46,957 matches
-
este anticar, cum altfel ar putea scotoci după timpul pierdut, decât plonjând într-o lume de hârtie, sau mai concret în podul colbuit al casei bunicilor? (Nu întâmplător partea a doua - cea mai interesantă, poate - a romanului, se intitulează chiar Memoria de hârtie.) La Solara (a se remarca similitudinile fonice cu Solaris și implicit sugestia unui îndepărtat paradis), Yambo reușește să recreeze, pas cu pas, nu numai (sau nu în primul rând), propria istorie, ci mai cu seamă pe aceea a
Postmodernism á l'italienne by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/12316_a_13641]
-
găsește o imensă voluptate în a reconstitui această perioadă a anilor '30-'40, care coincide, în fond, cu propria-i copilărie. Nu fără motiv criticii italieni au vorbit de un substrat autobiografic, de reconstituirea imaginarului unei generații, de mentalități și memorie colectivă. Ca și în romanul autobiografic al lui Alberto Asor Rosa, L'alba di un mundo nuevo și aici se vorbește despre fascism, război și rezistență. Și încetul cu încetul se conturează, în tușe puternice, imaginea acelei Italii "schizoide" din
Postmodernism á l'italienne by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/12316_a_13641]
-
întâmplător, OI NOSTOI, Întoarcerile), unde sub forma unui episod trăit în anii Rezistenței și a unei povești de dragoste din adolescență, timpul pierdut este în sfârșit regăsit, iar ceața care acoperea trecutul lui Yambo începe treptat să se risipească. Resuscitarea memoriei autobiografice, survine însă ca urmare a unui nou atac cerebral, nu cu mult timp înainte de finalul ad encefalogramma piatto. În cadențe de musical (gen All That Jazz a lui Bob Fosse) la acest mare final iau parte Mandrake și Don
Postmodernism á l'italienne by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/12316_a_13641]
-
și prieteni din copilărie, toate amalgamate într-un scenariu de veselă apocalipsă. Iar în acest scenariu - întocmai ca în 8 și ˝ al lui Fellini sau ca în Amarcord - datele realului se confundă cu ale ficțiunii, imaginația ajunge să se substituie memoriei, iar ironia amară exorcizează (măcar în parte) iraționalul istoriei. Aș îndrăzni chiar să împing ceva mai departe această paralelă, și să susțin că Flacăra misterioasă (...) nu este în cele din urmă decât un fel de Amarcord (dialectal = "îmi amintesc"), al
Postmodernism á l'italienne by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/12316_a_13641]
-
mare scriitor comunist!"), iar seria Supraviețuirilor, publicată în anii '70-'80, a descumpănit de la bun început, fiind percepută drept cel mai complet autodenunț din literatura noastră și probabil adevăratul "roman" al obsedantului deceniu. Cu o materie epică alcătuită din corespondență, memorii, articole de ziar și proză, Logica este autobiografia hibridă și parțială a lui Radu Cosașu, dramatică prin onestitatea, intransigența și sarcasmul cu care își sondează conștiința chinuită de crezurile, iluziile, îndoielile și apoi dezamăgirile tinereții comuniste. Dacă înainte de '89, Supraviețuirile
Confesiunea unei minți tinere by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12322_a_13647]
-
Alexandra Olivotto Ca și dedublarea personalității, pierderea memoriei, fie ea permanentă sau temporară, a fost un subiect intens utilizat la Hollywood. Asupra ei părea să planeze speranța revenirii amintirilor, a cărei împlinire (declanșată de vreo traumă sau de vreun indiciu atotrevelator) reprezenta adeseori climaxul filmului. Dar amnezia a
Amnezii și anamneze by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12361_a_13686]
-
caracteristicile formale ale filmului noir: decorul (urban impersonal), personajele (polițist corupt, femme fatale), laitmotivele tematice (flashbackuri). Dar aici nu mai e vorba de convenționala amnezie; protagonistul, Leonard Shelby (Guy Pearce), fost investigator al unei firme de asigurări, suferă de pierderea memoriei pe termen scurt (minute), cu toate că pare a-și conserva amintirile dinaintea traumei suferite (soția sa a fost violată și ucisă, iar el - lovit la cap în timp ce încerca s-o salveze). Scopul lui e să-l descopere și să-l execute
Amnezii și anamneze by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12361_a_13686]
-
intră în contact. Lungmetrajul introduce însă un mecanism de identificare forțată cu protagonistul (aparent unicul inocent) care e inedit în raport cu convențiile filmului noir: povestea e spusă invers, în segmente care corespund cu intervalele de timp în care Leonard își menține memoria. Astfel, spectatorul și personajul fac o muncă de detectiv identică, fiecare trebuind să reconstituie investigația din același punct. Mai există un alt plan al poveștii, care se va intersecta cu precedentul, nedeterminat temporal, filmat alb-negru, și care pare să conțină
Amnezii și anamneze by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12361_a_13686]
-
vinovat! Pentru că Leonard, folosit (ca ucigaș în serie) și ajutat de polițistul corupt Teddy, și-a împlinit răzbunarea de mai multe ori, prima dintre victimele sale fiind chiar violatorul real, alegând de fiecare dată să uite crima comisă... Tot lipsa memoriei pe termen scurt, dar cu consecințe comice, nu morbide, e explorată de filmul lui Peter Segal, Mereu la prima întâlnire. În decorul luxuriant al unei insule hawaiene, veterinarul marin afemeiat Henry Roth (Adam Sandler) se îndrăgostește de Lucy (Drew Barrymore
Amnezii și anamneze by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12361_a_13686]
-
și de fratele ei... Dar Henry, după ce o cucerește zi de zi, se hotărăște să spulbere iluzia, din nou în fiecare zi, cu ajutorul unei casete, și apoi, cu ajutorul unui jurnal ținut de Lucy. Speranța că personajul care suferă de pierderea memoriei își va transcende amnezia și-și va aminti momente cruciale era sortită eșecului într-un film noir (Leonard nu-și amintește nici una dintre răzbunări), dar nu într-o comedie: Lucy nu știe cine e Henry, dar îl visează și îl
Amnezii și anamneze by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12361_a_13686]
-
de incorectitudinea politică: toți hawaienii care apar în film sunt obezi... Aceeași premisă, în realizări dureros de contrastante. Și filmul lui Michel Gondry, Strălucirea eternă a minții neprihănite, flirtează cu motivul amneziei, doar că aceasta diferă substanțial de pierderea de memorie accidentală. E voluntară (ca să o produci, angajezi firma Lacuna Inc.), are un subiect precis (vrei să-ți ștergi din minte o anumită persoană și amintirile legate de ea) și nu implică traume. După sfârșitul abrupt și dureros al relației cu
Amnezii și anamneze by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12361_a_13686]
-
de-a binelea: realizează că există amintiri cu Clementine la care nu vrea să renunțe, dar că nu-i poate opri pe cei care i le șterg. Ca atare, începe, alături de Clementine, care se opune ștergerii, o goană frenetică prin memorie; protagonistul realizează că vor fi șterse doar amintirile de dată recentă, ca atare o ascunde pe Clementine printre amintirile din copilărie și din pubertate. Acțiunea petrecută în cerebelul lui Joel e un prilej pentru manifestarea inventivității vizuale impresioniste a lui
Amnezii și anamneze by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12361_a_13686]
-
ca atare o ascunde pe Clementine printre amintirile din copilărie și din pubertate. Acțiunea petrecută în cerebelul lui Joel e un prilej pentru manifestarea inventivității vizuale impresioniste a lui Gondry, faimos pentru realizarea de videoclipuri (Bjork): el nu redă dispariția memoriei printr-o multitudine de efecte speciale, ci prin iluzii optice, la nivelul decorurilor (o casă care se prăbușește peste protagoniști, cotoare de cărți de pe care se șterge titlul, imaginea panoramică a unei gări din care oameni sunt șterși) și al
Amnezii și anamneze by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12361_a_13686]
-
iluzii optice, la nivelul decorurilor (o casă care se prăbușește peste protagoniști, cotoare de cărți de pe care se șterge titlul, imaginea panoramică a unei gări din care oameni sunt șterși) și al montajului. În final, știința câștigă: Clementine dispare din memoria lui Joel, dar cei doi se reîntâlnesc, iar comportamentul lor se supune vechii butade "cei ce nu cunosc istoria sunt condamnați să o repete"... Scenariul filmului poartă semnătura distinctă a lui Charlie Kaufman (Being John Malkovich, Adaptation, și mai vechea
Amnezii și anamneze by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12361_a_13686]
-
declară tot ce i se cere, ba chiar își învinuiește mama de complicitate cu celălalt fiu și de uneltiri contra regimului, drept care aceasta e arestată și torturată de bestialul Cameniță, până ce moare. Scăpat din pivnițele Securității Vlad își șterge din memorie "inconvenabilul episod biografic". Devenit informator cu angajament își va denunța colegii, confrații de scris, pentru că între timp se afirmase ca scriitor, visul de artă trecând pentru el înaintea "obligațiilor morale". Dă periodic rapoarte la Securitate instituția care îi asigură o
Roman și basm by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/12375_a_13700]
-
când îi reușea o scenă nebunească, departe de șablonul logicii mediocre, foarte potrivită, însă, cu propriul mod de a raționa și a simți. în acest fel, au luat naștere povestirile fantastice, placate în genere pe cazuri psihologice: Dansatorul avocatului Kraykowski, Memoriile lui Stefan Czarniecki, Crimă cu premeditare și Virginitate, pe care ezită să le arate cuiva, fiindcă a fi scriitor sau artist pe atunci însemna cel puțin o lipsă de cuviință, la acestea, s-au mai adăugat repede încă trei: Ospăț
Centenar Witold Gombrowicz – "Un nebun răzvrătit" by Stan Velea () [Corola-journal/Journalistic/12363_a_13688]
-
o lipsă de cuviință, la acestea, s-au mai adăugat repede încă trei: Ospăț la contesa Kotlubaj, 5 minute înainte de a adormi, întâmplări pe bricul Banbury, adică aura spiritului lui F. Zantman, toate scrise între 1928-1933 și publicate în volumul Memorii din perioada maturizării în 1933, an în care îi moare și tatăl. O ediție lărgită va apărea în 1957 cu titlul insolit Bakakaj (numele unei străzi din Buenos Aires, va deconspira autorul). Precumpănitor negative, ecourile criticii l-au impus totuși cel
Centenar Witold Gombrowicz – "Un nebun răzvrătit" by Stan Velea () [Corola-journal/Journalistic/12363_a_13688]
-
prompt: "Dar ce! Și-a făcut cavou în versurile mele?!". Era, în fond, o replică la frecventele vizite - într-o vreme - ale "profesorului", care durau puțin, dar în timpul cărora el verifica prin tot felul de întrebări despre oamenii de odinioară memoria poetului, întrebări directe și uimiri tot atât de directe: "Ce memorie, dom'le! Ce memorie!" Pe Tudor Arghezi îl amuzau aceste examene! Mai bine zis, îi incitau maliția.
Ridicola obstinație by G. Pienescu () [Corola-journal/Journalistic/12377_a_13702]
-
mele?!". Era, în fond, o replică la frecventele vizite - într-o vreme - ale "profesorului", care durau puțin, dar în timpul cărora el verifica prin tot felul de întrebări despre oamenii de odinioară memoria poetului, întrebări directe și uimiri tot atât de directe: "Ce memorie, dom'le! Ce memorie!" Pe Tudor Arghezi îl amuzau aceste examene! Mai bine zis, îi incitau maliția.
Ridicola obstinație by G. Pienescu () [Corola-journal/Journalistic/12377_a_13702]
-
o replică la frecventele vizite - într-o vreme - ale "profesorului", care durau puțin, dar în timpul cărora el verifica prin tot felul de întrebări despre oamenii de odinioară memoria poetului, întrebări directe și uimiri tot atât de directe: "Ce memorie, dom'le! Ce memorie!" Pe Tudor Arghezi îl amuzau aceste examene! Mai bine zis, îi incitau maliția.
Ridicola obstinație by G. Pienescu () [Corola-journal/Journalistic/12377_a_13702]
-
interesul său merge către structurile constituite, către arhitectura intimă a formelor sau numai către semnificația morală a acestora, perspectiva nu se modifică esențial. Obiectul, sursa, reperul, sau oricum am vrea să-i mai spunem, părăsește orice context, își pierde orice memorie, își abolește orice funcțiune episodică, se desubstanțializează pînă la limita arhetipului și devine, prin solitudine și prin monumentalitate, o axă a lumii, o realitate unică și desăvîrșită. III. Clasicitatea suferinței Sever pînă la austeritate, economisindu-și bacovian gesturile și mijloacele
Despre unitate și treime by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12388_a_13713]
-
Sculptura reia, în orizontul său specific de manifestare, întreaga problematică umană și artistică deja enunțată în lucrările de pictură. Aceeași viziune formală de sugestie bizantină se manifestă și aici, inhibînd ferm orice tentație a retoricii și a volumetriei anatomice. Dar memoria codurilor bizantine nu se manifestă prin transferuri și prin mimetism în relație cu pictura murală, prin statica formei și prin transpuneri de drapaje (așa cum încercaseră, la vremea lor, Mestrovici și Paciurea), ci prin intuirea structurilor intime ale formei în gîndirea
Despre unitate și treime by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12388_a_13713]
-
oferă. Eseurile lui sînt, într-un fel, crochiuri de psihologie abisală, ce refac traiectoria unor nedomolite pasiuni, ascunse de multe ori sub aparența "seninătății imperturbabile." Un Lovinescu "necanonic", nehotărîtul hotărîtor al unor mari destine literare, este recuperat dintre filele de memorii și de corespondență. Pare, ca și Bacovia, un singuratic, un om care a crezut, la modul practic, în "autonomia esteticului". Nu-l mișcă relațiile de putere, este indiferent la cercurile sus-puse în care se mai învîrt scriitorii, acceptînd ca unică
O ușă mereu întredeschisă by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/12401_a_13726]
-
noi. Critic literar, om de cultură cu formație științifică - biolog - dr. Vasile Sporici (Vlad Sorianu) a fost o voce discretă și înțeleaptă, echilibrată, atentă la tonul folosit, delicată, preocupată de demnitatea discursului public. Și "Viața băcăuană" a dedicat cîteva pagini memoriei lui Vlad Sorianu, de unde sînt desprinse cîteva aprecieri alese din schițele de portret făcute de colegi, și nu numai. Citindu-le, îi aducem și noi omagiul nostru. Nu trebuie ratată, în același număr din Ateneu, rubrica "Proximități" a lui Al.
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/12392_a_13717]
-
yang-ying, sânge și apă - etc. Părțile rele ale părților bune fiind mai cunoscute, căci de ele s-a tot vorbit - până la obsesie și, să nu ne ascundem după deget, cu visceral refuz , cele bune trec neobservate încât o împrospătare a memoriei colective se pretinde efectuată. Asta numai și doar în cinstea dreptății și întru salvarea sufletelor noastre... Moderatorii, crainicii posturilor de televiziune - conducerile acestora au drag de bâlbâiți - se arată pătrunși, fostul mare demnitar revine în șartul său, este din nou
Partea cea bună a părți rele by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/12418_a_13743]