1,037 matches
-
pieselor era În sfârșit echilibrată ca o constelație. Reușisem. Trăia. Piesele mele de șah marca Staunton (un set pe care mi-l dăruise În urmă cu douăzeci de ani fratele tatei, Constantin, naturalizat englez), niște piese masive splendide, din lemn maro sau negru, atingând peste zece centimetri Înălțime, Își etalau strălucitoarele contururi, de parcă ar fi fost conștiente de rolul pe care-l jucau. Din păcate, dacă le examinai de aproape, se vedea că unele piese erau ciobite (după ce călătoriseră În cutia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
evidente a volumului zgomotului. Nu încăpea îndoială că sursa zgomotului era undeva acolo, jos și totuși nu ezitam să mă îndrept spre ea. Vedeam limpede, pentru că singurul bec care luminează mica noastră pivniță era deja aprins, iar diferitele nuanțe de maro ale dezordinii familiare a cutiilor, lampadarele cele vechi și alte nimicuri adunate acolo erau evidențiate de umbre ascuțite ca într-o pictură cubistă. Mi-am dat seama că-mi țineam respirația în timp ce coboram: bubuitul continua și, câtă vreme priveam în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
în poarta școlii, aștepta solemn, ca un majordom în întâmpinarea unui oaspete de seamă, un bărbat uscat și înnegrit de soare, nu prea înalt, în vârstă, cu perciunii scurți albiți înainte de vreme ce impuneau respect; îmbrăcat modest într-un costum maro nu prea nou, cu vestă și pălărie de aceeași culoare cu costumul și care în final se dovedi a fi directorul școlii în persoană. În intervalul scurt, în care bărbatul din fața lui, cu perciunii scurți, albiți înainte de vreme, a parcurs
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
ovală, mai mult lungă decât lată. Când era brunetă, purta o eșarfă siclam, care o aranja de minune, iar când era blondă, o eșarfă bleu-ciel. Când își vopsea părul roșu, adică din intenția de a imita culoarea castanei, nimerea un maro, culoarea celor mai frumoși cai roșcați, fără însă a mai purta de data aceasta, o eșarfă care să se asorteze cu cromatica părului. Frumusețea ei venea însă, de undeva, din adâncuri, mai bine zis parcă din zona care nu e
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
care-l transportase în cei aproape douăzeci de ani de când se hurduca prin deșert. Ar fi mai bine să te duci să-l vezi chiar tu, îi răspunse. Mergi pe strada asta și, după trei cvartale, o să vezi o clădire maro; acolo e... — După trei ce? — Trei cvartale, trei încrucișări de străzi - dădu din mână. în fine, presupun că acolo de unde vii nu există toate astea... Mergi drept înainte până vezi clădirea. Nu mai e alta. Gacel făcu un gest de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
să se ocupe în continuare de ea și se așeză pe jos, lângă Sierralta, cu spatele rezemat de un trunchi de copac și cu picioarele atingând rugul. Bătrânul Xudura amesteca în tăcere într-un vas în care fierbea un lichid maro închis, gros și urât mirositor. — Curara? — Cred că da... Dar nu poate fi curara de vânătoare, ci alta: cea de război, cea care îl fulgeră la pământ pe omul care doar a atins-o. — Ce credeți despre toate astea? Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
Crăpelniță, Domnul și Doamna Oatu. Fata aceea tînără durdulie și atrăgătoare cu buclele Încărcate de paiete, cu unghiile albastre stropite cu bronz, rochia ei roz cu volanul balansînd În jurul gleznei puternice, prinsă-n cataramele de metal ale sandalei din plastic maro, nu mai plutește În brațele distinsului Ghepard, irezistibil chiar și În declinul său. Ghepardul nu e nicăieri. Ghepardul nici n-a trecut vreodată pe aici. Ce plictiseală. Degeaba, pe aceste meleaguri nu se putea naște Lampedusa, nici măcar Cehov, pentru că I.L.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
e cam greu să ai grijă de atîția nepoți În timp de război, Își dădu cu părerea Rowe. — Da, e destul de greu, răspunse individul, dezvelindu-și dinții stricați, negri ca niște tăciuni. Apoi, presărînd un pumn de firimituri pe pălăria maro ponosită - pe care aterizară numaidecît alte vrăbii - adăugă: Ceea ce fac eu e perfect ilegal. Dac-ar ști lordul Woolton!... Își puse piciorul pe o valiză mare, și o vrabie i se așeză pe genunchi. Părea un copac plin de păsări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
tare și până la urmă au decis să voteze cine e cel mai frumos și mai vestit anotimp. Atunci două buburuze au adus mai multe coșuri: cu pietre albe pentru iarna, pietre verzi pentru primăvară, pietre galbene pentru vară și pietricele maro pentru toamnă. Cu fiecare vot tensiunea creștea. Când s-a pus ultima piatră, o albinuță mică și subțirică s-a dus să numere voturile. În final era egalitate. Cărăbușul anunță solemn că toate anotimpurile sunt tot la fel de frumoase. — Iarna ne
Buchet de amintiri by Tudorina Andone () [Corola-publishinghouse/Imaginative/459_a_878]
-
atâta! Și nici Elena Udrea nu era, bunăoară! Așa era pe atunci, domnilor. Comună primitivă, ce mai! Iar femeile rămâneau singure, să deretice prin peșteră, d-aia știau și știu și azi unde-s cuiele, crema de pantofi, neagră sau maro, sau chiar ornamentele de Crăciun de anul trecut, pe care tu, purtătorul de nădragi, nu le-ai găsi nici cu detectorul de ornamente. Și dreptate am avut s-o chem pe nevastă-mea, fiindcă ea mi-a indicat imediat, că
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]
-
primind neon și freon din tavanul pavat cu tuburi albe și grătare de ventilație. Mocheta bej cu desene roșcate stilizând floarea de măceș e singura înviorare în acest spațiu electrostatic. În colțul camerei, a rămas o pată care bate spre maro, vreun funcționar stângaci, grăbit să plece undeva, a răsturnat cu cotul o stacană de cafea. Toți l-au privit reprobator, asemenea scăpări nefiind amuzante decât în filme. Raportul electronic mai are o pagină în afara celor parcurse deja. E compilația altui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
verzi și roșii ale semafoarelor în albul de pe sprâncenele clădirilor. Va număra stațiile până la Romancierilor. Va căuta blocul, scara, apartamentul. Îl va găsi. Înainte să apuce să bată sau să sune la ușa din PFL vopsită într-o nuanță de maro gălbui destul de neplăcută, aceasta se deschide și în fanta verticală de lumină apare o siluetă care îl poftește înăuntru. Pascal pășește peste prag cu tabloul la subsuoară. E destul de mare și degetele au mototolit hârtia cu care e învelit. Femeia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
cosași buni. Stăteau la rădăcina firelor de iarbă. Unii se agățau de câte-un fir. Erau reci și uzi de rouă și nu puteau sări până nu Încălzea soarele iarba. Nick Îi culese, alegându-i numai pe cei mijlocii și maro, și Îi puse În sticlă. Răsturnă un buștean și dedesubt găsi sute de cosași. Era un cuib acolo. Nick puse cam cincizeci În sticlă. În timp ce-i culegea, ceilalți Începură să se Încălzească la soare și să sară. Când săreau, pluteau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
Apoi tăie o jumătate În felii și făcu sendvișuri cu ceapă. Le Înfășură În hârtia cerată și le băgă În celălat buzunar al cămășii sale kaki. Întoarse tigaia cu fundul În sus pe grătar, Își bău cafeaua Îndulcită, de un maro gălbui de la laptele condensat, apoi curăță În jurul cortului. Campase bine. Își scoase lanseta pentru muște din cutie, o montă și băgă cutia Înapoi În cort. Montă mulineta și trase firul. Cât Îl desfășura trebuia să-l țină cu ambele mâini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
vreo motivație, anormalitatea unui regim de dictatură, zeci de ani... Nu mai are importanță, timpul acela a trecut definitiv, odată cu el și noi. Ana aștepta În odaia numită „salon”, cu covoare lînoase, tablouri, un divan larg acoperit cu o cuvertură maro plușată, cumpărată de la oraș, trei perne, două simple, pufoase, albastre, și una lucrată la gherghef, În galben, o mare oglindă ovală, părînd venețiană, prinsă de peretele dinspre canapea, un taburet pirogravat, o toaletă cu oglindă mică, dreptunghiulară, pe care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
-ncearcă să facă o mică afacere și nu-i iese, de altminteri nu reușește nimic, nu-nțelege nimic din societatea de după ’90, dar nici n-o ocărăște, fix În mijlocul filmului colorat violent ca lumea din jur, are un mic flash-back maro, de prin anii ’50, și o vedem Împreună cu iubitul ei pe cîmpul sovietic, la coasă, imaginile sînt precum secvențele de propagandă cunoscute, diferind ușor prin cîte-o scenă cu el fumînd o țigară, cu ea privindu-l cu dragoste, cu amîndoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
bere? mă-ntreabă Johnson. — Sigur, domnule, Îi spun și-mi bag mîna-n gheață ca să scot una rece. — Tu nu vrei una? Nu, domnule. Aștept pînĂ diseară. Deschisesem sticla și tocmai i-o Întindeam cînd am văzut un pește mare și maro, cu un harpon Înfipt În el, mai lung decît brațele Întinse ale unui om; l-am văzut ieșind din apă și repezindu-se la scrumbia din undiță. Era gros cît un buștean. — Slăbește-o! am strigat. — PĂi n-a prins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
de la ușa groasă de sticlă, care s-a deschis cu un declic. — Urmărită? Ce anume Înseamnă „urmărită“? Pășea cu iuțeală pe coridorul care ducea spre biroul nostru, iar șoldurile i se legănau dintr-o parte În alta În pantalonii reiați maro, foarte mulați, pe care Îi purta. Îmi spusese În ajun că ar trebui să mă gândesc serios să-mi cumpăr și eu o pereche, poate chiar zece, acesta fiind unul dintre puținele genuri de jeanși sau reiați pe care Miranda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
s-a bâlbâit ea. — Știu, scumpo, știu. Hai să luăm un taxi până la tine acasă, bine? Crezi că poți? A Încuviințat din cap, după care s-a aplecat cu un gest firesc și a Început să vomite. Pe cizmele ei maro și puțin și pe jeanși. Dacă m-ar vedea fetele de la Runway cu prietena mea cea mai bună, am gândit eu aproape involuntar. Am așezat-o pe un pervaz care nu părea să aibă sistem de alarmă și i-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
la cursul de psihologie, dar l-am smuls brutal din pat. O mică grămăjoară de haine zăcea lângă pat, singurele obiecte pe care nu le Împachetasem Încă, În afară de periuța de dinți. Am tras pe mine pantalonii Adidas de fâș, puloverul maro cu glugă și perechea de teniși cenușii și murdari New Balance, care mă Însoțiseră prin Întreaga lume. La mai puțin de o secundă după ce-mi clătisem gura cu Listerine, a sunat interfonul. — Bună, stați așa că vă deschid imediat. Două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
dar e destul de festivă și e Chanel, așa că o să se potrivească. Am Îmbrățișat‑o. — Promite‑mi doar că dacă Miranda mă omoară pentru că spun ceva care nu trebuie spus, o să arzi rochia asta și o să mă Îngropi În pantalonii mei maro de trening. Promite‑mi! Ea a Înhățat rimelul și a Început să mă machieze. — Arăți grozav, Andy, zău că da. N‑am crezut niciodată că o să te văd Într‑o rochie Oscar la una dintre petrecerile Mirandei Priestly, dar, ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
de un faimos fotograf al Înaltei societăți În timpul unei petreceri de ziua de naștere a Donnei Karan, la Paris. Apăruse deja În paginile revistei New York și era clar că urma să tot apară și prin alte publicații. Purta pardesiul ei maro cu alb, din piele de șarpe, care mie mi se păruse dintotdeauna că o face să arate chiar ca un șarpe. Ei bine, nu eram singura căreia i se păruse așa ceva, pentru că În versiunea de față a fotografiei cineva atașase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
te face să crezi că nu știu să dansez? Întâmplător, sunt o bună dansatoare. Mi‑a Înmânat Încă un pahar de șampanie, apărut parcă din senin, și m‑a condus În livingul oficial al părinților lui, În nuanțe superbe de maro Închis. O orchestră de șase instrumentiști cânta muzică, firește, și vreo două duzini de oameni sub treizeci și cinci de ani se adunaseră acolo. Și, ca la un semnal, orchestra a Început să cânte melodia Let’s Get It On a lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
acestei chestiuni căzură cu toții, instantaneu, de acord. Căci corul se înteți pe mai multe voci, cărora li se alăturară, înțelegând tema, dar nu și motivul, unii din balcoanele de vizavi. — Bă, Laberman ! pițigăi unul. — Lăbuș ! se hlizi altul. — Bă, ochi maro ! se alătură o voce răgușită. Și din nou : — Semeringule ! — Verighetă ! Maca nu înceta să sară de pe un picior pe altul. Oamenii strigau, unii nici nu știau pe cine înjură, dar o făceau, gândind că s-o nimeri undeva. Iar când
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
mărimea unei cabine de duș de la UBS Warburg - așa cum stătusem zilnic În ultimele cincizeci și șase de luni - și țineam cu disperare telefonul, care era În momentul ăsta acoperit cu un strat de fond de ten Maybelline Fresh Look (nuanța maro deschis) și de câteva pete de luciu de buze L’Oreal (roz diamant). L-am șters cât de bine am putut, cu receptorul lipit de ureche, apoi mi-am frecat degetele soioase de scaunul de la birou, ca să mă curăț. Mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]