1,456 matches
-
dezvoltare defectuoasă a creierului, neuroni mai mici, ramificații mai puține spre ceilalți neuroni etc. Dacă anumite efecte pot fi compensate printr-o mai bună alimentație ulterioară, unele deteriorări par să subziste mai ales la nivelul hipocampului (structură a creierului indispensabilă memorării). În Africa, malnutriția produce boli specifice, care încetinesc puternic dezvoltarea intelectuală. În America Centrală, unele organisme internaționale au inițiat câteva studii în acest sens. Un foarte amplu proiect a fost condus în patru sate din Guatemala de către INCAP (Institute of Nutrition
[Corola-publishinghouse/Science/1974_a_3299]
-
Hull, 1952). De ce mersul pe bicicletă nu se uită niciodată? Memoria procedurală și automatismele Este adevărat că, în esență, deprinderile senzorio-motorii (cum ar fi mersul pe bicicletă, înotul sau șofatul) nu se uită niciodată, pentru că depind de un sistem de memorare diferit de cel responsabil de cunoștințe, cuvinte și imagini. Această descoperire rezultă din studierea tinerilor ce prezintă leziuni ale hipocampului (răni de război etc.). Hipocampul este o structură a creierului ce înregistrează toate informațiile noi din procesul cunoașterii (cuvinte, imagini
[Corola-publishinghouse/Science/1974_a_3299]
-
crește, memoria sa este tot mai bună, performanțele cele mai semnificative fiind atinse de adolescenți și de tinerii adulți, cu vârsta cuprinsă între 15 și 25 de ani. De exemplu, un experiment din cadrul laboratorului nostru realizat în școală și vizând memorarea meniurilor de la cantină arată că, în ziua de vineri, adolescenții își amintesc, în medie, 25% din meniul zilei de luni, în timp ce copiii între 6 și 8 ani nu și-l mai aduc aminte deloc. Procentajul amintirii la sfârșitul săptămânii (vineri
[Corola-publishinghouse/Science/1974_a_3299]
-
a compus Simfonia a IV-a, iar șahiștii se credea că sunt „vizuali”. Încă de la sfârșitul secolului al XIX-lea, Alfred Binet, pionierul psihologiei experimentale în Franța, arăta că jucătorii de șah își recăpătau capacitățile obișnuite de îndată ce era vorba despre memorarea unor obiecte uzuale. Mai recent, alți cercetători au demonstrat într-un mod încă și mai precis că memoria extraordinară a marilor jucători este legată de un fenomenal... antrenament. Într-o serie de experimente, șahiștii sunt selectați în funcție de clasamentul lor în
[Corola-publishinghouse/Science/1974_a_3299]
-
the Tongue Phenomenon»”, Journal of Verbal Learning and Verbal Behavior, nr. 5, 1966, pp. 325-327. Morton, J., „Functional Model of Memory”, în D. Norman, Models of Memory, Academic Press, New York, 1970. De ce reținem mai ușor citind decât ascultând? Lectura și memorarea Multe persoane afirmă, ca și cum aceasta ar fi ceva ieșit din comun, că învață mai bine când citesc decât atunci când ascultă. De fapt, aceasta e o regulă. Am văzut că e ceva mai complicat, pentru că, în realitate, pagina cărții nu este
[Corola-publishinghouse/Science/1974_a_3299]
-
-a, Dunod, Paris, 2005. Nagy, W.E.; Anderson, R.C., „How Many Words are there in Printed School English”, Reading Research Quaterly, nr. 19, 1984, pp. 304-330. De ce este bine să vocalizăm atunci când învățăm, chiar dacă nu suntem papagali! Vocalizarea și eficiența memorării Câte nu s-au spus despre repetare, despre învățarea pe de rost (papagalicește)! De fapt, o supraveghere zilnică a școlarilor pare să discrediteze această practică. Un elev citește cu voce tare un text; o face perfect, însă dacă îl întrebăm
[Corola-publishinghouse/Science/1974_a_3299]
-
a înțeles din el nimic... L-a citit papagalicește. De asemenea, observăm frecvent cum copiii își mișcă buzele citind; această vocalizare tăcută este numită de cercetători „subvocalizare” și s-a remarcat că ea se manifestă fie în timpul citirii, fie în timpul memorării. Fără să fie mereu conștient, adultul procedează la fel, dar subvocalizarea este atât de bine interiorizată, încât mișcarea buzelor este imperceptibilă. La ce este bună această subvocalizare? Oare este ea o rămășiță a unui vechi obicei de a citi cu
[Corola-publishinghouse/Science/1974_a_3299]
-
buzelor este imperceptibilă. La ce este bună această subvocalizare? Oare este ea o rămășiță a unui vechi obicei de a citi cu voce tare la școală și care de-acum nu mai slujește la nimic sau este un mecanism util memorării? Cu ajutorul unor experimente complicate care necesitau o aparatură fiziologică, canadiana Betty Ann Levy a pus în evidență scăderea memoriei atunci când vocalizarea este împiedicată printr-o tehnică simplă de concurență vocală: în timpul prezentării vizuale (lectură) sau auditive (audiție), subiectul este pus
[Corola-publishinghouse/Science/1974_a_3299]
-
tare o secvență vocală repetitivă, de exemplu, hi-ya (Levy, 1971; 1975) cifrele de la 1 la 9 (Peterson și Johnson, 1971) sau la, la, la (Lieury și Choukroun, 1985) etc. Suprimarea vocalizării duce la o puternică scădere a memoriei. Scăderea eficienței memorării atunci când vocalizarea este suprimată (după Betty Ann Levy, 1971) Reamintire Recunoaștere Control 26% 73% Suprimare 15% 59% Astfel, în cadrul unui studiu realizat de Levy, reamintirea și recunoașterea listelor de cuvinte (sau de fraze) sunt mai puțin eficiente atunci când subvocalizarea este
[Corola-publishinghouse/Science/1974_a_3299]
-
suprimată (după Betty Ann Levy, 1971) Reamintire Recunoaștere Control 26% 73% Suprimare 15% 59% Astfel, în cadrul unui studiu realizat de Levy, reamintirea și recunoașterea listelor de cuvinte (sau de fraze) sunt mai puțin eficiente atunci când subvocalizarea este suprimată în etapa memorării (subiecții fiind obligați să repete neîncetat hi-ya...). Scăderea performanțelor memoriei generată de suprimarea subvocalizării este între 20% (recunoaștere) și 40% (reamintire). Concluzie Ulterior, unii cercetători au arătat că subvocalizarea prezintă cel puțin două roluri benefice. Primul este acela de a
[Corola-publishinghouse/Science/1974_a_3299]
-
o cameră pentru infraroșii poate înregistra, ca un punct roșu, fiecare fixare a ochiului asupra unei părți a figurii. Autorii au remarcat că, după repetarea experimentului de mai multe ori, traseele oculare tind să se asemene, fapt ce dovedește o memorare a traseului. În plus, atunci când, ulterior, subiectul trebuie să recunoască o figură văzută printre cele noi, se observă că traseul ocular pentru acea figură rămâne similar celor de la sfârșitul perioadei de învățare. Prin urmare, ar exista o memorare a traseelor
[Corola-publishinghouse/Science/1974_a_3299]
-
dovedește o memorare a traseului. În plus, atunci când, ulterior, subiectul trebuie să recunoască o figură văzută printre cele noi, se observă că traseul ocular pentru acea figură rămâne similar celor de la sfârșitul perioadei de învățare. Prin urmare, ar exista o memorare a traseelor oculare, la fel cum exploratorul nostru și-ar aminti principalele deplasări de-a lungul unei coaste. În funcție de aceste rezultate, Norton și Stark sugerează că explorarea unei figuri determină stocarea a două categorii de informații: cele senzoriale, care sunt
[Corola-publishinghouse/Science/1974_a_3299]
-
4”, „stradă - 8”, „zi - 3”, „cuib - 9”), rezultatele sunt clasice (Cherry): amintirea lor este foarte bună, între 80% și 100%. Dimpotrivă, mesajul auzit cu cel de-al doilea canal (urechea la care nu s-a ascultat) prezintă un procent de memorare dezastruos, între 20% și 60%. În schimb, dacă se stabilește o memorare pe categorii, adică cifrele (4, 8, 3, 9) și cuvintele (pisică, stradă, zi, cuib) spuse pe rând, reproducerea lor este cu mult mai bună în cazul canalului neascultat
[Corola-publishinghouse/Science/1974_a_3299]
-
lor este foarte bună, între 80% și 100%. Dimpotrivă, mesajul auzit cu cel de-al doilea canal (urechea la care nu s-a ascultat) prezintă un procent de memorare dezastruos, între 20% și 60%. În schimb, dacă se stabilește o memorare pe categorii, adică cifrele (4, 8, 3, 9) și cuvintele (pisică, stradă, zi, cuib) spuse pe rând, reproducerea lor este cu mult mai bună în cazul canalului neascultat. Prin urmare, filtrul nu a evacuat informația, pentru că o putem recupera. Așadar
[Corola-publishinghouse/Science/1974_a_3299]
-
Jiminy din Pinocchio. Endel Tulving și Daniel Schacter (Tulving, 1985) au făcut observații minuțioase și teste de memorie pe un pacient hipocampic, N.N., ce suferea de o leziune la nivelul hipocampului, arhivarul memoriei noastre. Acest pacient avea o capacitate de memorare pe termen scurt de 8, dar la o probă de recunoaștere a imaginilor (când scorul mediu este de 90%) obținea un scor de 0. N.N. avea un limbaj și cunoștințe generale intacte (evenimente istorice etc.), dar, spre deosebire de pacienții hipocampici obișnuiți
[Corola-publishinghouse/Science/1974_a_3299]
-
scurt de 8, dar la o probă de recunoaștere a imaginilor (când scorul mediu este de 90%) obținea un scor de 0. N.N. avea un limbaj și cunoștințe generale intacte (evenimente istorice etc.), dar, spre deosebire de pacienții hipocampici obișnuiți (incapacitate de memorare a lucrurilor noi, păstrând însă amintirile vechi), nu avea amintiri personale, iar totul rămânea impersonal. În fine, deși avea noțiunea timpului, era incapabil să se situeze în trecut sau să-și proiecteze activitatea în viitor. Când era întrebat despre acest
[Corola-publishinghouse/Science/1974_a_3299]
-
și liderii de opinie au interpretat evenimentele și întâmplările, felul cum le-au încadrat și modalitatea în care le-au comunicat. Practic, informațiile nu sunt salvate în memorie așa cum au fost primite, ci sunt supuse unui proces de asimilare, de memorare creativă 55, ceea ce, susține Geary, se petrece prin intermediul a patru procese primare. Astfel, în primul rând, această asimilare este facilitată de asocierea vizuală a obiectelor reprezentate care urmează a fi memorate, întrucât obiecte nefamiliare sunt recunoscute datorită faptului că sunt
by CORINA DABA-BUZOIANU [Corola-publishinghouse/Science/1013_a_2521]
-
157, 179, 184, 187, 194, 199, 201, 237, 238, 242, 263, 289 limbaj, 7, 35, 39, 44, 57, 58, 62, 98, 119, 124, 187 logic, 15, 58, 83, 84, 86, 93, 124, 128, 146, 218, 263, 275, 276 lumea-reprezentare, 26 memorare creativă, 41 memorie colectivă, 38 memorie comunicată, 45 memorie explicită, 37 memorie implicită, 37 memorie istorică, 38 memorie socială, 43 memorie-imagine, 50 mentalitate, 20, 61, 85 meta-imagine, 17, 64, 251 mit, 25, 95, 99, 100, 101, 104, 105, 107, 110
by CORINA DABA-BUZOIANU [Corola-publishinghouse/Science/1013_a_2521]
-
o dimensiune mai mare decât spațiul liber rămas pe dischetă, este folosirea programelor de arhivare. Programele de arhivare au rolul de a comprima informațiile conținute pe un suport de memorie externă (floppy disk, hard disk), pentru a mări capacitatea de memorare a acestuia. Odată comprimate, informațiile își pierd semnificația reală la nivelul procesoarelor din sistem. Din acest motiv, înainte de o noua utilizare, fișierele trebuie dezarhivate cu programe de dezarhivare, pentru obținerea informațiilor orginale. Programele de arhivare/ dezarhivare pot fi clasificate în funcție de
Bazele Tehnologiei Informaționale by Horia Scurtu () [Corola-publishinghouse/Science/447_a_1295]
-
s-a petrecut în lagărul Ekibastuz. Soljenițîn, care lucra aici ca zidar, reușea să scrie versuri pe bucăți mici de hârtie, cu un capăt minuscul de creion, desigur, în mare taină. În acest fel, compune poemul Zidarul. În procesul de memorare, într-o noapte iese afară din baracă, să mai repete o dată poemul, iar apoi să ardă hârtia. Este surprins de supraveghetor, dar reușește să arunce bucata de hârtie compromițătoare. Fragmentul următor, despre pierderea și regăsirea poemului este important, prin tensiunea
by Cecilia Maticiuc [Corola-publishinghouse/Science/1022_a_2530]
-
va putea foarte bine să se aplice limbajului natural utilizat (englezesc ori latin), organului fizic de emisie și aprehensiune (voce care articulează, mînă care organizează semnele, ochi care descifrează textul), suportului material al semnelor (hîrtie sau ecran), procedeelor tehnice de memorare și reproducere (tipografie, electronică) ca să ne referim doar la aceste patru accepțiuni. Mediologia ar fi în acest caz o artă a discursului confuz cu un obiect imprecis? Greu de crezut, fiindcă acest echivoc nu vine din sinteză, ci din nebuloasa
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
Oralitatea pe cale de revenire în lumea dezvoltată, adusă de noua mediasferă, pe care o putem numi terțiară sau derivată, are evident, alte caracteristici. Nu mai este sudată la o simbolică închisă, de grup, ca în celebrările colective ale slujbei religioase, memorările de la școală sau lectura pioasă din familie. Din comunitară, a devenit individuală. Radioul și televiziunea au privatizat recepția pasivă a mesajelor sociale, publică odinioară; au personalizat inerția și au înscăunat extazul. Din reglementară, înlănțuită de niște coduri de autoritate prestabilite
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
astfel de exemple (dimensiunile acesteia crescând în permanență) ar putea atinge volumul de pagini al acestui capitol, în condițiile în care cu siguranță că nu am putea lua în considerare toate aceste erori posibile. Fundamentală este în aceste condiții nu memorarea unui set de formule (oricum în continuă schimbare în viața reală), ci formarea unui veritabil „instinct” financiar al analistului, însoțit de o experiență cât mai vastă, care nu poate fi procurată în absența unui număr ridicat de analize financiare efective
Management financiar Volumul I Diagnosticul financiar al companiei by Victor DRAGOTĂ, Laura OBREJA BRAȘOVEANU, Ingrid-Mihaela DRAGOTĂ () [Corola-publishinghouse/Science/198_a_286]
-
anume: a) înregistrarea datelor, b) stocarea lor și c) procesul de reamintire. Toate au loc în hipocamp. "Creierul emoțional" este și sediul memoriei de lungă durată. Memoria stocată în hipocamp este de două feluri: declarativă sau explicită (cum ar fi memorarea de nume) și procedurală sau implicită (cum ar fi solfegiul învățat la pian). Memoria declarativă necesită, însă, pentru a putea fi activată, o informație explicativă; de aceea poartă și numele de explicită. Memoria procedurală invită la amintirea următoarei date (cum
[Corola-publishinghouse/Science/84989_a_85774]
-
care prezenta o leziune pe un singur hipocamp. În consecință, pentru o memorie integră este nevoie de doi hipocampi integri. Relația emoții-memorie este adeverită de experiențele clinice și experimentale, care demonstrează că emoțiilor puternice le revine un rol major în memorarea evenimentului. Amintirile, datorită conținutului lor emoțional, devin reconstrucții imperfecte ale realității obiective, deoarece subiectivitatea emoțiilor le supune la adaosuri, la elaborări de punți peste goluri, la influența axiomelor personale, deci la un proces de subiectivizare limbică. Lucrările lui Elizabeth Loftus
[Corola-publishinghouse/Science/84989_a_85774]