3,668 matches
-
se vor mai întâlni. Vorba e: descurajările noastre firești să rămână doar momentane! Hegel spunea că istoria nu e terenul fericirii. Nu, desigur, dar e al speranței. Aici trebuie să punem, așa cum trebuie, problema optimismului. Unii cred că a fi marxist înseamnă a fi negreșit optimist. Marxismul are o viziune optimistă ca finalitate, ca încredere în forța rațiunii, nicidecum el nu poate admite o teză ca aceea de care râdea Voltaire în Candide, „totul este cât se poate de bine, în
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
necesitatea înțeleasă poate fi considerată un „amor fati”, dar este acel caz de „fatum” pe care ți-l faci, adică trebuie să discerni dintre virtualități pe cea mai pozitivă, pe cea mai fecundă, pe cea mai conformă rațiunii. — Sunteți un marxist? - Cred că da. Marxismul, care este, cum se știe, o doctrină radicală și revoluționară, are totodată o forță integratoare și conservativă (nu conservatoare) prin care e solidar cu toate valorile trecutului. In esență, nu cred că există valori negative. Tot
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
marxismului, ci exact contrariul marxismului. Marxismul îmi permite să fiu și platonician și aristotelician și kantian: vezi G. Lukaks. Oricare altă opțiune dintre acestea însă ar fi una exclusivă. Dar, cum spunea Hegel, filozofia este însăși istoria ei. La stadiul marxist, integrarea este completă dacă suntem capabili să gândim în continuare în spirit marxist. Dacă un clasic spune într-un loc, că oricât de nelimitat ar fi progresul, există achiziții definitive ce nu mai au devenire (spre exemplu, carabina cu repetiție
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
aristotelician și kantian: vezi G. Lukaks. Oricare altă opțiune dintre acestea însă ar fi una exclusivă. Dar, cum spunea Hegel, filozofia este însăși istoria ei. La stadiul marxist, integrarea este completă dacă suntem capabili să gândim în continuare în spirit marxist. Dacă un clasic spune într-un loc, că oricât de nelimitat ar fi progresul, există achiziții definitive ce nu mai au devenire (spre exemplu, carabina cu repetiție), azi, el și-ar revizui, fără îndoială, această aserție. Putem imagina un marxist
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
marxist. Dacă un clasic spune într-un loc, că oricât de nelimitat ar fi progresul, există achiziții definitive ce nu mai au devenire (spre exemplu, carabina cu repetiție), azi, el și-ar revizui, fără îndoială, această aserție. Putem imagina un marxist ortodox care ar nega progresele (din nefericire destul de mari, s-o recunoaștem) ale armamentului, numai din fidelitate față de litera și nu de spiritul doctrinei unui clasic? — Putem. Rezultă din cele spuse că mă socotesc un marxist. - Care sunt valorile pe
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
aserție. Putem imagina un marxist ortodox care ar nega progresele (din nefericire destul de mari, s-o recunoaștem) ale armamentului, numai din fidelitate față de litera și nu de spiritul doctrinei unui clasic? — Putem. Rezultă din cele spuse că mă socotesc un marxist. - Care sunt valorile pe care simțiți că aveți a le apăra în timpul vieții dvs.? — La întrebarea asta aș fi răspuns, când eram mai tânăr, că sunt valorile culturii și prin asta înțelegeam, atunci, arta, filozofia, literatura. — V-am căutat, dar
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
știu asta, fie o știu doar parțial). Semantic, termenul părinte a început să se schimbe - bineînțeles, odată cu Freud și cu psihanaliza, pentru care „moștenirea” tatălui nu mai este neapărat un dat pozitiv; dimpotrivă, poate fi interpretată complet negativ. Prin analiza marxistă a societății, termenul părinte s-a modificat și mai mult: într-adevăr, „părinții” la care se referă cu candoare Croce sunt toți niște ireproșabili domni burghezi (asemenea lui), cu bărbi solemne și cu un venerabil păr grizonant, aflați în fața unor
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
răsunat în întreaga Europă și în care predomina cuvântul Marxism. Nu se voia - pe drept cuvânt - să se accepte inacceptabilul. Tinerii au trăit cu disperare zilele acestui urlet prelung, ce era un fel de exorcism și un adio spus speranțelor marxiste: intelectualii maturi ce erau alături de ei, în schimb, au comis, repet, o eroare politică. Eroare care, dimpotrivă, nu a fost comisă și de Partidul Comunist Italian 1. Acesta, mai realist, a înțeles încă de atunci că noul curs istoric al
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
toate mijloacele, de-a lungul istoriei), ignoră această transformare substanțială a Familiei; faptul de care ia notă este același act formal, și anume că Familia încă mai există (după ce riscase să dispară, într-o „dezvoltare” diferită, cu caracter umanist, laic, marxist) și că ea mai păstrează încă un rol extrem de important. Ce are de-a face cu religia o Familie înțeleasă drept „bază” a vieții într-o lume complet industrializată, a cărei unică ideologie este un neo-hedonism materialist și laic, în
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
Moravia sau a mea, a lui Pasolini. De fapt, nu există premoral sau preideologic. Există pur și simplu o altă cultură (cultura populară) sau o cultură precedentă. Pe ele se clădește o nouă alegere morală și ideologică: de exemplu, alegerea marxistă sau alegerea fascistă. Acum, această alegere este existențială. Dar ea nu e „totul”. Într-adevăr, după cum observa și Moravia, ea nu trebuie judecată în sine, ci prin prisma rezultatelor sale teoretice sau practice (schimbarea lumii). Cum de unele alegeri juste
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
se exprimă prin felul de a fi al italienilor, prin noua calitate a vieții lor. Alegerile politice, unindu-se cu vechiul humus cultural, erau un lucru; prinzând acum rădăcini în noul humus cultural, sunt altceva. Un muncitor sau un țăran marxist din anii ’40 sau ’50, în ipoteza unei victorii revoluționare, ar fi schimbat lumea într-un chip: astăzi, în aceeași ipoteză, ar schimba-o în alt fel. Nu vreau să fac profeții, dar nu ascund că sunt pesimist până la disperare
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
de supoziții în ceea ce mă privește, atribuindu-mi în primul rând, în mod incorect, regrete pe care nu le recunosc. Eu nu regret „țărișoara”, ci imensul univers țărănesc și muncitoresc de dinainte de Dezvoltare, univers transnațional în cultură, internațional în alegerea marxistă. În al doilea rând, Ferrara - nepregătit în fața „semioticii”, știință cu care a trebuit să se confrunte brusc - mă acuză de culturism și de estetism pentru simplul motiv că fac referire la ele. Lacunele culturale ale lui Ferrara - care este clar
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
de altfel, face parte din tradiția sa (lupta Papalității împotriva Imperiului), dar de data aceasta nu pentru cucerirea puterii, Biserica ar putea să fie conducătoarea măreață, dar nu autoritară a tuturor celor ce refuză (iar cel care vorbește este un marxist, tocmai în această calitate a sa) noua putere consumistă care este complet ireligioasă, totalitară, violentă, fals tolerantă, ba chiar mai represivă ca niciodată, corupătoare, degradantă (niciodată nu au avut mai mult sens ca astăzi cuvintele lui Marx conform cărora capitalul
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
este, cel puțin în ultimele secole, și o istorie a ignoranței. Nimeni n-ar putea demonstra, de exemplu, că a mai vorbi astăzi despre Sfântul Toma din Aquino ignorând, în primul rând, cultura liberală, raționalistă și laică și apoi cultura marxistă în politică și pe cea freudiană în psihologie (ca să rămân în limitele unor scheme elementare) nu este un act de subcultură. Ignoranța Bisericii în aceste ultime două secole a fost paradigmatică, mai ales în ceea ce privește Italia. După ignoranța ei s-a
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
și țărănească organizată de PCI -, nici intelectualii, chiar și cei mai avansați și mai critici, nu-și dăduseră seama că „licuricii erau pe cale de dispariție”. Ei erau informați destul de bine de sociologie (care în acei ani provocase criza metodei analizei marxiste), dar era vorba despre informații încă netrăite, în esență formaliste. Nimeni nu putea să bănuiască realitatea istorică a viitorului imediat, nici să identifice ceea ce pe atunci se numea „bunăstare” cu „dezvoltarea” care ar fi trebuit să realizeze în Italia pentru
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
de vedere politic de asasinat”, lucru pe care judecătorii din tribunalele noastre, necunoscători ai oricărei subtilități lingvistice neavocățești, nu l-au bănuit nici măcar pe departe); pe de altă parte, tehnicismul. Un asemenea tehnicism a fost luat nu atât din textele marxiste (care sunt științifice, nu tehnice), cât din textele sociologice. Sociologia este o știință burgheză. Modelele sale sunt anglo-saxone și franceze. De altfel, și retorica bazată pe „hiperbola simplistă” are trăsături admirabil de burgheze. Vezi, de exemplu, limbajul futurismului (fascist). Limbajul
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
nici măcar pentru o clipă, ideea de „progres” cu realitatea acestei „dezvoltări”. În ceea ce privește baza partidelor de stânga (să spunem și baza electorală, pentru a vorbi de ordinul a milioane de cetățeni), situația este următoarea: un muncitor trăiește în conștiința sa ideologia marxistă și, prin urmare, printre celelalte valori ale sale, trăiește în conștiința sa ideea de „progres”; în același timp, el trăiește, în existență, ideologia consumistă și, prin urmare, a fortiori, valorile „dezvoltării”. Muncitorul este deci disociat. Dar nu este singurul. Și
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
la răscoală de propria „conștiință nefericită”. „Conștiință nefericită” care o face frenetică, gata de orice - o masă fluctuantă pradă primului venit să predice întâietatea acțiunii asupra gândirii (la rândul său improvizate pe un plan prin definiție subcultural, în care ideologiei marxiste îi sunt aplicate la nimereală nu exigențele sociologiei marxiste, ci ale sociologiei la modă, plus reziduurile și oribilele locuri comune ale umanismului defetist și ale catolicismului). Cu o insistență oarbă, ce îl gratifică pe el și îi șantajează pe ceilalți
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
o face frenetică, gata de orice - o masă fluctuantă pradă primului venit să predice întâietatea acțiunii asupra gândirii (la rândul său improvizate pe un plan prin definiție subcultural, în care ideologiei marxiste îi sunt aplicate la nimereală nu exigențele sociologiei marxiste, ci ale sociologiei la modă, plus reziduurile și oribilele locuri comune ale umanismului defetist și ale catolicismului). Cu o insistență oarbă, ce îl gratifică pe el și îi șantajează pe ceilalți, intelectualul italian mediu nu scapă nici o ocazie de a
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
Dar mai știu și că, dacă astăzi gândesc astfel și exprim acest lucru, e pentru că totul se petrece în cadrul unei programări generale de toleranță decise de putere: care, în acest caz, are nevoie de gândirea mea autonomă, de ideologia mea marxistă și de pasiunea mea îndârjită pentru a realiza acele reforme pe care ea le consideră acum necesare (și pentru care nu poate să găsească „ideologi” printre oamenii săi tradiționali). Tocmai această toleranță a puterii - în cadrul căreia oponentul poate să se
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
corelația exactă Între sex și un anumit tip de muncă. Multe femei erau forțate să muncească alături de bărbați În condiții dificile și periculoase. La un anumit nivel, sîntem tentați să interpretăm „egalitatea” la locul de muncă În concordanță cu noțiunea marxistă de egalitate Între sexe și cu preamărirea sovietică a femeii muncitor. Deși acest lucru ar putea fi parțial corect, pare mai plauzibilă afirmația potrivit căreia rușii erau mai preocupați de nivelul de producție decît de crearea unor oportunități egale de
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
Djuvara, art.cit., p. 17. Virgil Ierunca, Trecut-au Anii..., p. 23. Vezi Monica Lovinescu, op.cit., 2001, p. 161. Schimbarea În atitudinea intelectualilor francezi s-a produs ca urmare a consolidării așa-numitei Noua Stîngă, care a renunțat la dimensiunea marxistă radicală la mijlocul anilor ’70. Vezi Richard William Johnson, The Long March of the French Left, St. Martin’s Press, New York, 1981, și Arthur Hirsch, The French Left, Black Rose Books, Montréal, 1982, pp. 157-233. Mircea Eliade, Jurnal, vol. I, Editura
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
a instaura o utopie socială. Aceasta fusese cartea preferată a mult adoratului frate mai mare al lui Lenin, Aleksandr, executat În 1887 deoarece complotase Împotriva vieții țarului, și a rămas cartea favorită a lui Lenin chiar și după ce a devenit marxist: „m-am familiarizat cu lucrările lui Marx, Engels și Plehanov, Însă Cernâșevski este singurul care a avut o influență covârșitoare asupra mea”. Ambele texte sunt străbătute de ideea că un nivel de cunoaștere superior, educația autoritară și planificarea pot transforma
În numele statului. Modele eșuate de îmbunătățire a condiției umane by James C. Scott () [Corola-publishinghouse/Science/2012_a_3337]
-
refuzul partidului polonez de a se ralia la disciplina centrală a partidului social-democrat rus. Chiar dacă punem În evidență diferențele dintre cei doi gânditori, nu trebuie să trecem cu vederea fondul ideologic comun de la care porneau. De pildă, ei acceptau premisele marxiste cu privire la contradicțiile dezvoltării capitaliste și inevitabilitatea revoluției, erau dușmani ai tranziției treptate și ai oricăror alte compromisuri decât cele tactice cu partidele nerevoluționare. Chiar și la nivel strategic, amândoi susțineau importanța partidului de avangardă pe motiv că acesta avea mai
În numele statului. Modele eșuate de îmbunătățire a condiției umane by James C. Scott () [Corola-publishinghouse/Science/2012_a_3337]
-
niciodată prin minte că elita intelectuală ar putea avea interese care să nu coincidă cu cele ale muncitorilor, indiferent cum ar fi fost ele definite. Amândoi au identificat rapid o sociologie a birocrațiilor sindicale, dar nu și una a partidului marxist revoluționar. De fapt, Rosa Luxemburg nici nu depășise metafora directorului de fabrică, cum a făcut Lenin, În explicarea motivelor pentru care ar fi Înțelept ca muncitorul să urmeze instrucțiunile și astfel să contribuie la obținerea unui rezultat superior, ce nu
În numele statului. Modele eșuate de îmbunătățire a condiției umane by James C. Scott () [Corola-publishinghouse/Science/2012_a_3337]