric, conștientizat treptat sau intuit, nu coincide însă și cu happy end-ul. Inconsecvențele, mici falii sufletești trezesc un „freamăt al zădărniciei”. Spațiul delimitează și închide ca într-un cerc apăsător, malefic, ecoul vocilor (și vieților), acutizând obsesiile (Stradă, Disc). Alienarea și scindarea ființei, îndepărtarea de sine și de ceilalți conduc la fragmentare discursivă (Întuneric). Terifiant, simbolul păsării de pradă e un avertisment ibsenian în Vulturul albastru, proza considerată emblematică pentru volum
FARAGO. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286957_a_288286]
-
prozele concentrate, cât și în desfășurările epice largi, ritmul narativ este energic, iar desenul psihologiilor se dezvoltă surprinzător. Observația penetrantă, plină de nerv, incisivă trece firesc în evocarea tabloului de epocă, prin racursiuri ironice, sau în fantastic și poematic. Personajele malefice, demonice, grotești, și întâmplările lor, plasate într-un „loc” fabulos (un oraș-port la Dunăre, nenumit însă, sau imaginarele Defonia, Para de Loess), simbolic dimensionat, atestă o lume proprie și o viziune specifică scriitorului. Romanul Defonia (1981; Premiul Comitetului Central al
GURAU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287386_a_288715]
-
Figurile detestabile abundă în cronică. Deloc reținut, autorul îi atacă, le rezervă stigmatizări particulare, execrații individualizate, precise, eficiente. Mai cu seamă celor „amestecați” în sângele lui Costandin postelnicul (postelnicul Constantin Cantacuzino), precum marele paharnic Constantin Vărzaru, moștenitor al unor gene malefice („Că adevăr, cum nu poate face den mărăcine strugure și den rug smochine, așa nu să poate face den neamul rău bun; ci din varza cea rea ce-i zic morococean au ieșit fie-său și mai morococean el”), sau
LETOPISEŢUL CANTACUZINESC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287787_a_289116]
-
autohtonă, ea însăși generos găzduită în paginile colecției, permițând afirmarea și consacrarea unei literaturi SF de bună calitate, care a reprezentat în acei ani o posibilitate deloc neglijabilă de a evada dintr-un univers marcat concentraționar în ucronii serafice sau malefice, dar desprinse de apăsătorul cotidian. Continuată, cu mai mici resurse și impact, dar fără întrerupere, încă mulți ani, de „Almanahul «Anticipația»” și chiar de o încercare de a o resuscita, după 1990, vreme de câțiva ani - cu colaborarea sporadică a
ROGOZ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289296_a_290625]
-
Cu adaosul, cred eu, important, că de multe ori respectiva încercare este etichetată de unii, și în multe cazuri de marele public însuși, ca o manipulare. Readuc în atenția cititorului că granița dintre persuasiunea sinceră și bine intenționată și manipularea malefică este foarte fragilă (vezi, mai pe larg, secțiunea precedentă). E de menționat în final că funcționarea și schimbarea opiniei publice, influențele grupale, interpersonale și mass-media au loc într-un context sociocultural determinat, ceea ce înseamnă un spațiu cultural specific și un
Valori, atitudini și comportamente sociale. Teme actuale de psihosociologie by Petru Iluț () [Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
-
somptuoasă catedrală se refuză credincioșilor și se metamorfozează într-un munte inexpugnabil, râsul unui personaj demonic născut din smârcuri provoacă un teribil cutremur de pământ ș.a.m.d. Narațiunile sunt teatrul unei competiții fără sfârșit: spirit și materie, benefic și malefic, paradisiac și infernal. Ele exprimă, în ultimă instanță, competiția autorului cu el însuși: lupta dintre scepticismul său împins până la nihilism și la absurd, pe de o parte, și salvarea prin soluția mistică, pe de alta. În slujba acestui agon scriitorul
STANCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289861_a_291190]
-
unde se moare” din epica lui Mihail Sadoveanu și Cezar Petrescu, încă și mai asemănătoare cu cea din literatura lui Ion Agârbiceanu, bântuită însă de iraționalități ce par a învedera acțiunea unor puteri oculte, nu atât explicit demonice, cât gratuit malefice, sau de capriciile unui ce inexplicabil, analog absurdului din literatura occidentală postbelică. Personajele de prim-plan sunt firi interiorizate, suflete măcinate de urât, de sentimentul singurătății, exasperate de monotonia cotidiană, muncite de dorința de a comunica, dar lipsite de puterea
STIRBU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289936_a_291265]
-
ipostază demonică a lui doctor angelicus, care devine astfel o portavoce a cinismului, a fanatismului și a voinței de putere. Discursul narativ se fundamentează pe un dublu transfer: atât o deplasare de perspectivă prin care autorul se contaminează de viziunile malefice ale personajului său, cât și un bruiaj cronologic prin care istoria se vede scurtcircuitată de actualitate, iar reveriile sadice ale eroului își găsesc ecou în abominațiile secolului al XX-lea. Elocventă în acest sens este lunga discuție între Tommaso și
STOENESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289943_a_291272]
-
susținere formală. Practic, realizatorii "au mințit" neconvingător, în ciuda eficienței lobby-ului maghiar care a determinat postul TV5 să reia pelicula de trei ori în două zile, fapt destul de atipic pentru politica de programe a canalului respectiv. Prin urmare, nu intenția malefică a părții franco-maghiare de a defăima imaginea României este de condamnat (în fond, bravo lor, au vrut - au putut...), ci reacția (iarăși, abia reacția) politicienilor și a mass-mediei românești, tardivă, belicoasă și ineficientă. În loc să avem noi și astfel de inițiative
Condiția de victimă by Valentin Protopopescu () [Corola-journal/Journalistic/17172_a_18497]
-
care nu au un referent precis: „omul fără de lege”, „fiul pierzării”, „cel nelegiuit/impios” și mai ales 6∀ϑΞΠΤ<‑ul. Spre deosebire de textul de la Marcu, 13, unde profeții mincinoși sunt prezentați ca dușmani ai creștinilor, textul epistolei în discuție înfățișează creatura malefică lucrând în mod direct împotriva lui Dumnezeu. Parusia nu se petrece pe neașteptate, așa cum era prezentată în prima epistolă, ci respectând anumite etape. Venirea „celui nelegiuit” trebuie să preceadă venirea lui Cristos. Cel dintâi este însă „reținut” pentru un timp
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
tăgăduiesc că Isus este Cristosul” (2,22). Negând existența Fiului, ei neagă în egală măsură existența Tatălui. Negarea este efectul unui duh înșelător. Autorul va reveni - în capitolul 4 - asupra obligației și a posibilității de a opune rezistență acestui spirit malefic. În viziunea sa, creștinii au pecetea adevărului sub forma unei crisme a Duhului Sfânt. Prin urmare, ei dispun de mijloacele eficace de apărare împotriva falșilor credincioși. Ioan nu face altceva decât să le amintească acest lucru și, prin aceasta, să
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
lui Cristos, pământul se cutremură și o parte din cei necredincioși se întorc la credință. Scenariile nu sunt însă identice, ele prezintă diferențe semnificative. Isus este omorât de oameni; martorii sunt uciși de „fiara ieșită din pământ” - o forță impresionantă, malefică; Isus este îngropat; trupurile celor doi martori sunt părăsite în piața publică a „cetății celei mari”; Isus înviază din mormânt, noaptea, fără prea mulți martori, după trei zile; cei doi înviază după trei zile și jumătate, deci către miezul zilei
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Autorul viziunii poartă în subconștient imaginea arhetipală a întregului cosmos, care se va afla la sfârșitul veacurilor în stăpânirea răului. Într‑adevăr, fiecare dintre cele trei zone ale cosmosului - potrivit imaginarului anticilor - se află sub stăpânirea temporară a unei ființe malefice. Răul se află răspândit pretutindeni; el infestează toate nivelurile cosmice. Balaurul, fiara din mare și fiara din pământ alcătuiesc un fel de „treime a răului” care se opune deopotrivă Tatălui, Fiului și creștinilor. Nu trebuie uitat însă faptul că ne
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
martori ai lui Dumnezeu (capitolul 11) și cu „treimea” Binelui, al cărui model este imitat sistematic, dar in negativo. Motivul principal pentru care autorul recurge la imaginea unei alte fiare este totuși dorința de a încadra „cultul împăratului” în sfera maleficului. Cea de‑a doua fiară apare din pământ și reprezintă o combinație monstruoasă și în același timp caricaturală între miel și balaur: „avea două coarne, asemenea mielului, dar grăia ca un balaur”. Însușirea sa principală este viclenia, dublând în mod
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
numit Armaghedon. Lupta este descrisă în capitolul 19,19‑21, după episodul, deosebit de important pentru lucrarea noastră, al judecării și condamnării „desfrânatei celei mari”, cetatea Babilonului (cap. 17-18). Oștirea îngerilor condusă de Cuvântul lui Dumnezeu spulberă oștirea celor trei personaje malefice. Fiara din mare și profetul mincinos sunt prinși și aruncați de vii în „iezerul de foc și de pucioasă” (19,20). Un înger, ținând în mâinile sale cheia adâncului și un lanț, coboară din cer și îl prinde pe Satan
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
acesta. Pentru autorul Urcării la cer..., ca și pentru autorul de mai târziu al scrierii De consummatione mundi, tiranul eshatologic este un avatar al lui Beliar însuși, care coboară in persona pe pământ, pentru a‑și pune în aplicare lucrarea malefică. Lupta finală se va da între cele două principii absolute, Bine și Rău, reprezentate de Cel Iubit și de Beliar cu chip de om. Așa cum Isus din scrierea apocrifă se ascunde în trup omenesc, pentru a nu fi recunoscut de
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
imitat grosier botezul sau descălțarea rituală la intrarea în lăcașul de cult (1 Apol. 62). Sacrificiile lor nu sunt nimic altceva decât expresii ale terorii iraționale. Demonii inspiră oamenilor viziuni onirice tulburătoare și robesc sufletele lor prin intermediul magiei. Aceleași creaturi malefice se găsesc la originea persecuțiilor: cea a profeților, a lui Socrate și a filozofilor păgâni, în fine cea a creștinilor. Aici, instrumentele nu mai sunt poeții sau creatorii miturilor, ci oamenii politici, în speță, împărații. Fiecare persecuție împotriva creștinilor este
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
afirmă trebuie înțeles ad litteram. Perechea „văduvă‑Anticrist” se metamorfozează aici în perechea, cu valoare complementară, „fiară‑pseudoprofet” (Apoc. 13). Într‑adevăr, prima pereche de termeni reflectă caracterul violent și tiranic al personajului; a doua, mai degrabă forța de atracție malefică. Simon Magul În cartea I din Adu. haer., Irineu descrisese deja doi precursori ai Anticristului: este vorba de Simon Magul (I, 23, 1 sq.) și de Marcu, ereziarhul (I, 13‑21). Simon este prezentat ca părintele fondator al tuturor ereziilor
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
și arhanghelii, Gândirea a fost luată prizonieră de aceștia și a fost obligată să se întrupeze rând pe rând în mai multe personaje feminine, printre care vestita Elena din Troia. În realitate, prin gura profeților Vechiului Testament vorbesc acești îngeri malefici, proferând minciunile lor. Simon s‑a coborât ca să trezească oamenii din somnul ignoranței și să‑i elibereze de stăpânirea îngerilor răi. Legea, ca una care a fost dictată de aceștia din urmă, trebuie anulată prin autoritatea inspirației divine, cu care
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
magicieni, el se pretinde făcător de minuni în fața celor care nu au avut niciodată judecată sau care au pierdut‑o” (I, 13, 1). Trăsătura principală a Anticristului, în opinia lui Irineu, este virtutea magică, în sensul de putere de atracție malefică. Violența se află pe locul doi. Nu întâmplător, printre toți ereticii recenzați, numai Marcu poartă stigmatul de pre‑Anticrist. Și nu întâmplător episcopul lyonez este preocupat atât de mult de priceperea și de calitățile de înșelător ale lui Marcu, încât
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]