2,533 matches
-
putea spune), ci mai mult pentru meditațiile sale ascetice și spirituale. El credea, ca mulți alți gânditori din acea perioadă, că perfecțiunea poate fi o aspirație permanentă atât în viața ascetică (la limită, în viața privată), cât și în viața monahală. Această perfecțiune ascetică este cea mai bună pregătire pentru contemplație, chiar dacă cei ce îmbină acțiunea cu contemplația (adică asceza propriu-zisă și activitatea în mijlocul oamenilor) duc o viață mai apropiată de perfecțiunea desăvârșită în raport cu cei care se dedică exclusiv contemplației. Viața
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
de aceea trebuie să ne gândim că ideea sa de a construi o enciclopedie creștină constă în combinarea tradiției antice cu gândirea creștină. În fond, așa era formația sa, în care intervenise cu autoritate fratele său Leandru, ca și regula monahală, însă un rol a avut și bogata bibliotecă a episcopatului Seviliei unde, așa cum ne spune chiar Isidor în Versurile despre bibliotecă se găseau opere sacre și opere profane. Din ele trebuie culese rozele, cum spune el reluând un vechi motiv
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
mare parte abia de curând pe baza unui manuscris găsit la Athos. Alte epistole sau fragmente de epistole nu se referă la controversele origeniste: în special o scrisoare completă în limba coptă, adresată călugărilor din Pboo, referitoare la exigențele vieții monahale. Avem multe fragmente din omiliile lui Teofil, dar numai trei dintre ele s-au păstrat în întregime: una în greacă, despre euharistie, transmisă în mod eronat între operele lui Chiril din Alexandria, și două în limba coptă, despre pocăință și
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
o formulă bine definită pentru a exprima raportul reciproc dintre acestea. În scrisorile 323-324 îl pune în gardă pe Chiril, probabil în timpul tratativelor cu antiohienii, în privința pericolului îndepărtării de tradiția lui Atanasie. Pentru Isidor, sărăcia voluntară și asceza transformă viața monahală în Împărăția lui Dumnezeu (I, 129), iar filosofia discipolilor Domnului (I, 63) și virginitatea sunt superioare căsătoriei așa cum cerul e mai presus de pământ, iar sufletul e superior trupului (IV, 192). Totuși, viața de călugăr nu deplină fără respectarea poruncilor
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
era nici ordin, nici congregație, nici confrerie propriu-zisă, ci un fel de convergență armonioasă a bunelor voințe, căutând să se adapteze, prin suplețea formelor și atribuțiilor, tuturor situațiilor și tuturor trebuințelor” (Silviu Leca). În vara lui 1926 a inaugurat centrul monahal de la Auberive, de unde pleca adesea la Paris, fiind implicat în pastorația imigranților, iar la Villejuif, un cartier al săracilor din marele oraș, acordând asistență spirituală locuitorilor. De la Paris se întorcea aducând persoane fără adăpost, în special imigranți ruși; pentru ei
GHIKA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287262_a_288591]
-
din Basarabia; printre rude se numără actorul Matei Millo și scriitorul Gr. N. Lazu, frate cu mama sa. În Piatra Neamț L. este membră a Ligii Culturale; un timp trăiește retrasă la Tarcău, în județul Neamț, iar din 1929 îmbracă haina monahală la mănăstirea Văratic, a cărei stareță a fost între 1940 și 1942, 1946 și 1951. Debutează în 1905 cu proză, la „Jurnalul femeii”. Colaborează cu schițe, povestiri, romane în diferite publicații, precum „Neamul românesc literar”, „Ramuri”, „Viitorul româncelor”, „Luceafărul”, „Unirea
LECCA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287765_a_289094]
-
vântul (1958), Cântăreții nopții (1961), Țara Soarelui (1967). Acestora li se adaugă, târziu, alte trei volume de poezii, proiectate încă din anii ’40: Cântece și distihuri (1981), La poarta lui Ștefan Vodă (1985), și după 1989, când intră în viața monahală, Rapsod în Arboroasa (1995). Înrădăcinat în ruralitatea bucovineană și ispitit mai puțin de orizontul altor culturi, „iconarul” L. își nutrește sensibilitatea precumpănitor descriptivă din izvoarele folclorului. Din acesta, cu bună intuiție, ia mai ales imagini de mare forță, comparații și
LIANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287795_a_289124]
-
localități din Vlașca, Ilfov și Prahova (1920-1922), secretar și membru în Consiliul duhovnicesc al bisericii Udricani din București(1924), conduce tipografia de la mănăstirea Cernica (1925) și slujește la biserica bucureșteană Antim (1926). La îndemnul superiorilor, elaborează monografii ale unor așezăminte monahale aparținând eparhiei București: Mănăstirea Căldărușani (1924), Mănăstirea Pasărea (1926), Mănăstirea Sămurcășești (Ciorogârla) (1926), Mănăstirea Țigănești (1926). Ajunge ieromonah, dar în mai 1932, în conflict cu autoritățile bisericești, părăsește rasa călugărească, divergențele părând să fi fost provocate nu atât de activitatea
STANOIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289882_a_291211]
-
acum încolo se va consacra în întregime literaturii. Începuse în 1918, cu versuri, în revista „Duminica ortodoxă”, iar placheta Deșertăciunea deșertăciunilor, toate sunt deșertăciune, îi apare în același an. Colaborează la „Viața românească”, unde din 1927 semnează proză despre viața monahală, „Adevărul literar și artistic”, „Gândirea”, „Scrisul românesc”, „Torța”, „Universul”, „Vremea” ș.a. În 1928 lui S. i se editează Călugări și ispite, o culegere de nuvele căreia, la ediția a doua, din 1930, i se acordă Premiul „Ion Heliade-Rădulescu” al Academiei Române
STANOIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289882_a_291211]
-
din 1930, i se acordă Premiul „Ion Heliade-Rădulescu” al Academiei Române. Tot în 1928 i se tipărește romanul Necazurile părintelui Ghedeon, distins cu Premiul Femina. De pe acum se afirmă direcția predilectă și totodată cea mai interesantă a scrisului său: prezentarea vieții monahale, ecleziastice în general, în lumina ușor ironică a unui râs blând, bonom. Linia aceasta e continuată în numeroase alte volume, proză scurtă sau romane: Duhovnicul maicilor (1929), Pocăința starețului (1931), Ucenicii Sfântului Antonie (1933), O zi din viața unui mitropolit
STANOIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289882_a_291211]
-
din viața literară, București, 1974, 175-177; Micu, „Gândirea”, 825-829; Piru, Ist. lit., 312-313; Cornel Munteanu, Un umorist - Damian Stănoiu, F, 1991, 3; Negoițescu, Ist. lit., I, 217-218; Mircea Zaciu, Damian Stănoiu, F, 1992, 4; Nicolae Rotund, Un cronicar al vieții monahale: Damian Stănoiu, TMS, 1993, 4; Dicț. analitic, I, 27-29, IV, 274-275; Dicț. esențial, 792-796; Firan, Profiluri, II, 270-272. E. O.
STANOIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289882_a_291211]
-
perfectă stăpânire a meșteșugului arătând în special rimele) -, dar îi opune un „itinerar spiritual” ce „nu s-așază-ntre erezuri”, anume „vieața de îndumnezeire” a Sfântului Paisie cel Mare, prăznuit de Biserica Răsăriteană la 19 iunie. Cel care a urcat scara desăvârșirii monahale în Egiptul veacului al IV-lea, învingător în „războiul său nevăzut”, potrivit unei viziuni dăruit de Iisus Hristos cu harul împlinirii oricărei rugăminți, este un model de urmat, mai mult („taină neaflată”), „călugărul al nostru suflet este”, așa cum „călugăria-i
STERIAN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289924_a_291253]
-
concepția lui Pahomie privitoare la un monahism organizat; mai mult, reluînd o tradiție orientală, consideră că monahismul are origini apostolice și că tocmai prin acest lucru este justificat. Aceasta deoarece modelul, așa cum am spus, este, potrivit lui Cassian, cel cenobitic (obștea monahală reproduce comunitatea primitivă a apostolilor despre care se vorbește în Fapt. 2, 1-4 și 4, 32); modelul eremitic se dovedește insuficient și nu dă rezultate în încercarea de a atinge viața desăvîrșită. Procedînd astfel, el nu ține cont de experiențele
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
nu rămîne închisă în sine, ci păstrează un raport fecund cu mediul înconjurător și, mai ales, membrii ei sînt obișnuiți să urce pe scara demnităților ecleziastice în urma unor experiențe de călugărie, lucru mai puțin frecvent, fără îndoială, în alte comunități monahale. La Lerin s-au adunat asceți care proveneau din toate regiunile Occidentului; adesea erau asceți de familie nobilă sau, cel puțin, persoane care făcuseră carieră ca funcționari de stat: așa s-a întîmplat întîi cu Honorat, apoi cu Eucheriu și
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
în 507, s-a dedicat din nou vieții monastice, la care a trebuit să renunțe pentru a accepta numirea ca episcop de Ruspe, un mic oraș din provincia Bizacena, unde a ținut să-și păstreze haina și stilul de viață monahale. Alegerea sa ca episcop fusese însă clandestină, întrucît regele Trasamundus interzisese orice alegere de acest fel: într-adevăr, regele intenționa să lase episcopatul catolic să se stingă, cu consecințele de rigoare. Din acest motiv, la puțină vreme după aceea, Fulgențiu
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
capitală pentru civilizația Evului Mediu, ca și pentru istoria monahismului și, indirect, a culturii, Benedict s-a născut la Nursia în jurul anului 480. își începe studiile la Roma, dar apoi își pierde orice interes pentru cultură și se dedică vieții monahale, mai întîi lîngă Subiaco, unde a întemeiat o mănăstire, apoi la Montecassino, unde a pus bazele unei mănăstiri și mai vestite. Viața lui ne este povestită în mod amănunțit de Grigorie cel Mare în cartea a doua a Dialogurilor sale
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
apoi la Montecassino, unde a pus bazele unei mănăstiri și mai vestite. Viața lui ne este povestită în mod amănunțit de Grigorie cel Mare în cartea a doua a Dialogurilor sale (p. 000). în contextul istoriei literare amintim doar Regula monahală (Regula monachorum) a lui Benedict, care a fost unul dintre primele regulamente occidentale, inspirat în foarte mare măsură și din bogata cultură monastică grecească, în special din Vasile cel Mare. Opera ne-a parvenit în două redactări: prima, mai accesibilă
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
putea spune), ci mai mult pentru meditațiile sale ascetice și spirituale. El credea, ca mulți alți gînditori din acea perioadă, că desăvîrșirea poate fi o aspirație permanentă atît în viața ascetică (la limită, în viața privată), cît și în viața monahală. Această perfecțiune ascetică este cea mai bună pregătire pentru contemplație, chiar dacă cei ce îmbină acțiunea cu contemplația (adică asceza propriu-zisă și activitatea în mijlocul oamenilor) duc o viață mai apropiată de perfecțiune în raport cu cei care se dedică exclusiv contemplației. Viața mixtă
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
de aceea trebuie să ne gîndim că scopul său de a construi o enciclopedie creștină constă în combinarea tradiției antice cu gîndirea creștină. în fond, așa era formația sa, în care interveniseră cu autoritate fratele său Leandru, ca și regula monahală, însă un rol important a avut și bogata bibliotecă a episcopatului Seviliei unde, așa cum ne spune chiar Isidor în Versurile despre bibliotecă, se găseau opere sacre și opere profane. Din ele trebuie culese rozele, cum spune el reluînd un vechi
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
mare parte abia de curînd pe baza unui manuscris găsit la Athos. Alte epistole sau fragmente de epistole nu se referă la controversele origeniste, în special o scrisoare completă în limba coptă, adresată călugărilor din Pboo, referitoare la exigențele vieții monahale. Avem multe fragmente din omiliile lui Teofil, dar numai trei dintre ele s-au păstrat în întregime: una în greacă, despre euharistie, transmisă în mod eronat printre operele lui Chiril al Alexandriei, și două în limba coptă, despre pocăință și
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
totuși o formulă bine definită pentru a exprima raportul dintre acestea. în scrisorile 323-324 îl pune în gardă pe Chiril, probabil în timpul tratativelor cu antiohienii, în privința pericolului îndepărtării de tradiția lui Atanasie. Pentru Isidor, sărăcia voluntară și asceza transformă viața monahală în împărăția lui Dumnezeu (I, 129), iar filozofia ucenicilor Domnului (I, 63) și fecioria sînt superioare căsătoriei așa cum cerul e mai presus de pămînt, iar sufletul e superior trupului (IV, 192). Totuși, viața de călugăr nu deplină fără respectarea poruncilor
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
provincie, cu prezențe discrete și, într-un anumit sens, destul de singuratici, dacă nu chiar de-a dreptul izolați. Constantin Butoi venea din Rădăuți, un oraș complet rupt de mișcarea artistică națională, Gheorghe Ilea venea din Zalău, dintr-o recluziune aproape monahală, iar Tolan vine, de fapt, din Bistrița, via Cluj, un centru puternic din punct de vedere artistic și cultural, însă în care pictorul nu pare a fi trăit într-un exces de comunicare. Ieșirea din matcă, erupția din spațiul strîmt
Un enciclopedist by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/17149_a_18474]
-
fără scăpare - nu lasă întotdeauna semne, sau ele sînt trecute cu vederea de ochiul indulgent și plin de candoare care ne conduce în poveste. Pe acesta îl vedem uneori în text ca o adolescentă slăbuță și sălbatică fascinată de rigoarea monahală adusă în casă de Josefina (Ardeau pădurile pe Tîmpa), liceană prietenă cu intransigentul Peter, vagabond însetat de cărți (Sieglinda), studentă îndrăgostită de bărbatul nepotrivit (Minunații cai verzi), soția-scriitoare zăpăcită în ziua premierei (Seara premierei), Domnița, femeia dezinhibată, inteligentă și spirituală
Dantelărie de cristal by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/17175_a_18500]
-
STAMATI, Iacov (24.VI.1749 - 9.III.1803, Iași), cărturar. Ardelean din ținutul Bistriței, S. trece în Moldova pentru a se dedica vieții monahale. Călugărit, în 1765, la mănăstirea Neamț, este adus, în 1774, de mitropolitul Gavriil Callimachi la Iași ca protosinghel (administrator) al Mitropoliei. Cariera ecleziastică pare asigurată după alegerea sa, în 1782, ca episcop de Huși. Fidel turcilor în războiul ruso-austro-turc (1787-1791
STAMATI-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289844_a_291173]
-
împreună cu marele postelnic Constantin Cantacuzino, biserica din Filipeștii-de-Târg; marele vistier Bunea Grădeșteanu (ctitor, în 1657, al bisericii din Grădiștea, Vlașca, unde își avea curțile; mai înainte - în 1654 - ctitorise schitul Bunea); Tudor Greceanu și-a sfârșit viața îmbrăcat în rasă monahală și, cu siguranță în schitul pe care el l-a ctitorit în satul Greci; Șerban Greceanu, fratele cronicarului Radu Greceanu (a zidit biserica din Dragomirești, localitatea sa de baștină); Hrizea din Popești, tatăl cronicarului Radu Popescu (ctitor - în 1676 - al
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]