1,167 matches
-
contabilicește, Lăcusteanu asupra zestrei, decât asupra altor calități ale consoartei. De altfel, nici timpurile nu sunt coapte pentru romantism. Curtea se clatină, domnul Alecu Ghica e mazilit și se retrage spre Brașov, stârnind o înduioșătoare reacție populară și regretele ofițerului memorialist care i-a stat, de multe ori, alături. În locul lui este ales Gheorghe Bibescu, om, spune Lăcusteanu, cu multe calități, dar pierdut de o mândrie neîntrecută decât de aceea a soției sale și de o camarilă fără stavilă. Lăcusteanu însuși
Limba reacțiunii by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/2878_a_4203]
-
lucrat zece ani la program, la „ISPIF, un institut de îmbunătățiri funciare”; mai târziu ajunge și el la România literară, unde Nichita Stănescu era angajat de ani buni, dar nu dăduse niciodată pe la locul de muncă...). „Pe vremea aceea - scrie memorialistul (adică anii ’60-’70) -, dar și mai târziu, chiar până în ’89, scriitorii obțineau relativ ușor pașaport în comparație cu muritorii de rând. Era unul dintre avantajele lor, deloc de lepădat”. Mai greu era, se pare, până publicai: Agopian a debutat în primăvara
Amintirile unui scriitor în communism by Adina Dinițoiu () [Corola-journal/Journalistic/2430_a_3755]
-
cu îndreptățire “metafizica interpretării”, precum și “ceva din acea gratia interpretandi pe care o explică Moshe Idel, pornind de la Abélard, Gioacchino da Fiore și diverși cabaliști”. Polemizînd - cu o savuroasă vervă ironică, ce pare a-i reclama mai degrabă vocația de memorialist decît pe aceea de critic universitar - cu istoria interpretărilor succesive date celebrei “enigme” a sinuciderii ciudatului nenea Anghelache, casierul din Inspecțiune, Ion Vartic revoluționează în fond întreaga caragialeologie. Scopul criticului este de a ajunge la intuiția întrebării hermeneutice corecte, aceea
Gratia interpretandi by Laura Pavel () [Corola-journal/Journalistic/13191_a_14516]
-
sau inventați, sunt îndeobște supuși unei carantine morale, iar eventuala lor bună-credință e dintru-nceput suspendată. Intuind o atare dificultate, Sorin Lavric încearcă s-o rezolve conciliant în concluzia cronicii sale (din nr. 10 al revistei noastre), definindu-l pe memorialist ca pe un „junimist autentic”. Nu zic că Panu n-a empatizat cu Junimea. I-a dedicat în fond două volume consistente. Numai că, punând în balanță cei trei ani ai săi (atât cât s-a manifestat de drept ca
O ședință de cenaclu by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/2649_a_3974]
-
ridicol odată cu publicarea (de către I.E. Torouțiu) a proceselor-verbale ale întâlnirilor Junimii. Stupoare: din acestea rezulta că la data respectivă Panu a lipsit de la ședință. (De altfel, în treacăt fie spus, nu ar fi singura dată când verva de povestitor a memorialistului lucrează în dauna veracității). Momentul (1933) reprezintă începutul discreditului Amintirilor... Numai că, amănunt extrem de interesant, impecabil documentat de Z. Ornea, acest discredit ar trebui la rândul lui temperat. Se prea poate ca Panu să fi fost de față, iar absența
O ședință de cenaclu by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/2649_a_3974]
-
într-un timp indefinit) nemulțumirea unor tineri istorici (cum erau Panu și Lambrior) e justificată. A-i incrimina pe aceștia pentru a nu fi înțeles delicata chestiune a metempsihozei n-ar fi, iarăși, corect. Cu atât mai mult cu cât memorialistul se disculpă din timp, așezând accentul său critic altundeva decât în planul ideației: „Necontestat că Sărmanul Dionis are o concepțiune puternică și că este ieșită dintr-un cap numai ca acela al lui Eminescu, dar e numai concepțiune. Ca nuvelă
O ședință de cenaclu by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/2649_a_3974]
-
Panu lărgește fericit cadrul discuției. Nu în sens biografic (identificările triviale s-au dovedit perdante, mai ales în cazul lui Eminescu), ci în acela al unui anume impact greu de reprimat. Poetul părea el însuși transportat în alte epoci, scrie memorialistul printre rânduri, dădea chiar impresia că a devenit nici mai mult, nici mai puțin decât un avatar al lui Dionis. Ca și cum junimiștii n-ar fi asistat la o lectură de cenaclu, ci la un adevărat performance în care metempsihoza se
O ședință de cenaclu by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/2649_a_3974]
-
Dionis. Ca și cum junimiștii n-ar fi asistat la o lectură de cenaclu, ci la un adevărat performance în care metempsihoza se produce nu numai în text, dar și aievea, în timp real. Scena capătă proporții de epifanie pe care condeiul memorialistului o surprinde neîntârziat. Ceea ce nu anulează scăderile nuvelei, dar o salvează, în chip straniu, sub raport artistic. Deranjat de defectele Sărmanului Dionis, pe care le ia cumva personal, junimistul Panu nu omite să pună pe foaie suma de „emoțiuni impersonale
O ședință de cenaclu by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/2649_a_3974]
-
în carte deasupra unor texte anoste desprinse parcă din Scânteia. În sfârșit, Ion Cristoiu se lansează, prin intermediul unei prefețe scrise în stil gazetăresc, într-o supraevaluare a lui Mihai Beniuc ca scriitor. Prefațatorul recunoaște că l-a mirat utilizarea de către memorialist, pe scară largă, a limbii de lemn, dar susține că obositoarea lectură a celor patru sute de pagini merită întreprinsă, întrucat cititorul va descoperi pe parcurs "comori inestimabile". De asemenea, el pretinde că Mihai Beniuc este, ca poet, "un cântăreț de
Sub dictatura prostului-gust by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/17512_a_18837]
-
că un șef al scriitorilor români, si nu orice fel de șef, ci unul "trimis" de partidul comunist să "îndrume" creația literară. Drept urmare, nu reușește - și nici nu încearcă - să surprindă nimic din complexitatea și nici măcar din pitorescul "personajelor" sale. Memorialistul povestește, de exemplu, cum l-a vizitat pe Tudor Arghezi în 1950 la Mărțișor, întâi ca să-l convingă să traducă în limba română fabulele lui Krîlov (în materie de traduceri, aveau prioritate absolută autorii ruși) și a doua oară ca să
Sub dictatura prostului-gust by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/17512_a_18837]
-
Călinescu sau Mihail Sadoveanu și să nu înțelegi decât atât din felul lor de a fi - iată o dramă de cunoaștere pe care Mihai Beniuc a trăit-o surâzător, fără să știe că o trăiește. Ceva care seamănă cu istoria Memorialistul se erijează adeseori și în istoric, făcând considerații cu caracter general asupra unor evenimente sau instituții. Optică să este a unui marxist-leninist care nici măcar nu i-a citit pe Marx și pe Lenin, ci a preluat din imensul material propagandistic
Sub dictatura prostului-gust by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/17512_a_18837]
-
ce a circulat, multă vreme, bătut la mașină. Epoca se dusese, oamenii ei nu. Despre ei sunt Amintiri-le deghizate. De ce deghizate? O primă explicație o dă Ioana Pârvulescu, amintindu-și-l, la rându-i, pe criticul în piele de memorialist. Autorul analizelor obiective, dar și al jocurilor cu punctele de vedere, își permite, aici, să observe mai liber oamenii, să scape câte o anecdotă, să-și șteargă o lacrimă, să țeasă un regret. Cu plăcere intelectuală și empatie omenească. Apoi
Și scriitorii sunt oameni by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/4204_a_5529]
-
fapt recunoscut cu relaxare de autor: "Dacă ar fi vorba de o lucrare doctorală, toate numele înșirate mai sus ar fi trebuit să figureze fiecare la locul cuvenit, într-un sumar organizat tematic sau cronologic, în funcție de intervalul de timp aferent memorialistului. În plus, însăși noțiunea de "memorii" ar fi trebuit precizată cu strictețe; în cele ce urmează, ea se desfășoară aleatoriu și impenitent, înglobînd jurnalul, interviul, corespondența ș.a., esențială fiind doar ideea de confesiune ca atare" (p. 14). Dan C. Mihăilescu
Stuff and Whatever by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12554_a_13879]
-
Pentru că se plictisise de mortăciunile din Anglia, a dat o fugă până în Egipt unde a găsit mormântul lui Tut-ankh-Amon. Această descoperire a făcut-o, însă, cu ajutorul financiar al Lordului Carnarvon. 2 martie 1968 - A murit Grigore Nandriș, filolog, lingvist și memorialist român, profesor la Cernăuți, București, Londra și Oxford (născut în 1895). S-a format în mediul româno-polonez și i-a plăcut atât de mult Marea Britanie, încât acolo a și murit.
Istoria zilei: 2 martie. Moldova e pusă pe hartă () [Corola-journal/Journalistic/67190_a_68515]
-
cotidiene căreia i se supune orice autor de jurnale. Tirania aceasta, departe de a fi o constrîngere dureroasă sau agasantă, se exercită în virtutea unei afinități ce leagă fapta consemnată de natura sufletească a diaristului. Straniu este că afinitatea în cauză memorialistul nu și-o poate alege, ci îi este dată prin chiar trăsăturile de bază ale sensibilității sale. De aceea, doar amănuntele care dezvăluie o corespondență între structura autorului și contextul întîmplării au dreptul să fie trecute în jurnal. Și chiar
Legea inefabilă a jurnalului by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/7637_a_8962]
-
roman în sensul tradițional al termenului. Personajul central este unul implicit, care există doar prin selecțiile pe care le operează în realitatea mediatică a zilei și prin judecățile sale care pot fi foarte bine opera unui eseist sau a unui memorialist. Construcția este ca și inexistentă, ea fiind, ca într-un jurnal, oarecum aleatorie, în funcție de agenda zilei și de fluxul gîndirii autorului (vag narator, pentru că multe fapte sunt reproduse tel quel). Într-un roman, fie el și postmodern, toate aceste colaje
Gray is beautiful? by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12348_a_13673]
-
Gabriel Dimisianu Îmi făcusem câteva însemnări despre Între Capșa și Corso, cartea postumă a lui Vlaicu Bârna, publicată nu demult de Polirom, gândindu-mă că s-ar putea porni de la ea o discuție despre memorie și memorialiști. Mai iute de condei decât mine a fost însă Andreea Răsuceanu care, în ultimul număr al României literare, comentează cartea socotind-o o „mică istorie a cafenelelor literare”. Cum nu am deschis eu discuția, deși aș fi dorit, voi expune
O reeditare îmbogățită by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/2610_a_3935]
-
sau «Cum se face că amintirea hotelurilor franceze de țară ți s-a păstrat în detaliu?», înseamnă că un anumit fel de mici cabane ale memoriei erau deja pe cale să fie construite.” În acest punct, istoricul Tony Judt preia inițiativa memorialistului involuntar, explicând în ce fel profesia a creat o structură mentală predispusă exact acestui gen de activități. Iată, așadar, că și în împrejurări de-un dramatism extrem, autorul nu-și poate reprima aspirația de-a face istorie - istorie personală. Intelectualul
Memorii de dincolo de mormânt (III) by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/5314_a_6639]
-
Nicolae Manolescu Au dispărut zilele trecute dintre noi marele romancier și memorialist Constantin Țoiu (1923-2012) și strălucitul eseist, prozator și traducător Alexandru George (1930- 2012). Întâmplarea face ca între cei doi să existe mai multe puncte comune. În primul rând, amândoi au fost niște bucureșteni ireductibili. De la Mateiu Caragiale, pe care amândoi
Morții noștri by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/4262_a_5587]
-
literatură și a fost scrisă în lunile imediat următoare după voiajul și sejurul în URSS descrise acolo, nu este riguros exactă din punct de vedere documentar, scriitorul, care este prin definiție un irepresibil " ficționar ", îl surclasează energic și aici pe memorialist. Apoi, în cărțile lui, Panait Istrati coboară în timp într-o perioadă cuprinsă aproximativ între 1850 și 1912. Plecase din România în Elveția în primăvara anului 1916, trecuse în Franța în primăvara anului 1920, s-a pus pe scris în
"Otomanul" Istrati by Mircea Iorgulescu () [Corola-journal/Journalistic/9035_a_10360]
-
la etnonimul strămoșilor noștri. Din lipsă de spațiu și timp ne-am referit doar la cele mai cunoscute patru nume: dac, get, valah și român, cu toate variantele lor, lăsând la o parte altele mai puțin răspândite.’’ 4) Scriitorul și memorialistul Ion Anton Datcu din Montréal a susținut lucrarea Martiri în infernul concentraționar, drama ofițerilor români, o prezentare elevată a pătimirilor celor care au luptat pentru țară și neam, asasinați, după cel de al II-lea Război Mondial, de noile autorități
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/98_a_277]
-
mult, aducându-le omagiul cuvenit. Emoționat, cu lacrimi în ochi, mi-ați spus că pregătiți o carte despre acești oameni și despre orașul Urziceni, de care vă leagă amintiri dragi ale copilăriei și adolescenței. Vă veți alătura astfel Clubului de memorialiști ai orașului Urziceni din care fac parte distinsul scriitor Constantin țoiu ( Galeria cu viță sălbatică), domnul profesor Vasile Ichim ( Amintiri din Urziceni), domnul Titi Damian (Norul), doamna Lili Balcan ( Momente...de ieri și de azi) și Cătălina Stroe, adică eu
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/98_a_277]
-
unsprezece, avea deziluziile unui bătrân de șaptezeci și șapte. Acum, la douăzeci și cinci de ani, sperând într-o viață ceva mai blândă, Antoine a luat hotărârea să aștearnă peste creierul lui giulgiul prostiei" (trad. de Adriana Gliga). Mai discre}i, eseiștii, memorialiștii sau poeții sunt rareori pomeniți când se discută despre cheile anilor, adică despre acele instrumente care ar ști să descuie lacătele vârstelor și le-ar face să se amestece într-un mod agreabil. O mică schiță preliminară a polarității tânăr
Cheia anilor by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Imaginative/8044_a_9369]
-
și faptelor de eroism manifestate prin calități de a pumni mutre. Bineînțeles, în comparație cu futuriștii noștri, el e un Goliat. Și un scandalagiu de calibru mare. Musculatura feței sale este dezvoltată neobișnuit. E de mașină”. Făcând abstracție de entuziasmul multora, și memorialistul Benedikt Livșiț comentează acid primele zile ale aflării în Rusia a celebrului italian: „La Moscova, Marinetti nu a văzut pe nimeni dintre futuriștii ruși... Înconjurat de «paseiști», de tineri vulgari, ba și de unii bătrânei care, precum spunea el însuși
O vizită a lui Marinetti în Rusia by Leo Butnaru () [Corola-journal/Journalistic/2806_a_4131]
-
pe Stalin". Intrarea în Orhei a trupelor sovietice n-are nimic triumfal sau solemn; soldații "arătau ca niște ființe epuizate și indiferente, fețe placide, inexpresive", iar un popă salută Armata Roșie dintr-o șaretă trasă de un cal orb. Mătușa memorialistului, din teama de a nu-și pierde postul de învățătoare (se trăgea din neam de preoți), își îngroapă mama fără slujbă religioasă. Doi ofițeri NKVD ("Komisariatul Norodnik pentru Trebile Dinăuntru"), afișînd maniere civilizate, vin să-i caute pe fugarii de
Un destin basarabean by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Journalistic/7435_a_8760]