2,283 matches
-
am obosit. Cred că din instinct. —Mulțumesc, fetelor, a spus neclar James. Drăguțe fete. Mulțumesc. Susie, spune mulțumesc. —Mulțumesc, a chicotit Susie. James și-a lăsat capul pe spate și a dus paharul la gură. — Ce miros ciudat, a spus, mormăind. Ah, pe gât cu el. A băut whisky-ul dintr-o înghițitură și s-a uitat împrejur, zâmbind. Apoi, paharul i-a picat din mână. Ah, pentru Dumnezeu, James, a zis Belinda iritată. Uite ce dezastru ai făcut aici! Sticla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
ne-a spus, aplecându-se. Ar trebui să ne oprim în curând. Va chema serviciile de urgență și o ambulanță. —Să-i aduc niște frișcă să bea? m-a întrebat Sebastian disperat. Nu poate să-i facă rău, am zis, mormăind. James era încolăcit pe podea și se sufoca. Cercul de oameni din jurul nostru se dublase; majoritatea își dăduseră deja seama că se întâmplase ceva. Geneviève reușise să o convingă pe Susie să iasă din mulțime, deși nu știam dacă reușise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
l-am recunoscut apoi ca fiind Marcus Samson, a cărui onomastică o sărbătoream. —Doamne! a zis Richard Fine. Ce naiba s-a întâmplat cu el? Nu este un nenorocit de epileptic, nu? —Rattray-Potter este obișnuit cu băutura, a adăugat Marcus Samson, mormăind. — Se pare că cineva i-a făcut-o mai tare, le-a răspuns Sebastian. Sir Richard s-a uitat împrejur imediat. —Shaw, a spus cu voce joasă, adună-i pe clienți și du-i în salon. Servește-i cu niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
mea. De ce un dop se poate dilata instantaneu și eu, omul, trebuie să rămân același și după ce m-am simțit o clipă liber? Dopul era o metaforă, deci... L-am privit întrebător pe colegul meu. — Vorbeam în metafore? — Nu... a mormăit el. Nu mai țin minte de unde pornisem, ce voiai să spui. Am căutat eu să o lămuresc atunci. Îmi plăcea să o fac să vorbească, să o provoc, chiar și cu astfel de nimicuri. Simțeam că se cam plictisea. Venise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Voiai să plec? — Dimpotrivă. — Nu plec până nu-mi spui cum ne-am cunoscut. S-a strecurat iar la locul ei și s-a cuibărit între perne. Fata cu ochelari s-a ridicat și s-a mutat pe un scaun, mormăind o scuză. — Și dacă n-am ce spune? În timp ce, în gând, o întrebam dacă mai are vreun rost să continuăm așa, tot trăgând de vorbe care nu puteau uni nici o frântură, o singură clipă doar, din tot timpul acela pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
un șip atunci desfăcut, cu sudoarea trupurilor ostenite de-atâta băut. Neabătuta beție din multilaterala noastră dezvoltată, tot ce ne-a mai rămas, băutul întruna, zi de zi, ceas de ceas, halbă după halbă. „Ăsta-i damful ce-mi place“, mormăi victorios că, în sfârșit, e pace în mine. După două beri, știam că voi găsi și obiectele pierdute, îmi voi recupera servieta cu cheile garsonierei, mă voi întoarce acasă și voi dormi, voi dormi și numai voi dormi. Rămân o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
cu celălalt. Mă tot trăgea de limbă. Nu era convins că-i spusesem sincer că o aștept pe Lia. Nici n-o așteptam. Nu venisem cu ea. „Ca să mă convingi, să intrăm în Bibliotecă și să confirme tovarășa studentă“, a mormăit el într-un târziu, după ce mă tot descususe. Până și cum rupeam biletele la cinematograf părea că-l interesează în mod deosebit. Când am auzit-o și pe asta, cu mersul s-o vedem pe Lia, m-am pierdut. I-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
teribilă să traversez prin locuri nepermise. Și la stop mă codeam mult dacă era momentul să traversez chiar atunci sau să mai aștept, poate la următorul nu se mai adună atâtea mașini chiar lângă zebră. A ridicat din umeri Ester, mormăind: „N-ai decât să te duci în colț la borcanul de pe Brezoianu să-i spui curcanului că ai traversat neregulamentar. Și să-l trimiți să-i plătesc eu amenda“. Am râs și, ca să mă dau de spaima Bulevardului, am luat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
și unde ajunsesem. Se întunecase de-acum. Început de noiembrie. Înserare cețoasă. Probabil și plouase, nu de mult, cât timp stătuserăm noi în bodegă. I-am amintit că risca să nu mai găsească deschis la ambasadă. „Nu-i nimic“, a mormăit Matvei. „Chiar de-a închis, tot mă primește. Acu’ la șapte avem repetiție. Cânt la tobe în formația de jazz a ambasadei. Avem repetiție. Dăm concert de șapte noiembrie.“ Mi-am privit ceasul, de care și uitasem până atunci: opt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
diplomatul. L-am refuzat, amintindu-i că eu sunt studentul pe care era cât pe ce să-l dea afară din partid, pe vremea când era adjunct la organizația de bază de la noi din facultate. „Ce să-i faci“, a mormăit. „Parcă tu nu știi... Ce, eu hotăram? D. le aranja pe toate. Eu doar scriam procesele-verbale. Toată lumea știe...“ Începuse să-și amintească de mine, vag, așa cum îți aduci aminte uneori că erai să cazi din car când te întorceai cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
gestu’. Am oprit-o asistentă pe Ginuța“. Îl asiguram că totul e în ordine și-l mai săltam câteva trepte. În cele din urmă am revenit la masa noastră. Nu mă mai cunoștea. Mi-a făcut semn să mă așez, mormăind ceva, că-i liber locul sau că n-a venit încă tramvaiul. Se prăbușise într-o lume numai și numai a lui. Discuta cu unul Xantopulous acum, întrebându-l cum de-a putut să facă nerozia aia mare, care l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
poem spadasin se consuma odată cu somnul ei. N-am avut curaj să mă ridic de pe banchetă. Parcă uitasem că sunt înzestrat cu darul de a merge, de a deschide ușa compartimentului, de a mă strecura lângă Ester și de a mormăi, ca și cum tocmai citeam și adnotam o pagină din cartea propriului meu destin, „Ți-am spus, așa a fost scris să se-ntâmple. Nu poți spune că nu te-am avertizat. Mai ticălos de atât nu pot fi. Zău!“. B. dormea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
la astfel de indivizi. Am încercat să-i spun, atunci, lui Pr. că nu mă interesa ce face. L-am salutat doar pentru că mă bucuram să-l revăd și în virtutea anilor noștri tineri din cămin. „S-a schimbat viața“, a mormăit el. „Avem alte sarcini acum. Probleme. Ce știi tu... Dacă ar fi numai poeții pe lume, ce s-ar alege de noi?“ L-am mai întâlnit de multe ori. Nu i-am mai dat importanță. O singură dată am mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
vorbă. Eu nu aveam deloc. — A dat la jurnalul de seară evenimentu’. Pă sărite. N-ai cum să-i prinzi pe toți, lume multă. Parcă abia atunci remarcă ceva neobișnuit. Exclamă. — Fără tovarășa? Ați mers solo? — Nu sunt însurat, am mormăit. — Și-așa, tot solo vă duceați. Mi-a spus și tov. Arghir că nu se admite femei decât cu funcții. Soțiile acasă. Doar de la un anumit nivel în sus. Am ridicat din umeri. Puțin îmi păsa de nevestele altora. — Toa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
minuni se întâmplau atunci în România de după multilaterala dezvoltată, cele povestite de popa Țandără păreau, totuși, flecuștețe. Era rândul meu să-i spun povestea anilor de când nu ne mai văzuserăm. Nu găseam cuvintele cu care să încep. Am dat să mormăi ceva, dar popa mi-a luat-o înainte. — O duci greu, se vede de la o poștă. Poți să-mi spui ce leafă ai? Puteam, de ce nu. Mai ales că luasem banii chiar în ziua aceea. Mă întristasem, ca de obicei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
privind doar acele afișe și fotografii. Când eram acolo, m-a sunat Conți pe mobil. Cred că de ani de zile nu-mi mai telefonase. Nici nu se aștepta să răspund. Am răspuns totuși. Cu vocea ei încurcată, poticnită, abia mormăind, m-a rugat: „Vino să mă iei. M-au... Ninge și io stau aci... M-au jicnit... Aproape în șuturi... N-auzi, de ce nu zici nimic?... Am... De ce nu vii să mă iei. Ninge și io...“. Am găsit-o chircită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
nici o idee despre mine. Da’ tu ești așa... Mă-nțelegi, că... Adică, dacă nici tu, atunci chiar că... Știi că mă apucă câteodată... Dacă mă gândesc... Adică mă apucă și... ce să mai spun. Lasă să ningă...“. O lăsam să mormăie. Mă gândeam sau, mai bine spus vedeam, așa, ca o povară inutilă, cum într-o dimineață de demult, într-un alt timp parcă, într-o altă viață, probabil, dimineață oarecare acum, în coborâre, urcasem Bulevardul, tot pe-acolo, cu Ester
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
să-i pui frâu, femeia nu cunoaște milă... Zău, n-aveți ce regreta”, adăugă el. „Vorba cuiva, o femeie fără sâni e ca un pat fără perne... Iar una cu sâni e ca unul cu perne. În ce mă privește”, mormăi inginerul, „prefer de cele mai multe ori să dorm pe-o suprafață tare, pe pământul gol sau pe o scândură negeluită, cu un bolovan sub cap, decât să mă folosesc de o saltea...” Simțindu-se, pesemne, ofensată, femeia care zăcea dezbrăcată Între
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
timp, În cavou, conversația dintre Noimann și inginerul Edward Își urma cursul ei firesc: „Oricât vei căuta, n-ai să găsești femeie să nu-ți dea răspuns, chiar dacă ai norocul să dai peste una fără limbă... Am citat din Shakespeare”, mormăi Satanovski. „Cine mai e și Sexspir ăsta?” Întrebă femeia, Încercând să-și stăpânească râsul. „E unul care l-a inventat pe Hamlet...” „Și ăsta ce mai e?” „Ce să fie, ca și noi, un bădăran”, făcu Satanovski. Și, spunând aceasta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
și aducător de bine. Și mascații? Eu vreau să văd jocul mascaților. Mascații umblă mâine din casă în casă, așa cum ați umblat voi astăzi cu uratul, vor veni în curte și îi veți vedea cum joacă. Mie îmi place cum mormăie și joacă ursul. „ Joacă bine, măi Martine, Că-ți dau pâine cu măsline! Frunză verde garofiță, Ursăreasca, măi bădiță!” cânta tata în timp ce imita jocul ursului jucând cu pas apăsat, însoțindu-și din când în când cântecul cu mormăituri morocănoase, spre
D’ale copilăriei by Adriana V. Neacșu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/774_a_1547]
-
că te-am trimis eu și o să rezolve el. M-am gândit să trec pe lângă el și să iau metroul, dar ideea de a călători singură Într-un vagon de metrou la unu dimineața nu era deloc Îmbietoare. —Mulțumesc, am mormăit eu, refuzând să-l privesc În ochii aceia care probabil se holbau la mine. Am luat umbrela și apoi la dreapta, simțind cum mă urmărește. După cinci minute, eram deja instalată pe bancheta din spate a unui taxi mare și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
eram prezentă. Unul dintre manageri m-a privit scurt În timp ce-mi luam geanta, așa că mi-am umplut cana cu cafea aburindă, ca o dovadă În plus că nu plecasem nemotivat și am pus-o pe mijlocul biroului. Am mormăit ceva despre toaletă colegilor mei de boxe, care erau prea ocupați să-și transfere mizeria de pe fețe pe telefoane ca să observe, și am Început să merg Încrezătoare pe coridor. Penelope lucra la departamentul imobiliare, la două etaje mai sus de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
un sincer „scuză-mă“, la care ea s-a Întors și a strigat, cu cea mai contorsionată, malefică și diavolească expresie: „SCUZĂ-MĂ? POATE CĂ NU S-AR FI ÎNTÂMPLAT DACĂ AI FI MERS PE UNDE TREBUIE!“ și a plecat, mormăind blasfemii. În mod evident, i-ar prinde bine câteva ore cu Băiatul foarte rău, m-am gândit. După ce am parcurs cele șase străzi lungi spre est, am apăsat pe soneria clădirii lui Alex de pe Avenue C și am Început chinuitorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
cu pupatul și a Început strănutatul. Primul m-a stropit pe gât, dar a reușit să se prăbușească Înainte de adevărata dezlănțuire și a strănutat o pată uriașă și umedă pe partea din față a fustei mele. — Ce fetiță cuminte, am mormăit Încurajator, simțindu-mă ușor vinovată că o țineam În aer, la o lungime de braț distanță În timp ce tremura din tot corpul, dar Începea reluarea la „Proaspăt căsătoriți“, iar strănutul putea dura chiar și zece minute. De curând ajunsesem la momentul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
gândeam că ar fi bine să fac ceva, ăă, știi tu, ceva... —Cu sens? Îmi oferi el răspunsul, pronunțând cuvântul În același fel În care oamenii pronunță cuvântul „criminal“. —Păi, da, adică nu așa, nu cum fac părinții mei, am mormăit eu. Dar am o Întâlnire mâine, la sediul Meals on Wheels. Ca să mai schimb ritmul, nu? Păstră tăcerea pentru câteva clipe și mi-am dat seama că-și cântărea cu grijă cuvintele. —Dragă, pare foarte drăguț, bineînțeles. Întotdeauna e frumos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]