1,349 matches
-
doare inima și atât. Bătrâna doamnă Marga Pop a intrat în prima încăpere, mult mai mare decât celelalte, și-a aruncat geanta pe canapeaua cu care se mândrea în fața oricui, proaspăt îmbrăcată într-o stofă cu dungi subțiri crem și maronii, urmată, cu pași mărunți și sfioși, de vecina rămasă în picioare cât timp cealaltă s-a reîntors în vestibul, unde era cuierul de perete cu oglindă, și și-a scos anevoie haina neagră, s-o atârne pe un umeraș. Apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
doar un cufăr, nici măcar mare, ceva mai răsărit decât o valiză de lemn cu care se duc recruții la oaste, și un geamantan, nu din cele mai bune, pe acelea le-a lăsat în casă neatinse, ci unul din carton maroniu pe care nici nu-și mai amintea de unde-l avea, cu colțurile roase și câteva ținte lipsă, fragil, încât a trebuit să-l lege de-a curmezișul cu o curea, să ia deci cufărul și geamantanul în care a îndesat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
foarte atentă la fiecare din gesturile ce păreau de o enormă importanță, evitând să se privească în oglinda îngustă de lângă cuierul din vestibul, în oglinda ovală de deasupra comodei, în oglinda venețiană de deasupra canapelei îmbrăcată în dungi crem și maronii, în oglinda pătrată a chiuvetei din baie, trecea chiar și peste oglinda mică și rotundă, cât o palmă, de la capul patului, dar până la urmă, neputând să reziste și să evite oglinda înaltă, pătată de vreme, ușor tulbure a șifonierului din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
rolurile se inversaseră, ea stăruia, el o lăsa să se apropie, o respingea cu brutalitate, iar o lăsa să se apropie. Ea înghițea fără o replică, mergând alături de el cu mâinile vârâte în buzunare până la coate, cu o șapcă băiețească maronie acoperindu-i oblic părul foarte negru. Suferise întotdeauna de frig și era iarnă. Într-o zi în care i-a spus că nu mai suportă frigul, a luat-o la el. Când și-a dat jos paltonul și a rămas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
perdeaua și draperia subțire înflorată. Dar liniște încă nu e. Peretele de cărți nu-i spune nimic, gândul i-e neclar. Se ridică și trece alături, în încăperea mai mare, se așază pe canapeaua îmbrăcată în stofă cu dungi subțiri maronii și crem, își rotește privirea peste lucrurile știute de ani mulți și totuși străine, nu pentru că nu-i aparțin, ci pentru că dintr-odată sunt indiferente și ostile. În oglinda venețiană atârnată pe peretele din fața sa vede reflectarea neclară și întunecată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
pe o piatră lângă poștă, așteptând. N-a auzit-o când a apărut. A simțit-o doar dintr-odată lângă el, arăta cum se aștepta să arate. În pantaloni bleumarin mulați pe picioarele ei lungi și extraordinare, cu un pulovăr maroniu pe gât, un batic în care își prinsese părul la ceafă. Bronzată deja, un ciocolatiu deschis, conturând albul ochilor în care sclipeau a bucurie pupilele de culoarea alunei. L-a salutat după obiceiul ei, băiețește și cu voce gravă, Hello
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
s-a ridicat, până a deschis gura, pe urmă n-am mai reușit să ridic ochii până n-a treminat ce avea de spus, l-am văzut doar cum își întinde pe el haina în carouri de sub care ieșeau pantalonii maronii ca niște burlane, cu care ne-am obișnuit, cum ne-am obișnuit cu cămășile lui cu gulere foarte mici și cravate foarte subțiri și pulovăre cu cotiere, o ținută de care câțiva imbecili au râs cândva până li s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
vândute, în parte dăruite numeroaselor rude ori prietenilor și nu mai rămăseseră decât obiectele din cămăruța lui Andrei Îce oricum îi aparțineau lui), un pat pliant în care Mioara își petrecea nopțile, canapeaua îmbrăcată în stofă în dungi crem și maroniu, promisă pentru o nimica toată mecanicului blocului, ce va veni s-o ia abia la sfârșit, înaintea plecării ei, când va fi terminat de triat și împărțit totul, până atunci să aibă măcar pe ce sta, și hârtiile, teancurile imense
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
Rodica Dumitrescu și, prin ea, ceilalți: amuzat de orice noutate, pregătit s-o încerce înaintea celorlalți, cu câteva ticuri verbale la modă, umblând mereu cu capul gol și plăcându-i să poarte o haină din piele de căprioară sau pulovăre maronii și să joace tenis într-o vreme în care încă nu era întreg orașul înnebunit după acest sport. Cam atunci îl întâlnise Rodica Dumitrescu. Și de unde până atunci îi povestise lui Andrei fără să se întrerupă, cu o voce înceată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
cu ciocurile în vânt în jurul câtorva găuri ce vor fi fost copci părăsite. Nici o altă mișcare. Toate erau înghețate până pe malul celălalt și chiar și acolo, debarcaderul, bărcile trase pe uscat, casele răsărite dintre arborii goi și înțepeniți, cu acoperișurile maronii și verzi, turla bisericii înălțată deasupra lor se distingeau într-o lumină cenușie și murdară, nefirești și străine. Se auzea hămăitul plictisit și singuratic al unui câine care nu se vedea, repetat de câteva ori de ecou, în pădurea înghețată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
intactă, iar metalul ruginit al scaunului și manetele erau albite de ploaie. Prin obloanele deschise ale radiatorului, Jim putea vedea cilindrii motorului care purtaseră avionul și pilotul acestuia prin cer. Metalul, cîndva lustruit, era acum aspru ca o piatră ponce maronie, ca și corpul ruginit al navelor U, adăpostite În golful de sub forturile germane de la Tsigntao. Dar, În ciuda stratului de rugină, acest avion de luptă japonez Încă aparținea cerului. De luni de zile, Jim Încerca să găsească un mod de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
pe Jim era mulțimea de cargouri scufundate. Cea mai apropiată epavă, o costieră cu un singur coș, zăcea În canalul cu apă adîncă la doar vreo sută de metri distanță de capătul debarcaderului funerar. Puntea ei ruginită, ca o pîine maronie sfărîmată, mai era Încă plină de mistere pentru el. Războiul, care schimbase atît de radical totul În viața lui Jim, părăsise de mult această epavă uitată, dar el era hotărît să se ducă la vasul acela. GÎndul de a-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
cu lichior. Studie ambalajele de nedescifrat, ca semnele zodiacului, și le cîntări cu grijă. Păstrînd-o pe cea mai mare, o vîrÎ În gură pe cea mai mică. Alcoolul tare Îl Înțepă la limbă, dar supse ciocolata neagră și dulce. Apa maronie se ridica sticloasă În jurul debarcaderului, iar Jim Își aminti că tatăl său Îi spusese că lumina soarelui ucide bacteriile. La vreo cincizeci de metri mai Încolo, cadavrul unei tinere chinezoaice plutea printre șampane, călcîiele rotindu-i-se de parcă nu erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
frînghiile roase, care țineau scîndurile ude, Începuseră să crape. Pus de pază de către șoferul japonez, Jim văzu cum roata din față Împinge scîndurile În apă. Îi plăcuse Întotdeauna să privească apa ridicîndu-se prin grilaj sau urcînd treptele unui ponton. Apa maronie spălă praful de pe cauciucul uzat, scoțînd la vedere numele fabricantului, imprimat pe o latură - era vorba de o companie britanică, Dunlop. Camionul se aplecă Într-o parte sprijinindu-se pe arcurile lui slabe. Undeva, În spatele lui, un trup se rostogoli
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
canale ce separau orezăriile. Aeroportul Lunghua rămăsese În urmă, iar clădirile de apartamente din concesiunea franceză se ridicau ca niște panouri cu reclame În lumina soarelui de august. RÎul se afla la cîteva sute de metri spre dreapta, suprafața lui maronie fiind brăzdată de bărci de patrulare și de jonci cu motor naufragiate care stăteau la mal. Aici, În apropiere de districtul Nantao, pagubele provocate de bombardamentele americane se vedeau peste tot. Cratere ca niște piscine circulare acopereau orezăriile În care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
își îndemnă calul spre locul în care căzuse potârnichea. Șoimul o aștepta acolo cu capul ridicat și ghearele înfipte în ghemul de pene și carne. Ciocul și zăpada din jur erau stropite cu sângele prăzii, un bărbătuș cu o pată maronie pe albul pieptului. Marioritza descălecă și fluieră de două ori scurt. Șoimul părăsi imediat prada și zbură lin spre mâna ei înmănușată. Além făcuse o treabă bună. Mulțumită, mângâie capul, pieptul și aripile șoimului. Dar se gândea și la prinț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
trecuse în secolul douăzeci uitat, neglijat și cu fonduri foarte limitate. Clădirea pe care o căuta agentul Mancuso era, cu excepția garajelor improvizate, cea mai mică din tot cvartalul, un liliputan de prin anii ’80. În fața verandei agoniza un bananier înghețat, maroniu și amărât, gata să cadă și el la pământ, așa cum se întâmplase de mult timp și cu gardul de fier. Alături de copacul uscat era o moviliță de pământ peste care stătea aplecată o cruce celtică din placaj. Plymouth-ul tip
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
mă împingi în brațele disperării. — O biată slujbă într-un birou și n-ai reușit s-o păstrezi. Cu toată educația pe care o ai. — Eram detestat și prezența mea îi deranja, spuse Ignatius, aruncând o privire rănită spre pereții maronii ai bucătăriei. Scoase cu un pocnet limba din gâtul sticlei și râgâi gazele berii. În ultimă analiză, totul a fost din vina Myrnei Minkoff. Știi bine cum reușește ea să provoace necazuri. — Myrna Minkoff? Nu vorbi prostii, Ignatius. Fata aia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
Întuneric și noroi. Înfruntând ploaia torențială. — Suntem pe poziții. Watson privi nerăbdătoare spre Logan. Imobilul nu avea interfon, dar exista de fiecare parte a porții câte un șir de trei sonerii, cu butoanele mânjite pe margine cu o altă vopsea maronie. Sub fiecare din ele, era spânzurată o etichetă cu numele locatarului. „NORMAN CHALMERS“ era scris cu un pix cu gel pe o bucată de carton gros, care era lipit cu scotch peste numele proprietarului anterior. Etajul de sus, pe dreapta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
la fel de noi. Grădina din față Însemna câțiva metri pătrați de iarbă, străjuiți de trandafiri ofiliți. Câteva petale firave atârnau Încă de capetele florilor: ploaia le scuturase pe toate celelalte. Zăceau Într-o grămăjoară udă la baza tufelor, având o nuanță maronie bolnăvicioasă În lumina felinarelor. În mica anexă pe post de garaj de alături era un Renault Clio roșu-Închis. Logan Îl puse pe șofer să parcheze după colț. — Bine, le spuse agenților, desfăcându-și centura de siguranță, o vom lua ușurel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
trecând la următorul. — Nu. Doar nes. Miller oftă și clătină din cap. — Locul ăsta afurisit e ca o țară din lumea a treia. Nu contează. Mă descurc eu... Reporterul scoase două căni uriașe și puse cu lingurița În ele granule maronii și zahăr. Examină suspicios cutia de lapte semidegresat care zăcea În frigider, dar după ce o mirosi o dată sau de două ori, o trânti pe masă alături de un pachet de unt tartinabil. — Nu eram sigur ce fel de mic dejun Îți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
nevoie să fugă ca să-și scape pielea. În cele din urmă, o față rotundă se ivi În ușa camerei din spate. — Dougie, ce ți-am zis eu despre câinele ăla nenorocit? Bătrânul schiță un zâmbet, arătându-și dinții verzi și maronii. — Ai zis că dacă vin porcii, să-l las să le rupă naibii gâturile. Nou-venitul se Încruntă, apoi un zâmbet Îi Împărți fața În două. — Mda, ai dreptate. Așa am zis. Era cam cu treizeci de ani mai tânăr decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
la culoare. Un soț, o soție și un copil asasinat. — Bineînțeles, Kevin nu locuiește aici acum... A luat o pauză. Se opri. Asta după ce fiica noastră a dispărut. — Aha. De asta am venit, doamnă Henderson. Îi pofti spre o canapea maronie, plină de umflături, cu pielea acoperită de cuverturi roz cu galben. — Pentru că nu mai stă Kevin aici? E doar temporar. Insch scoase din buzunar un plic de plastic transparent. În el erau două agrafe de păr roz. — Le recunoașteți, doamnă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
tău o vizită? Întrebă Insch când se termină mâzgăleala. — Cum? Nu, domnule, mergeți liniștiți. Dumneavoastră vă ocupați de anchetă? Insch zâmbi radios din nou. — Sper din tot sufletul că da! Camera era mică, fără să fie plăcută: podea cu linoleum maroniu, pereți ca frișca și o banchetă dură de lemn de-a lungul peretelui. Singura lumină naturală venea dinspre micile panouri Înghețate de geam securizat fixat În partea de sus a peretelui exterior. Locul mirosea a subțiori. Ocupantul celulei era ghemuit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
sale, apoi pășiră delicat peste afecțiunea mentală și peste moartea doamnei Hoitar Senior, Dumnezeu s-o odihnească. Nu era nimic acolo să nu aibă Logan la dosar, așa că-și petrecu timpul bând un ceai deosebit de tare, turnat dintr-un ceainic maroniu crăpat. Și numărând florile de pe tapet. Și fundele de mătase albastră. Dintre dungile roz. Doar când Miller ajunse la subiectul Lorna Henderson, fata moartă din adăpostul numărul doi, Logan deveni din nou atent. Numai că, oricât ar fi fost de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]