KorAP: Find »[drukola/base=mesager & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...38 39 40 ...109 >

2,722 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389

lui Caligula și pe cea a lui Nero. — Ce le vom spune ambasadorilor lui Vitellius? Vor veni cu siguranță și aici, în Pannonia - Antonius privi neliniștit chipul obosit al lui Valerius. Să trimitem repede un mesager la Galba. Să trimitem mesageri și la Vespasianus, în Judaea. Să formăm o alianță împotriva lui Vitellius. Ești de acord? — Propui o insurecție? Pe tine nu te sperie războiul civil, dar eu am moștenit amintirea celui dintre Caesar și Pompeius - Valerius clătină din cap. Frații

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
martor mai bun pentru botezul tribunului nostru. 15 Când soarele ajunsese la jumătatea drumului său în ziua aceea geroasă și senină, Velunda s-a arătat în pădure, printre frasini, în apropierea unui izvor. Așa îi povestiră lui Vitellius cei doi mesageri trimiși dincolo de Rhenus ca s-o aducă pe vrăjitoare. Spuseră că refuzase să-i urmeze. Adăugară cu hotărâre, dar plini de respect, că vrăjitoarea - după cum știau cu toții - nu ieșea niciodată din pădure, care era templul și sălașul ei, și că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
două scrisori ascunse într-un buzunar interior al traistei. Una era din partea legatului Valerius, iar cealaltă, din partea lui Antonius. În dimineața plecării sale, pe când își lua rămas-bun de la fratele său și de la Titus, la castrul de pe malul Danubius-ului venise un mesager cu o veste ce zguduise întreaga tabără: împăratul Galba fusese ucis la Roma. Acum, cu cele două scrisori în traistă și cu gândul departe de ceea ce se întâmpla la Roma și în Imperiu, Valerius își imagina clipa sosirii sale. Ajunsese

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
le-am adus din castrul Legiunii Galbiana. Galba a fost ucis. — Bătrân prost! izbucni Julius. N-a fost în stare să se ferească de trădători! Cum ai aflat? — Înainte să plec din castrul lui Antonius din Pannonia, a venit un mesager de la Roma care a adus vestea morții lui Galba - arătă spre cele două scrisori pe care Julius le deschidea. După cum ai să vezi, una dintre ele este din partea legatului Valerius, iar cealaltă, din partea fratelui meu. Îți cer să te aliezi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
vas cu mâncare de grâu. Ia spune, Hector, medicul a fost judecat? Vitellius își scoase mantia. Nu. Tribul meu consideră că e nevinovat. Însă medicul le-a transmis batavilor vești importante de la Roma, despre care tu nu ai știință. Oare mesagerii mei sunt mai înceți decât ucigașul ăla? — Mai întâi răsplata mea. Vitellius aruncă pe masă un săculeț burdușit. Hector se uită înăuntru, apoi vârî săculețul sub haina de blană. — Galba a fost ucis. Hangiul, care mesteca într-o oală, întoarse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
lama care-i tăia capul. Bău repede câteva înghițituri de vin, apoi întrebă: — Ucis? Dar cum s-a întâmplat? — Înainte să vină în ținutul nostru, medicul a fost în castrul Legiunii Galbiana, în Pannonia. Era acolo când a venit un mesager de la Roma... — Ucis, surâse Vitellius. Asta-i cea mai bună veste pe care mi-o puteai aduce! Cu mâinile tremurând de nerăbdare, Vitellius căută în vas bucățile cele mai mari din stufatul de căprior pe care hangiul i-l pusese

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
ales... Cum așa? Își scoase din gură bucata de carne pe care o mesteca și o lăsă să cadă pe tavă, înmărmurit. — Aseară, medicul ne-a spus despre uciderea lui Galba, răspunse Hector. A aflat vestea în Pannonia, când un mesager le-a povestit legatului legiunii și tribunilor ce s-a întâmplat. Hangiul sorbea fiecare cuvânt. Hector povesti că, la calendele lui ianuarie, când Galba depunea din nou jurământul pentru consulat, în timpul sacrificiului adus zeilor coroana îi căzuse de pe cap, iar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
un împărat și că împăratul este el. Vrea să cadă la învoială cu tine. Nu-și dorește un război civil. Vom vedea! mârâi Vitellius. Cu siguranță, eu n-o să-i opresc pe Flavius Valens și pe Caecina Alienus. O să trimit mesageri să-i avertizeze de cele întâmplate la Roma. O să le poruncesc să treacă peste Alpes și să intre în Italia. — Medicul i-a dat lui Julius Civilis două scrisori, una de la legatul Valerius Mucrus și una de la tribunul Antonius Primus

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
Știa că nu avea s-o facă. Nu acum. Nu putea să-l omoare acum. El nu era un ucigaș. Era un războinic și avea să se poarte ca atare. Urma să se întoarcă în tabără și să trimită un mesager la Otho. Avea să-l informeze că războiul civil era iminent. Războiul îi va îngădui să-l elimine pe omul acela respingător din fața lui. Nu avea să procedeze ca Julius Civilis, care, potrivit tradiției germane, își lăsa părul și barba

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
să prefac rușinea înfrângerii într-o victorie. Îl voi ruga pe zeul meu să-mi ofere șansa unui alt Bedriacum. Iar acum, povestește-mi despre Vitellius. — Vitellius e tot în Gallia. Încă nu a aflat despre victoria oamenilor lui. Nici un mesager nu ar fi putut ajunge atât de repede la el. Titus împături încet harta. — Eu am ascultat ordinul pe care mi l-a dat Errius înainte să plece în Pannonia și am venit să te anunț în legătură cu înfrângerea noastră. — Și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
întâmplă în lume? întrebă ironic. Proculus zâmbi. Se ridică și luă de pe o măsuță o carafă cu vin și două cupe. Le umplu și-i întinse una lui Antonius. — Curieri numizi? Las asemenea lucruri rafinate pe seama romanilor. Există și alți mesageri. Te referi la spiritele aflate în slujba ta? Știu că, prin magie, poți face și asta. Proculus surâse din nou. — Antonius, nu te mânia pe mine, zise cu glas scăzut. Antonius lăsă capul în jos. — Iartă-mă, maestre. Nu știu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
sau politice, Vitellius își luă titlul de pontifex maximus, organiză alegeri pentru zece ani și se numi pe sine consul pe viață. Gestul lui, ce trăda disprețul față de vechile tradiții romane, fu interpretat ca un semn funest. În acele zile, mesagerii îl înștiințară pe Vitellius că legiunile din provinciile africane - Aegyptus, Syria, Judaea - îl aleseseră împărat pe Vespasianus la calendele lui iulie. Provinciile din Illiria - Pannonia înainte de toate - se aliaseră cu Vespasianus, recunoscându-l ca împărat, iar acum pregăteau o insurecție

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
lux și crede că are sub control tot Imperiul... Nu vrea să audă ce se întâmplă în provincii. Lucilius își scărpină nasul ascuțit. — Mie mi se pare că împăratul nostru are adepți peste tot... — Doar nu crezi tot ce spun mesagerii! șuieră primul ajutor de bucătar. Știi câți îl ajută pe Vespasianus în Orient? Chiar și regina Berenice din Judaea, care e îndrăgostită de Titus, fiul lui Vespasianus... Îl vor ajuta și cei din Pontus și din Armenia. Vespasianus face recrutări

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
credincioși. Asta n-ar trebui să mă bucure? Cât despre Cornelius Fuscus, o să aibă grijă Valens de el. — Răzvrătiții luptă la Bedriacum sub comanda lui Antonius Primus. I-am spus lui Allius Cerpicus să vină să te informeze imediat ce sosesc mesagerii noștri din miazănoapte. Ce se va întâmpla dacă Antonius Primus învinge? — Nimic. Nu se va întâmpla nimic. N-are rost să ne temem de Antonius Primus și de cei câțiva răzvrătiți. Nu trebuie să ne temem nici de Vespasianus, ilustrul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
său rămăseseră tăcuți. Nimeni nu îndrăznea să spună ceva, nici măcar Flavius Sabinus. Allius Cerpicus, comandantul pretorienilor, își croi drum spre balustradă și se aplecă spre urechea lui Vitellius. — Iartă-mă, Vitellius. Acum vin de la palat. Am vorbit cu unul dintre mesagerii noștri, care a venit de la Cremona. Nu-i un moment potrivit. Vitellius încercă să-l îndepărteze cu cotul, dar pretorianul se aplecă din nou spre el. — E o știre gravă. Armata lui Antonius Primus a învins la Bedriacum. A fost

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
credincioși, l-au pus în lanțuri. Apoi vii să-mi spui că răzvrătiții au invadat Italia și ne-au învins... Chiar crezi că am chef să te ascult? Vitellius duse cupa la gură și sorbi cu sete. — Unde e acum mesagerul? — La palat. Știe toate amănuntele... — Cui i-a transmis vestea? îl întrerupse Vitellius, zâmbind mulțimii care continua să-l aplaude. Doar ție, după cum am poruncit? — Doar mie, răspunse Cerpicus, aruncând o privire spre Flavius Sabinus, care-l scruta, întunecat la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
palat. Știe toate amănuntele... — Cui i-a transmis vestea? îl întrerupse Vitellius, zâmbind mulțimii care continua să-l aplaude. Doar ție, după cum am poruncit? — Doar mie, răspunse Cerpicus, aruncând o privire spre Flavius Sabinus, care-l scruta, întunecat la chip. Mesagerul a vorbit doar cu mine. — Ucide-l! Vitellius îl privi pe pretorian drept în ochi. Făcu un semn spre cupă, și Listarius îi turnă vin. — Ai înțeles? Ucide-l imediat. — Să-l ucid pe mesager? — Imediat. Și pe el, și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-l scruta, întunecat la chip. Mesagerul a vorbit doar cu mine. — Ucide-l! Vitellius îl privi pe pretorian drept în ochi. Făcu un semn spre cupă, și Listarius îi turnă vin. — Ai înțeles? Ucide-l imediat. — Să-l ucid pe mesager? — Imediat. Și pe el, și pe spionii care vin din miazănoapte. Îi vei aduce la mine și îi voi asculta; apoi vreau să fie uciși cu toții. Nu vreau ca Roma să afle de înfrângerea noastră. Nimeni nu trebuie să spună

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
am înțeles că am învins cu adevărat, i-am mulțumit zeului nostru. El ne-a apărat, el ne-a purtat spre victorie. Cinci legiuni ale noastre împotriva celor opt ale dușmanului... Și totuși, am învins. Trebuie să trimitem de îndată mesageri la Vespasianus și Mucianus... — Tu ești sănătos, îl întrerupse Arrius. Simți ochii prietenului său ațintiți asupra lui. El condusese bătălia aceea despre care avea să vorbească lumea întreagă. — Ești sănătos și... — Nu, așteaptă! zise Antonius încruntat. Te cunosc destul de bine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
cortului. — Ce ordine trebuie să dau, Antonius? Printr-un edict voi ordona să fie eliberați imediat toți prizonierii. Nici un cremonez nu trebuie să ajungă sclav. Spune-le soldaților că asta e dorința mea. Antonius se întoarse spre Arrius: — Trimite repede mesageri în Britannia și Hispania, să vestească victoria noastră. În Gallia trimite-i pe ambasadorii noștri. Să ia cu ei doi generali din armata lui Vitellius. Ei vor fi dovada vie a victoriei noastre. Și pune soldații să păzească munții Alpes

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
pune soldații să păzească munții Alpes, în cazul în care Julius Civilis nu reușește să oprească trupele din Germania. — Trimite-mă pe mine la el, zise Titus apropiindu-se de Antonius și privindu-l drept în ochi. Vreau să fiu mesagerul tău la regele batavilor. Nu vrei să rămâi alături de mine? — Gladiatura e un joc plin de cruzime, dar are niște reguli. Războiul civil nu e un joc și nu are nici o regulă. Antonius încuviință. — Îți voi încredința un mesaj pentru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
îi fusese dedicată și că se afla în locuința ei de la Brixia, unde se ridica, maiestuoasă, pe pardoseala din mozaic reprezentând cele patru anotimpuri, prin care trecuse și Antonius în acel teribil an de război civil, ajuns acum la final. Mesagerul Calviei pieri însă în furtuna de zăpadă cu care se lupta și armata lui Antonius Primus, în încercarea de a trece peste Appenninus. Erau primele zile ale lui decembrie, și iarna se anunța foarte grea. Armata flavienilor își croi drum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
Antonius Primus, în care îi oferea funcția de consul, bani și pe fiica sa de soție. În schimb, îi cerea să-l trădeze pe Vespasianus și să i se alăture lui. Citi zâmbind scrisoarea, pe care o încredință repede unui mesager. 42 Mesagerul strâmbă din buze când îl văzu pe Antonius Primus rupând hotărât scrisoarea lui Vitellius. — Acesta e răspunsul tău? îl întrebă cu un aer jignit. În mai puțin de o zi, străbătuse câmpia și pădurile și ajunsese la vreo

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
în care îi oferea funcția de consul, bani și pe fiica sa de soție. În schimb, îi cerea să-l trădeze pe Vespasianus și să i se alăture lui. Citi zâmbind scrisoarea, pe care o încredință repede unui mesager. 42 Mesagerul strâmbă din buze când îl văzu pe Antonius Primus rupând hotărât scrisoarea lui Vitellius. — Acesta e răspunsul tău? îl întrebă cu un aer jignit. În mai puțin de o zi, străbătuse câmpia și pădurile și ajunsese la vreo douăzeci de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
în galop în tabăra flaviană. Acum stătea trufaș în fața cortului Pretoriului, exprimându-și indignarea, în timp ce Antonius aduna în grabă bucățile scrisorii lui Vitellius și i le întindea. — Du-i răspunsul meu lui Vitellius. Nu ai nimic altceva de spus? întrebă mesagerul privind în jur, încercând să evalueze forțele flavienilor. Ceea ce văzu îl sperie. Toată trufia lui dispăru deodată. — Nu ai nimic altceva de spus? repetă pe un ton servil. — Oare Vitellius crede că am venit tocmai din Pannonia ca să capăt o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]